Sari la continut

Spune-ți părerea! Intră alături de noi în comunitatea Republica

Vă invităm să intrați în Comunitatea Republica, grupul de Facebook în care contributorii, cei care își scriu aici ideile, vor sta de vorbă cu tine. Tot ce trebuie să faci este să ceri intrarea în acest spațiu al dialogului.

Todd Breyfogle, despre ciudatul ritual al oamenilor puternici din România de a râde citind din Platon la 9 dimineața

Todd Breyfogle

Foto: Wikipedia

Din când în când, oameni din posturi cheie se întâlnesc pentru câteva zile într-o locație retrasă de ochii lumii, pentru a discuta. Asta sună a cabală și miroase a sorosism de la o poștă. Oameni care conduc mari companii, funcționari de grad înalt din Ministerul de Externe, primari de mari municipii, etc., în principiu oameni care țin în mână destinele a mii de oameni. Ce discută ei acolo, feriți de ochii lumii? Ce planuri țes? Dacă ești fan Ciuvică ți-i și închipui strânși în preajma unui guru, râzând ascuțit ca vrăjitoarele sau mângâindu-și potent bărbile și făurind state paralele. Dar cine e acest guru și care sunt ideile pe care vrea să le înșurubeze? Am stat de vorbă chiar cu el, cu directorul de seminarii al Aspen Institute, Todd Breyfogle, care de două ori pe an adună crema liderilor români și-i pune să citească Platon, Havel și alte erezii. Ce înseamnă societate bună? Ce e justiția? Ce înseamnă să fii bun? Dacă vrei să știi cu ce-și ocupă weekendurile cei care te conduc, citește:

Cătălin Mihăilă: Sunteți un atlet al întrebărilor după atâta timp petrecut în compania lor…

Todd Breyfogle: Chiar sunt un atlet al întrebărilor (râde). Fiica mea de 22 de ani crede că sunt un impostor pentru că mă plimb peste tot în lume și doar pun întrebări cărora nu le cunosc răspunsul.

Cătălin Mihăilă: Care sunt întrebările pe care le pune The Aspen Executive Seminar participanților din România?

Todd Breyfogle: Seminarul e ca o dietă bogată în proteine. În general, ne place să mâncăm dulciuri pentru că sunt bune. Ce ne hrănește, însă, și ne ajută să creștem sunt tot proteinele. Ce încercăm să facem e să ne antrenăm mușchiul intelectului, dar și pe cel al moralității, dacă există așa ceva. E un seminar care se bazează pe lucrul cu idei filosofice și literare. La sfârșit, nu ne dorim ca lumea să gândească în termeni filosofici ci doar să își trăiască viața bazându-se mai mult pe reflecție. Practic, citim niște texte și pe baza lor ne punem întrebări: ce vrea autorul să spună? Ce cred participanții despre asta? Ce crezi că înseamnă? Crezi că e adevărat? Iar în funcție de cum ți se pare, adevărat ori fals, cum o să te facă asta să trăiești diferit? Intelectul și moralitatea se împletesc. Moralitatea nu se învață, însă se poate descoperi dacă creezi un cadru propice. Seminarul crează un spațiu în care se pun aceste întrebări fundamentale, se citesc texte de Platon, Mencius sau Vaclav Havel despre o anumită problemă, apoi încep dezbaterile. Oamenii din banking pot privi diferit o anumită problemă față de cei din ONG-uri sau de cei din Ministerul de Externe. Între participanți se iscă o conversație, dar, treptat, se mai naște una: conversația pe care fiecare o are cu el însuși. Toate aceste discuții au loc în paralel, iar lucrurile devin extrem de excitante mental, dar și obositoare.

Cătălin Mihăilă: Ce efecte are această întoarcere la marile întrebări ale omenirii?

