Sari la continut

Încearcă noul modul de căutare din Republica

Folosește noul modul inteligent de căutare din Republica. Primești rezultate în timp ce tastezi și descoperi ceea ce te interesează filtrat pe trei categorii: texte publicate, contributori și subiecte. Încearcă-l și spune-ne cum funcționează, părerea ta ne ajută.

De ce urăsc britanicii Europa şi de ce i-au intentat, a doua oară, proces de divorţ?

Boris Johnson, alegeri UK

Foto: Guliver Getty Images

De trei ani şi jumătate Marea Britanie nu se putea decide dacă să părăsească UE sau nu şi cu atât mai puţin, dacă da, în ce condiţii: o majoritate foarte fragilă votase, ce e drept, în iunie 2016 despărţirea de UE, dar campania xenofobă şi mincinoasă pe care tabăra Brexit o dusese înaintea referendumului, precum şi configuraţia parlamentară majoritar favorabilă rămânerii în UE, i-au determinat pe eurofili să lupte până în ultima clipă pentru a împiedica ceea ce ei considerau a fi – şi probabil va fi – un dezastru naţional. Theresa May, ea însăşi o susţinătoare a rămânerii în UE, odată ajunsă prim-ministru după David Cameron, a încercat un compromis, negociind un acord care nu era atât de rău pentru niciuna din tabere. Dar, sabotată de propriul partid şi mai ales de rivalul ei, carismaticul Boris Johnson, aceasta a rămas fără susţinere parlamentară şi nu a avut altă soluţie decât demisia. Văzându-se, în sfârşit, în poziţia de prim-ministru, la care a râvnit încă de pe băncile şcolii şi pentru care a trebuit să stea la coadă în urma unor politicieni pe care nu dădea doi bani, Boris şi-a descătuşat toate energiile împotriva adversarilor şi a declarat „război” total Uniunii Europene, pretinzând că doreşte eliberarea poporului britanic de sub „jugul” Bruxelles-ului. După ce a negociat propriul acord cu UE a încercat să-l treacă prin Parlament, dar, neavând majoritate conservatoare, a fost nevoit să convoace alegeri anticipate pentru ieşirea dintr-un impas ce părea insurmontabil. 

O campanie conservatoare murdară, dar pe limba omului simplu

Conservatorii au intrat în campania electorală drept câştigători, toate sondajele de opinie plasându-i confortabil deasupra celorlalte partide. Tabăra moderată a lui David Cameron şi Theresa May fusese cu totul anihilată de către Boris Johnson şi aliaţii săi radicali de dreapta, care-i considerau pe cei doi predecesori ai premierului doar nişte conservatori vopsiţi fiindcă nu înjuraseră birjăreşte Uniunea Europeană şi permiseseră o oarecare liberalizare a politicilor sociale conservatoare. În atari condiţii, era limpede că Partidul Conservator va adopta poziţia „Brexit cu orice preţ”, mizând pe un electorat preponderent de vârstă medie şi înaintată şi, lucru curios, pe un electorat care în mod tradiţional fusese laburist, dar se refugiase în braţele ademenitoare ale ultranaţionalistului Nigel Farage, care le promisese ieşirea necondiţionată din UE. Politician abil şi orator priceput, Johnson s-a concentrat pe acest electorat pauper din centrul şi nordul Angliei, ale cărui sentimente xenofobe le-a înţeles imediat şi căruia i-a prezentat un mesaj atrăgător prin francheţea lui, „Get Brexit done!”, convingându-l că un politician excentric precum Farage nu va putea niciodată să aibă o voce importantă în Parlament şi că orice vot acordat noului Partid Brexit înfiinţat de Nigel Farage va fi un vot pierdut. Acest mesaj simplu, combinat, din când în când, cu înfierări ale imigranţilor europeni, pe care i-a acuzat că tratează Marea Britanie ca pe propria lor ţară, şi cu promisiuni de redistribuire a miliarde de lire sterline dinspre bugetul UE spre sistemul naţional de sănătate, a avut o priză fantastică la publicul sărac, needucat, marginalizat şi – lucru pe care Johnson nu l-a mai spus – dispreţuit profund de conservatorii hardcore. În plus, o presă puternic influenţată de către conservatori i-a suflat în pânze lui Boris Johnson, ale cărui erori politice ori opinii scandaloase au trecut cu totul neobservate. Astfel, acesta şi-a putut răspândi mesajul politic practic neluat la întrebări de nimeni şi a reuşit să unifice două grupuri inimaginabil de toxice ale societăţii britanice: nostalgicii vechiului Imperiu britanic, relativ înstăriţi şi privilegiaţi social, care urăsc Europa din tată-n fiu şi lăcrimează pe versurile cântecului „Rule Britannia”, şi fosta clasă muncitoare puţin educată şi tocmai de aceea xenofobă, care a fost încurajată de politicieni fără scrupule să-i privească pe imigranţii europeni drept duşmanii lor cei mai aprigi, care vin să le fure joburile şi să le distrugă modul de viaţă.

