Un coleg mă sună de dimineață indignat, cu o știre fierbinte din Parlament. „Ce-au mai făcut?...” întreb buimac. Au pus intrare pe bani la mall, au interzis grătarele, au scumpit berea? „Nu, își dau o amnistie...” Răsuflu ușurat. A mai murit o revoluție.
În afară de câțiva supărați pe viață, naivi aspiranți la o viață mai bună, marea majoritate a concetățenilor mei vor trăi la fel de liniștiți cu informația că parlamentarii și-au votat azi pentru ei dezincriminarea conflictului de interese. Celor mai mulți români le e perfect egal dacă hoții mai fură un pic. Nepăsarea lor complice este combustibilul care alimentează tupeul borfașilor: azi un pic, mâine un pic, până n-o mai rămânea nimic.
În orice țară normală, o astfel de sfidare ar fi intolerabilă. Ea ar scoate populația în stradă – ultimul mecanism de apărare al cetățenilor atunci când cei aleși să apere democrația atacă organismul, ca-ntr-o boală autoimună. În aceste zile, o castă de privilegiați abuzează din nou definiția democrației pentru a instaura o dictatură parlamentară. Ea se substituie celorlalte puteri ale statului, atunci când interesele nomenclaturii o cer – funcționează ca o sală de judecată paralelă în cazul senatorilor și deputaților suspectați de fapte de corupție (ieri a fost salvat Titus Corlățean, acuzat că a atentat la un drept fundamental al cetățenilor, acela de a vota); creează privilegii pecuniare pentru ei și tot neamul lor (salarii și pensii speciale, posibilitatea angajării rudelor la cabinetele parlamentare); legiferează superimunități în fața legii (azi pe ordinea de zi la Cameră e și superimunitatea avocaților).
De ce fac asta?
Pentru că după alegerile locale, când poporul a votat cu frenezie chiar și candidați aflați în închisoare, au înțeles că respectivul popor a dezincriminat hoția.
Pentru că au de multă vreme sentimentul că totul li se cuvine: mașini de serviciu cu șofer de la stat, casă de la stat, salarii și pensii speciale de la stat, un statut privilegiat consfințit prin lege.
Dictatura misecuveniștilor a fost posibilă din cauza indolenței miserupiștilor: cu cât ni se va rupe mai mult de vot, cu atât ei vor deveni mai agresivi și mai temerari în confiscarea totală a statului. Iar când, în final, ne vom trezi că ne-au furat și telecomanda din mână, vom spera că, cel puțin, vom rămâne cu televizorul blocat pe Capatos.
Urmăriți Republica pe Google News
Urmăriți Republica pe Threads
Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp
Alătură-te comunității noastre. Scrie bine și argumentat și poți fi unul dintre editorialiștii platformei noastre.
We hold these truths to be self-evident, that all men are created equal, that they are endowed by their Creator with certain unalienable Rights, that among these are Life, Liberty and the pursuit of Happiness.
That to secure these rights, Governments are instituted among Men, deriving their just powers from the consent of the governed, That whenever any Form of Government becomes destructive of these ends, it is the Right of the People to alter or to abolish it, and to institute new Government, laying its foundation on such principles and organizing its powers in such form, as to them shall seem most likely to effect their Safety and Happiness.
Așadar, marea problemă a acestui popor este una veche, zugrăvită de Caragiale prin gura Cetățeanului turmentat: "Da' eu cu cine votez?".