Sari la continut

Vorbește cu Republica și ascultă editorialele audio

Vă mulțumim că ne sunteți alături de patru ani. Ascultați editorialele audio publicate pe platforma noastră și testați viitorul tehnologiei. Am implementat conversația vocală direct în browser. Apăsând pe butonul de microfon, puteți cere acces. Un proiect de inovație în tehnologie susținut de DEDEMAN.

Domnule președinte, acordați-ne și nouă „o șansă”: vorbiți cu doamna Dăncilă într-o dezbatere electorală!

Iohannis, Dăncilă, dezbatere

Foto: Inquam Photos

La penultimele alegeri, am votat cu Klaus Iohannis. Am avut încredere în discursul domniei sale, i-am cumpărat şi cartea, din care am citit cam jumătate. În ceea ce priveşte discursul lent, i-am găsit la momentul respectiv scuza apartenenţei geografice la o zonă recunoscută pentru răbdarea cetăţenilor: Ardeal. Până la urmă, nimeni nu ar vrea să aibă un preşedinte care să nu măsoare de două ori înainte să taie o dată, mi-am zis.

În ceea ce priveşte cartea, am apreciat efortul său. Cartea, în sine, mi-a creat, la momentul respectiv, aceeaşi impresie de discurs lent, fără prea multă valoare artistică, dar totuşi cu consistenţa unei experienţe de viaţă destul de ample. Nu am putut continua după jumătate pentru că nu se asocia preferinţelor mele de lector. Adică m-a cam plictisit. Am urmărit atunci alegerile cu sufletul la gură şi m-am bucurat mai mult ca oricând de rezultat. Poate cam la fel de mult ca atunci când părinţii mei l-au văzut pe marea speranţă, Emil Constantinescu, uns în funcţia de preşedinte. 

De-a lungul timpului, unii dintre noi au fost dezamăgiţi de acţiunile preşedintelui în exerciţiu. Sau de lipsa de acţiune. Multă lume ar spune că pentru un cost exagerat de mare, Klaus Iohannis ne-a lăsat să ajungem cât se putea de jos. De curând, cineva mi-a adus aminte că odată ajuns la limita de jos, nu mai poţi decât să urci.

Nu ştiu dacă a făcut-o conştient sau nu, dar consider că, pe undeva, rolul său din ultimii cinci ani a fost absolut necesar, chiar şi prin tăcere. Altfel spus, dacă nu ar fi lăsat ca partidul aflat la guvernământ să facă tot ce a făcut în acest timp, nici de această dată prezenţa la vot nu ar fi fost atât de mare. Şi a spus-o bine: majoritatea românilor au votat împotriva PSD. Klaus Iohannis a ajutat însă ca acest „împotriva PSD” să fie mai mare decât dacă ar fi rămas în urma autosabotajului continuu al acestora.

În ordinea clasamentului, doamna Viorica Dăncilă. În primul rând, doresc să vă spun că respect electoratul PSD, printre care, în urmă cu ceva timp, se afla şi bunica mea. Nu aş putea totuşi să judec un om în întregime prin prisma opţiunilor sale politice. Ce pot să constat însă, că din păcate, după toate lecţiile primite, partidul aflat la guvernământ şi-a păstrat acelaşi tip de discurs de lemn, pe care îl găsesc şi în mare măsură manipulator, iar alegătorii săi, cu tot respectul, şi-au păstrat şi ei aceleaşi viziuni.

Pe vremea lui Liviu Dragnea, nu acesta din urmă mi-a atras atenţia, ci chiar doamna Dăncilă. Mi-a atras atenţia pentru că am avut o neputinţă în a o citi, iar asta m-a fascinat cumva. Nu puteam să o înţeleg. Îmi e mai clar ca oricând acum că Liviu Dragnea a subestimat-o. Bineînţeles că discursul plin de greşeli era mai mult ca sigur o dovadă că ideile aparţineau altcuiva. Dar era ceva, ceva ce nu înţelegeam. Acum înţeleg. Diferenţa dintre cei care reuşesc şi cei care nu reuşesc nu stă neapărat în pregătire, ci în faptul că nu renunţă. Calitate pe care ţin să spun că o apreciez la domnia sa, dar nu cu orice preţ. Nu cel al renunţării la valorile morale.