O opoziţie divizată şi impotentă

În condiţiile în care conservatorii şi-au concentrat toată campania pe mesajul „Get Brexit done!”, ar fi trebuit să fie limpede pentru opozanţi, respectiv laburişti, liberal-democraţi, verzi şi naţionalişti scoţieni, că nu va fi o campanie electorală clasică şi că, dacă vor să-i învingă pe conservatori, va trebui să vină cu un mesaj unitar de contracarare a Brexit-ului. Din păcate, singurii care au înţeles primejdia au fost liberal-democraţii, care au promis că vor face totul pentru a anula Brexit-ul, chiar fără un al doilea referendum. Un astfel de mesaj considerat pe nedrept agresiv, deşi atractiv pentru electoratul entuziast eurofil, nu avea însă cum să câştige celelalte partide. Din acest punct de vedere, laburiştii s-au aflat într-o situaţie imposibilă. Liderul lor, Jeremy Corbyn, este el însuşi un adept nedeclarat al Brexit-ului, a cărui clică de stânga extremă a făcut tot posibilul pentru a sabota, în 2016, campania pentru rămânerea ţării în UE, iar de atunci încoace a evitat o poziţie tranşantă a partidului în legătură cu acest subiect. Motivele acestei ezitări sunt pe de o parte ideologice, pe de alta pragmatice. Aripa ultrasocialistă a laburiştilor consideră că Uniunea Europeană este, oricum, prea capitalistă şi că influxul de forţă de muncă ieftină din Uniune în ultimele două decenii, încurajat de politicile de centru New Labour ale lui Tony Blair şi Gordon Brown, a destabilizat comunităţile muncitoreşti pe care laburiştii le reprezentau în mod tradiţional şi care fuseseră deja vulnerabilizate de guvernele conservatoare dinainte de 1997. Cum însă în epocile lui Blair şi Brown, Partidul Laburist, deşi a pierdut o parte din fostul electorat muncitoresc, a reuşit să câştige o importantă masă de centru, formată în special din tineri educaţi, plimbaţi în Europa, foarte liberali şi relativ prosperi financiar, echipa lui Corbyn nu-şi putea permite să alieneze un întreg bazin electoral, care se întâmpla să fie eurofil, numai pentru a-i mulţumi pe eurosceptici. Deja după alegerile europene din mai, tineretul urban a început să părăsească masiv Partidul Laburist, refugiindu-se la liberal-democraţi sau la verzi. Intrând în panică şi fiind forţat de aripa moderată a partidului să promită cel puţin un al doilea referendum Brexit, Jeremy Corbyn a fost perceput de electoratul tradiţional din zonele defavorizate din nordul Angliei, care îşi doreşte iraţional, aproape cu disperare, ieşirea din UE, ca un trădător. Astfel, laburiştii, încercând să împace două categorii sociale fundamental diferite, au sfârşit prin a le pierde, din cauza indeciziei lor, pe amândouă, tineretul urban risipindu-şi votul unor candidaţi liberal-democraţi care nu aveau, de la bun început, nicio şansă, iar ceilalţi repezindu-se a săruta mâna foştilor duşmani de moarte, conservatorii. În plus, acuzaţiile de antisemitism din interiorul laburiştilor şi promisiunile economice şi sociale de-a dreptul comuniste din timpul campaniei i-au speriat pe cei mai mulţi votanţi din Anglia şi Ţara Galilor, în timp ce în Scoţia naţionaliştii scoţieni conduşi de Nicola Sturgeon i-au anihilat pe laburiştii lui Corbyn.

