Sari la continut

Descoperă habits by Republica

Vă invităm să intrați în comunitatea habits, un spațiu în care înveți, găsești răspunsuri și resurse pentru a fi mai bun, pentru a avea o viață mai sănătoasă.

De ce bărbații români se tem să danseze

În satul nostru, sub cotul drumului, locuiește cel pe care toată lumea îl strigă ca pe un al șaselea erou din Harap Alb: Joacă Lesne. Acest om e un miracol al naturii și al coregrafiei. 

Autodidact, de când se știe transcrie lumea dansând. Brâul pe care îl joacă regulat, de zeci de ani, în calitate de guest star al festivalului folcloric local s-a desprins de mult de canoanele stricte ale acestui dans. La aproape 80 de ani, Joacă Lesne nu mai dansează, ci plutește. Viteza pe care o imprimă picioarelor e supraumană, iar arabescurile pe care opincile le desenează pe podea sunt de fiecare dată altele.

L-am urmărit mereu cu încântarea pe care o ai pentru o atracție de bâlci. Foarte târziu am înțeles că Joacă Lesne are în spate o întreagă filosofie și deține o cheie de înțelegere și de interpretare a vieții.

Dacă aș fi șarpe, m-aș ridica din coș pe foarte multe genuri muzicale. Nu mi-e clar de ce. Navighez cu destulă ușurință (și inerentă superficialitate) prin lumi muzicale perfect incompatibile: rock, jazz, electro, latino, muzică populară. Am dansat pe toate aceste muzici fără să preget, cu energia unui toxicoman, aproape seară de seară, vreme de mai mulți ani. Am dansat în ansamblul folcloric al școlii, în discoteci, la concerte de rock, în aer liber, sau de cele electro, pe plajă. Am fost în cluburi tropicale de salsa, la milongas, nunți și cumetrii și peste tot am dansat. După un așa efort coregrafic, am stat pe marginea patului, mi-am bălăbănit gânditor picioarele și m-am întrebat de ce bărbații din România dansează atât de puțin.

Am descoperit dansul întâmplător. Mi s-a întâmplat ca lui Leonid Dimov, „să sar Raiului ulucii, din greșeală, căutându-mi papucii.” Eram la a doua tinerețe, bătusem pe muchie 30 de ani în care incursiunile mele coregrafice erau doar sporadice și – vai! – bahice. Nu prevedeam nimic din morfologia adierii pe care trupul meu noduros o poate încerca dansând. Vreme de 30 de ani am dansat ca un derbedeu: mă bâțâiam pe ritm, comiteam regicid maimuțărind moonwalk-ul lui Michael Jackson sau țopăitul-semnătură al lui McHammer. Înțelegeam dansul mai degrabă în cheie ludică și îl performam ca pe un banc bun care, deși nu îți aparține, te face să te simți regele unui grup vreme de câteva secunde. Încercam să compensez umoristic ceea ce nu puteam livra în registru coregrafic. Eram un panglicar atras în secret de aura de dansator pe care mi-aș fi dorit-o în arsenalul de seducție. Când am văzut scena cu Al Pacino orb care dansează tango am sărit ca ars din fotoliu și mi-a căzut mandibula ca un chepeng. Așa vroiam și eu!

Au urmat sute de ore petrecute în săli de dans și în cluburi de profil, unde mi-am dat seama că dansul e ca o limbă străină. Înveți cuvinte (pași de dans), o gramatică de bază (cross body, piruetă, gancho etc.) și apoi formezi o sintaxă coregrafică în funcție de vocabularul disponibil. Teoria mi-a fost confirmată de un mare dansator român care nu rupe boabă de germană, dar la Bonn, într-un club de salsa, s-a înțeles de minune cu nemțoaicele. Au comunicat preverbal, dansând. În același registru, dar altfel, Gigi Căciuleanu, la Teatrul Mic interpretează delicios prin mișcări de dans sonoritatea diferitelor limbi de pe Pământ (Un minut de dans sau UF! – mergeți să-l vedeți!).

În toți acești ani de când dansez cu program, am observat că bărbații români își maschează teama de ridicolul coregrafic în spatele unui machism indigest. De vină e, veți spune, sistemul școlar de la noi, care inhibă asertivitatea până la amputare, elimină eșecul ca etapă de lucru și hrănește teama copilului de ridicolul de a spune prostii. E o explicație simplistă și incompletă. În cluburile mainstream, bărbații nu dansează, ci doar supraveghează cu un ochi lubric și o mână pe pahar mișcarea de pe ringul de dans. Dansează fetele, formate în același sistem școlar, de multe ori între ele, cu amară resemnare și veselie contrafăcută. Sunt pradă ușoară pentru orice măscărici care își asumă ridicolul închipuit al câtorva pași de dans. Dar ce e atât de ridicol în dans? Dansul pare o îndeletnicire filistină, de mâna a doua, pentru domnișoare de pension și nedemnă pentru „bărbații adevărați” care scuipă printre dinți și refută menuetul. Pare că, puși să danseze, toți bărbații sunt observați de un arbitru necruțător care le sancționează cu un val de ridicol coregrafia aproximativă. În loc să transcrie în mișcări libere ce înțeleg din muzică, parcă sunt scoși la tablă și puși să emită păreri pertinente despre Sein un Zeit în prezența severă a lui Andrei Pleșu. Am prieteni buni pe care nu i-am văzut niciodată dansând (nici Andrei Pleșu nu dansează).

