Într-un mesaj în care îl acuză pe scriitorul Gabriel Liiceanu că „persistă într-o minciună care nu îi face deloc cinste”, Liviu Dragnea vorbește despre procurorul șef al DNA și despre ireversibilitatea procesului combaterii corupției.
Amintim că Gabriel Liiceanu a lansat în Parlamentul European un atac dur la adresa coaliţiei de guvernare. Scriitorul a relatat parlamentarilor europeni despre evenimentele care au avut loc în România în ultimele două luni, spunând că PSD că este dispus să recurgă la orice modalitate pentru a scăpa de pușcărie. Dragnea l-a acuzat pe Liiceanu că a mințit în cadrul dezbaterii de la Bruxelles pe tema democrației și a justiției din România.
„Regret foarte mult să îl văd pe domnul Liiceanu persistând într-o minciună care nu îi face deloc cinste. Interpretările sale, potrivit cărora contextul declarațiilor mele ar fi fost altul și că de fapt nu i-ar fi mințit pe oficialii europeni, sunt la fel de jenante precum ale celor care argumentează că x% plagiat nu ar fi plagiat.
Nu, domnule Gabriel Liiceanu, o minciună este o minciună, chiar dacă e rostită de un intelectual de marcă – nu puteți spune că ați mințit doar puțintel!” a scris vineri Liviu Dragnea într-un mesaj pe Facebook.
„Știți mai bine decât mine că adevărul este corespondența între vorbe și realitate. Or, între vorbele pe care le-ați rostit la Bruxelles despre declarațiile mele și ceea ce am declarat în mod real nu există nicio corespondență. Între a spune că în România se face prea mult caz despre funcțiile de șef la cele două parchete și afirmația „exactă” că „trebuie să ne concentrăm pe demiterea procurorului șef al DNA” este o uriașă diferență”, a scris liderul PSD.
„Îmi mențin declarația că vorbim prea mult despre cele două funcții. Într-adevăr, combaterea corupției nu ar trebuie să depindă de o funcție sau de o persoană. Altfel, înseamnă că totul este „reversibil”. Într-un stat de drept, mecanismele și instituțiile sunt sau ar trebui să fie mai importante decât persoanele în sine. De aceea, mă surprinde idolatria pe care o manifestați față de doamna Kovesi. Testul suprem al așa-numitei lupte anti-corupție se va da abia când domnia sa nu va mai fi în funcție. Nu decid eu și nici nu mă interesează când va veni acel moment. Dar abia atunci vom putea stabili ceea ce vă doriți și dumneavoastră, anume că procesul combaterii corupției este ireversibil, indiferent cine va conduce vremelnic acea instituție după doamna Kovesi.
Bagatelizarea ghilimelelor false pe care le-ați pus în dreptul meu este mai gravă când vine din partea unui șef de editură, de la care ne așteptăm la mai multă rigoare când citează pe cineva. Din cauza unor ghilimele puse prost, unii ziariști au plătit despăgubiri mari, iar alte persoane publice s-au ales cu eticheta de plagiator. Deci nu e, așa... doar o eroare de formă, cum încercați să sugerați”, a continuat Liviu Dragnea.
Referitor la dezbaterea de la Bruxelles, din Parlamentul European, și la intervenția lui Gabriel Liiceanu, președintele PSD spune: „Un singur lucru poate fi afirmat cu certitudine. Tot acel circ de la Bruxelles, toată acea bălăcăreală isterică despre țara noastră a făcut cu siguranță mai mult rău României și românilor decât o declarație pe care nu am rostit-o niciodată”.
Alătură-te comunității noastre. Scrie bine și argumentat și poți fi unul dintre editorialiștii platformei noastre.
Gunoiul de draghez si spoitul (cultural) tariceanu au îndrăzneală sa facă aprecieri la adresa lui Liiceanu? Fata de valorarea intelectuală a lui Liiceanu aceștia doi sunt niste analfabeți. Nu mai iau in considerare ceilalți "apărători" ai hoților. Ei încearcă cu disperare, sa mintă pe toată lumea. Nu reușesc decât să-i aburească pe cretinii care îi susțin si votează. Crăpa de necaz când văd ca șefa dna este apreciată si răsplătită, cu decorații, in lumea civilizată.
"Vai domnilor, dar in ce tara traim noi romanii daca lupta anticoruptie sta intr-o singura persoana?" Cata subtilitate in manipulare. Se asteapta Dragnea sa iesim in strada revoltati de propria incapacitate si sa dam de pamant cu DNA? Doar asa ca sa trecem testul la anticoruptie?
Romania da test la anticoruuptie zi de zi, ceas de ceas. Este intr-un permanent examen de 27 de ani. Nu avem nevoie de teste la teste.
Avem nevoie de politicieni si parlamentari care sa-si vada de treaba si sa creeze conditiile functionarii normale. Dar nu vor sa o faca. Nu vor. Vor doar sa reduca la tacere orice forma de opozitie. Vor sa reduca la tacere pe presedinte (oricare ar fi acesta). Vor sa reduca la tacere justitia. Pe noi, cetatenii, ne ignora de 27 de ani.
O dictatura parlamentara isi doresc politicienii nostri. Dictatura nu unui om, ci a unei mafii care sa dispuna dupa bunul plac de banii si taxele noastre. A unei mafii in care legea tacerii este regula. O tesatura de infractori care se sprijina si se ameninta unul pe altul pastrand astfel un echilibru al puterilor intre ei. Nu au nevoie de presedinte cu putere distincta provenita prin vot direct. Vor un presedinte care sa se supuna tacit parlamentului. Isi doresc o republica parlamentara. O mafie parlamentara.
Nu isi doresc un DNA cu sef stabilit de presedinte, ci un DNA care sa se supuna tacit parlamentului.
Domnilor parlamentari nu aveti credibilitate, in ochii mei sunteti multi, prea multi, si infractori dovediti sau nedovediti. Faceti curatenie in ograda voastra. Dati o lege prin care cei condamnati penal sa nu mai poata face parte din randurile dvs. si voi crede buna intentie a dvs. Dati o lege prin care, in cazul ca un parlamentar e suspectat de o infractiune inclusa intr-o lista, isi pierde automat imuniatea, fara sa fie necesar votul dvs. Suspect de coruptie, de frauda etc. Propuneti dvs. aceasta lista.
Nu vreti? Atunci suportati consecintele. Vom sta in strada. Vom sprijini DNA. Va vom injura. Va vom considera pe toti, in grup,membri aunei mafii. Fiindca in aceste conditii acesta e numele vostru.
Stim ca sunteti votati de niste victime. Niste victime ale unei mentalitati arhaice care inca nu-si cunosc drepturile si interesele.
Infractorilor!
Dar și eu îi transmit pe această cale că adevăratul test al democrației funcționale în România se va da atunci când PSD va lipsi de la putere timp de măcar 6 ani!
Nu vreau să pledez pentru plecarea doamnei Kovesi de la DNA, dar mă gândesc cu groază la faptul că, având în vedere graţia cu care îl ocoleşte pe T.Băsescu, fostul preşedinte nu va plăti pentru faptele săvârşite. Timpul trece şi faptele marinarului se prescriu...