Oportunistul Boris. De la ziaristul preferat al lui Margaret Thatcher, spre funcția de viitor premier la Marii Britanii

Un excentric cu părul blond, între două vârste, un fost enfant terrible al conservatorilor britanici, devenit, între timp, un flăcău tomnatic, un ambiţios din upper-class-ul englez care a condus Londra vreme de opt ani, a simţit că timpul nu mai are răbdare şi, sătul să-şi aştepte rândul la glorie, s-a cocoţat pe valul naţionalist stârnit de Nigel Farage şi, cu un aer de intelectual superior, a condus Marea Britanie în afara UE, conferind legitimitate unei campanii murdare, mincinoase şi xenofobe. 

Numele său, Alexander Boris de Pfeffel Johnson, este acum cel mai intens vehiculat pentru preluarea fotoliului de prim-ministru al Marii Britanii. 

Deşi a condus campania Brexit, mulţi se îndoiesc că acesta şi-a închipuit că britanicii vor vota cu adevărat ieşirea din UE, întrucât nici el, nici tovarăşii săi de campanie nu par a avea nici cea mai vagă idee în ce direcţie va merge ţara şi cum se vor desfăşura negocierile post-Brexit cu Bruxelles-ul. 

Deşi premierul David Cameron a anunţat că va demisiona imediat ce Partidul Conservator îşi va alege, în toamnă, un nou lider, nu toţi conservatorii privesc cu ochi buni potenţiala sa alegere.

O biografie sub semnul ambiţiei şi al diletantismului

Născut în 1964 la New York într-o familie de englezi care, ulterior, s-au mutat în Marea Britanie, Boris Johnson n-a făcut niciodată parte din acelaşi mediu social din care fac parte cei care au votat Brexit şi pe care a acesta a pretins că-i reprezintă. Educaţia la celebrul şi nu mai puţin costisitorul colegiu Eton i-a permis să ajungă la Oxford, unde a studiat latina şi greaca, iar, în paralel, s-a luptat să devină preşedintele uniunii studenţilor: eşuând la prima încercare, a câştigat alegerile a doua oară mizând pe farmecul personal şi excentricitatea lui. 

După absolvire, îşi găseşte o slujbă bine plătită la o firmă londoneză de consultanţă în management, dar, pentru că i se pare plictisitor ceea ce face, îşi dă demisia după o săptămână. Se angajează ca ziarist la The Times, de unde este însă concediat relativ rapid pentru falsificarea grosolană a unor citate. Îl angajează Daily Telegraph în calitate de corespondent la Bruxelles, dar şi aici face ce ştie cel mai bine: inventează poveşti şi manipulează citate cu scopul de a-şi promova euroscepticismul. Întors la Londra ca editorialist, acesta se remarcă prin articole controversate, în care îşi exhibă fără ezitare opinii violent xenofobe şi homofobe. Este ziaristul preferat al lui Margaret Thatcher, dar ceilalţi politicieni ajung să fie exasperaţi de prejudecăţile şi minciunile lui Johnson. 

Foto: Guliver Getty Images

Plictisit el însuşi de presă, se hotărăşte să-şi încerce norocul ca politician. După câteva încercări ratate, ajunge, în 2001, parlamentar conservator al unei circumscripţii obscure, din care poziţie nu izbuteşte să se facă remarcat pentru mai nicio iniţiativă. Continuă însă să-şi cultive o imagine de rebel excentric cu opinii controversate. În mod straniu, îşi pune în gând să candideze la funcţia onorifică de rector al Universităţii Edinburgh în 2006, dar ostilitatea lumii academice îl face să piardă. Îşi va găsi consolarea în 2008, când, deşi nu-l recomanda nicio calitate administrativă, va ajunge primar al Londrei. Totuşi, funcţia de primar, deşi mult mai vizibilă, nu-i asigura un venit adecvat standardului său de viaţă, astfel că a continuat să scrie editoriale pentru Daily Telegraph pentru un salariu suplimentar de 250.000 lire pe an. Cum mulţi au găsit acest lucru imoral, ziarul l-a convins să doneze o parte din bani pentru o bursă de studiere a limbilor clasice. Boris Johnson însă s-a revoltat, astfel că nu a plătit niciodată integral această bursă. Ca primar, nu a făcut decât să pună în aplicare politici ale predecesorului său, Ken Livingstone, după ce s-a asigurat că i-a concediat pe toţi angajaţii din primărie loiali acestuia. A cules însă roadele organizării Jocurilor Olimpice în 2012, deşi nu a avut niciun merit în antamarea evenimentului. În 2015, s-a hotărât să candideze, din nou, pentru un fotoliu de parlamentar, iar mulţi au simţit în această candidatură ambiţia lui Johnson de a-l înlocui pe Cameron de la şefia Partidului Consevator şi de a deveni prim-ministru.

Campania Brexit: o şansă politică de neratat

Deşi, ca orice conservator, era eurosceptic, Boris Johnson nu şi-a exprimat niciodată categoric dorinţa ca Marea Britanie să iasă din UE. Totuşi, când premierul David Cameron a anunţat, în februarie, referendumul Brexit, acesta a sesizat o ocazie unică de a-şi relansa cariera politică. S-a prefăcut a fi măcinat de întrebări interioare şi dileme insurmontabile, ceea ce l-a făcut să amâne până în ultima clipă anunţul privind poziţia sa oficială. În cele din urmă, deşi în cercuri private anunţase că îl va sprijini pe Cameron pentru că Uniunea Europeană, în ciuda imperfecţiunilor ei, este cea mai bună soluţie politică pentru Marea Britanie, ispita a fost mult prea mare: într-o regie dramatică bine pusă la punct, Johnson l-a trădat pe Cameron şi a anunţat că susţine Brexit. În calitate de lider al campaniei Brexit, acesta s-a concentrat în mod special pe tema care avea să-i aducă cele mai multe voturi: imigraţia. 

Împreună cu Michael Gove, ministrul Justiţiei, a preluat mesajul lui Nigel Farage şi, în încercarea de cosmetizare şi intelectualizare a unui discurs agresiv xenofob, a reuşit să coaguleze toate frustrările unui electorat dezabuzat, cu care, de altfel, nu are nimic în comun. Aşa a ajuns acum, în urma votului de joi, în postura de a gestiona o situaţie extrem de dificilă, pentru care a demonstrat că nu are niciun plan. Prim-ministrul încă în funcţie, David Cameron, care l-a acuzat pe Johnson de oportunism politic în timpul campaniei, a anunţat că nu este dispus să pornească negocierile de ieşire a Marii Britanii din UE, lăsând această sarcină pe umerii succesorului său. 

Numele acestuia va fi însă cunoscut abia în septembrie, după ce Partidul Conservator îşi va alege noul lider, şi, cu toate că numele lui Boris Johnson e vehiculat de presă ca aproape sigur, este cert că acesta va avea contracandidaţi. Printre ei, Theresa May, actualul ministru de Interne, pare să se bucure de un sprijin considerabil: aceasta l-a sprijinit, teoretic, pe David Cameron, dar, practic, nu s-a implicat mai deloc în campanie. Lupta se anunţă strânsă, mai ales că foarte mulţi conservatori împărtăşesc opinia lui David Cameron: aceea că Boris Johnson nu este decât un oportunist politic, care, din dorinţa de a ajunge prim-ministru, a pus interesul personal înaintea celui naţional. 

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp