Sari la continut

Vorbește cu Republica și ascultă editorialele audio

Vă mulțumim că ne sunteți alături de trei ani. De astăzi vă invităm să ascultați editorialele audio publicate pe platforma noastră, dar și să testați viitorul tehnologiei, implementăm conversația vocală direct în browser, apăsând pe butonul de microfon poți cere acces. Un proiect de inovație în tehnologie susținut de DEDEMAN.

Dumnezeii de la ARACIP și „păcatul” de a deschide o școală privată în România. După 7 săptămâni în care au contestat un document valabil ISU, a venit și răspunsul oficial: E prea târziu să autorizăm școala

Scoala goala

Foto: Guliver/Getty Images

Nu demult, inspecția tehnică periodică a automobilelor se făcea numai la RAR. Nu existau alte organisme private autorizate - ca astăzi, când, sub supravegherea statului și a unei baze de date informatizate, o mulțime de alte firme îți pot asigura ITP-ul.

Când tot ce ține de siguranța unui vehicul era doar în mâna inspectorilor tehnici plătiți de statul român – deci o chestiune de viață și de moarte – ITP-ul se făcea și pe relații, și pe șpagă; se mai închidea un ochi, se mai trecea cu vederea. Circulau pe șosele o mulțime de bombe cu ceas.

După ce au apărut firmele private desemnate cu verificarea tehnică a mașinilor, nu știu dacă mai are cineva curajul să dea drumul unei mașini proaste de pe rampă, când știe bine cum poate să îl lovească răspunderea. Nu știu cine își mai riscă afacerea închizând ochii, ca pe vremuri, la unul care are roata strâmbă.

Fără nicio analogie forțată – că până la urmă tot de verificarea și validarea unor standarde e vorba – dacă vrei astăzi să înființezi o școală privată în România, trebuie să te duci, ca pe vremuri, tot la un fel de RAR – adică un organism al statului, cu monopol în piață, care decide ce merge sau nu într-o școală și, mai ales, dacă trebuie să existe.

Ăsta e Agenția Română pentru Asigurarea Calității în Educație – un etaj cu mai multe birouri, lângă Ministerul Educației, de unde ar trebui, conform statutului lor și regulamentului de funcționare, să emane tot ce înseamnă responsabilitate: mecanisme de verificare, feed-back și reglare a activității tuturor școlilor din țară. Și de stat, și private. Adică tot ce ne-ar trebui când ne plângem că nu se fac ore interesante, că nu toți copiii se simt valorizați, că nu toți profesorii sunt pregătiți, că baza materială lasă de dorit etc.

Pentru că - spun ei de mai bine de două decenii– nu au capacitate instituțională să verifice și calitatea proceselor educative în școlile publice – s-au pus pe treabă îndeosebi cu ochii ațintiți către sistemul privat, de unde încasează și taxe, pentru procedurile de autorizare și acreditare. Când mai prind vreun proiect european – fac verificări și în școlile de stat – din cele care se lasă cu masă, cu atenții, cu ”hai să ne fie bine ca să nu ne fie rău”.

ARACIP-ul are aprox. 400 de standarde după care se poate măsura – zic ei – calitatea învățământului în orice școală din România. Dar pentru că nu au ceea ce ei numesc ”capacitate instituțională” , nu le-a rămas altceva decât să transmită tuturor școlilor ce hârtii trebuie să își ”confecționeze” fiecare ca să pară că sunt bune.

