Una din lecțiile fundamentale despre subtilitatea vieții naturii o am de la tata. El mi-a atras atenția că pițigoii cântă diferit în funcție de sezon. Simplificând, pentru a fi memorabil, tata mi-a spus că iarna, când e ger, pițigoii cântă „opinci, opinci”, denunțând nedreptatea de a trebui să evolueze desculț. Primăvara, când greutățile sunt uitate, cântă „țurțudău, țurțudău” (țurțudăul este un vârf de deal, regionalism din zona Buzăului). Exact la fel e și cu schiul.
Schiul de primăvară e mai puțin legat de performanțe sportive și are legătură mai mult cu sinteza de vitamina D și cu apres ski-ul. La altitudini mari, încă poți face coborâri în forță, dar schiul de primăvară nu e despre asta. Schiul în martie și aprilie e despre un pârâiaș care gâlgâie de sub zăpada de sub telescaun. E despre pițigoii care cântă țurțudău și despre mirosul de rășină de brad care cu cât e mai cald, cu atât e mai puternic. E despre bondarii care se avântă suicid peste întinderea albă, căutând cu disperare un petec zvântat pe care să aterizeze. În afară de aceste detalii care pentru unii nu sunt importante, există și avantaje mult mai palpabile.
Primăvara, densitatea schiorilor pe pârtii e foarte mică, și – lucru foarte important! – toți schiază bine. Nu se apucă nimeni să învețe să schieze în aprilie. Sunt doar veterani, care înțeleg și aplică toate măsurile de comportament defensiv și etichetă în schi. Sunt puține elicoptere sanitare primăvara pe pârtii. Ziua e mai lungă și mai caldă și – esențial! – toate cabanele au o zonă de șezlonguri.
Am fost o săptămână la schi în Franța, la Val d’Arly, ca parte a echipei României de schiori jurnaliști (mai corect: jurnaliști care schiază). Au participat jurnaliști din 30 de țări la cele două probe (slalom uriaș și schi fond). O observație amară: România nu are exemple și o tradiție a schiului de performanță care să se transmită capilar și să se traducă într-un mental pregătit pentru podium. La noi, maxima satisfacție la schi e să prinzi loc de parcare aproape de gondolă. E o revelație pe care ești silit să o ai când te compari în cursă cu italieni, francezi ori elvețieni, care vin de fiecare dată să câștige. E a treia astfel de competiție la care particip și la care obțin un anonim loc la mijlocul clasamentului, fără nicio speranță de acces în primul eșalon valoric. Minima mea satisfacție: sunt unul din puținii români care au puncte FIS (participare la o cursă de schi omologată FIS).
Domeniul schiabil Espace Diamant e foarte aproape de mai celebrele Chamonix ori Megeve și își merită numele. E greu să bați priveliștea Mont Blanc-ului din orice colț al domeniului de 200km de piste aflate pe 3-4 versanți diferiți. E imposibil să nu simți că aici se suprapun pentru doar câțiva kilometri pătrați zonele unde se pot fabrica și brânza Beaufort și cea Reblochon AOC (appellation d'origine controlee). Tartiflette, fondue, raclette? Franța rurală are un șarm pe care nu-l găsești în Austria, unde totul e nichelat. În plus, există Mont Blanc, un vârf la care te poți uita cum se înroșește în fiecare oră de aur a înserării.
Clubul jurnaliștilor schiori din România se numește AJSR și e afiliat la organizația mondială SCIJ care organizează anual (de obicei primăvara) o întâlnire într-o stațiune de schi dintr-una din țările membre. Anul viitor, vom merge în Rusia sau Japonia, unde sperăm să facem, ca de fiecare dată, o figură frumoasă pe pârtii și în afara lor. Hai România!
Urmăriți Republica pe Google News
Urmăriți Republica pe Threads
Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp
Alătură-te comunității noastre. Scrie bine și argumentat și poți fi unul dintre editorialiștii platformei noastre.