Todd Breyfogle: Mulți mi-au spus că s-au trezit după aceste câteva zile de seminar complet schimbați, persoane diferite. Că seminarul i-a făcut să fie cea mai bună versiune a lor, deși lumea în care trăim uneori nu permite și de multe ori nici nu merită asta. E contraintuitiv să înțelegi de ce, citind Platon sau jucând Antigona, vei deveni un lider sau o persoană mai bună, dar odată ce ai trecut prin experiența asta, vei ști. 

Cătălin Mihăilă: De ce e important să citesc Platon sau Aristotel astăzi?

Todd Breyfogle: Textele pe care le citesc participanții îi pun pe toți să se gândească la aceleași lucruri. Platon aduce un fel de a privi lumea, diferit de Aristotel sau Havel. Privind lumea prin perspective diferite, vom începe să ascultăm ce spune celălalt, chiar dacă are o perspectivă diferită asupra realității. Textul e o unealtă, dar în același timp o oglindă în care ne vedem pe noi înșine. Primul text din Platon pe care îl citim e despre cum folosim puterea. Una din întrebări este: ce ai face dacă ai putea să îți exerciți puterea fără să fii tras la răspundere? Textul e așadar o lentilă prin care se vede lumea într-un fel, dar e și o oglindă în care ne vedem pe noi înșine. Nu în ultimul rând, textul e un punct de plecare pentru discuții pe teme cât se poate de contemporane. Cine din societatea românească are inelul invizibilității al lui Platon și poate să facă orice fără să fie tras la răspundere? Ne place asta? Care sunt constrângerile instituționale pe care trebuie să le stabilim? Sunt instituțiile noastre create să provoace bunătate la nivel uman? În funcție de cum crezi că sunt oamenii, vei construi instituții și structuri sociale diferite. E doar una din modalitățile prin care un text antic ne poate face să vedem lumea dintr-un punct de vedere diferit, ne poate face să ne uităm în noi cu sinceritate și poate provoca discuții despre societate și orânduirea politică.

Cătălin Mihăilă: Așadar seminarul e o călătorie socratică în căutarea Adevărului. Însă lumea în care trăim e interesată mai mult de răspunsuri și mai puțin de întrebări. Astăzi, oamenii vor trei pași simpli prin care pot atinge fericirea, nu să fie puși în fața unei oglinzi. Cum e actual acest seminar într-o lume înfometată de răspunsuri?

Todd Breyfogle: Oamenii, prin natura lor, își doresc scurtături pentru lucrurile care iau timp și cer efort. Din păcate nu există trei pași simpli către fericire. Să reflectezi serios la dreptate și la justiție nu e lucru ușor. De cele mai multe ori, noi, oamenii, ne dorim răspunsuri, dar nu ne e foarte clar care e întrebarea. Numai reflectând la ceea ce crezi și de ce anume crezi asta conduce la răspunsuri. Lumea e din ce în ce mai divizată pentru că aleargă orbește după răspunsuri fără să facă efortul de a-și pune întrebarea. Ce e interesant e că odată ce ai intrat în arenă și începi lupta cu întrebările realizezi cât de obositor, dar și de plăcut și de plin de voie bună e procesul.

Cătălin Mihăilă: Credeți că oamenii care iau parte la astfel de exerciții schimbă ceva în organizațiile din care fac parte sau e doar un exercițiu pe care îl uită degrabă?

Todd: Schimbările pe care le produce fiecare sunt impredictibile. Am avut însă în Statele Unite persoane care erau CEO la mari companii și care după acest curs au mărit salariul minim pentru toți angajații lor. De la același seminar, alții mi-au spus la plecare: ”Am venit aici pentru că voiam să fiu un lider mai bun. Plec știind că trebuie să fiu un tată și un soț mai bun”. Schimbarea care se produce e inseparabilă la nivel personal și profesional. Ca entități umane, suntem mai mult decât o carte de vizită, însă de multe ori lumea ne tratează exact așa. Pe de altă parte, schimbarea nu se produce ușor. În fiecare an, pe 1 ianuarie, am o listă de hotărâri pe care le pierd, cumva, pe parcursul aceleiași luni. Foarte multe îmbunătățiri are stilului în care conduci un grup de oameni se bazează în zilele noastre pe tehnici, însă la Aspen Institute lucrăm pe autocunoaștere, iar creșterea pleacă din interior. De aceea, schimbarea e mai profundă și de durată.

