Foto: Inquam Photos / George Călin
V-ați întrebat vreodată câți bani din bugetul pe educație cheltuie angajații statului pe deplasări în străinătate? Eu da. E informație de interes public – ar merita solicitată. V-ați întrebat vreodată și cu ce se alege educația românească de pe urma acestor deplasări – ce ajunge, dacă ajunge la copiii noștri în școli? Eu da. E tot informație publică și se consemnează în rapoarte – ar merita și ea solicitată.
Să zicem că nu banii ar fi problema (deși educația e oricum, dar numai prioritate pentru țara asta nu!), ci impactul. Decidenții ar trebui să se întoarcă inspirați, să lege relații pe termen lung cu parteneri din alte state, să vină cu soluții practice – ei sunt doar cei mai conectați la viața reală din școli, căci primesc atâtea situații din teren.... sau asta era din alt film?
Decidenții noștri, îmi pare rău că generalizez dar niciunul până acum n-a dovedit contrariul, nu s-au grăbit să raporteze public ce au descoperit în vizitele lor de lucru. Am fi aflat și noi, ăștia mai neplimbați, cum stă treaba prin alte țări. Ne-am fi ales, de la distanță, cu o părere avizată, cu o explicație care să facă lumină în mintea noastră cât să nu credem că toate bubele apar numai în capul nostru. Doar n-om fi noi atât de deștepți încât să ne punem probleme de nerezolvat...
Odată cu inspirația însă, mai ales oficialii, iau tot felul de practici care ne sabotează progresul, un fel de VIRUS internațional al educației. Pasi Sahlberg, autor finlandez, este cel care a dezvoltat conceptul de GERM în educație, acronim al Global Educational Reform Movement (Mișcarea Globală de Reformare A Educației). În doi timpi și trei mișcări ne dăm seama dacă o națiune a fost sau nu infectată cu acest virus necruțător, care nu doar că întârzie reforma reală a educației dintr-o țară, dar îi și epuizează resursele (din ce în ce mai puține mai ales în țările aflate în dezvoltare – cum e și cazul României). GERMenul a populat țări pe care, deși nu ne place să acceptăm acest fapt, România le ia drept reper: Statele Unite, Marea Britanie, Australia, Canada, Olanda, Suedia sau Noua Zeelandă. Istoric, ne aflăm în momentul în care guvernele acestor țări au început să conștientizeze că au fost virusați și încep să ia măsuri pentru a combate virusul.
Noi încă cităm măsuri care deja nu mai sunt de actualitate în aceste regiuni ale lumii. E un decalaj care ne trimite înapoi în timp, nu spre educația viitorului.
Cum recunoaștem virusul?
- Avem competiție între școli – credem că în educație se potrivește modelul de business conform căruia competiția naște calitate, productivitate și eficiență. Diferența e uriașă între cele două, căci colaborarea (și nu competiția) crește calitatea educației dintr-o școală, dintr-un oraș și dintr-o țară. Nicio școală nu este identică cu o altă școală. Nici nu poate fi, căci fiecare echipă de profesori are talente, viziuni, idei și proiecte diferite. Școlile nu vând propriu-zis un produs sau serviciu standard, ci accesibilitate elevilor și comunității la anumite experiențe de învățare și interacțiune. În plus, trăim vremuri în care cărțile și internetul ne oferă o gamă mai largă ca niciodată de idei – nici de-ar fi să predea un profesor vreme de 100 de ani și să nu se mai publice nimic, și tot n-ar parcurge toate ideile deja existente plus cele care se vor naște din acestea. Sharing is caring funționează mult mai bine în educație! Acesta este și principiul de la care a plecat înființarea Festivalului Internațional de Educație FIEdu, supranumit Revoluția prietenoasă în Educație – locul de joacă al tuturor actorilor din educație, unde pot experimenta și se pot inspira reciproc. Un fel de școală ideală, dar pentru adulți. La ce folos să am eu acces la atâția specialiști când mulți alți profesori pot avea impact asupra a zeci, chiar sute de elevi cu care lucrează anual? Dacă noi nu ne sprijinim între noi, atunci cine s-o facă?