Care este dovada, în orice unitate de învățământ, că a auzit de ARACIP: cel puțin 3 rafturi cu câte 12-14 bibliorafturi în care dorm hârtii care atestă tot ce vreți și ce nu vreți: că aveți o școală extraordinară, în care există peste 100 de proceduri, inclusiv una pentru revizuirea procedurilor; că se ia constant feed-back de la elevi și părinți despre satisfacția lor în chestionare scrise; că profesorii se întâlnesc, cel puțin o dată la 2 săptămâni, pe catedre, să discute cum să își dezvolte orele; că există, din partea fiecărui profesor, notare ritmică a observațiilor despre progresul fiecărui elev și programe diferențiate pentru fiecare nevoie individuală; că toți copiii cu dizabilități beneficiază de curriculum diferențiat, conceput în școală; că toți copiii sunt valorizați în proiecte și parteneriate în comunitate; că toți profesorii sunt monitorizați pe linia dezvoltării profesionale; că se fac asistențe încrucișate la ore și profesorii-parteneri își dezvoltă activitatea inspirându-se reciproc; că orele sunt din ce în ce mai practice și interactive; că învățarea este inter- și transdisciplinară; că există prognoze și diagnoze privind traseul școlar al fiecărui elev; că există planuri de dezvoltare a școlilor pe 5 ani. Ba chiar există și obligația de a întocmi planuri remediale, după ce școala își face periodic audituri interne și hotărăște să fie și mai bună, și mai bună.

Vă asigur, toate există pe hârtie în orice școală din România. Ca să dea bine la inspecție. Ultimul director de liceu pe care l-am întâlnit mi-a dăruit, pe mail, toate aceste documente, cumpărate cu 2000 euro de la un ”consultant”. Și școlile private, și cele de stat își pot cumpăra hârtiile ”ARACIP (printre care și comisia CEAC – cea mai neînțeleasă, stufoasă și irelevantă găselniță a funcționarilor din birourile de care aminteam).

La stat, unele Primăriile suportă costurile acestor hârtii. 2000 de euro pentru niște bibliorafturi pe care nu le deschide nimeni, decât dacă vine inspecția – și atunci, printre farfurioarele cu gustări și ceștile cu cafeluță. La plecare, nu puțini din experții în teren ai ARACIP-ului, (de regulă, directori de școli, profesori – printre care și oameni excepționali, onești și profesioniști) pleacă cu un buchet de flori în care este ascuns un plic. Sau, mă rog, plicul poate fi și între filele unei cărți, pe care școala o dăruiește, ca semn al atmosferei academice în care s-a derulat procesul de evaluare a calității.

Deci dacă este cineva care spune că reforma în educația românească ar trebui să înceapă de la faza conceptuală a punerii pe hârtie a unor standarde și deziderate, se înșală. Ele există, formulate până la cel mai ridicol amănunt (există, de pildă, obligația de a avea în școli, pe lângă cel puțin 14 alte comisii, și Comisia care se ocupă cu partea estetică a expunerii afișelor și lucrărilor școlare pe pereți).

Ce nu există este un organism care să asigure și răspunderea în practică a fiecărei școli în relație cu aceste standarde. Și niște oameni preocupați autentic să le urmărească.

A, pardon! Există ARACIP-ul, dar el nu are când, cum și cu cine să își exercite misiunea! De fapt, nu are de ce să o facă pe bune.

Ce ar fi dacă reforma în educație ar începe chiar de aici? Cu desființare, ca la ITP-ul de odinioară – a unui singur organism corupt și înțepenit în gonflate identități de funcționar-dumnezeu – și dat liber unor entități private care să facă această verificare? Bineînțeles, cu licență și supravegherea statului, că el răspunde - deși nu prea o știe - de educația națională.

Ar fi școlile mai bune dacă niște experți nelipiți de scaune ar veni să își facă treaba cu adevărat? S-ar uita dincolo de hârtii cineva interesat să își mențină bunul nume al firmei contribuind la creșterea calității unei școli? Ar fi mai onest și mai autentic pe partea de consiliere? S-ar face niște rapoarte mai clare despre ce anume e de făcut în practică și nu pe hârtie?

De fapt, o întrebare și mai bună decât toate cele de sus este: ar fi interesat statul român să se vadă cu adevărat care este calitatea educației în fiecare școală?

Ar risca vreun funcționar din Minister sau vreo viitoare guvernare – prin privatizarea organismelor de evaluare externă a calității educației în școli – să permită datul covorului la o parte ca să ne minunăm cu toții, în lumină, de cât gunoi s-a băgat acolo, în timp?