Sunt britanicii xenofobi?

Rezultatul votului de joi din Marea Britanie reconfirmă, fără drept de apel, divorţul acesteia de Uniunea Europeană. Spre disperarea eurofililor, este puţin probabil că în următorii 20-30 de ani subiectul unui alt referendum va mai reapărea pe agenda publică. Britanicii vor încheia, oficial, la sfârşitul lui ianuarie, un „mariaj” cu UE în care – s-o spunem cinstit – nu au fost fericiţi. Şi nu au fost fericiţi nu pentru că Uniunea i-ar fi maltratat, aşa cum s-au plâns întruna de foarte multă vreme, ci pentru că, de-abia ieşiţi dintr-un Imperiu pe care l-au creat şi condus timp de secole, dar care s-a prăbuşit după cel de-al doilea război mondial, s-au trezit, frustraţi, la scurtă vreme, într-o uniune în care nu au mai avut niciun statut special. Lucrurile au fost încă suportabile pentru ei câtă vreme Uniunea cuprindea un grup relativ restrâns de ţări dezvoltate din vestul Europei. Când, după căderea Cortinei de Fier, UE a început să se extindă, din raţiuni strategice, spre ţările din estul Europei, Marea Britanie, entuziastă la început, a început să-şi piardă răbdarea când s-a trezit cu milioane de imigranţi pe cap în numai câţiva ani. E drept că de marea majoritate a acelor imigranţi era nevoie şi că aceştia făceau munci pe care britanicii nu le-ar fi făcut în mod obişnuit, dar în acelaşi timp aceşti imigranţi, fără vina lor, au dislocat o serie întreagă de joburi pe care britanicii le-ar fi acceptat până la urmă, numai că pe mai mulţi bani decât imigranţii polonezi, români sau bulgari. Când ai o familie de întreţinut, rate la casă de plătit lunar şi calificări profesionale puţine, nu-ţi mai convine să lucrezi pe un salariu de doar câteva sute de lire pe lună, în timp ce pentru un imigrant est-european, obişnuit cu privaţiunile draconice, aceşti bani erau un lux. Treptat, şi peisajul social s-a schimbat, şi discursul politic s-a radicalizat, pe străzi, în trenuri, metrouri, autobuze au început să se vorbească curent alte limbi decât engleza, iar pentru omul simplu, vulnerabil la prejudecăţi şi probabil deja afectat oarecum în plan economic, mai ales după criza din 2008, fenomenul imigraţiei masive a devenit insuportabil. Cu riscul de a fi antipatic, dat fiind că sunt mulţi români în Marea Britanie, pot depune personal mărturie că, în cei opt ani de când trăiesc aici, am avut nu de puţine ori senzaţia că s-a depăşit o limită. A nu se înţelege că aş fi deranjat de prezenţa celorlalţi imigranţi din România sau de aiurea, dar da, am început să fiu deranjat de lipsa de interes a foarte mulţi dintre ei în a se integra în viaţa şi societatea britanice. Sentimentul că au venit aici doar ca să facă un ban şi atât, fără a stabili o minimă conexiune afectivă cu această ţară şi, aşa cum spunea, hélas!, Boris Johnson, fără a fi conştienţi o clipă că, aşa cum Marea Britanie le datorează lor multe, şi ei datorează multe Marii Britanii, este extrem de frustrant şi, dacă e frustrant pentru mine, îmi închipui cum trebuie să fie un britanic get-beget. Xenofobia există cu siguranţă în Marea Britanie şi în absolut toate cazurile e reprobabilă, dar înainte de a arunca cu pietre în britanici în general ori în special în cei care au votat, joi, pentru un guvern conservator care anunţă măsuri drastice împotriva imigraţiei, ar trebui să încercăm să-i înţelegem şi pe cei cărora le-a ajuns cuţitul la os şi, justificat sau nu, caută un ţap ispăşitor.