Cătălin Mihăilă: Mai sunt textele clasice de actualitate pentru lumea în care trăim?

Todd Breyfogle: Unul din lucrurile care nu încetează să mă uimească de fiecare dată e cum reacționează oamenii la textele propuse. Unele sunt scrise acum peste 2000 de ani, altele sunt mai recente, scrise acum 400 sau 40 de ani. Tuturor li se pare că textele au fost scrise astăzi. Întrebările fundamentale sunt aceleași: e bine să fii drept sau nedrept? Ce înseamnă să fii bun? Ce e frumusețea? Aceste texte nu oferă răspunsuri ci provoacă întrebări și dau șansa celor care le parcurg să regândească lucruri fundamentale. Interesant e că de fiecare dată lucrurile sunt diferite în societate, subiectele fierbinți sunt altele, iar discuțiile și rezultatul final al seminarului sunt altele de fiecare dată. E ca și cum ai merge la sală: de fiecare dată faci cam aceleași exerciții, însă starea de spirit e alta, creșterea pe care o simți e diferită și senzația generală de asemenea.

Cătălin Mihăilă: La acest seminar, participanții nu numai că citesc, dar au și pun în scenă Antigona lui Sofocle. De ce?

Todd Breyfogle: Nelson Mandela are o poveste despre asta. Pe Insula Robben, unde a fost deținut vreme de 18 ani, nu erau permise texte revoluționare în biblioteca închisorii. Cumva, Antigona a trecut. Război și Pace nu se putea citi, dar Antigona da (râde). Așa că Nelson Mandela și deținuții de pe Insula Robben au pus în scenă Antigona. Mandela spune că numai când îl joci pe Creon și ești în pielea lui poți înțelege și simți cu adevărat ce înseamnă să fii Creon. E o experiență complet diferită de cea a lecturii. De aceea e important nu doar să citim Antigona, ci și să o jucăm.

Cătălin Mihăilă: Doar câțiva oameni au acces la acest seminar conceput pentru oameni aflați deja în posturi cheie. Restul de ce ar citi Platon și Havel?

Todd Breyfogle: Când citești ceva cu atenție, nu superficial, ești proiectat într-o stare vecină cu meditația. Mintea e concentrată asupra lecturii. În același timp, cititul e un exercițiu de ascultare, pentru că asculți gândurile și opiniile autorului. Apoi, auzi și propriile gânduri ca răspuns la cele ale autorului. Când citesc, îmi antrenez capacitatea de a te asculta pe tine, pe soția și pe copilul meu. Compară asta cu realitatea la care viața ne expune zi de zi: un zgomot constant și aproape infinit. E zgomotul asurzitor al informației, al vocilor părinților care îți spun că ai eșuat, al familiei care vrea să se întâmple anumite lucruri și nu altele. E din ce în ce mai greu să filtrezi aceste voci și să obții un sens al esențialului. Să citești chestii ”grele” ca Platon sau Rousseau sau Vaclav Havel îți mărește capacitatea de atenție și te obligă să faci un pas înapoi pentru a vedea totul mai clar.

Cătălin Mihăilă: Ce se întâmplă cu cei care nu citesc?

Todd Breyfogle: Munca mea presupune să citesc foarte multe materiale non-fiction. De aceea, îmi rezerv cel puțin 30 de minute zilnic să citesc romane. Asta mă echilibrează. Trăim într-o lume în care puterea de concentrare și puterea de a asculta sunt uitate. Marele pericol e să acționezi fără să reflectezi.

Cătălin Mihăilă: În mapa de participare scrie așa: seminarul propune participanților o conversație despre lucrurile care contează. Care e rolul dvs.? Ce face un moderator?