Discursul doamnei Viorica Dancilă despre femeia oropsită, lovită din toate părţile de către bărbaţi, mă lasă rece, în calitate de femeie. Atunci când nu îţi asumi nimic, iar vina o arunci către orice altceva, doar pentru a distrage atenţia de la propria-ţi neputinţă, nu cred că ai nimic de câștigat pe termen lung. Aş fi folosit acest discurs doar în măsura în care le-aş fi demonstrat dumnealor, domnilor, că am suficient de multă putere, consistenţă în acţiuni şi credibilitate, încât să mă simt mândră că au avut ce învăţa de la mine, ci nu ca să mă scuz. 

Aştept cu nerăbdare o confruntare cu preşedintele Klaus Iohannis, căci o miză de tipul „totul sau nimic” poate aduce mari surprize. E frumos totuşi să speri mereu la mai mult.

La domnul Dan Barna aş avea multe de spus, dar încerc să fiu cât mai succintă. Domnul Dan Barna m-a păcălit pentru o vreme. M-a păcălit până la alegerile europarlamentare, când am votat USR. S-a spus atunci că voturile au fost pentru domnul Barna, și nu pentru domnul Cioloş. În ceea ce mă priveşte, a fost un adevăr. Spre deosebire de acesta, domnul Barna, care poate deja se vedea ajuns în turul doi al alegerilor prezidenţiale (şi sinceră să fiu, şi eu îl vedeam), a adoptat această atitudine de autosuficienţă, mai puţin imprudentă decât cea de tipul „Mihaela, viaţa mea…”, dar suficient cât să îi scape printre degete titulatura de finalist. Să vă explic mai pe larg de ce m-a păcălit. Sau poate este vina mea că am avut aşteptări prea mari. În urma unor demersuri foarte vizibile din ultima vreme ale USR, demersuri care au încântat mulţi alegători (de exemplu, campania „Fără penali”), am crezut că discursul candidatului USR nu se va baza pe denigrarea altor candidaţi. Nu l-aş fi votat oricum pe domnul Barna, nu din acest motiv, ci pentru că nu l-am simţit suficient de matur din punct de vedere politic. Dar ar fi fost pentru mine, pe viitor, o opţiune viabilă. Însă, acum mă voi gândi de două ori. L-am auzit declarând că electoratul său a fost mai mic decât credea, dar doresc să rectific, electoratul partidului a fost mai mare la alegerile europarlamentare, iar electoratul domnului Barna a fost mai mic acum. De ce? Poate îşi răspunde domnia sa.

Revenind la preşedintele în exerciţiu, nici pe domnia sa nu îl absolv de vina de a se defini mai degrabă pe baza a ceea ce nu este, decât prin ceea ce este, evident, prin comparaţie.

Pe domnul Paleologu l-am piedut imediat ce a început să comenteze despre doamna Dăncilă. Alături de domnul Diaconu, confirmă că o anumită educaţie nu îţi oferă automat şi calităţi de preşedinte.

Acestea fiind spuse, consider că totuşi România mai are ceva timp de aşteptat până să aibă un candidat care face şi altceva decât să arate cu degetul. România ar trebui să înveţe întâi să nu se mai mulţumească cu atât de puţin. România ar trebui să înţelegă că pensia este un drept, şi nu un cadou, ar trebui să înţeleagă că toţi suntem „vinovaţi” de ce ni se întâmplă. Este atât de uşor să spui (am auzit zilele acestea la TV) că unii dintre noi sunt ţinuţi „captivi” de către unele dintre programele de televiziune aservite politic. Există evident opţiunea de a schimba canalul. Doar trebuie să fim asumaţi.

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere
  • N-am citit articolul dar ma intrigat titlul Adica ce ar putea sa vorbeasca oricine ca mine ca altcineva cu Dancila Ce?
    • Like 3
    • @ Usher Deen
      am încercat și eu să citesc (doar în zig-zag am reușit) ... nu înteleg de ce vrea confruntarea - pare că știe tot! eu nu m-aș uita la o astfel de emisiune.
      • Like 1


Îți recomandăm

articol audio
play icon mic icon elevi-

Educatori, învățători, profesori, cu toții sunt obosiți și fără chef. Dacă nu se urlă pe un etaj dintr-o școala, sigur se vorbește printre dinți. Dacă nu merg manipulările fine, sigur merg metode care sfredelesc sufletele celor mici cu replici grele. (Foto: Guliver/Getty Images)

Citește mai mult

Microsoft Envision Forum

Peste 800 de reprezentanți ai mediului de afaceri au luat parte, la București, la cea de-a VII-a ediție a Microsoft Envision Forum. În timpul conferinței, Gerd Leonhard - cunoscut futurist și autor, Raymond Campbell - fondator și CEO al Phulukisa Health Solutions și Cedric Dumont – aventurier și antreprenor au discutat despre transformarea digitală.

Citește mai mult