Sari la continut

Vorbește cu Republica și ascultă editorialele audio

Vă mulțumim că ne sunteți alături de nouă ani Ascultați editorialele audio publicate pe platformă. Un proiect de inovație în tehnologie susținut de DEDEMAN.

De la ecranul alb-negru al copilăriei la revelația din 2026: cum m-a surprins concertul de Anul Nou de la Viena

Viena filarmonic - New Year's Concert 2026

foto: Profimedia

Sunt multe zeci de ani de când urmăresc concertul de Anul Nou de la Viena. Dacă memoria nu mă înșală, am prins câțiva ani cu Willi Boskovsky la pupitrul Filarmonicii din Viena. În vremea aceea, noi vedeam o înregistrare pe data de 2 ianuarie, pe televizoarele noastre alb-negru. Dar tot era fantastic. Genericul „Eurovision” mă rupea din lumea mizerabilă în care trăiam și eram, pentru o oră și ceva, transpus într-un alt spațiu și timp, într-o lume incredibil de frumoasă.

Cu timpul, farmecul concertului s-a mai tocit, în ochii mei. Am sesizat într-o măsură tot mai mare formalismul spectacolului – totul era regizat până la cel mai mic detaliu, prezentarea fusese redactată integral la Viena, iar muzica propriu-zisă, bine cântată, fără îndoială, era cu mult prea strict delimitată la o epoca istorică strâmtă, iar lucrările erau doar ce am numi azi café-concert. Un eveniment monden, dar atât.

Nu e vorba, cei mai mari dirijori ai vremii au fost acolo. Mi-l amintesc pe Karajan, vizibil suferind, cum încerca să zâmbească pentru posteritate, fără prea mult succes în partea cu zâmbetul. I-am văzut pe Abbado, Muti, Ozawa, Barenboim, Mehta și mulți alții. Un eveniment pe care nu m-am putut abține să îl urmăresc, deși rămânea mai ales plăcerea savantlâcului regiei decât interesul pentru valsuri, polci și marșuri.

Anul acesta, interesul pentru a vedea un dirijor canadian, cu o istorie artistică impresionantă, dar cu un nume greu de reținut, Yannick Nézet-Séguin, m-a adus iar în fața ecranului – și nu am regretat. Da, au fost mai multe titluri ale unor lucrări pe care nu le-am mai auzit, din care două ale unor „compozitoare femei”, cum a ținut să specifice clar prezentatorul TVR (probabil, dacă ar fi spus doar compozitoare noi am fi putut crede că sunt compozitoare bărbați, nu?). Dar și lucrările cunoscute au fost prezentate cu multă prospețime și energie, au electrizat sala dincolo de ceea ce este obișnuit. Am mai remarcat un amănunt: deși probabil cele mai multe dintre lucrări le-a cântat pentru prima oară pentru public, iar o a doua oară este destul de improbabilă, dl. Nézet-Séguin a onorat audienta dirijând fără partitură, ceea ce arată volumul de muncă depus și o memorie muzicală fenomenală.

Eu, unul, nu găsesc că are vreun rost să amintesc altceva despre acest spectacol sau despre dirijor. Sper să mai am ocazia să îl ascult. A fost o bucurie în prima zi a anului 2026!

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp 

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere
  • Da, intr-adevar! As mai adauga ca iesirea in sala la marsul Radetzky, pentru a dirija si aplauzele cunoscute a fost, dupa cate stiu eu, o premiera si am observat cu cata veselie a fost primit momentul de catre spectatori si, spre surprinderea mea, scoaterea telefoanelor pentru a imortaliza momentul, fiind ceva la care nu m-as fi asteptat de la un asemena auditoriu! Plus mesajul cu care a incheiat, absolut emotionant prin simplitatea adevarului exprimat." Muzica poate sa ne unaesca pe toti " a zis el. Da, pe noi, toti cei care o auzim, as adauga eu.
    • Like 0


Îți recomandăm

Romania test istoric / sursa foto: Profimedia

Istoria României are un tipar aproape obsesiv: marile crize internaționale ne găsesc mereu într-un punct strategic. Uneori avantaj, alteori povară. Nu pentru că am căutat această poziție, ci pentru că geografia ne-a așezat, de-a lungul secolelor, exact la intersecția intereselor marilor imperii și, mai târziu, ale marilor puteri.

Citește mai mult