Dacă te-ai întrebat măcar o dată: „Oare ce i s-ar potrivi cu adevărat copilului meu?” - nu ești singur(ă). Unii copii sunt atrași de știință, alții de creativitate, unii vor rezultate și structură, iar alții sunt motivați de oameni, impact și sens. De multe ori, direcția potrivită nu e despre „ce e la modă”, ci despre cum gândește copilul tău și ce îl motivează cu adevărat. De aceea am creat un quiz simplu și util

Puțini oameni vin la terapie spunând direct: „Am o problemă cu social media”. În schimb, apar alte formulări: „Nu mai pot să mă concentrez.” „Simt că mintea mea e mereu obosită.” „Parcă nu mai am răbdare cu nimic.” „Sunt anxios fără să am un motiv clar.” Iar undeva, aproape inevitabil, în povestea lor zilnică apare și telefonul. Mult timp petrecut cu ochii în ecran. Mult scrolling. Mult conținut consumat fără pauză.

Că ne place sau nu, pentru foarte mulți dintre noi conflictul e un mod de existență. Știm foarte bine să ne certăm cu cel de lângă noi, în timp ce cooperarea ne este încă străină. Compromisul e încă perceput ca o slăbiciune și, mai deloc, ca un gest de maturitate. În vocabularul nostru curent, nu prea avem cuvinte pentru afecțiune și ne simțim stingheri și vulnerabili atunci când încercăm să le folosim, însă stăpânim foarte bine limbajele atacului și superiorității.

În prag de sărbători, pe sub radarul opiniei publice, a fost depusă în Parlament o propunere legislativă (B708/2025) care promite să „organizeze” profesia de psiholog. În realitate, analiza documentelor și vocile experților din domeniu conturează un scenariu alarmant: un amestec de birocrație sufocantă, bariere financiare absurde și o centralizare a puterii care transformă Colegiul Psihologilor într-un „stat în stat”. sursa foto: Profimedia

În timp ce psihiatria modernă admite limitele înțelegerii și ezită în fața misterelor creierului, alții vorbesc despre depresie cu o siguranță misionară. Când Satana devine explicație oficială pentru suferință, e cazul să ne întrebăm: cine are curajul real – cel care proclamă, sau cel care întreabă? foto Profimedia

V-aţi întrebat vreodată de ce unele persoane par să nu aibă probleme de relaţionare în cuplu în timp ce altele par să treacă prin tot felul de episoade nefericite, indiferent de partenerul/partenera aleasă? Foto: Profimedia Images

Cu siguranţă că banii sunt o componentă importantă a vieţii curente, nu doar a adulţilor ci şi a adolescenţilor, sau chiar copiilor, începȃnd de la o vȃrstă destul de fragedă. Toţi vedem banii ca sursa de asigurare a traiului de zi cu zi, dar oare este aceasta singura lor funcţie? Cu siguranţă nu, şi pentru că subiectul psihologiei banilor este destul de complex, am decis să îl detaliez, nu în unul, ci într-o serie de articole. foto: Profimedia

Am observat de multe ori la mine și la cei din jur că cele mai mari tensiuni nu vin din ceea ce ni se întâmplă „din afară”, ci din contradicțiile pe care le purtăm înăuntru. Poți să ai un job bun, prieteni, o viață „așezată”, și totuși să simți că ceva nu se leagă. Că trăiești cu frâna trasă. Psihologia are un nume pentru acest lucru: disonanta cognitivă. Sună tehnic, dar, de fapt, e un lucru pe care îl trăim cu toții. E acel moment în care spui una, faci alta și simți în tine un gol sau o neliniște.

Unii pur şi simplu consideră că asta este o fatalitate şi îşi reduc şi pretenţiile de la viaţă, şi aportul, dar şi gradul de bunăstare psihică, pentru că – în mintea lor – ei şi-au „pus cruce” vieţii: Foto: Profimedia

Dacă tot am intrat în celebra perioadă a evaluărilor de mijloc de an (mid-year reviews), vă propun să vorbim puțin despre feedback — cum îl transmitem, cum îl primim și, mai ales, ce facem cu el post factum. Foto: Profimedia