- Avem învățare standardizată – plan cadru unic și rigid, manual unic, centralizare.. nimic mai limitativ pentru un profesor creativ decât acest context sinistru. De exemplu, Ministerul Educației Naționale propune ca la grupa mijlocie, copiii să învețe despre toamnă în a treia săptămână din luna octombrie, toți copiii, din toată România. Adică ce contează că avem copii care vor să afle mai multe despre mașini, dinozauri sau balene? Noi studiem toamna și basta! Nici faptul că nu scoatem copiii în curte sau în parc să experimenteze frunzele și ploaia, vântul și răcoarea nu mai contează. Copiii învață despre toamnă din cărți, se uită la filmulețe, colorează în contur. Noi vrem copii, tineri și adulți curioși, dar îi obișnuim de mici să-și păstreze curiozitățile pentru mai târziu. De la cele mai mici vârste putem permite flexibilitate în conținuturi și putem încuraja colaborarea dintre copil și profesori, dintre copii și implicarea părinților în funcție de interesele copiilor și de nevoile lor de învățare (că nu toți parcurg materia cu aceeași viteză). Firește, există profesori creativi și care fac din lecțiile lor un spectacol, doar că acest spectacol necesită timp de pregătire de regulă dedicat lecțiilor inspectate – altă aberație și aceste inspecții, un standard învechit și periculos prin ineficiența, lipsa lor de relevanță și încurajarea măririi distanței față de putere (inspectorul nu este Dumnezeul predării, ori dacă ar fi, musai inspectoratele ar trebui să afișeze filmulețe cu orele acestuia, ca să-l luăm cu toții drept reper).
- Ne concentrăm pe materiile de examen: matematică, română – de parcă ele sunt tot ce contează la finalul anilor de școală. Renunțăm la orele de muzică, arte, sport și turăm motorul la materiile care, credem noi, vor decide viitorul copiilor. Dar câți copii devin matematicieni sau lingviști? Veți spune că toți trebuie să știm să calculăm, să scriem și să citim. Corect, dar nu avem nevoie în viața de zi cu zi de noțiuni mai dificile decât cele învățate în școala primară. Iar dacă tot îi învățăm pe copii să citească, cum se face că apetitul lor față de lectură e atât de scăzut, iar România a ajuns țara cu o rată îngrijorător de mare de analfabeți funcțional? Suntem în pragul colapsului cu 40% rată a analfebetismului funcțional (învățarea înseamnă memorare, știm să citim, dar nu înțelegem mesajul și nu facem legătura dintre teorie și viața reală). Fiecare copil ascunde un talent, iar treaba școlii este să-l descopere. Cum? Prin experiențe diferite, prin stimularea creativității, educarea care vizează nu doar achiziția de cunoștințe și abilități, dar și sculptarea unor indivizi morali. Jane H., una dintre profesoarele mele la Universitatea Turku ne-a provocat să aducem la cursul următor cel mai de actualitate titlu care vizează educația – la noi se introduceau atunci camerele video la BAC. După ce a ascultat prezentarea mea, după ce și colegii mi-au adresat întrebări, Jane a avut o scurtă intervenție care încă mă urmărește: “Deci 12 ani copiii aceștia merg la școală. Ce anume au învățat ei la școală dacă n-au învățat nici măcar să fie corecți?”
- Tragem școlile la răspundere în funcție de rezultatele la examene – lipsa de încredere în elevi (amintită mai sus) se află în directă legătură cu lipsa de încredere în profesori – și ei produsul unui sistem, niciodată autonumiți la catedră (deci să nu mai înghițim scuza sistemului care dă vina pe profesorii pe care el însuși îi acceptă la catedră). Școli de elită și profesori cu renume versus școli de cartier și profesori care doar își fac treaba și nu ies neapărat în față – în toate acestea ne sunt educați zi de zi copiii. Matematic vorbind, este evident că avem mai multe școli de cartier, în sate sau comune decât școli de elită, așadar ar trebui să ne dăm seama de unde ne vin mai mulți absolvenți și unde ar trebui să ne uităm mai mult, să investim mai mult în profesori de sprijin (pentru a reduce considerabil șansele de a avea eșec școlar) și în oferirea unei mese calde care să-i atragă pe copii la școală. Toți profesorii își doresc ca elevii lor să reușească. Nu am auzit niciodată ca un profesor să se bucure că nu are impact, ba dimpotrivă! Cheltuim resurse și irosim energie cu examene standard în clasele a II-a, a IV-a, a VI-a, a VIII-a și a XII-a. Aceasta este cea mai testată generație de elevi care a existat vreodată în România, dar și cea mai dezinteresată de școală, cea mai neînțeleasă și prin urmare cea care înregistrează rezultatele cele mai slabe. Nu există un singur motiv pentru care am ajuns în această fază a dezastrului, dar este evident că este un dezastru autoindus, prin decizii neinspirate și printr-o presiune și un control birocratic de sus în jos care nu aduce beneficiile așteptate. Apropo! Ce s-ar întâmpla dacă de mâine profesorii n-ar mai completa nicio condică sau planificare, dacă n-ar arăta niciun dosar inspectorilor sau experților ARACIP, ci i-ar invita să asiste la ore și să predea împreună, și-ar folosi acest timp să citească, să-și pregătească lecțiile împreună cu un coleg, să încerce metode noi de predare, să-i asculte mai mult pe elevii lor?
