Sari la continut

Vorbește cu Republica și ascultă editorialele audio

Vă mulțumim că ne sunteți alături de nouă ani Ascultați editorialele audio publicate pe platformă. Un proiect de inovație în tehnologie susținut de DEDEMAN.

Despre eroi și morminte. [Lung și furios, dar nu deznădăjduit. Încă]

Protest Alexandra

Nu, nu e despre legile justiției în povestea de la Caracal. Și nici despre codurile penale. Și nici despre recursul compensatoriu. Sau dacă este despre aceste lucruri, este vorba și despre fiecare lege, fiecare OUG, fiecare hotărâre care au arătat cetățenilor de rând că în România se legiferează în interese nelegitime de grup sau pentru x ori y.

Este despre OUG 13, 21, 86, 114, puneți ce număr și ce an vreți acolo. Cu fiecare OUG ne-urgentă, cu fiecare lege nedreaptă pentru mulți, contractul social care ne promite că dacă ne plătim cuminți taxele, vom putea măcar supraviețui aici, contractul ăla social a devenit tot mai irelevant.

Și nu este nici despre STS și nici despre protocoale, CCR ori alte instituții cu șefi puși pentru că trebuie plătite niște obligații sau garantată ascultarea. Sau dacă este despre astea, este vorba în egală măsură de fiecare instituție care nu și-a făcut treaba în a-i controla pe șefi și șefuleți. Este vorba și despre parlament și comisiile care ar trebui să îi verifice pe oamenii ăștia. Este vorba și despre miniștrii care ar trebui să se asigure că cei din subordine măcar nu lasă oamenii să moară cu speranța în gât.

Mi se pare nedrept să îi minți pe oameni vânzându-le iluzia că o schimbare de lege sau o schimbare de șef de instituție va rezolva problema. Nici măcar nu mi se mai pare doar ipocrit și politicianist, ci crimă cu aromă de nemernicie.

Dacă ar fi atât de simplu...

Dacă o politică penală ar pune în centru apărarea victimei, tot nu ar fi suficient ca legea aceea să ferească toate Alexandrele României. Aici au dreptate cei ce dau vina pe modificările la legile cu impact pe justiție – da, ce s-a întâmplat de la OUG13 încoace a venit la pachet cu mesajul „ne cerem scuze miilor de români din închisoare” și a dat impresia că e ok să scapi când comiți infracțiuni.

Dacă o schimbare de șef la STS sau de la IGPR ar rezolva problema pentru că în locul lor ar veni cei mai competenți dintre specialiștii României, credeți că ar face astfel încât să nu mai existe Alexandre omorâte în vreme ce fac autostopul de la meditații acasă? Sunt atât de mulți șefi greșiți în atât de multe dintre rotițele care ar trebui societatea asta să facă să meargă. Și atât de mulți oameni de bună credință acolo care tac sau care și-au luat tălpășița.

Nu este despre alb și negru în povestea asta. E o lașitate simplificatoare care mă sperie cumplit în ce ne zic mai marii zilei. Pentru că niciuna dintre soluțiile celor două tabere – opoziție și putere – nu vor rezolva problema esențială de aici. Că sunt atât de multe vinovății mici, atât de multe responsabilități care stau singure într-un colț acoperite sub câte un buchet de ștampile și semnături, atât de multe complicități grețoase și neputințe nestrigate încât aceste „soluții miraculoase” nu se pot transforma decât în mari iluzii mincinoase. Ce nu înțeleg acești mari oameni de stat este că oamenii acestei țări înțeleg. Intuitiv, sub-conștient sau rațional, dar înțeleg. Și de-asta se fuge din țară.

De aproape 30 de ani, ni se vând soluții miraculoase sau eroi salvatori. Abia aici e vina noastră, dacă mai credem în ele și uneori ni le și creștem singuri. Pentru că adevărul e altul și e unul brutal. Că așteptările noastre trebuie bine temperate, că pentru a schimba o țară e nevoie de fiecare dintre noi, că pentru a avea o societate sănătoasă va trebui să acceptăm și că din când în când ea se va gripa, dar că una e să fii bolnav de ceva ce poți trata și alta e să nu ai nicio șansă. Adevărul e că și oamenii din fruntea țării, și instituțiile sunt la fel de multă imperfecțiune câtă e și în fiecare dintre noi. Nu avem voie să ne mințim să sunt mai mult de atât. Și nu au voie să ne mintă că pot mai mult de atât.

Problema cea mai mare e însă că nu există în acest moment nici măcar un om în instituțiile statului capabil de un lucru simplu – să ofere consolare și speranță. Suntem singuri și mi-e teamă că deznădejdea va alunga tot mai mulți din țara care va ajunge la un moment dat să fie mai mare în fața granițelor decât în spațiul carpato-danubiano-pontic. 