De aproape 2 decenii ARACIP-ul contribuie la acoperirea minciunii prin hârtii. Din ce în ce mai multe ”standarde” – din ce în ce mai multe tipuri de documente care, semnate, înregistrate și ștampilate, sunt numai bune să le ”manifeste”. O instituție care, pe de-o parte, folosește avantajele unor contracte economice cu inițiatorii de școli private, pe de alta, se poartă dictatorial, imprevizibil, discreționar, cu aroganța funcționarului de ghișeu de pe vremuri. O instituție cu oameni neschimbați din conducere de peste 15 ani, care, de câte ori sunt întrebați cum contribuie ei la reformarea sistemului – spun, ridicând din umeri cu inocență, că până la urmă, și ei sunt tot ”emanația” sistemului. Că au mâinile legate.

Am scris săptămâna trecută ce au făcut ei în cazul proiectului de Școală Helikon. Nu este niciun triumf sau vanitate anume să deții o școală. E vorba de multă uzură emoțională, de investiții foarte mari, de răspundere copleșitoare și de câștiguri ”cât să trăiești”.

ARACIP –ul mi-a acceptat dosarul, la insistențele mele, mai târziu. După propunerile lor, un investitor nu poate depune cerere decât până la 15 martie. Dacă închiriezi clădirea – să zicem, la 1 iulie – pentru că nu vrei să plătești în gol 4 luni, pe ei nu îi privește. Autorizările DSP și ISU (foarte importante și nediscutabile și din punctul meu de vedere), nu le poți lua decât după ce ai sediul social în clădirea respectivă. Le-am explicat și asta, deși ei nu sunt înființați de azi, de ieri. Dar, atitudinea rugătoare și umilă din timpul audiențelor trebuie menținută dacă speri la vreo șansă. Mi-au scos ochii cu acceptul mai târziu (2 săptămâni am întârziat, cu tot cu memoriu justificativ despre situația contractului meu de închiriere) de câte ori au avut ocazia.

După replierea mea cuminte, mi-au trimis un mail în care mă asigură că toate documentele există și sunt vizibile în platformă. Așa că i-am așteptat cu sufletul la gură. Vreo 7 săptămâni i-am așteptat, timp în care am investit în clădire, materiale și terenul de joacă mai mult de 50.000 euro. Am dat drumul la investiție – cum se zice – după ce ARACIP-ul m-a asigurat că documentația e completă. N-au venit deloc în teren, deși le-am trimis mailuri și i-am sunat. 

În fine, mi-au trimis contractul și factura și s-au apucat să verifice hârtiile. Procedura spune că după emiterea notei de verificare, urmează etapa evaluării în teren, la fața locului, care trebuie făcută până la finalul lui august. Mi-au trimis o notă de verificare în care fiecare document era întors pe toate părțile inclusiv cu obiecțiunile că unele din formulările mele sunt ”prea filozofice”. Nici ușoarele inovații de redistribuire a disciplinelor în program nu mi le-au acceptat – a trebuit să le rescriu ca și cum aș fi orice altă școală de stat. Am făcut-o.

După replierea mea cuminte, mi-au trimis un mail în care mă asigură că toate documentele există și sunt vizibile în platformă. Așa că i-am așteptat cu sufletul la gură. Vreo 7 săptămâni i-am așteptat, timp în care am investit în clădire, materiale și terenul de joacă mai mult de 50.000 euro. Am dat drumul la investiție – cum se zice – după ce ARACIP-ul m-a asigurat că documentația e completă. N-au venit deloc în teren, deși le-am trimis mailuri și i-am sunat. Ne-au tot amânat, sub pretextul că au cerut lămuriri suplimentare la ISU și IGSU despre documentul prezentat de mine inițial în dosar. Ping-pong-ul instituțional între fiecare adresă durează între 2 și 4 săptămâni. Când venea reconfirmarea documentului, fie mă mai trimiteau pe mine o dată, fie cereau lămuriri mai sus de ISU, la IGSU.

În naivitatea mea, am crezut că este vorba doar de un exces de zel despre siguranța copiilor și m-am repliat din nou. Am trimis și eu cerere de reevaluare a situației clădirii noastre, am fost și în audiențe. I-am rugat numai, ca între timp, până vine Răspunsul Răspunsurilor, să declanșeze procedura de evaluare în teren – ultima etapă, deci. Ca să fim siguri că ne încadrăm în termen pentru începerea școlii. Nu mi-au răspuns la adresa aceasta.