- Ca în orice economie de piață, ne alegem de unde cumpărăm – așa ne alegem și de unde accesăm educație pentru copiii noștri. Ce e greșit în asta, vă întrebați? Simplu: când ajungeți la camera de gardă cu o urgență medicală nu-l întrebați pe doctor unde a studiat și refuzați să vă ofere suport medical dacă nu vă convine răspunsul. Nici când urcați în avion nu le cereți CV-ul piloților și solicitați alți piloți pentru că nu considerați suficient de bune școlile absolvite de aceștia. Este un exercițiu de încredere absolută, fiindcă ne punem viața în mâinile acestor oameni. Prin urmare, ar trebui să ne întrebăm mai des dacă nu cumva e doar un mit al pomului lăudat – școlilor de elită, de multe ori cu clase supraaglomerate. Atenție, oricât de bun ar fi un profesor, tot greu îi va fi să lucreze cu 34-38 de elevi în clasă. O școală bună este aceea care poate replica, la nivel mai mic, societatea din care face parte. A face educație presupune și a-i introduce pe copii în lumea din care fac parte – dacă 50% dintre copiii români trăiesc în sărăcie, atunci de ce școlile de elită au poate 1-2% dintre elevi din această categorie socio-economică? Elitele se nasc oare doar în familiile înstărite cu părinți educați? Mă îndoiesc și mă întristez profund gândindu-mă că pierdem anual minți care ar putea schimba lumea. Cum știu copiii noștri cum arată de fapt România, dacă ei fie merg la școli centrale, fie la școli medii sau școli de periferie, cu copii asemeni lor? Cum asigurăm echitatea și cum ne așteptăm ca adulți fiind, aceștia să fie sensibili la situația celor aflați în dificultate?
Toate trăsăturile acestui GERM (germen, virus) se datorează faptului că vocile profesorilor nu sunt auzite, iar deciziile se iau în mod centralizat, dictate de mania puterii – nimic mai iluzoriu, căci nu poți avea controlul unui întreg sistem fiind așezat pe scaunul de la București, indiferent câte „situații” și „rapoarte” ai avea sub nas.
Unii sunt plătiți să țină ușa schimbării încuiată și cu zece lacăte. Voi încerca realizarea unui portret robot, iar asemănarea cu orice persoană cunoscută e pur întâmplătoare. Vă asigur că sunt doar niște avizi de putere care ne vorbesc de pe un norișor pe care îl fac să tune și să fulgere atunci când cineva le pune la îndoială profesionalismul. Se ascund acolo unde se simt cel mai bine, sub umbrela marii distanțe de putere (ei pe norișor, noi jos în noroi) și sunt profund individualiști, iar fiecare semn de libertate a vreunui profesor este neglijată, dacă nu chiar descurajată. Sunt îndeosebi bărbați, înflăcărați în masculinitatea lor (trecută de prima tinerețe) și cu o preferință evidentă pentru competitivitate (dar noi avem olimpici, școli de elită, etc) în detrimentul folosirii vocii lor pentru a unii oameni, bune practici și școli. Orice idee găsesc în țară sau în străinătate îi face să privească anxioși spre schimbare, neasumându-și riscul de a încerca metode noi – căci n-o fi tot risc acela de a nu schimba nimic. Tot la categoria risc, nu-și pun în pericol funcția prin propuneri sau măsuri care să provoace valuri sau să-i expună, preferând confortul zilei de astăzi, un salariu bunișor și un birou dichisit, cald și liniștit, decât o educație mai bună în viitor. Au idei fixe, sunt mândri de reușitele lor în plan intelectual, evită pe cât posibil să se afle în contexte care să-i declasese și nu se arată mai deloc flexibili. Peste toate acestea, îmbină (cred ei) elegant remarcile cu țintă către sfera de expertiză cu cele sexiste, mai ales dacă o doamnă sau domnișoară îi pun în oarecare dificultate.