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp 

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere
  • Dl. Bogdan Cristea se declară, fără să vrea, xenofob.....mai ales cu românii care- vezi doamne! nu se integrează în societatea britanică.....și că vin în Anglia doar pentru bani. D-le Cristea, poate nu ai lucrat în Anglia în cele mai rele joburi de care fug toți englezii neaoși sau poate nu te mai interesează să te întorci în România! Pentru a spune că-i înțelegi pe englezi, înseamnă că nu vezi imensa prostie a alegătorului englez (ca și a celui român) în a alege cea mai proastă variantă dar foarte vocală. Nu i-a obligat nimeni pe englezi să intre în UE! Doar că ei voiau numai beneficii nu și obligații....dar hai să nu-i plângem pe englezi, că se descurcă ei! La cât au adus și aduc și în prezent din colonii-se descurcă!
    • Like 1
  • S-au săturat de proști și de aberantele politici progresiste în primul rând dar trebuie să luăm în considerare și că britanicii nu vor accepta niciodată să fie conduși de nemți.Nu avem noi cum să-i înțelegem pe englezi, diferența de statut e colosală, depășește cu mult capacitatea noastră de percepție.
    • Like 1
    • @ Adrian Ionescu
      Parerist check icon
      Noi putem sa stam linistiti, ca nici englezii nu-i mai inteleg pe englezi. Ce sa le faci daca n-au nici ei nivelul.... :D
      • Like 0
  • Mike check icon
    Si eu urasc Europa si nu-mi este teama sa recunosc. La preaderare UE a impus romaniei niste conditii draconice. In primul rand ne-a obligat sa renuntam la suveranitate. In al doilea rand, UE ne-a impus sa ne distrugem toata industria si bine inteles si agricultura. Consecinta a fost ca Romania a devenit piata de desfacere si 5 milioane de romani, ramasi fara locuri de munca pentru a nu crapa de foame ei si familiile lor au parasit Romania. Consecintele au fost tragice. Mii de familii s-au destramat, zeci de mii de copia practic au ramas orfanii fiindcaaiu emigrat ambii parinti si tata si mama. S-a dezvoltat mafia proxenetilor si traficul de carne vie, Sute de mii de femei romance au devenet sclave sexuale. Bogatiile si resursele romaniei au fost inhațate, de straini, care nu platesc nici impozite, nici taxe si nici redevente. Un exemplu recent este exploatarea de catre OMV si ExoonOil a rezervelor de gaze si hidrocarburi descoperite in Marea Neagra. Aceste companii refuza sa plateasca pretul corect al taxelor, a impozitelor si a redeventelor. Compania austria a lasat muntii nostri fara paduri.u. Cred ca aceste motive sun suficiente ca orice roman sa urasca Uniunea Eoropeana. Mai sunt si altelecu privire la moralitate, cu privire la educatia tinerei generatii,etc:
    • Like 0
    • @ Mike
      Există troli deştepţi, cu vocaţie şi troli.... mai puţin deştepţi. Cei din urmă sunt cei mai mulţi şi-i întâlnim peste tot, dar sunt străvezii şi previzibili.
      • Like 5
    • @ Mike
      Delia MC Delia MC check icon
      Rar am putut vedea atâtea aberații la un loc.
      N-a impus nimeni renunțarea la suveranitate.
      Agricultura ne-am distrus-o singuri după revoluție și NU după aderare. Ne-a furat UE utilajele, au distrus ei instalațiile de irigații? Sau am făcut-o chiar noi, în buna mentalitate comunistă, ia cât poți că totul e al nostru.
      Pădurile ni le-am vândut singuri cu sprijinul direct legislativ pe vremea lui Năstase în 2003.
      Oamenii au rămas fără lucru curând după revoluție. Au mai întins-o cum au putut iar după 2007 au putut pleca legal.
      Aia cu gazele a vânturat-o Dragnea, nu ne vindem gazele! Când de fapt nu prea avem cu ce le extrage...Sigur că ei vor condiții avantajoase pentru ei, e normal, fiecare trage foc pe turta lui. Importantă e o negociere corectă.
      Așa-i când îți furi singur căciula și ți-e jenă să recunoști, așa că strigi hoțul!
      • Like 2
    • @ Mike
      Parerist check icon
      Nu ... ne... vin..dem...ta...raaaa.... Nu ne vindem taraaa.....
      Ioane, tu esti ma?
      • Like 0
  • Alegerile au trecut, variantele de lucru:
    1. UK devine paradis fiscal pt a evita relocarea masiva a corporatiilor care nu doresc sa revina la sistemul de taxare in relatia cu UE. Consecinta: scaderea masiva a veniturilor la bugetul regatului si taiere de cheltuieli
    2. UK nu e paradis fiscal dar nici Turcie nu e (tara cu cele mai multe corporatii ce fac productie destinata expres exportului in UE), pt ca salariile in Turcia sunt 1/4 ca in UK. Consecinta: criza economica fara precedent ca urmare a iesirii masive de capital.