Credeți că omul acela din Caracal a citit legea recursului comensatoriu înainte să o omoare pe Alexandra? Sau că îl interesa dacă face 10 sau 25 de ani închisoare conform codului penal? Credeți că un șef minunat la STS sau la IGPR ar fi făcut să dispară nevoia de a lua o mașină de ocazie de la meditații spre casă pentru alte Alexandre născute în locul nepotrivit în care sistemul educațional sau infrastructura administrativă din satele României le dau maxim șansa de a supraviețui doar până când vor putea pleca în altă parte sau sta sperând că își vor găsi un bărbat care măcar nu le va omorî în bătaie.

Problema cea mai mare e însă că nu există în acest moment nici măcar un om în instituțiile statului capabil de un lucru simplu – să ofere consolare și speranță. Suntem singuri și mi-e teamă că deznădejdea va alunga tot mai mulți din țara care va ajunge la un moment dat să fie mai mare în fața granițelor decât în spațiul carpato-danubiano-pontic. Și mai cred și că suntem obosiți. Pentru că sunt prea multe indicii că putem muri cu zile. Accidente și ticăloși sunt peste tot, însă sunt excepția, nu regula. Regula e că supraviețuiești.

Există soluții. Dar nu sunt nici miraculoase, nici imediate. Există mereu soluția „Adio, adio, patria mea, cu î din i, cu î din a”. Dar există și soluția construcției, a implicării, a ne-acceptării complicității. Există soluția de a cere onestitate și de a alege pe cine știe să nu mintă. Există soluția de a face mereu un pic mai mult și un pic mai bine pentru comunitate.

Există soluția de a nu renunța. E cumplită tragedia Alexandrei. Însă e cel puțin un lucru de învățat de acolo – curajul de a nu accepta că poți rămâne doar victimă, curajul de a pune mâna pe telefon, curajul de a spera chiar și când speranța ți-e omorâtă la propriu. Fata aceea nu a renunțat. Datorită ei, poate suntem mai lucizi. Datorită ei, poate alte fete vor supraviețui. E cinic și al naibii de dureros. Dar în țara care a fost dezamăgită de atâția eroi construiți și omorâți de propriile micimi, uite că există mici eroi.

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp 

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere


Îți recomandăm

E.ON predictibilitate facturi

Din 1 iulie, jocul s-a schimbat complet în piața energiei. Asta înseamnă că furnizorii nu mai practică tarife reglementate, iar prețurile se stabilesc liber, în funcție de evoluția pieței. Da, asta a însemnat și facturi mai piperate pentru mulți dintre noi, așa că apare întrebarea firească: ce putem face ca să avem mai mult control asupra facturii lunare?

Citește mai mult

Fără poveste nu există design

Ezio Manzini este una dintre cele mai influente voci globale în domeniul designului pentru sustenabilitate și inovare socială. Profesor emerit la Politecnico di Milano și fost profesor de Design Industrial la Universitatea de Arte din Londra, Manzini a revoluționat modul în care înțelegem rolul designului în societate. Fondator al DESIS (Design for Social Innovation and Sustainability), o rețea internațională prezentă în peste 50 de universități din întreaga lume, el a fost printre primii care au articulat viziunea designului ca instrument de transformare socială și ecologică. Cărțile sale, printre care ”Design, When Everybody Designs" și "Politics of the Everyday", au devenit texte esențiale pentru designeri, arhitecți și inovatori sociali. Cu o carieră de peste patru decenii dedicată explorării modurilor în care designul poate facilita tranziția către o societate mai sustenabilă și mai justă, Manzini continuă să inspire generații de profesioniști să regândească relația dintre design, comunitate și mediu.

Citește mai mult

Hektar

Traian F1- gogoșarul rotund cu pulpă groasă, Kharpatos 1- ardeii lungi de un roșu intens la maturitate, Minerva F1- vânăta subțire cu semințe puține și miez alb, Prut F1- castravetele care nu se amărăște când îl arde soarele, Burebista- pepeni ovali cu coajă verde și miez zemos, Valahia F1, Daciana F1, Napoca F1. Zeci de soiuri hibrid de legume care poartă nume românești sunt realizate în serele private de cercetare HEKTAR, de lângă Câmpia Turzii.

Citește mai mult

Mara Barbos Niculescu

În România lui „învățăm simultan”- în aceeași oră, unii copii rezolvă probleme, iar alții silabisesc primele propoziții. Discuția cu Mara Barbos Niculescu (Director Regional Centru-Vest, Teach for Romania) oferă o imagine mai puțin vorbită la nivelul societății despre ceea ce se întâmplă în școlile vulnerabile. Clivajele adânci dintre comunități, decalajele de literație și numerație te obligă la gimnaziu, ca profesor, ori să înveți să construiești baza – citit, scris, socotit, ori să cauți sprijin din partea unui specialist.

Citește mai mult

Cartierul perfect

Nu e doar un loc pe hartă, ci o combinație de elemente care ne fac să ne simțim acasă, în siguranță și conectați. „Cartierul perfect” nu e o utopie, ci o lecție sau un model de locuire la comun. E o alfabetizare, spune Alexandru Belenyi, arhitectul care a coordonat, la inițiativa Storia, un proiect curajos în România încercând să răspundă la întrebarea: Ce înseamnă ”perfect” când e vorba de locuire?

Citește mai mult