Sari la continut

Află ce se publică nou în Republica!

În fiecare dimineață, îți scrie unul dintre autorii fondatori ai platformei. Cristian Tudor Popescu, Claudiu Pândaru, Florin Negruțiu și Alex Livadaru sunt cei de la care primești emailul zilnic și cei cărora le poți trimite observațiile, propunerile, ideile tale.

Despre demnitatea sfârșitului. În cabinetul meu, un domn de 81 de ani ridicându-se din scaunul cu rotile: „- Sunt fericit că țin din nou de mână o femeie tânără...”

Varstnic în scaun rulant

Foto: Guliver Getty Images

Când suntem tineri și în putere nu ne gândim la faptul că suntem muritori. Acest gând este depozitat undeva departe în mintea noastră. 

În cartea „Să vorbim despre moarte”, scrisă de chirurgul Atul Gawande, acesta spune: „Când am devenit medic, am trecut de cealaltă parte a ușilor spitalului și, chiar dacă fusesem crescut de doi părinți medici, tot ce vedeam acolo era nou pentru mine. Cu siguranță, până atunci nu mai văzusem pe nimeni murind, iar când am văzut, a fost un șoc pentru mine. Nu pentru că m-ar fi făcut să mă gândesc la faptul că sunt și eu muritor. Cum-necum, nu mi-a trecut prin minte acest gând, nici măcar atunci când am văzut oameni de vârsta mea murind. Aveam un halat alb pe mine, ei aveau halate de pacienți pe ei. Nu puteam să-mi imaginez situația răsturnată.(...) Drept care, pentru mine a fost un șoc acela de a vedea că medicina nu reușea să-i pună pe unii oameni pe picioare."

Același șoc îl trăim când procesul de îmbătrânire pe care-l parcurgem cu toții (iar cei dintre noi care sunt norocoși vor apuca o bătrânețe frumoasă, alții vom pleca brusc sau prin suferință) se instalează și, oricât îl negăm, trebuie să acceptăm că suntem vremelnici cu toții.

Nimic nu ne pregătește despre cum este să începi să simți bătrânețea, cum corpul tău începe să-și arate neputința, cum memoria începe să-ți joace feste și cum lucruri pe care înainte le făceai cu ușurință acum devin grele. Ce se asociază cu această etapă este suferința psihică dată de observarea întregului proces prin care trecem și care produce durere.

  • Ceea ce geriatrii atenționează ca fiind specific bătrâneții este amenințarea dată de persoane care cad și își fracturează un șold. Unii dintre aceștia nu mai pot merge niciodată și sfârșesc imobilizați. Sunt trei mari factori de risc de a cădea: echilibrul scăzut, consumul de mai mult de patru medicamente prescrise pentru diferite afecțiuni și slăbirea mușchilor.

Bătrânețea îți aduce înțelepciune dacă ai fost o persoană care să trăiești cu tine în echilibru și care ai avut măsură în toate. Altfel, îți aduce multe regrete și suferință. Dr. Irvin Yalom, în cartea sa de memorii, spune că o viață trăită bine, care nu lasă regrete adânci, face posibilă o abordare mai senină a morții. Dar până la moarte ai nevoie de un sens. Atunci când te retragi din activitate, și chiar dacă corpul dă unele semne că nu se mai poate ridica cu aceeași rapiditate și vioiciune, încă te simți în putere și refuzi să abandonezi viața, să devii ursuz și trist, ai nevoie de un sens. 

Unul dintre pacienții care mi-au pășit pragul de curând este un domn de 81 de ani, un bărbat în care încă mai vedeam urmele unui corp ce fusese cândva viguros și puternic. A venit cu soția care îi împingea scaunul cu rotile. La ușa cabinetului meu s-a ridicat și, sprijinit de aceasta, a intrat. Motivul pentru care a venit este că nu-și mai găsește sens, că are 81 de ani și că neputința dată de corp îl deprimă. Se simte pregătit să plece, mi-a spus, dar nu-l lasă familia (soția și copiii). 

- În interiorul acestui corp neputincios sunt tânăr, mi-a spus, uitându-se cu ochii săi albaștri la mine. 

Am discutat mult, iar la final i-am propus să mă ia de mână ca să-l însoțesc până la soție, care aștepta în holul spitalului. Cu mine a mers de mână, a refuzat scaunul cu rotile și mi-a spus: 

- Sunt fericit că țin din nou de mână o femeie tânără. Interiorul meu este în acord cu vârsta dvs.

