„Ca societate, funcționăm într-o stare de beligeranță, de hipervigilență, care se traduce uneori într-o atitudine de dispreț față de celălalt”, spune Cătălina Dumitrescu. Foto: Dorothea Schulz

Conflictele sunt importante. Sunt bune, sunt necesare. Cu toate astea, ne speriem de ele, fiindcă ne îndepărtează și ne deconectează. Iar lipsa de conxiune este cel mai dureros llucru din lume. Dacă înțelegem însă pentru ce ne luptăm în conflict, ne va ajuta mult. Foto: Profimedia

Dar cum ar fi să adăugăm un element de valoare suplimentară acestor momente de solitudine?

Azi vă propun să înțelegem acest conflict intern al procrastinării. Și vă ofer o structură de întrebări care am văzut că ajută mult clienții și pe apropiații mei la înțelegerea acestui comportament dureros. Foto: Profimedia

În exterior, nu există mișcare. În interior există însă foarte multă mișcare! Pentru că înăuntrul meu, enorm de multă energie psihică se consumă în a ține durerile sufletești sub control. În a ține conflicte interne sub control. O parte din mine decide să devină leneșă pentru a proteja o altă parte a mea traumatizată.

Dacă cineva cu auto-acceptare redusă va privi un eşec ca pe o catastrofă şi va tinde să evite situaţiile în care acesta s-ar putea repeta, cel care se acceptă pe sine va vedea eşecul ca pe un obstacol care poate fi depăşit, făcând – data viitoare – lucrurile altfel. Foto: Rawpixel / Alamy / Alamy / Profimedia

Cei din generația mea evită să discute despre experiențele traumatice trecute și despre consecințele lor, spre deosebire de cei până în 35 de ani. (Foto: Profimedia Images)

„Cum aleg când am responsabilități și acasă și la muncă, iar acestea se suprapun? Cum reușesc să împart timpul între viața de familie și carieră, astfel încât să fiu mulțumit de mine ca părinte, dar să am satisfacții și la muncă?” Foto - ronstik/ Alamy/ Profimedia

Tu. Celălalt. Cel de lângă mine. Fie că e vorba de prietenul sau de vecinul meu, de părinții sau de copiii mei, de soția sau de fratele meu, de doctorul sau de dentistul meu, de instalatorul sau de frizerul meu, am înțeles că toți aceștia, și încă mulți alții, sunt mai importanți decât mine. Ani de zile am trăit cu convingerea fermă că realitatea se compune din lucrurile pe care le dețin și din oamenii care se află în subordinea mea. Că adică, indiferent de context, persoana mea are întâietate. Inevitabil, în toți acești ani – și sunt destui – , am disprețuit tot ceea ce nu era relevant pentru mine. Foto: Channel Island Pictures / Alamy / Profimedia

Timpul pentru sine poate fi acela în care, după ce ai terminat de făcut curățenie în casă îți iei un moment pentru a te bucura de cât de bine arată spațiul tău, de armonia culorilor sau de modul în care o rază de soare se filtrează prin perdea, de faptul că plantele dintr-un ghiveci au înflorit, de culorile unui tablou sau de un colțișor frumos decorat. Foto: Rawpixel / Alamy / Alamy / Profimedia