Ne-am uitat fascinați și ne-am tot întrebat: cum au reușit? Ce s-a schimbat în ei acolo sus? foto Profimedia

În psihologie, acest tipar este cunoscut sub numele de negativity bias. Descrie tendința noastră de a acorda mai multă greutate informațiilor negative decât celor pozitive. foto Profimedia

Din cȃnd în cȃnd, citind o carte sau făcȃnd cȃte o căutare pe internet, găsesc cȃte o frază sau un paragraf care mi se întipăreşte adȃnc în minte sau îmi trezeşte o emoţie puternică. De obicei copiez acea frază într-o listă de citate, iar uneori evenimentele din viaţă îmi aduc aminte de unul dintre acestea. foto Profimedia

Aproape toții clienții care trec ușa cabinetului îmi spun că își doresc o stimă de sine mai bună. Stima de sine pare să fie rețeta pentru o viață împlinită, iar lipsa ei sursa problemelor noastre. Stima de sine este, în definitiv, valoarea pe care ne-o acordăm nouă înșine. Dar ce îi determină pe unii oameni să aibă o stimă de sine mai ridicată și pe alții una mai scăzută? Sau, oare ce ni s-a întâmplat de am ajuns să ne devalorizăm și ce însemnă să ne valorizăm corespunzător? foto Profimedia

Ne uităm în toate părțile și ne simțim tot mai pierduți. Pentru că am uitat de singura persoană pe care ne putem baza cu adevărat. Singura persoană care e acolo tot timpul. Și cu care nu mai stăm de vorbă. Cu noi înșine.

Prietena mea nu e deloc om de rând. E o femeie remarcabilă, cunoaște o mulțime de oameni remarcabili. Și totuși, eu sunt cea care se remarcă prin disciplină. Ceva nu se adună.

Capacitatea noastră de a ne adapta și de a trece prin sezoane ne face, de fapt, să ne bucurăm mai mult de viață, pentru că nu există niciun „ecuator” al vieții noastre, așa cum există unul al planetei, și niciodată nu apucăm să fim într-un echilibru perfect, iar timpul nostru personal trece inevitabil prin sezoanele vieții.

În ultimii ani, au apărut multe studii despre stres, despre legătura lui cu trauma, dar mai ales despre influența lui negativă asupra sănătății fizice și mintale. Peste tot în lume se trag semnale de alarmă și nu degeaba a fost denumit “ucigașul silențios al secolului XXI”.

Orice realizare devine, în timp, noul punct de plecare. Ceea ce ieri părea un succes important devine astăzi normalitate. Ceea ce astăzi pare o confirmare puternică devine mâine standardul minim. foto Profimedia

„Trebuie să fac.” „Nu mă pot opri din făcut.” „Dacă mă opresc, nu se vor face singure.” De câte ori gândim așa? E o goană să facem multele lucruri care compun viața. Cu cele mai bune intenții. Doar dacă vrei să obții lucruri, trebuie să le faci, nu? Da. Dar rezultatele pe care le dorești nu le vei obține decât dacă știi și să te oprești. Și să te uiți la tine.