Sari la continut

Republica împlinește 10 ani

Un deceniu în care am ținut deschis un spațiu rar în România: unul al ideilor curate, al argumentelor care nu se tem de lumină și al vocilor care gândesc cu adevărat. Într-o vreme în care zgomotul crește, noi am mizat pe ceea ce contează: conținut de calitate, autentic, fără artificii, libertate de gândire, profunzime în loc de superficialitate. Pentru că doar așa România poate merge înainte. Să rămânem împreună într-un loc al reflecției, al întrebărilor care incomodează și al conversațiilor care schimbă ceva. Scrie, întreabă, contestă, propune. 
Republica îți aparține. De 10 ani și pentru anii care vin.

Directoarea grădiniței din București unde 100% din angajați sunt vaccinați: „Eu nu am avut șansa să-l vaccinez pe tatăl meu”

Când Inspectoratul Școlar al Municipiului București a publicat procentul angajaților vaccinați din toate școlile și grădinițele din Capitală, într-o singură unitate de învățământ de stat procentul era de sută la sută. Este vorba de Grădinița numărul 111, din Capitală, a cărei directoare este Elena Fulga. 

„Mulți dintre noi am fost vaccinați cu prima doză încă din prima fază, cea în care se făceau programări. În 25 martie, jumătate din grădiniță era vaccinată. Eu, membrii consiliului de administrație, câteva cadre didactice ne-am dus și ne-am vaccinat din proprie inițiativă, fără să avem nevoie de alte îndemnuri”, a povestit Elena Fulga pentru Republica. Inițial, s-a gândit că angajații cu probleme de sănătate vor fi reticenți. „Mă gândeam că oamenii de vârsta mea, eu am 63 de ani, oameni cu boli colaterale, care au stenturi, or să fie temători, însă ei au fost primii care au făcut vaccinul”, a spus directoarea.

În octombrie anul trecut, când vaccinul era doar o speranță, Elena Fulga și-a pierdut tatăl din cauza Covid și a stat ea însăși la pat din cauza bolii.

„Am avut din punctul acesta de vedere niște repere care nu ne-au mai dat voie să întârziem. Eu nu am avut șansa să-l vaccinez pe tatăl meu. Mi-a murit tatăl în octombrie anul trecut, unei alte colege i-a murit mama, unei alte colege i-a murit tatăl de Covid. Eu am fost una dintre cele care au trecut prin boală, am avut patru zile în care am stat la o prietenă de-a mea, cadru medical, și dacă ea nu ar fi fost nu știu ce s-ar fi întâmplat, a fost îngerul meu păzitor, a povestit Elena Fulga.

Propaganda anti-vaxx produce sperietori pentru toate grupele de vârstă, iar femeilor tinere, de exemplu, le inoculează teama că nu vor mai putea face copii.

Acesta este motivul pentru care câteva membre tinere ale echipei s-au temut inițial de vaccinare. „La un moment dat, am avut o întâlnire la consiliul profesoral și atunci am stat puțin de vorbă cu ele, pentru că sunt fete foarte deștepte. Foarte deștepte. Și le-am spus: Gândiți cu mintea voastră! În plus, într-adevăr, eu am mers pe varianta nu se va intra în unitate fără test, ori testul rapid, ori testul PCR. Dar le-am spus: Eu nu vă oblig, faceți cum considerați. A fost hotărârea lor, nu a mea, s-au dus și s-au vaccinat”, a spus directoarea.

Potrivit ei, grădinița 111 are un procent de vaccinare de 100%, 34 de angajați din 34, încă de acum o lună și jumătate și nimeni nu s-a plâns de efecte adverse.

Elena Fulga spune că, de la începerea anului școlar a avut în grădiniță 3 cazuri de copii cu Covid, dar că toți au luat boala din familie. „Niciun caz nu a pornit de la noi”, a afirmat Elena Fulga, care a subliniat că nu poate ști cu adevărat în ce stare de sănătate sunt copiii care intră în grădiniță. „Mă uit de multe ori în curtea grădiniței, părinții le suflă nasul, îi șterg la gură și îi bagă pe ușă, nu ai de unde să știi ce s-a întâmplat. Se intră, acum fără aviz după vacanță, noi nu știm decât că-i vedem la ușă. Avem scanner, n-au temperatură, dar au fost zile în care am chemat părinții să vină să-i ia acasă, pentru că au făcut temperatură în cursul zilei. Nu e vorba doar de Covid, noi am avut doar 3 cazuri, de la grupe diferite și toți au fost contacți direcți ai unor membri ai familiei”, a povestit ea.

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp 

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere


Îți recomandăm

asigurare de sanatate concept

Imaginați-vă un antreprenor de 44 de ani. Are firmă, contabil, avocat, un portofoliu de investiții bine pus la punct. Își protejează mașina cu RCA și Casco, iar când pleacă în vacanță cu familia nu uită niciodată să cumpere asigurări de călătorie. Știe cât îi produc economiile, urmărește piețele și își calculează atent riscurile financiare. foto: Profimedia

Citește mai mult

Ce subiecte au picat la probele de geografie și biologie de la BAC 2026. Proba la alegere a profilului

Joi, absolvenții de liceu susțin ultima probă din cadrul examenului de Bacalaureat 2026 - proba la alegere a profilului. Aceștia au de ales între Informatică (doar pentru profilul Mate-Info), Fizică, Chimie, Biologie (pentru Mate-Info și Științele naturii), respectiv Geografie, Logică, Psihologie, Economie, Sociologie, Filosofie (pentru profilul Uman).

Citește mai mult

Sorin Grindeanu si Ilie Bolojan / sursa foto: Profimedia

- După 60 de zile de criză, există o primă soluție viabilă, care să respecte autonomia partidelor și aritmetica din Parlament, potrivit mai multor politicieni din partide diferite, cu care am stat de vorbă. Soluția care se prefigurează poartă denumirea de „Guverne succesive”, un fel de „rotativă” pe stil nou.

Citește mai mult

articol audio
play icon mic icon Capitalismul tampeste / sursa foto: Profimedia

Pentru că, spunea el, piața liberă se bazează cu necesitate pe o permanentă extindere a diviziunii sociale a muncii. Astfel, inevitabil, fiecare va presta o activitate din ce în ce mai specializată - și fiecare va presta activitatea în care s-a hiperspecializat o perioadă din ce în ce mai lungă de timp.

Citește mai mult