Din multitudinea de critici viscerale la adresa antrenorului Naționalei de fotbal a României, Christoph Daum, care au dus la plecarea acestuia am reținut una plină de har, a unui prieten din presă, Sebastian Eduard: „Daum. Când te aștepti la Carol I, dar mingea e rotundă și iese Carol II...”. Montură stilistică inspirată, dar doar parțial adevărată.
Foto: Bogdan Buda/Inquam Photos
Întâi de toate că Daum nu a fost doar un antrenor, ci un proiect. Cu acest gând s-a început colaborarea cu el. E mult zis un proiect de țară, dar are multe similitudini cu proiectele de țară pe care ori nu le avem, ori se înfundă pe parcurs. Daum trebuia să aducă o schimbare de mentalitate în fotbal, o aplecare spre pregătire minuțioasă și organizarea nemțească a performanței. Adăugând transparență și integritate. Așa a și început proiectul. Sigur, când îl vezi pe selecționer că, la prima vizită la baza din Mogoșoia, spune să vopsești bordurile cu var la aleea interioară și să pui și panouri motivaționale pe margine te cam întrebi „Mă, dar ăsta altă treabă nu are? Să-și vadă de mingile lui!”. Ca un soldat neamț în tranșeele de la Stalingrad, Daum a luptat cu cerbicie să aplice toate amănuntele care transformau Naționala într-o instituție, cu reguli, disciplină, analize, decizii. Nimic nu era lăsat la voia întâmplării. Aproape un calvar pentru administrație și cu eforturi bugetare consistente pentru dotări, condiții de pregătire, de alimentație, de recuperare, cu oameni specializați în aceste domenii aduși în staff. În fapt, Daum aplica modelul vest european al fotbalului modern, care nu mai are nicio legătură cu fotbalul romantic din anii ’90 în care noi încă mai credem.
De ce nu a reușit acest proiect? Pentru că nu a avut și rezultate fotbalistice. Și nici nu avea cum în mai puțin de un an și jumătate. Credința lui Daum era că necalificarea la CM 2018 nu îi va stopa proiectul care trebuia să-și arate efectul la EURO 2020. Lumea fotbalului, publicul, presa n-au înghițit astfel de planuri. Întorcându-mă la prietenul Sebastian și respectând proporțiile, Carol I a avut nevoie de 48 de ani de domnie ca să reformeze instituțiile românești și să creeze altele noi pentru a transforma un principat într-un stat. Cred, insă, că principala cauză a eșecului proiectului Daum este lipsa de acceptabilitate la schimbare a societății noastre, unde includem și comunitatea fotbalistică. Mai punem și lipsa de răbdare, respingerea atavică a stăpânirilor străine (turci, nemți, comisari sovietici, NATO, UE), voluptatea în a desființa orice inițiativă inovativă și avem cocktailul exploziv care l-a trimis pe Daum acasă. Metehnele noastre fanariote au avut și ele rolul lor, Daum recunoscând la plecare că oricum era supus la presiuni din partea patronilor fotbalului de a promova jucători la Națională pentru a le crește cota de vânzare. De neînțeles pentru el, care a impus norme de conduită și a refuzat să lucreze cu jucători fără caracter.
O altă cauză a eșecului lui Daum este că și așteptările au fost fixate mult prea sus de către noi, românii. Ne-am dorit să fim una dintre cele 13 națiuni europene prezente la Campionatul Mondial, dar noi nu avem nicio echipă de club în Top 50 UEFA. Prima prezență românească e FCSB, pe locul 74! De aici plecând, Daum a plănuit o schimbare, o transformare pe termen lung, nu o victorie norocoasă de moment.
E mult spus că nu suntem pregătiți pentru o modernizare a fotbalului cu Panzere, dar e evident că în România nu merge cu arderea etapelor. Poate nici în alte țări, habar n-am, dar românii trebuie luați încet și să-și producă singuri schimbările. Tot respectând proporțiile și memoria istorică, Daum a fost un Ion Rațiu cu papion aterizat pe Otopeni în 1990. Am înțeles ce ne spunea Ion Rațiu abia după 15 – 20 de ani. Până nu am trecut prin mineriade și post comunism nu am ajuns la modelul european de democrație. Și ăla aplicat românește.
N-aș vrea să pară un laudatio pentru Christoph Daum acest articol. Mecanismele sale pentru pregătirea performanței rămân un bun dobândit, dar probabil că el a greșit major prin atitudinea de suveran. Nu și-a schimbat-o nici după România – Polonia 0-3, nici după Muntenegru – România 1-0. Un suveran care încadra reproșurile la lezmaiestate. Din acest punct de vedere am avut un Carol al II-lea... A spus că iubește România, dar probabil că nu i-a înțeles niciun moment pe români.
Urmăriți Republica pe Google News
Urmăriți Republica pe Threads
Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp
Alătură-te comunității noastre. Scrie bine și argumentat și poți fi unul dintre editorialiștii platformei noastre.
Daum a fost un fiasco total pentru ca: (1) nu a mai fost selectioner niciodata (2) era iesit din circuitul antrenoratului de aproximativ 2 ani, plus ca ultimele experiente pot fi trecute la categoria esecuri. Nu cred ca are legatura cu mentalitati, intelegeri sau cunoasterea de fotbal romanesc.
Părerea mea este că Daum a venit şi ne-a vândut o poveste în care a pus tot ceea ce ştia că-l impresionează pe românul complexat: disciplina şi organizarea nemţească... Vorbe, vorbe...
Chiar nu a demonstrat nimic şi nu a aşteptat nimeni rezultate spectaculoase imediate, dar toată lumea a vrut să vadă măcar începutul schimbării. N-a fost în stare.
A pus panouri motaviţionale, păi au pus şi comuniştii în toată România...45 de ani şi care a fost rezultatul? Am ajuns o Coreea de Nord? Nu... De ce acum am ajunge o Germanie?
Nu avem echipe româneşti în Top 50, dar avem jucători români care fac parte din echipe din top 50, iar Maxim joacă în Germania. Nu eram chiar coborâţi din copac.
Bine că am scăpat de el, ne costa şi o avere.