Situația de pe ringurile de dans din România e asemănătoare cu cea din politică. Sunt mulți oameni care ar putea să danseze, dar se mărginesc să fie spectatorii unor panglicari care au mai mult tupeu decât ei și au confiscat ringul. Timiditatea excesivă și bunul simț funciar, machismul și alte învățături dăunătoare ne împiedică să îndrăznim a dansa

Ce am înțeles eu din dans este că, în funcție de muzică, dansul e bucurie, e explozie, e soare (salsa). Uneori e introspecție (electro) sau explorarea propriilor tenebre (doom metall), alteori e doar un mers mai fancy, zâmbet și gest politicos (tango). Cand dansează în pereche, un bărbat își pune în valoare partenera și o ferește de ciocniri, asta e misiunea lui. Mai mult, măsura unui bărbat care știe să danseze este felul în care poate conduce și aduce la nivelul lui orice parteneră. Bărbații care își umbresc perechea exhibând un debaclu de mișcări complicate și fanteziste (pentru că pot) sunt narcisiștii care nu au spart zidul sonic al înțelegerii. Diferența dintre bărbat și femeie este cea dintre smoking și rochie de seară. Unul e sobru și egal cu sine însuși, cealaltă e culoare și dantelă care se cuvin a fi arătate în cea mai măgulitoare lumină. Să conduci e de câteva ori mai greu decât să urmezi. Valabil în dans și în viață. Într-o pereche, conduce o singură persoană, de obicei bărbatul. Dacă nu conduce nimeni sau conduc amândoi, dansul naufragiază tragic. Felul în care dansezi oferă informații definitive asupra ta, însă dacă dansezi (nu contează cum) prima observație e că, de fapt, nimeni nu te pune la zid, ba din contra.

Închei cu o șarjă: situația de pe ringurile de dans din România e asemănătoare cu cea din politică. Sunt mulți oameni care ar putea să danseze, dar se mărginesc să fie spectatorii unor panglicari care au mai mult tupeu decât ei și au confiscat ringul. Timiditatea excesivă și bunul simț funciar, machismul și alte învățături dăunătoare ne împiedică să îndrăznim a dansa. Așadar, bărbați ai acestei țări, îndrăzniți și cereți-vă cât mai des ringul de dans înapoi. Dansați, băieți, orice, numai dansați!

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere
  • Minunat text!
    • Like 0
  • Pai ne temem sa zambim, sa radem... Daca cumva nu esti ca ceilalti, mediocru, atunci riscul de a fi luat la mistouri este de 99%. Miorita! Asta traim. La sate discotecile erau loc de bataie cu batele. Acum la orase, cluburile sunt locuri de torturat urechile. Tara de badarani suntem, la radio dimineata nu gasesc muzica vesela sau energizanta, la tv seara avem vineri thriler, sambata actiune si duminica drama. Avem tunurile pe noi non-stop nu cumva sa zambim. Daca zambim, undeva intr-un birou al securitatii se va da alarma: ''sefu, se intampla ceva cu romanii''.
    • Like 0
  • Adorabiiiiil. L-°am dat mai departe pe fb.
    • Like 0
  • Foarte bun articolul! Am discutii in familie mai mereu pe aceasta tema. Il recomand barbatilor, acest articol!
    • Like 0
  • check icon
    Da, m-am amuzat copios, dl.Joaca -lesne este peste tot..Din pacate, dupa o anumita varsta, ar trebui sa ne mai domolim elanul , cel putin asa ar dori sotia,partenera,lumea in general..Se asteapta de la o persoana cu par grizonat mai multa retinere in dans,pe buna dreptate,in special la nuntile unde mai suntem,inca ,invitati...N-ai ce sa cauti matale la o sarba indracita, pinguini si alte ,,musamale,,...Am uitat sa mentionez, opiniile mele de refera strict la nunti, nu mai particip in cluburi ,din instinct de conservare, mai am nevoie de simtul auzului, mai aud un claxon salvator pe strada,ceva..Si eu fac parte,oarecum din grupa: Joaca -lesne, din aceleasi motive,dansuri populare prin ansambluri, ceaiuri si discoteci organizate cu magnetofoane,benzi, casete..Marele noroc al meu este ca sotia nu apreciaza ,pe buna dreptate, ,,datul in spectacol,, desi am incercat si cu evitarea drastica a alcoolului...arde podeaua,ce pot face !! La ultima nunta,un comesean(poate cu 1 an mai in varsta ca mine..)m-a intrebat cate Redbull am consumat..Jenant,nu? Oare mi-au crescut aripi intre timp ?? Al doilea noroc este gasca de paparazzi angajati sa creeze filmul nuntii,nu mai poti bate o cizma,nimic...sunt acolo,pe podea sau tavan,dupa coloane sau tort,pe sub mese,pe scaune...Abia astept sa vina muzica populara, o invartita rara din Ardeal, se retrag baietii la o cafea,se goleste ringul,caut un loc in apropierea toaletei,vestiarului,si-mi dau drumul...(la figurat,fireste!) Si da-i si-o invarte pe doamna, pe sub mana, pocneste pe picior...un minut-doua, deja au auzit baietii, mai ceva ca si creaturile din ALIEN...Treci la masa,Ioane, baga peste,sarmale,fripturi...coniace,vinuri,bere...boala curata nuntile astea,si mai si platesti...Pacat, pe vremuri nu era rusine sa dansezi,si parca eram mai multi...La cercul muzicii de club,regret, varicele si sciatica nu ma lasa,n-am voie miscari repetitive indelungate...Ma razbun acasa,prin bucatarie...singur...Si da-i ,si lupta...
    • Like 0
  • check icon
    pai asta este rezultatul educatie din scoala : ore de curatenie intima, curatenie in casa, gatit in bucatarie, dans, conversatie, sex, moda la imbracaminte, incaltaminte, mecanica si electricitate casnica, chiar ore de conducere auto si circulatia pietonilor ... dar romania scoate numai dottori in hotie :)
    • Like 1