Todd Breyfogle: Pentru mine, contează deschiderea fiecăruia de a gândi și a vorbi cu sinceritate despre ceea ce înseamnă să fii om. Se crează un soi de spațiu al imponderabilității, în care participanții își expun opiniile fără teama că greșesc sau că vor fi judecați. În discuțiile cotidiene, de obicei se evită teritoriile sensibile, cum sunt politica, religia, banii sau scopul nostru în viață. La seminar, participanții au curajul să vorbească despre propriile vulnerabilități, aspirații, dezamăgiri. Scopul nu e să convingi pe cineva de ceva ci să începem să ne ascultăm și înțelegem reciproc. Nu putem să ne înțelegem dacă toate scuturile noastre sunt ridicate. Întotdeauna mă bucur când un grup reușește să atingă acel punct al autenticității în care participanții sunt ei înșiși. Asta contează pentru mine ca moderator și, de fapt, ăsta e jobul meu.

Cătălin Mihăilă: Așadar, ca în Republica lui Platon, ați văzut Soarele și ați ales să vă întoarceți în Peșteră să povestiți lumii despre Lumină...

Todd Breyfogle: Nu e chiar așa... (râde). Nu mă văd ca pe cineva care aduce Lumină. Eu doar creez niște spații unde putem evolua împreună. De fiecare dată mă hrănesc cu discuțiile care au loc în seminarii. Am un rol mai pregnant în fazele incipiente, până când grupul se conturează, după care rolul meu de moderator se estompează și încep să devin și eu un participant în a experimenta cu ideile. Știm din neurobiologie ce anume este elixirul fericirii și se cunosc cele două momente în care creierul nostru îl secretă: când învățăm ceva nou și când simțim o conexiune umană veritabilă. Să fiu în acest context și să pot să învăț de fiecare dată e un privilegiu pentru mine.

Cătălin Mihăilă: Din câte-mi dau seama, întâlnirea e ca un laborator de chimie. Experimentez și amestec idei în eprubetă. Se întâmplă să mai și explodeze, ca atunci când amestec brutal acid clorhidric cu apă?

Todd Breyfogle: Eu văd experiența ca pe un fel de mâncare. Textele sunt ingredientele pe care le tocăm bine și le punem la foc. Rolul meu ca moderator e să zic dacă avem prea mulți cartofi, dacă ar trebui să adăugăm și un vârf de cuțit de sare, etc. Pentru ca mâncarea să iasă bună nu e însă suficient doar să le amestecăm. Avem nevoie de foc. Acesta e, de fapt, cel mai înspăimântător moment pentru oameni: când în grup se naște o dispută veritabilă, un duel. Tendința naturală e de a aplana situația, dar nu: rolul meu e să spun ”hai să vorbim despre asta!”. Poate fi feminism, discriminarea rromilor, PSD sau Donald Trump. Dacă nu vorbim în mod deschis despre aceste probleme, ratăm oportunitatea morală de a crește. Rolul cheie pe care îl am e să fac în așa fel ca aceste dezacorduri să se nască pentru a le putea examina și vorbi despre ele. Altminteri, e în zadar: nu auzim decât lucruri care ne fac să ne simțim mai bine în pielea noastră.

Cătălin Mihăilă: Se ceartă lumea?

Todd Breyfogle: Se întâmplă des ca lumea să ridice vocea și nu e neobișnuit ca lumea să plângă însă toate astea înseamnă autenticitate. De asemeni, se și râde foarte mult. Lumea nu mă crede că râdem la ora 9 dimineața discutând despre Platon, însă așa e. Ce am observat e că lumea care râde împreună nu se poate urî. Se contrazic, dar continuă să se iubească. Participanții pot să nu se placă între ei, dar se iubesc, iar asta înseamnă respect, toleranță și recunoaștere a umanității și intențiilor bune ale celuilalt. Teritoriul comun nu inseamnă să avem aceeași părere ci să ne înțelegem reciproc suficient încât să putem lucra împreună sau măcar să putem trăi fără să ne omorâm unul pe celălalt. Ăsta e un dar minunat, mai ales în aceste vremuri în care societățile se polarizează. E o încercare pentru toate democrațiile occidentale: cum putem să avem acest tip de conversație în contradictoriu care ne permite să avansăm, în loc să ne ferim să fim în dezacord cu cineva de frica unui conflict? Când conflictul nu se manifestă și nu-și găsește rezolvarea în cuvinte, se va manifesta violent sub forma revoluției.

