Foto: Președintele Klaus Iohannis participând la o acțiune de ecologizare din cadrul campaniei Let's do it, Romania!, în pădurea Cernica, pe 11 septembrie 2018. (George Călin/ Inquam Photos)
Numai ce văzusem o discuție despre mediu, poluare și despre România, „prostul Europei”. Este, dacă ar fi să ierarhizăm temele care țin trează atenția poporului informat, cam al doilea subiect greu, după coronavirus: poluarea gravă și, corolar, pericolul morții lente, dar sigure. Ca să definesc preambulul, doi jurnaliști de-o parte și ministrul mediului de cealaltă au animat subiectul iar treaba cu prostul s-a limpezit imediat după enunț. E vorba de niște întreprinzători români care importă de ani buni mizeriile de prin Europa. Adică gunoaiele unora de prin țările „civilizate”. Nu, nu este o figură de stil, e chiar așa, importă chiar gunoaie. Unele mai nocive decât altele. Nedorite în țările „de baștină”, au găsit un prost în Europa care-i scapă de ele. Ca să fie și mai clar, sintagma deloc măgulitoare vine, conform ziselor unuia dintre jurnaliștii mai sus pomeniți, din presa străină.
Drept să vă spun, n-am simțit că ar trebui să mă supăr nici pe jurnalist, nici pe cei ori cel de la originea zicerii. Evident, e ofensatoare dar, într-o egală măsură, meritată. Poate șoca prin franchețe, dar, după ce a trecut primul efect, al revoltei, mi-am dat seama că aș fi cu adevărat prost dacă n-aș vedea că eticheta e perfect fundamentată pe o realitate de necontestat. Aici, în țara cu eticheta „prostu’ Europei” sunt niște indivizi dispuși să-și otrăvească semenii dacă asta le aduce un profit.
Tare mă tem că eticheta s-ar putea aplica și pentru alte metehne.
Bunăoară, modelul de comportament „mie să-mi fie bine, mi se rupe de ăilalți” ori „decât să plângă mama mai bine plânge mă-ta” vi se pare cunoscut? Și nu vorbesc aici despre naturalul instinct de conservare, ci despre o mare masă de indivizi la care conceptul de interes colectiv este neaplicabil. Și nu-mi par a fi doar câțiva, din păcate. Trăim într-o societate în care, de la gesturi mici, până la acțiuni grave, transpare pregnant lipsa de preocupare pentru ceilalți.
Azi am ieșit la aer. Mi-era dor de baltă și de zbuciumul plutei. Drumul până acolo e un amestec de entuziasm și așteptare, ca o plecare în concediu.
Pe câmp, probabil ecou la emisiunea despre mediu, mi-au sărit în ochi brazdele arăturilor asezonate cu sute de pungi și sticle de plastic. Drumul este mărginit de alte gunoaie, fie înșirate bezmetic de vânt, fie abandonate în saci menajeri. Tot plastic. Într-un prim moment m-am gândit că omu’ a avut un dram de bun simț, a fost grijuliu, apoi mi-am dat seama că, de fapt, trebuia să pună gunoiul ăla în ceva, nu-l putea aduce în buzunare. Omu’ și-a făcut curat în curte, câmpul nu-i al lui.
Așa-i că nu vă spun nimic nou? Așa-i că știți cu toții cum arată câmpurile, bălțile, râurile noastre? Străzile orașelor în care călcăm în răhăței, luăm pe tălpi mucuri și flegme?
De-aia zic, chestia asta cu prostu’ nu ne-o plăcea, dar ar fi bine să nu ne supărăm prea tare.
Poate că ar fi cazul să înțelegem că e nevoie de schimbări profunde în noi, în ei, cei care nu pricep că binele și confortul propriu e musai să fie integrat cu binele celorlalți. Poate descoperim în ce fel îi vindecăm de egoism, prostie și nesimțire.
M-am gândit atunci, privind abundența de polimeri termoplastici din arătură, că cei care au aruncat toate cele trebuie să fi fost tare mulți. Mulți din satul din dreapta, alții din satul din stânga, alții care de unde. Să nu-mi spuneți că nu asta ne caracterizează, indiferența, nesimțirea, carențe grave de comportament civilizat. Că n-o să vă cred. Nu că n-aș vrea, ci pentru că realitatea e prea evidentă.
Așa încât bine e să deschidem larg ochii și mintea. Ochii să vedem ce e de văzut, mintea pentru analiză, concluzii și măsuri dacă vrem să scăpăm de etichete supărătoare și să trăim într-o lume normală și curată. Altminteri rămânem cu șefi pe la mediu care habar n-au ce e un ecosistem. Nu mai vorbesc despre calitatea, nivelul discursului, cum mama naibii o fi trecut de clasele primare?! O fi adevărat că a fost pus pe postul ăla în urma unui concurs? Dacă da, cum o fi arătat comisia care l-a examinat? Chiar așa, ar fi prea mult dacă s-ar pureca nițel modul cum sunt promovați astfel de oameni în poziții de acest fel?
Eh, de parcă n-am ști! De parcă boli de acest fel ar fi doar la mediu!
Urmăriți Republica pe Google News
Urmăriți Republica pe Threads
Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp
Alătură-te comunității noastre. Scrie bine și argumentat și poți fi unul dintre editorialiștii platformei noastre.
Vazand ca alte minoritati arunca gunoaie intr-o veselie pe unde nici n-ai gandi si nu patesc nimic, este firesc ca si romanul sa practice acelasi sistem.
Romanul nostru, acuzat cu atata inversunare de holocaust, incearca sa-si traiasca viata proprie fara sa-i mai pese de vecin care poate fi tocmai unul care se suie pe scena si aratand cu degetul acuzator in stil bolsevic, ne zice : "Ati ucis, ati ucis, ati ucis !" Mai ne arde noua de tara cand maine, poimaine suntem si noi lichidati drept razbunare ?
O fi la noi la romani raul, vina, dar si mai mare rau vine din afara. Nu stiu ce regim implementat noua ne-ar reda demnitatea de popor. Nu cred ca va exista un astfel de viitor regim. Din cauza acuzatiei de holocaust vom fi bagati intr-o mlastina din care nu vom mai putea iesi niciodata.
Primul pas este legislatia care ne pune botnitza sa nu zicem nimic decat ce ne dau ei voie.
Al doilea pas a fost privatizarea si raderea de pe fata pamantului romanesc a industriei, a cercetarii si nu numai, bulversarea educatiei scolare etc.
Am fost bagati intr-un sistem al cercului vicios din care nu mai putem iesi pentru ca asa l-a conceput oculta si pe care ni l-a implementat in 1989.