Atât de puțin îți trebuie ca să te simți din nou demn. Oare câți dintre noi ne gândim la propria bătrânețe, la propria neputință? În terapie propun constant acest exercițiu de conștientizare. Este un exercițiu care te pune într-o oglindă în care viața te va pune oricum, oricât botox îți injectezi, și care îți aduce multe beneficii de a-ți trăi cât mai calitativ viața.

O altă formă de a conștientiza că viața e finită este un diagnostic dat de o boală. Un alt pacient de 65 de ani, pe care l-am văzut de curând, operat de un neoplasm de un coleg de-al meu, chirurg, îmi spunea că acceptă că vine un moment în care corpul dă rateu. Fiind inginer, înțelege cum funcționează lucrurile, pur și simplu o piesă cedează. Dar ce îi este greu să accepte este neputința fizică care o implică pe cea psihică. Mă uitam la dumnealui, încă este un bărbat atrăgător și în putere, și câtă nevoie de demnitate trădează în cuvintele și gesturile sale. Nu dorea să fie ajutat să se ridice, el poate singur, așa mi-a spus. L-am luat de mână și i-am spus că lângă mine este în regulă și să plângă. Și a plâns! Atâta nevoie avem să descărcăm, dar a te arăta atât de vulnerabil și speriat nu suntem învățați să arătăm. Iar dacă arătăm celor din jur ori îi stânjenim, ori primim sfaturi despre cum să ne liniștim.

Puțini sunt cei care ne iau de mână și ne lasă să plângem.

Puțini sunt cei care au curajul să vorbească cu noi despre moarte. Este o schimbare care va urma în viața fiecăruia dintre noi și o conștientizare că suntem singuri în fața acesteia, oricât de mulți oameni ne sunt în preajmă, tot singuri trebuie să ne confruntăm cu moartea.

  • Epicur spunea: „Acolo unde este moartea, eu nu mai sunt. După moarte mă voi găsi în aceeași stare de nonexistență ca și înainte de naștere."

Prin acest text vreau doar să vă ofer o întâlnire cu noi, o întâlnire mai profundă prin care să devenim mai prezenți în viața noastră, să practicăm sportul și alimentația sănătoasă, întrucât modul în care avem grijă de noi, de corpul nostru și de viața noastră psihică, se va reflecta în anii ce vor urma. Și, desigur, să-i privim pe cei în vârstă de lângă noi cu mai multă aplecare și bunăvoință deoarece au fost cândva ca noi: ocupați, cu lucruri de rezolvat, grăbiți, crescându-ne pe noi, căutând să dea un sens vieții așa cum facem noi acum.

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere
  • Un articol foarte bun și util! Da..." modul în care avem grijă de noi, de corpul nostru si de viata noastra psihică se va reflecta în anii ce vor urma"
    • Like 0
  • Mihai check icon
    Frumos ! Scris cu suflet.......Am 51 de ani, fost sportiv, m-am operat la genunchi si desi pot merge, am ceva dificultati. Este un alt mod de a experimenta neputinta fizica, inainte de a ajunge acolo un mod "natural". Cum se simte asta ? M-a facut sa inteleg adevaratul sens al expresiei "to take things for granted". Ni se pare firesc sa mergem. Intr-o zi devine greu, indiferent de motiv. Mintea in schimb, accepta foarte greu asta. Nu exista medicamente pentru treaba asta. Doar spiritul propriu, acceptarea, mental pozitiv, continuarea "proiectelor" si sprijinul celor din jur. Si evlavie (pentru cei care nu se simt ofensati).
    • Like 2
  • Un articol de excepție! Poate pentru că am deja 71 de ani și am fost uimită să văd că cineva mult mai tânăr poate să știe atât de bine cum se instalează sufletește bătrânețea.
    • Like 3


Îți recomandăm

Statuie mască

„Primul lucru care contează atunci când faci o donație este ca gestul respectiv să te facă să te simți că ai făcut cu adevărat o faptă bună. Dacă cauza respectivă reușește să te facă să te simți ca un mic erou, te face să te simți bine că ai ajutat, reușește să te facă donezi”, spune Nicoleta Deliu.

Citește mai mult

articol audio
play icon mic icon Simona Halep - Foto: Andrew Schwartz / SplashNews.com / Splash / Profimedia)

„Am crescut cu o mentalitate că eram mică, că nu o să ajung să fiu tenismenă, nu o să ajung să fiu sus în clasament, nu o să ajung să câștig turnee mari. Cum până nu demult, în 2017, mi se spunea « nu ai mental de campion de Grand Slam».” (Foto; Andrew Schwartz / SplashNews.com / Splash / Profimedia)

Citește mai mult