Cătălin Mihăilă: Spre asta ne îndreptăm?

Todd Breyfogle: Cu cât lumea e cuprinsă de nesiguranță și insatisfacție, cu atât e mai înfometată să se conecteze la ceva esențial. Fie găsim căi să ne conectăm cu noi și între noi într-un fel în care ne sporește civilitatea fie ne agățăm de scenarii care ne despart. Chiar dacă lumea e din ce în ce mai frustrată de inegalități, de corupție, de frica de necunoscut, e o oportunitate pentru oameni să facă un pas în spate și să învețe. Întrebarea e câți oameni vor găsi timpul să facă asta, pentru că distracțiile și zgomotul sunt incredibil de multe și de mari. E îngrijorător; citeam un studiu tulburător făcut de The Economist: oamenii de peste 60 de ani au un nivel de 85% de încredere în instiuțiile democratice. Cei sub 30 de ani au un nivel de încredere de 15% în aceleași instituții. Întrebarea care urmează natural este: care e gradul de rezistență al acestor instituții în fața asaltului care va veni? Cum facem ca aceste instituții să fie percepute ca utile și nu doar SĂ FIE utile? Avem o criză a instituțiilor, dar și o criză a culturilor. Inaptitudinea oamenilor de a fi împreună e din ce în ce mai evidentă. Dacă instituțiile se dizolvă, riscurile sunt considerabile. De aceea e nevoie de leadership și de aceea e nevoie ca noi, oamenii care formăm instituții să ne asigurăm că acele instituții servesc scopului oamenilor și nu invers. Asta înseamnă un simț special, simțul a ceva a cărui mărime ne depășește. Cumva, societatea umană nu e cu mult diferită de cea a purcelușilor de lapte: trebuie să stăm suficient de aproape unul de celălalt încât să nu ne fie frig, dar destul de departe să nu ne înghiontim. Care sunt instituțiile și azimutul cultural care ne permit să ne păstrăm o temperatură plăcută dar care nu ne împing prea mult unii în alții? Avem nevoie de lideri și avem nevoie de spații în care negocierea poate avea loc. Pentru că noi, oamenii, avem această tendință de a ne depărta și mai ales de a ne împinge unii în alții.

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere
  • Tocmai ce am terminat de citit articolul si nu pot, efectiv nu pot sa nu ma intreb cum naiba de a ajuns totusi tara asta in acest impas ? Exista potential de leadership si oameni cu viziune care vor sa faca bine in aceasta comunitate dar nu prea iasa la iveala si in final, am ajuns sa fim condusi de un condamnat penal! curat tragedie! romaneasca!
    PS: foarte buna sugestie de lectura.
    • Like 0


Îți recomandăm

iancu guda - andreearosca.ro

Iancu trăiește printre cifre. Biroul lui e mic și „decorat” cu o grămadă de lucruri care reflectă și preocupările, și pasiunile, și munca lui: pe un perete e un tricou semnat al echipei Viitorul Constanța și alte memorabilia legate de clubul creat de Gheorghe Hagi. Fotbalul e una dintre pasiunile lui Iancu, alături de înot.

Citește mai mult

Tinu Boșinceanu

„Plecarea în străinătate nu trebuie să fie un angajament pe viață, ca o căsătorie - eu sunt român în România sau eu am plecat și nu mă mai întorc înapoi. Societatea a devenit oricum mult mai fluidă și trebuie să privești obiectiv. Mi se pare că asta ar ajuta la întoarcerea mai multor oameni, care or să facă lucrurile mai bune. Și poveștile lor or să inspire”, crede Tinu Bosînceanu.

Citește mai mult