  • Da, comparatia ringului de dans cu arena politica este reusita. Adevarat si frumos exprimata pasiunea, relativ tarzie, pentru dans. Cred ca sunt multi, femei si barbati, care danseaza singuri, foarte bine in intimitatea locuintei. De aici probabil si neimplicarea in treburile publice ale cetati, ale tari si nu este vorba numai de cei talentati pentru dans, muzica.
    • Like 0
  • Cel mai fain articol pe anul ăsta! Bravo!
    • Like 3
  • Cu tot respectul: Al Pacino nu e orb! Doar se prefacea.
    Deci a fost pacaleala :)
    • Like 1
  • Nu te contrazic... Totusi, sa nu atribuim exclusiv barbatilor problema asta... Am auzit de atatea ori femeile protestand: "Nu stiu cum SE danseaza asta"... NU cred ca SE danseaza, nu faci ceva impus, ca asa vrea societatea... Dansezi sa te simti bine, daca vrei si sa exprimi ceva cu astaa, cu atat mai bine
    • Like 1


Îți recomandăm

UNStudio 1

UNStudio este unul dintre cele mai cunoscute și apreciate birouri de arhitectură din lume, cu filiale în Amsterdam, Frankfurt, Shanghai, Hong Kong, Dubai și Melbourne. are în portofoliu peste 120 de proiecte internaționale, precum clădiri de birouri, rezidențiale, muzee, poduri, dar și masterplanuri urbane. Printre cele mai cunoscute lucrări - Podul Erasmus din Rotterdam, Mercedes-Benz Museum din Stuttgart, Arnhem Central Station, Designul Doha Metro Station.

Citește mai mult

Marius Sava

„La mine pacienții nu vin niciodată singuri, vin cu partenerul”, spune medicul specialist pneumolog Marius Sava, cu competențe în somnologie, de la Rețeaua Privată de Sănătate Regina Maria, despre cei care ajung la ușa cabinetului cu simptome de apnee în somn.

Citește mai mult

articol audio
play icon mic icon Mihai Bran - Claudiu Pandaru

Când medicul psihiatru Mihai Bran le-a povestit colegilor săi de la muncă, în 2015, că ar vrea să își facă un startup în domeniul serviciilor de telemedicină, pentru a-și putea urmări mai ușor pacienții, cei mai mulți dintre ei au izbucnit în râs, neîncrezători. În prezent, business-ul său, ATLAS, pornit alături de câțiva prieteni IT-ști, a ajuns la o cifră de afaceri de un milion de euro și 400.000 de utilizatori.

Citește mai mult

Food waste Japonia

„În Japonia mâncarea e un personaj din marea poveste a lumii, un prim pas în călătorie. Fiecare regiune are cel puțin un ingredient sau o mâncare pentru care e faimoasă și care, când îi vine sezonul, e consumată în restul Japoniei. E și o formă ritualică de a reuni timpuri, locuri și oameni. Mâncarea japoneză e o formă de echilibru”, spune scriitorul George Moise într-un interviu pentru habits by Republica.

Citește mai mult
text: Cătălin Mihailă/ voce: Florin Negruțiu
sound-bars icon