În rândurile care urmează, Diana Vijulie - psiholog clinician și psihoterapeut pentru adulți, copii și adolescenți - ne invită să facem un pas în spate și să privim dincolo de aceste clișee zgomotoase. Combinând luciditatea datelor statistice, care demontează mitul tinerilor care fug de muncă, cu introspecția emoționantă a propriului trecut, ea ne aduce aminte un adevăr fundamental și profund incomod: niciun tânăr nu crește izolat, într-un balon de sticlă. Ei sunt, de fapt, reflexia lumii și a sistemelor pe care noi, cei mari, le-am construit.

Când mă gândesc la fotbal, îmi vin în minte serile în care oamenii se adună să vadă un meci, discuțiile dintre prieteni și emoțiile care apar atunci când joacă echipa favorită.

Trăim în cea mai sigură și prosperă epocă din istoria umanității. Nu mai fugim de prădători, avem medicina la un click distanță și mâncare livrată la ușă. Cu toate acestea, dacă privești în jur vei observa un fenomen bizar: suntem o specie care pare să „dea cu piciorul” bunăstării imediat ce o atinge. De ce, după ce construim un „Eden” tehnologic, începem să inventăm conflicte sau cădem în depresie?

Cine mai are anxietate? Ea teoretic a existat dintotdeauna. Practic, la mine în viață, anxietatea s-a „inventat” în 2020. Și de atunci, s-a accelerat. Parcă lumea a fost într-un fel și apoi s-a sucit, în atâtea moduri în care nici nu mă așteptam.

Văd oameni zilnic în cabinet și, oricât aș categorisi diagnoze, probleme, tipuri de personalitate, oamenii nu încetează să mă fascineze. Oricât cred că știu și înțeleg, învăț că încă mai e de învățat și de înțeles. Asta e într-un fel smerenia, humbleness-ul pe care nu știu să îl traduc mai bine, al meseriei de psihoterapeut.

Am înțeles că am nevoie de liniște și pace. Am ieșit de pe social media. Am prioritizat somnul și sportul. Și mi-am programat un retreat Vipassana, 10 zile de meditație în tăcere totală. Nu vorbești cu nimeni, nu ai nici contact vizual. La sfârșit de aprilie, undeva în Covasna, într-un loc departe de lume. Vreo 70 de oameni, în aceeași liniște.

Alte tipuri de minciuni, care apar pe perioada dezvoltării unei relaţii, sunt legate de teama de respingere: dacă celălalt ar afla de o situaţie nefavorabilă se poate să se îndepărteze, să-şi schimbe comportamentul, etc. foto Getty Images

Am citit undeva că oamenii posedă niște neuroni numiți neuroni oglindă. Acești neuroni ne fac pe noi să acționăm în grupuri, să imităm comportamente, fie bune, fie rele.

Dacă observi schimbări care te îngrijorează legate de copilul tău, care par că nu trec, acela este semnalul tău de alarmă să îți pui pălăria de detectiv și să afli ce anume a declanșat un sentiment puternic și o schimbare în copilul tău — un sentiment pe care încearcă să ți-l comunice așa cum știe în momentul acela (prin furie, comportamente „urâte”). Oare se simte deconectat de tine? Oare ceva îl supără la grădiniță sau în relație cu altcineva?

Ne-am uitat fascinați și ne-am tot întrebat: cum au reușit? Ce s-a schimbat în ei acolo sus? foto Profimedia