Repet, ARACIP-ul nu are nicio autoritate să chestioneze un alt for desemnat dacă a gândit bine și corect în emiterea unor puncte de vedere/autorizații/avize. Acesta este primul abuz în funcție pe care l-am suportat în tăcere, sperând că până la urmă, ajung să îmi văd de treaba mea și să uit umilințele statului român – așa cum le-am simțit și pe holurile DSP, și la primărie etc.

La 30 august a venit și a patra confirmare a documentului ISU la care nu au mai avut ce spune. Ce am realizat eu foarte târziu – pentru că nu sunt unsă cu toate alifiile birocratice - e că niciodată nu fusese vorba despre o autentică chestionare a unui act, ci de o strategie de întârziere a procesului de autorizare. La 30 august mi-au spus că documentul e bun – deși este exact același, în formulare – ca cel emis în aprilie – dar, că, ghinion, este prea târziu. ”Autorizăm școala de la anul.” Copiii pot pleca pe unde vor ei, profesorii la fel, investiția poate să se ducă la naiba.

O să povestesc cu altă ocazie teatrul absurd al audiențelor, mâinile în șold ale juristei, picioarele pe sub masă date de adjuncți, aerul decuplat al șefului și grimasele nevinovate ale secretarelor.

Din toată această poveste – dincolo de furia mea personală – am crescut foarte mult spiritual. Suntem, fraților,chiar o fărâmă de praf în vânt, efemeri, fără control și fără garanții.

Aș fi vrut numai să simt că asta vine de la Dumnezeu, cumva, nu de la scaunul cel mare al unei agenții de stat. N-a trebuit să meditez ore în șir în poziții incomode, nici să mă rog prea mult. A fost suficient să văd lumina radiind din scaunul biroul unui șef de agenție națională.

O altă mare creștere, la fel de spirituală s-a datorat descoperirii că nu sunt singură. Au curs zeci de mesaje către mine de la școli cu experiențe asemănătoare în relație cu ARACIP-ul. Iată unul: ” Buna ziua, stimata doamna Oana Moraru. Încep prin a-mi cere scuze dacă va deranjez... Numele meu este…, fondatoarea unei Grădinițe, scoli primare și gimnaziale din Jud… Am citit postarea dvs. și va inteleg perfect situația și starea prin care treceti datorită unor oameni care habar nu au ce înseamnă sa stea in fata unor suflete de copii sau a unor părinți derutați de întregul sistem de învățământ. Și noi am trecut in aceasta vara prin situații cel puțin ciudate cu angajații acestei instituții. Am trimis memorii la care nu am primit răspunsuri sau am primit răspunsuri in bătaie de joc. Am primit vizite neanunțate doar pentru ca:” noi avem dreptul sa venim in control ori de câte ori dorim chiar și fără sa va anunțam și pe ce tema dorim” este răspunsul dat de un oficial cu funcție in aceasta instituție. Pentru ca am îndrăznit sa întreb am fost catalogata drept “obraznica” . Vizita de acreditare a fost un adevărat coșmar .....”o mare problema” pe care am fost nevoiți sa o dezbatem intens a fost diploma de studii a medicului unității pe care o contesta o d-na inspectoare sau expert și nenumarate alte aberații de acest gen. Am luptat cu primăria 4 ani pentru o trecere de pietoni... am cumpărat noi semnele de circulație montate pe strada, cu inspectoratul școlar este o adevărata poveste sa lucram-nimic nu mai este la locul potrivit. Va spun sincer ca am pornit acest proiect acum mulți ani cu sufletul plin de speranța și credință, cu emoție și dorința de a schimba ceva in bine...in jurul copiilor mei....sunt dezamagita și dezgustata de tot ce se întâmpla in acest sistem care este temelia unei tari. Este pur și simplu bătaie de joc.”