Provocarea pentru mine (și cred că pentru noi) e să le coborâm norișorul pe pământ acestor experți, să-i lăsăm pe copii să se manifeste autentic atunci când avem controale de la ARACIP sau inspectori în vizită, să le așezăm frumos în brațe problemele reale cu care ne confruntăm. Să stăm la aceeași masă și să cautăm soluții. Nu suntem nici unii, nici alții mai deștepți câtă vreme educația românească se scufundă încet și sigur.
Urmăriți Republica pe Google News
Urmăriți Republica pe Threads
Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp
Alătură-te comunității noastre. Scrie bine și argumentat și poți fi unul dintre editorialiștii platformei noastre.
Cele șase virusuri le.aș comenta astfel :
- competiție între școli trebuie sa existe ! Sa lăsăm idealismul de tip comunist , ca ar trebui "colaborare" intre școli ! Colaborarea ar duce la lene , de mobilizare, așteptare etc. Nu suntem atât de conștiincioși si harnici pentru altruism Poate nordicii, germanii etc.
- manuale alternative ,la noi, sunt catastrofe . A încercat Marga și cei de după el si am văzut ce au produs . Manualul unic nu.i rău, dar trebuie să fie bine alcatuit, explicit nu fantasmagoric, cu multe aplicatii practice . Nu.i nevoie sa fie mai dificil (cu două clase) față de Germania sau Marea Britanie , cum sunt acum, fiindcă nu.i vom depăși noi niciodată !
-română trebuie sa fie obligatorie , pentru toate școlile dar mai practică, autori clasici si consacrați de valoare nu de apartenență la unii sau la altii , politic sau social . Gramatica trebuie sa fie practică, folosită în viața de zi cu zi . Nu.i nevoie de propoziții circumstanțiale sau alte fantasmagorii. Să învețe să compuna o cerere, o scrisoare de prezentare, un c.v. , etc .
-examenele sa poata fi date si la alte materii , în funcție de profilul școlii, rareori la matematică, în funcție de predilecția elevului
-programa școlară să fie mai relaxată, golită de inutilități, care actualmente sunt multe
S-a fie si materii care predau bunele maniere, educația politică, socială, juridică, sanitară si sexuală. Toate aste pot fi cuprinse intr.un manual .
-"scoala altfel " , trebuie sa rămână .
-scolile profesionale pot fi transformate în licee tehnice ,cu materii specifice , fără alte adaosuri.
- accentul în primii ani de școală pe social skills și social interaction, adică învață copilul cum să se poarte în general și cum să poarte cu cei cu care are de-a face (colegi, părinți, profesori)
- flexibilitate - ce rost are să îl trimiți la orele de muzică (mai avansată) pe un copil care e afon? Ce rost are sa îl copleșești cu derivate și integrale pe un copil care are talent la poezie?
- susținere, adică programe de remediere pentru cei care au rămas în urmă
- consiliere, adică discuții în particular cu copiii cu comportament dificil
Toate popoarele au fost încercate de nenorociri la un moment dat în istoria lor. Dar n-au rămas să se tînguiască în mocirlă dînd vina pe soartă.
Hopa, iar dam peste olimpicii elitisti care ne incurca atat de mult. Doamne, sunt atat de putini acesti copii, nu au cursuri adecvate, nu au laboratoare dotate, si va incurca atat de mult. "Elitele" de care trebuie sa ne speriem sunt acelea care descind in scolile de mii de euro si nu invata nimic.
Iar descrierea legata de barbati din final este de-a dreptul indigesta. Ca femeie, mi se face greata de ce ati putut scrie acolo. Cu atat mai mult cu cat ati deschis si o paranteza, trebuia sa ii bagati iar pe olimpici in varza aceea mirositoare.
