„Ți-am simțit mereu lipsa, dar n-am știut că ești tu de vină, am crezut că sunt eu, un copil cu probleme, cu sensibilități, timid, cu o construcție firavă, care nu face față bine vieții. Așa eram și când a venit fiica mea. Dar ce poate simți un copil care dă viață unui alt copil? Teroare, frică până în măduva oaselor că nu se va descurca, că nu va fi capabilă.” Foto - Profimedia

„Viața în România e un permanent dat din coate pentru a te descurca. Nici nu e de condamnat, pentru că așa trăim permanent. Și atunci cum să dai jos haina asta, când te reprezintă zi de zi? Ține de structura noastră, ne definește, e modul în care noi supraviețuim în lume, trăim în viață. N-ai cum să dai jos așa ceva, să apeși un buton de control și gata. Dacă am avea acest buton de control, l-am folosi și în restul anului, nu doar în vacanță”, spune Cătălina Dumitrescu. Credit foto: Dorothea Schulz

O persoană anxioasă are de mers la o petrecere cu necunoscuţi. Ea “ştie” că îndată ce va intra într-o încăpere ceilalţi o vor privi dispreţuitor, îi vor critica aspectul fizic, vor considera ca nu are subiecte interesante de conversaţie şi vor sfȃrşi prin a rȃde de ea. Aşa că renunţă să mai meargă la petrecere, fără să realizeze că în realitate oamenii sunt preocupaţi mai degrabă de ei înşişi şi de problemele lor personale, sau de persoanele apropiate, şi că oricum aprecierea negativă e de obicei doar în mintea persoanei anxioase, pentru că ceilalţi nu văd aceste defecte. Foto - Profimedia

De multe ori cei obsedaţi de control întorc această obsesie şi asupra lor înşişi: devin perfecţionişti, îşi impun standarde nerealiste care îi duc spre comportamente excesive în diferite arii cum sunt curătenia, menţinerea formei fizice, adoptarea de metode de alimentaţie extreme (anorexie, alimenţaţie strictă sau insuficient echilibrată, uneori alimentaţie compulsivă ca formă de compensare). Foto Profimedia

De multe ori acest proces de diferenţiere şi stabilirea a graniţelor este perceput ca un atac de cei care stăruie asupra relaţiei fuzionale. Nu de puţine ori, individuarea copiilor tineri are loc conflictual, cu separare fizică, dar şi cu impunerea unei „legi a tăcerii” forţate. Uneori o astfel de separare este necesară pentru un timp, dacă părinţii sunt extrem de invazivi. De multe ori forţarea separării are efecte benefice şi asupra părinţilor, care încep să se privească pe sine (pentru că nu mai au pe cine să se sprijine) şi să facă şi ei eforturi de autonomizare.. (Foto: redit: Lindsay Upson / ImageSource / Profimedia)

Literatura de specialitate defineşte sindromul impostorului ca acel sentiment intens şi secret de fraudă în faţa reuşitei, exprimat prin incapacitatea de a-ţi atribui reuşita, impresia de a fi supraestimat şi frica de a fi demascat. Foto - Profimedia Images

Mediile virtuale sunt invadate de tot felul de binefăcători care ne promit și marea, și sarea. Vorbitorii motivaționali împachetează fericirea într-o prea vulgară... descurcăreală. Suntem invitați și învățați să descurcăm ițele oportunităților spre a reuși ascensiunea pe o (spun ei) incomodă și inaccesibilă scară ierarhică, financiară și socială. Pe de altă parte, în cadrul conferințelor despre fericire, psihologii ne recomandă starea de bine, pe care, în mod similar, chiar dacă nu atât de vulgar, o identifică cu... reușita. Foto: Dorin Gabriel Mureșan

E cumva firească această evoluție către noul obscurantism: pentru a fi o slugă perfectă a unui sistem corupt, nu ai nevoie nici de logică, nici de psihologie, cu atât mai puțin de filosofie. Orice disciplină care riscă să formeze spiritul critic și autonomia gândirii devine un pericol pentru această nouă școală pe care ne-o pregătește ministerul. (Foto: Inquam Photos)

„Foarte mulți au acces la arme pentru vânătoare, le țin în casă. Ați văzut nu știu câte emisiuni. Au fost și discuții când au avut acces copiii, n-au fost îngrijite, ca să spun așa, n-au fost puse unde trebuie, n-au fost protejate. În condițiile în care copiii, alături de părinți, sunt tot mai emancipați, nu mai au toleranță la frustrare, nu mai fac diferența între a fi asertivi și a fi agresivi...”

„Depresia se asociază o vină extraordinară, oamenii care se confruntă cu depresia simt o vină uriașă că trăiesc așa ceva, că devin o povară pentru cei din din jur.. Se confruntă cu un amestec de sentimente atât de dureroase, încât îi prăbușește și, uneori, din păcate, pot recurge la un act final”, spune Cătălina Dumitrescu. (Credit foto: Dorothea Schulz)