Nu rămân cu resentimente din acest joc cinic. O soluție pentru deschiderea școlii găsesc negreșit. Au curs mesaje și de la juriști; există și precedente de alte școli în țară.

Cu ce rămân, însă, este convingerea că dacă toți ne ținem gura de frică să nu fim percepuți ca obraznici, conflictuali, negativi sau isterici, în 2-3 ani va dispărea din țara asta orice om care vrea să facă ceva pentru semenii lui.

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere
  • Nu renunțați ! Mult succes
    • Like 0
  • Le-am trimis un mesaj pe site si pe Facebook: "Va rog frumos sa nu mai incurcati oameni care vor sa deschida scoli in Romania cu intarzieri nejustificate ! Chiar totul trebuie sa se faca cu sfantul plic? https://republica.ro/dumnezeii-de-la-aracip-si-zpacatul-de-a-deschide-o-scoala-privata-in-romania-dupa-7-saptamani-in-care"
    • Like 1
  • Pai si spaga? Indraznesti sa le dai teapa?

    Speranta ramane in mantuitorul romaniei, Klaus. Va veni pe cai putere, iar arhanghelul Ciolos va lupta pentru natie cum a mai facut-o cu 3 ani in urma cumparandu-ne rachete antirachete si marind valoarea bonului de masa la 15 lei c-o saptamana inainte de alegeri. Parca era Ceausescu pe 21 decembrie: ''va mai dau 100 de lei''.
    • Like 0
    • @ Ciobanu Florin
      Corect, mult mai bine cu sfintii Ponta, Tariceanu, Dragnea si Dancila. Apostoli, ce mai!
      • Like 4
    • @ Jonn Jonzz
      Acum îi înțelegem pe cei ce nu votează. N-au cu cine, real.
      • Like 0
    • @ Ciobanu Florin
      Nu, nu ii intelegem. Daca nu-ti plac optiunile, participa, candideaza, Ori voteaza raul cel mai mic. Altfel nu te plange.
      • Like 4
    • @ Jonn Jonzz
      Pai încercai. In 1996 votai CDR-ul și economia țării s-au prăbușit. De la 60 miliarde dolari în 1989 a ajuns la 36 in 2000.
      • Like 0
    • @ Ciobanu Florin
      ,,s-a prăbușit,, telefonul face figuri...
      • Like 0
    • @ Ciobanu Florin
      Atunci ati incercat sa va implicati direct? Sa fiti dvs. candidatul pe care l-ati vrea intr-o anume functie? Dar daca ati fi votat cu cei mai slabi, ar fi fost mai bine? De incercat ati incercat o singura data si gata, asta a fost?
      • Like 3
    • @ Jonn Jonzz
      Pai votai cu Klaus. Votul meu a contribuit la omorârea celor de la Colectiv.
      • Like 0
    • @ Ciobanu Florin
      check icon
      Aveți dreptate.
      Dacă așa credeți, într-adevăr, votul nu este pentru dvs!
      • Like 0
    • @ Ciobanu Florin
      Alien check icon
      Asta merita pusa in rama!
      • Like 0
    • @ Ciobanu Florin
      Pardon?? Ce legatura are votul pentru Klaus cu cei care au murit la Colectiv?
      • Like 2
    • @
      "Dacă votul nostru ar putea schimba ceva, nimeni nu ne-ar mai lăsa să votăm." Mark Twain.
      • Like 0
    • @ Stefan 51
      Da, suna foarte frumos, si faptul ca a spus-o Mark Twain ii da puncte bonus, dar asta nu inseamna ca e si adevarat, sau ca se mai aplica azi, daca a fost macar adevarat vreodata. Si Mark Twain tot om a fost, o mai fi gresit si el. Ce simplu e sa spunem ca n-are rost si sa renuntam, nu? Sa incercam sa facem ceva e mai greu.
      • Like 1
  • Cateva aprecieri punctuale:
    1. Articolul spune ca ARACIP ar trebui sa emane tot ce inseamna responsabilitate: mecanisme de verificare, feed-back si reglare a activitatii. Dar tot articolul se plange ca prea a fost verificat documentul de la ISU. prea i-a dat feed-back de nuanta, cu formulari si aranjamente ale frazei. Nici asa nu-i bine?