Asa, ca incheiere, poate detaliati reactia guvernelor din tatrile virusat. Dintre cele insirate acolo, UK ul s-a intors in ultimii ani de pe drumul "anti matematica".
De competitivitate se poate vorbi când există deja o bază. Dar NU aceea ca între adulți într-o firmă. Copiii nu sunt adulți. Ei au nevoie de educație de masă, de apreciere, competiția o văd mai mult între vârfuri.
Experiență în creativitate nu prea avem, cu libertate deplină s-ar ajunge sigur la exagerări. Poate implementarea treptată a unor opțiuni creative. Orice sistem de învățământ are grafice, indicatori de eficiență și asta e de luat in seamă cand vrem să copiem ceva de la alții, care au dezvoltat probabil creativitatea cu respectarea unor limite de bun-simț. Nouă e normal să ni se pară totul frumos și nou. Trebuie să se și potrivească.
Și încă un factor, bacul obligatoriu, învățământul -prea- teoretic generalizat în detrimentul celui profesional. Orice copil are un talent, e bun la ceva. Asta ar fi de urmărit și nu carte cu orice preț.
Asta cu bărbații în posturi de conducere...cred ca sunt cel puțin la fel de multe femei care exact așa se comportă, în plus arogant și discreționar....
"Avem competiție între școli " - de fiecara data cand vad ideea de competitie criticata ma apuca rasul. Mi se pare o atitudine comunista si parca fugeam de comunism. Nuu tovarasi, suntem toti la fel, sa purcedem in tovarasie si pretiniiie. Apropo se poate sa fim si competitivi si sa si colaboram.
"Avem învățare standardizată – plan cadru unic și rigid, manual unic, centralizare.. nimic mai limitativ pentru un profesor creativ decât acest context sinistru. " - aici sunt de acord cu dvs. E stupid sa vrem si competitie si in acelasi timp sa avem atatea limitari stupide. Cat timp se obtin rezultate, cred ca profesorii ar trebui sa aiba mult mai multa libertate decat au acum.
"Ne concentrăm pe materiile de examen: matematică, română – de parcă ele sunt tot ce contează la finalul anilor de școală. Renunțăm la orele de muzică, arte, sport și turăm motorul la materiile care, credem noi, vor decide viitorul copiilor. Dar câți copii devin matematicieni sau lingviști? " - nu ne concentram pe astea doar pentru ca sunt materii de examen. Ne concentram pe mate pentru ca e mai grea decat alte materii, fiind semnificativ mai abstracta. Ne concentram pe romana pentru ca avem atatia analfabeti plus persoane care fac greseli grave de exprimare, mai ales in sfera publica. Se incearca pe undeva o contrabalansare. Cati copii vor deveni matematicieni? Probabil nu multi, dar daca adaugam fizicienii, inginerii de toate specializarile, data scientists etc. proportia creste considerabil.
"Tragem școlile la răspundere în funcție de rezultatele la examene – lipsa de încredere în elevi (amintită mai sus) se află în directă legătură cu lipsa de încredere în profesori – și ei produsul unui sistem, niciodată autonumiți la catedră (deci să nu mai înghițim scuza sistemului care dă vina pe profesorii pe care el însuși îi acceptă la catedră)." - nu este o scuza, este o realitate si vina este de ambele parti, si de partea celor care au scazut standardele in pregatirea si evaluarea viitorilor profi, si de partea unor profi carora pur si simplu nu le mai pasa.
"Toți profesorii își doresc ca elevii lor să reușească." - sunteti idealista. Nu, nu e tocmai asa. In romanica noastra sunt oameni care ajung in sistemul de invatamant pentru ca nu sunt in stare de altceva. Acestia sunt oameni pe care ii doare in basca de succesul sau insuccesul elevilor. Vin la scoala sa ia un ban, si chiar si acel salariu e de rahat. Si nu le pasa. Foarte probabil pentru ca sunt deprimati. Nefericiti sunt in orice caz. Intre ei se gasesc si cei care vin beti la scoala (sunt cazuri reale).
"Apropo! Ce s-ar întâmpla dacă de mâine profesorii n-ar mai completa nicio condică sau planificare, dacă n-ar arăta niciun dosar inspectorilor sau experților ARACIP" - probabil ca profii de care vorbeam in paragraful anterior n-ar mai veni la ore. Si asa sunt scoli in mediul rural care pur si simplu nu au personal suficient.