    Oricum o dai, brits s-au faultat singuri pe termen lung...
    • Like 4
    • @ Marian Androne
      Da, e cât se poate de adevărat că şi-au dat singuri cu tesla-n... Dar tot atât de adevărat e că au un potenţial enorm de a-şi reveni.
      • Like 0
  • Cu scuzele de rigoare, comentariul meu va fi unul pe formă, nu pe fond. Deși am intrat cu maxim interes pe material, am reușit să citesc doar o mică parte. Poate, cine știe, data viitoare veți folosi curajos și alineatele...
    Pentru hateri: da, atât mă duce capul.
    • Like 1
    • @ Edith Vereș
      Ovidiu check icon
      Clar ca numai atat te duce...
      • Like 1
  • mike mike check icon
    Britanicii nu sunt singurii care "urasc" UE. UE trebuie sa inteleaga faptul ca nu mai poate continua sa foloseasca ideologia progresistă ca paravan pentru controlul Europei. Atunci cand Franta si Germania vor sa dețină controlul total al UE si sa-si creeze un imperiu, se intampla un Brexit. Nu asta este Europa la care am visat sa aderam. Priviti imaginea de ansamblu si cititi printre rânduri, si veti intelege de ce Marea Britanie părăsește Uniunea.
    • Like 1
    • @ mike
      Asta e,politică progresistă e aberantă să vezi acum cu aberația cu noxe zero ce nasoleală o să iasă în UE, deja Polonia a anunțat că nu semnează iar noi boi ca de obicei nu avem nici un punct de vedere, nici nu știm ce ne așteaptă.
      • Like 1
  • Nici acum dupa zdrobitoarea victorie a poporului britanic, comunistii nu-si dau seama ce se intampla, sunt rupti de realitate. Dovada? Cititi primere propozitii ale articolului de fata. Nu laburistii si toata presa, care si la ei e de stanga, sunt de vina pentru tergiversarea brexitului. Nuuuu, Marea britanie nu s-a putut hotara asupra brexitului. Cand referendumul este perfect valabil si politicienii trebuie sa livreze, cei care scriu "articole" la gazete spun ca majoritatea la referendum e fragila, si alte prostii. Evident ca nu pot citi asa ceva. Lasati-va, copii.
    • Like 3
    • @ Crisu Adi
      Stânga face ce-a făcut întotdeauna: se plânge că ceilalţi sunt vinovaţi :) o să se termine la un moment dat cu stânga asta.
      • Like 1
  • Parerist check icon
    Mie mi se pare "scary" (cum ar zice un dac mandru) alta chestie: daca intr-o democratie consolidata cum e UK oamenii au de ales intre doua sau trei partide vai de mamaliga lor, polarizate aproape de extrem si care nu le reprezinta de fapt niciunul dintre ele cu adevarat interesele, ce sanse ar fi sa avem o democratie functionala in tari care am descoperit-o de cateva decenii?
    Valabil si in US, cand vezi cam cu ce candidati ies ambele partide majore, cum sa mai speri in Chuck Norris presedinte in Romania?
    • Like 1
  • Excelenta analiza si concluziile, desi mai existau si altele de spus, in special despre ce se va intampla in anii ce vin cu societatea engleza, cu relatia Anglia - Europa, cu relatia Anglia - Anglia, etc. Era de ilustrat si cat de mult s-au lasat rugati englezii sa lege insula lor de continent, prin tunel. Poate ca va avea o urmare articolul, tema este interesanta si importanta, totodata.
    • Like 3
  • topala check icon
    Cateva repere trebuie sa avem cand ne gandim la Marea Britanie :
    1. Cucerirea normanda,daca nu ar fi existat englezii erau niste triburi pastori gen triburile arabe sau africa.
    2. M.Britanie a declarat razboi Germaniei naziste pt ca Germania a acupat Polonia impreuna cu URSS .
    3. Winston Churchill nu a vrut ca Transilvania sa se uneasca cu Romania,trebuie sa-i multumim lui Stalin pt unire. Manipulatorul Winston Churchill a vrut ca Transilvania sa treaca de partea Ungariei.
    4. Englezii nu au vrut sa renunte la moneda lor niciodata,au preferat sa profite si sa creeze paradise fiscale la ei.
    Dar,dupa cum se vede cred ca cei ce locuiesc acuma in Transilvania o duceau mai bine daca Stalin nu insista .
    • Like 0