    2. S-au pus pe treaba indeosebi cu ochii pe invatamantul privat, de la care cere taxe. Ce se intelege de aici? Doar privatul plateste taxe, statul nu? Aceasta este ideea indusa. Doar privatul este evaluat, daca autorizeaza ceva? Statul infiinteaza scoli sau specializari fara? Evident ca nu. Pe site-ul agentiei sunt registre cu sute de scoli particulare autorizate sau acreditate. Nu ma convinge ideea ca ARACIP e impotriva evolutiei educatiei, prin scoli private.
    3. Se vorbeste de 400 de standarde. Am avut parte de o evaluare (din cele care se fac odata la 5 ani) si am vazut ca sunt 43 indicatori. De unde aceasta cifra care inhiba, 400?
    4. Rafturi cu sute de bibliorafturi, evaluarea vrea doar documente... Am vazut cum se desfasoara verificarea. Merg pe principiul triangulatiei, cum zic ei: document-vizita la fata locului-interviuri si chestionare.
    5. Directorul care a platit firma de consultanta fiindca nu e in stare sa faca un Proiect sau un plan operational ar fi trebuit sa demisioneze a doua zi. A dat concurs cu un PDI facut de el. Sau si atunci a platit pe careva? Nu esti in stare, te duci acasa, nu incurci lumea sau ceri bani de la primarie pentru ceea ce tu ar trebui sa faci.
    6. (de nuanta) Vad formulari precum mai autentic sau se insala sunt putin...ce sa zic, noul DOOM avantajeaza pe cei slabi la gramatica. Doamna in cauza pretinde ca a terminat facultatea de litere?
    7. 14 comisii? De comisia in cauza in viata mea nu am auzit. Mai e vreo scoala sa aiba asa ceva. ROFUIP actual zice, in sectiunea despre comitetele si comitiile din scoala, ca sa nu fie mai mult de 7. Decat daca e musai. Doamna care scrie aici zice ca face scoala si ofera consultanta scolilor? Si ea asa stie, de 14 comisii?
    8. Primul abuz in serviciu (semnatara se cam joaca, zic eu, cu vorbele. Are si manipularea limitele ei...). Bref, ARACIP a scris ca documentatia este completa? Citesc de doua ori in articol ca DA. Asta o obliga la vizita. Daca nu, trebuia ajuns la acest ideal. Apropos, doamna de la Helikon tot nu vrea sa spuna de ce au intors-o. Ce i-au spus? De ce s-au indoit? O fi facut ea ceva...
    9. E o raspundere coplesitoare sa deschizi o scoala. Sfant cuvant! Cum e cu scoala din Calarasi, cu autorizatia expirata? Daca scolile de stat au rezultate care nu bucura ochiul si destinul copiilor, despre scoala generala din Calarasi, Helikon, ce sa zic... Ce a impiedicat-o pe aceasta doamna sa faca performanta cu scolile din trecut? Ce anume o face sa creada ca va fi mai bine?
    • Like 1
    • @ Radu Moruzzi
      Lipsa de logica e o caracateristica pe care am intalnit-o des in articolele lui madam Moraru pe acest site, nu ma surprinde sa vad cateva contradictii/probleme/exagerari si aici. Legat de greselile gramaticale, acelea s-ar putea sa fie din vina dumneai sau a vreunui editor.
      • Like 0
  • Gabi check icon
    Intervenţionismul este dorinţa statului de a face mai mult decât presupune combaterea tâlhăriei şi a fraudei. Intervenţionismul înseamnă nu numai că statul abdică de la rolul său de protector al mersului neobstrucţionat al pieţei, ci şi că se amestecă în economie. Toate guvernările „sociale” s-au amestecat în formarea salariilor, a preţurilor, a dobânzilor şi a profiturilor. Aceasta este o greşeală tipic comunistă.
    Ideea că amestecul statului este o „soluţie” la probleme economice conduce, pretutindeni, la situaţii cel puţin foarte neplăcute şi haotice.