"Ca în orice economie de piață, ne alegem de unde cumpărăm – așa ne alegem și de unde accesăm educație pentru copiii noștri. Ce e greșit în asta, vă întrebați? Simplu: când ajungeți la camera de gardă cu o urgență medicală nu-l întrebați pe doctor unde a studiat și refuzați să vă ofere suport medical dacă nu vă convine răspunsul. " - asa sa fie? Si totusi, inclusiv in alte tari, in birourile medicilor sa vor gasi agatate pe pereti divese diplome, printre care si cea de absolvire de la universitatea la care a studiat respectivul/respectiva. Oare de ce, ma intreb.
"Unii sunt plătiți să țină ușa schimbării încuiată și cu zece lacăte. Voi încerca realizarea unui portret robot, iar asemănarea cu orice persoană cunoscută e pur întâmplătoare.[...]" - hoho! Hai ca aici devine interesant.
"Sunt îndeosebi bărbați, înflăcărați în masculinitatea lor (trecută de prima tinerețe) și cu o preferință evidentă pentru competitivitate" - stati ca nu inteleg, o parte din problema e ca sunt barbati?? Asta in contextul in care tot dvs. vorbiti mai jos de sexism, foarte interesant! Si care ma rog e problema cu preferinta pentru competitivitate?
"[...] evită pe cât posibil să se afle în contexte care să-i declasese și nu se arată mai deloc flexibili. Peste toate acestea, îmbină (cred ei) elegant remarcile cu țintă către sfera de expertiză cu cele sexiste, mai ales dacă o doamnă sau domnișoară îi pun în oarecare dificultate." - corect, pentru asta merita criticati. Daca iti place competitivitatea pe bune atunci nu te eschivezi de la provocari, nu te tii cu ghearele si cu dintii de zona de comfort si nu iti insulti adversarul, ii critici argumentele. Altfel esti ipocrit/a.
N-ai înțeles nici ce ți-a spus Dana Gabriela. Sa compari dupa medii si olimpiade scoli (si copii) din centrul Bucureștiului cu aia de la Râpa din Deal e o "competiție" complet inutila sau chiar contraproductiva.
Si apropo, toată pledoaria ta despre "competiție" aduce fix a "întrecerea socialista pe ramura" din vremurile în care în fiecare zi ii mai întreceam pe americani la câte un indicator. Însă tot rupți in c.r eram.
Metrica "notelor" sau a succesului la examene nici nu are rost s-o comentez. Daca notele masoara succesul unei scoli, le marim din pix. Sunt de acord cu tine ca daca promovabilitatea in centrul Bucurestiului e 60% la bac, unii profi ar trebui dati afara. Insa daca in "Rapa" e 50%; ala ar merita sa fie decorat. Insa niciun ministru nu va face nici una nici alta, ci va umbla la bareme. Si uite asa peste noapte ne vom mandri cu cresterea promovabilitatii.
Eu vad lucrurile asa: fie succesul unui copil e determinat in primul rand de scoala (ipoteza in care nu cred). In cazul asta, cea romaneasca contemporana e un dezastru si ar putea fi desfiintata pur si simplu. Cand doar un procent infim dintre copiii talentati ajung sa faca performanta e pur si simplu o loterie.
Fie scoala NU are rolul determinant, ci mediul (familia). In cazul asta ramane cum spuneam mai sus. Degeaba compari scolile intre ele cand de fapt meritul e al familiei care face eforturi (in timp si bani) ca sa ofere odraslei o educatie de calitate.
Si mai mult, e frustrant sa vezi ca desi in sa zicem ultimii 30 ani psihologia a facut un salt enorm inainte (si a devenit aproape o stiinta respectabila :D) e folosita doar ca sa te faca sa votezi brexit sau sa cumperi c.caturi de care nu ai nevoie, in timp ce pedagogia (in Romania) e in continuare bazata pe cunostintele despre psihologia copiilor de pe vremea inchizitiei.
Aia cu barbatia din articol nici eu n-am inteles ce rost avea si ce vrea sa demonstreze...