Îți recomandăm

Centrul Pompidou

Francezii anunță, sub patronajul președintelui Emmanuel Macron, deschiderea pe 27 martie a celei mai mari expoziții Brâncuși de până acum, iar un vin românesc a fost ales drept vinul oficial al evenimentului inaugural: Jidvei. (Profimedia Images)

Citește mai mult

Familia Mirică

„Eu, soția, mama și tata. Mai nou, sora și cumnatul care au renunțat să lucreze într-o firmă mare de asigurări ca să ne ajute cu munca pământului. Au fugit din București și au venit la fermă, pentru că afacerea are nevoie de forțe proaspete. Și cei 45 de angajați ai noștri, pe care-i considerăm parte din familie”. Aceasta este aritmetica unei afaceri de familie care poate fi sursă de inspirație pentru toți tinerii care înțeleg cât de mult a crescut valoarea pământului în lumea în care trăim.

Citește mai mult

Dan Byron

Într-un dialog deschis, așa cum sunt și majoritatea pieselor scrise de el, Daniel Radu, cunoscut mai degrabă ca Dan Byron, a vorbit recent la podcastul „În oraș cu Florin Negruțiu” despre copilăria sa, cântatul pe străzi la vârsta de 16 ani, amintirile mai puțin plăcute de la Liceul Militar de Muzică, dar și despre muzica sa și publicul ei întinerit. (Foto: Cristi Șuțu)

Citește mai mult