    Comunitatea socialistă este o mare asociație autoritară în care ordinele sunt emise și respectate.
    Dar până acum, nicăieri în lume, niciun „Comitet de Îmbunătăţire” şi nici decizii economice luate în grabă nu au reuşit vreodată să menţină o economie sănătoasă. Speranţa că instituțiile statului ar putea îmbunătăți situaţia prin intervenţii „de la centru” este speranţa că o economia planificată (adică socialistă) eventual va începe să funcţioneze. Este o speranţă periculoasă. În cele din urmă, deși economia încă pare liberală, acesta va ajunge să fie complet controlată de stat.
    Dacă statul nu se opreşte la timp, el va aduce înapoi socialismul.
    • Like 3
  • ARACIP-ul = o struto-camila nascuta cu retard, transformata in dinozaur sleampad si plin de ura fata de tot ce e novator, rodul somnului iresponsabil al unui minister capusat, decedat profesional de mai bine de 25 de ani!
    • Like 2
  • Victor check icon
    Sa nu judecam tot mediul privat din prisma Spiru Haret, unde tot in cardasie cu " functionarul public" a scos Diplome pe banda rulanta... uitati aici si un exemplu de liceu privat la "sat" de succes...http://liceulgeorgepopdebasesti.ro/
    P.S. Fara plangere penala eu nu as renunta... Mult succes!
    • Like 1
  • Toată lumea sare-n sus când este vorba despre învăţământul privat, însă "performanţele" de la învăţământul de stat nu le bagă nimeni în seamă. Acum 4 ani, în 2015, 57 de licee DE STAT din ţară NU AU AVUT NICIUN ABSOLVENT de bacalaureat (nu am găsit şi o statistică de anul acesta). Dar, bineînţeles, beleaua este la privat. Acolo este buba mare.
    • Like 4
  • Teodora check icon
    Nu am întâlnit ceva mai absurd decât ARACIP. Din ceea ce povestiți dumneavoastră, au vrut sa nu funcționati și atât. Dacă se inmultesc școlile private, scade numărul elevilor din școlile de stat, scade deci măsură controlului exercitat de statul roman asupra cetățenilor săi. Și statul ne vrea prosti, nu poate lăsa copiii pe mana oricui, dacă, odata ajunsi adulti, realizeaza grozăvia realității românești, putreziciunea statului roman?
    Gândesc ca e o acțiune de descurajare a sistemului de învățământ privat pentru ca școlile de stat trec fără probleme de controlul ăsta, toate, deși multe sunt praf.
    • Like 6
  • Nu e caz penal? abuz in serviciu? neglijenta in serviciu?
    Realmente eu angajat in privat daca nu rezolv task-ul in cateva zile de la primire, sunt data afara....
    • Like 3


Îți recomandăm

Bursa BT Roberto Marzanati la Executive MBA University of Hull

Competiția la Executive MBA University of Hull din Cluj-Napoca, program acreditat internațional, este deschisă celor care doresc să facă un pas înainte în dezvoltarea profesională şi personală, indiferent de domeniul în care lucrează, public sau privat. Candidații trebuie să aibă cel puțin 3 ani experiență în management după terminarea studiilor şi să cunoască limba engleză la nivel avansat.

Citește mai mult

articol audio
play icon mic icon Allkimik

În urmă cu 12 ani, a plecat în India, în vacanță, cu un aparat digital scump și un altul ieftin, pe film, cu care a făcut poze mai mult seara, fără să aibă nicio așteptare de la ele. Când le-a developat la un atelier, a rămas surprins de profunzimea imaginilor și, ținând în mână diapozitivele, a avut revelația prezenței fizice a fotografiei.

Citește mai mult

articol audio
play icon mic icon Chef Alex Dumitru

Bună parte dintre ingredientele proaspete pe care le utilizează în rețetele sale de adevărat făuritor de gust, chef Alex Dumitru le cumpără, de două-trei ori pe săptămână, din Piețele Obor, Domenii și Matache. Merge doar la producători testați, care au întotdeauna grijă să îi ofere materii prime de calitate. Totul trebuie să fie proaspăt, de sezon.

Citește mai mult