Foto: Inquam Photos / George Călin
Rata de vaccinare în unitățile de învățământ cu profil teologic din București este cuprinsă între 32% și 79%. Cel mai mic nivel este la Liceul Teologic Penticostal „Emanuel”, 32%, iar cel mai mare la Liceul Greco-Catolic - 78,9%.
La Liceul Teoretic „Mihai Ionescu”, unde din echipa managerială face parte, potrivit site-ului școlii, și un capelan, absolvent de Teologie Adventistă Pastorală, la Universitatea Adventus, sunt vaccinați 37,7% dintre angajați, potrivit datelor publicate de ISMB. Livia Manea, directoarea liceului, spune că în școală sunt și cadre didactice care nu se pot vaccina, pentru că au avut recent Covid, dar și cazuri de profesori cu interdicție medicală la vaccinare.
„Avem 44 de cadre didactice, dintre care 19 sunt vaccinate. Ce nu s-a cerut în situația comunicată Inspectoratului este numărul de cadre didactice imunizate prin boală, care nu numai că nu au nevoie, dar nu se pot vaccina în perioada aceasta. Avem un număr de 14 profesori imunizați prin boală și un număr de 3 profesori cu interdicție la vaccinare din motive medicale”, a declarat Livia Manea. În concluzie, continuă ea, liceul ar avea o rată de imunizare de 75% între cadrele didactice.
Citiți și:
„Cu cei opt profesori care nu fac parte din categoriile de mai sus, conducerea școlii a discutat despre vaccinare, din punct de vedere al protejării propriei sănătăți și a celor din școală, nu al obligației de vaccinare, deoarece respectăm libertatea de decizie personală”, a descris directoarea eforturile de creștere a ratei de vaccinare în Liceul Teoretic „Mihai Ionescu”.
Liceul Teologic Penticostal „Emanuel” - rata de vaccinare 32%. „Dacă suntem în învățământ, microbi sunt peste tot...”
„Rotund, la noi sunt 32% vaccinați”, începe să ne spună responsabilul cu statistica despre vaccinare din Liceul Teologic Penticostal „Emanuel”. Liceul Teologic Penticostal este unul dintre liceele cu cea mai mică rată a vaccinării din Capitală.
Acesta nu crede că există vreo relație între rata mică de vaccinare și profilul teologic al unității de învățământ.
„Nu e vorba de cazuri teologice”, spune el.
„Eu am avut covid, de curând. Sunt și alti colegi din școală care au avut (covid), și încă avem anticorpi. Dacă suntem în învățământ, microbi sunt peste tot. Chiar m-am testat și am anticorpi. Noi suntem de acord să ne vaccinăm, pe viitor. Noi, zic de cei pe care îi știu. Știu și un profesor sau doi care au avut covid. Avem și colega contabilă care are probleme de sănătate și nu are voie să se vaccineze. Asta, din ce știu eu. Nu e vorba de cazuri teologice. Eu, după analize, dacă voi vedea că nu mai am anticorpi, o să mă vaccinez. Dacă am anticorpi, mai stau un pic. Profesorii de la noi, din 16 profesori, 5 sunt vaccinați. Din personalul nedidactic - s-au vaccinat mai puțini”, ne-a explicat responsabilul cu statistica despre vaccinare din liceul penticostal.
Liceul Teologic Adventist „Ştefan Demetrescu” – 52% rată de vaccinare. „Sunt persoane care au opțiune pentru nevaccinare. Nu e nicio legătură cu religia”
„Avem și câteva persoane care nu sunt de acord cu vaccinarea, și alte câteva care au avut covid. Unii au trecut prin boală cu ceva timp în urmă, unii recent”, ne povestește o angajată care ne-a răspuns la numărul de telefon de pe site-ul liceului.
„În acest moment, sunt persoane (între angajații liceului - n.n.) care au opțiune pentru nevaccinare. Dar, știți cum e, opțiunile se mai pot schimba”. Au legătură cu religia? „Nu e nicio legătură cu religia”, ni se spune.
Liceul are 24 de profesori, din care 2 au „baza” în altă parte, unul e pensionar și unul asociat. Din cei 24, 14 sunt vaccinați. La personalul administrativ, procentul vaccinaților e mai mic decât între profesori.
Dacă se va introduce Certificatul Verde la locul de muncă? Probabil unii se vor vaccina, alții vor alege să se testeze, dacă într-adevăr nu vor să se vaccineze, ne spune interlocutoarea.
Seminarul Teologic Ortodox București - 41,46% rata de vaccinare
La Seminarul Teologic Ortodox din București sunt vaccinați 34 de angajați, echivalentul unei rate de 41,46%, potrivit datelor de pe site-ul unității de învățământ.
Am solicitat un punct de vedere de la Seminar despre rata de vaccinare, dar până la publicarea articolului nu ne-au parvenit răspunsurile.
Liceul Greco-Catolic „Timotei Cipariu”: rata de vaccinare - 78,9%. „Profesorul de informatică i-a programat pe colegi la vaccinare, la început”
Cu totul alta este situația la liceul greco-catolic, în ce privește gradul de acoperire vaccinală.
Maria Fodoca, directorul Liceului Greco-Catolic Timotei Cipariu din București, crede că rata mare de vaccinare în rândul personalului din liceu poate fi explicată prin buna comunicare care a existat dintotdeauna între angajații din liceu.
„E comunicare între noi foarte bună, în orice problemă. A fost și în perioada cât a fost școala online - discutam cum să lucrăm cu copiii. Comunicarea la noi e într-adevăr foarte bună. Poate că asta a ajutat. Și într-adevăr, profesorul de informatică i-a programat pe colegi la vaccinare, la început, când era nevoie de programare. I-a întrebat pe fiecare: vrei să te programez?”, a declarat Maria Fodoca.
Mărturisește că la început își punea unele întrebări legat de vaccinare, dar s-a documentat, a citit și a decis să se vaccineze. „Eu personal am citit niște articole în limba italiană despre vaccinare. A fost responsabilitate față de copii și față de ceilalți. Când am văzut că (biserica catolică) nu oprește vaccinarea... că la început îmi puneam întrebări, atunci m-am vaccinat”, ne-a povestit directoarea liceului.
Elevii din școlile cu o rată de vaccinare de cel puțin 60% vor începe școala fizic
Elevii care învață în școlile unde rata de vaccinare a personalului, didactic și nedidactic, este de cel puțin 60% se întorc în bănci de luni, după vacanța de două săptămâni. Circa 1,8 milioane de elevi, din totalul de peste 2,9 milioane vor începe fizic cursurile. În București, 69% dintre scoli aveau rata de vaccinare peste 60%.
Urmăriți Republica pe Google News
Urmăriți Republica pe Threads
Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp
Alătură-te comunității noastre. Scrie bine și argumentat și poți fi unul dintre editorialiștii platformei noastre.
Pare foarte dificil de gestionat... Urmăriți copiii în pauze sau la plecare și veți înțelege. Lumea nu mai pune în practică distanțarea. Nu mai poate sau nu mai vrea. Așa se explică și recrudescența infectărilor în zone cu vaccinare bună, în alte țări.