Competitia e buna evident cand se face corect. Nici mie nu-mi place cand note se maresc din pix sau standardele se scad tot din pix (a se vedea cazul Sorin Campeanu). Cand insa lucrurile se fac corect (si in plus se face si ceva cercetare ca lumea) se poate ajunge la niste rezultate bune. Cum spuneti, daca in Rapa promovabilitatea e de 50% si asta e considerat un rezultat bun acolo, ar fi interesant sa aflam de ce. Pentru ca 50% in sine nu e un rezultat bun. Si faptul ca am termen de comparatie ("competitie", daca vreti), ca exista in tara scoli la care promovabilitatea e poate de 90% e un lucru bun, duce la niste intrebari utile. Desigur, e de inteles ca in cazul ala vina nu e neaparat a profilor, dar atunci trebuie rezolvate cauzele reale ale problemei.
Acum nu stiu care din factori are rolul cel mai mare. Scoala sigur il are pe al ei, familia pe al ei, conditiile de trai au si ele rolul lor - poti sa ai parinti doctori si profesori foarte buni, daca nu ai curent electric, canalizare si drumuri asfaltate tot ai un mare dezavantaj.
Parerea mea e ca mai degraba ar trebui sa ne concentram mai intai pe cu totul alte lucruri - investitii, eliminarea coruptiei etc. - pana sa ajungem sa umblam la ideea de competitie in invatamant, sau sa ne apucam sa simplificam aiurea programele scolare doar asa pentru ca in alte parti se lucreaza altfel.
"ies jumate doctori, un sfert drogati si mai rau un sfert jurnalisti." - auci! bietii jurnalisti :))
Investitiile sunt in mod clar necesare, insa nici pe departe suficiente. Nu se rezolva orice problema "aruncand cu bani in ea". Uite daca vrei o paralela, in fotbalul romanesc sunt bani insa canci performante. Iar rezultate avem (sau am avut) in sporturi in care sunt mult mai putini bani (inclusiv in fotbal pe vremuri). Eu cred ca in lipsa unei reforme structurale degeaba bagam bani. Cred ca o educatie DE BAZA se poate face si cu bani relativi putini, nu ai nevoie de dotari de star trek si de profesori galactici ca sa intelegi un text scris, sa vorbesti romaneste si nu dancileza sau sa pricepi diferenta dintre o demonstratie si o speculatie. Pentru performante (in invatamantul universitar si post-universitar) da, acolo ai nevoie de bugete serioase (si care ar trebui sa vina si din industrie, nu doar de la stat).
Plus ca repet, din pacate e mult prea mult amatorism si empirism in invatamant si prea putina documentare riguroasa. Eu am mari dubii ca aia care au copiat programele sau fac reforme dupa reforme s-au documentat serios sau au citit niste idei cat de cat testate riguros despre cum functioneaza copiii pe bune. Acum 50 ani poate nu aveau de unde si erau obligati sa improvizeze si sa se bazeze pe trial and error (sistem care ar putea functiona daca ar exista cat de cat continuitate si un pic de rigoare), insa intre timp lucurile au mai evoluat.
Cat despre empirism si amatorism da, asa e si nu o sa le iau apararea celor care au venit cu masuri de tipul "hai sa mai scadem dificultatea la bac sa creasca promovabilitatea fara numar" sau "sa nu stea copiii mai mult de o ora pe zi sa-si faca temele" (sau ce durata arbitrara scosese ministrul din burta - cum se putea pune asta in aplicare sau verifica, ordonanta nu spunea). Si mie mi-ar placea sa vad niste masuri gandite si eventual si explicate in niste comunicate de presa, ceva de genul "am consultat cutare si cutare surse si dupa consultari cu specialisti, profesori, invatatori am decis cutare lucru". Nu de alta dar decizii idioate de-ale lor am simtit pe propria piele cand eram elev. Noroc ca n-au reusit sa strice prea mult, pentru ca oricum scopul reformelor nu a fost altceva decat un boost de imagine si atat. Lume, lume, ia uite ce mai muncim noi - facem reforme!
Si exact aici bat de fapt - sunt chestii de reparat, evident, dar altfel if it ain't broke don't fix it.
Pe de alta parte in București se fac mai mult de 5km prin desertul betonat populat de beduini pentru o grădiniță sau scoala primara "buna". Asta e un simptom de sistem PUBLIC defect. Vorbim de școală primara, nu de Universitate Dacă am vorbi de liceu mai treacă meargă (deși nici asta nu-i 100% ok).