Oana Moraru

Dacă ați petrece o săptămână cu un grup de copii, ați înțelege cu adevărat care este nivelul de activitate fizică de care au nevoie, în general, ca să nu întrebe de console, telefon sau tabletă. Foto: Profimedia

Cine nu are nevoie de meditații pentru această competiție de ocupare a locurilor unui liceu în care aspiră să se strângă familii omogene ca profil economic și intelectual: un procent infim de copii care au avut un traseu școlar ideal: o grădiniță excepțională, o învățătoare care a format competențe la pas, în adâncime, și profesori la gimnaziu care s-au dat peste cap să facă ore suplimentare, cu mult lucru individual, sub supraveghere, cu tratare diferențiată, cu feedback imediat pentru fiecare nouă deprindere. Plus un intelect personal receptiv, peste medie. Foto: Inquam Photos

Toți copiii trec prin suferință, indiferent de cât de buni părinți le suntem; respingere, pierdere, umilință, frică, nesiguranță, neputință - toate sunt forțe catalizatoare pentru autonomie și stimă de sine. Se pot ridica din ele doar dacă au învățat să nu fugă imediat din disconfort. Foto: Sergiy Tryapitsyn/ Panthermedia/ Profimedia

Un anumit nivel de intensitate sau de detașare sunt asociate, în mintea copiilor, cu neadunarea de sine. Adulții prea intenși - fie prin explicații apăsate, fie prin iubire pătimașă, fie prin anxietate, fie prin furie justificată sau exaltare teatrală - sunt, pentru percepția copiilor, oameni mari care nu știu să stea între propriile granițe, care se toarnă peste cel de lângă ei. Foto: Wavebreak/ Profimedia

Una dintre metodele care funcționează, încă de la grădiniță, pentru formarea capacității de a rămâne concentrat în învățare este capacitatea adultului de a pune întrebări bune, surprinzătoare, din ce în ce mai sfredelitoare și mai adânci. Foto: Wavebreak/ Profimedia

Ce îl ajută să îşi dezvolte gândirea pragmatică şi să se ancoreze aici şi acum, atent şi conştient la ce se întâmplă în jurul său? Foto: Wavebreak Media LTD/ Wavebreak/ Profimedia

Când îşi asumă riscul şi câştigul în grup, copiii sunt mult mai receptivi, mult mai dornici să accepte provocările, să se pregătească. Foto; Oana Moraru

Dacă ai o carte pentru copiii sub trei ani și simți că îi citești degeaba, că fuge de lângă tine sau că ți-o închide repede după ce ți-o frunzărește distrat, nu ceda. Există o cale, în câțiva pași, de a-ți atrage copilul să asculte, să urmărească din ce în ce mai atent firul poveștii. Foto: Alamy/ Profimedia

Ca inteligența verbală să se dezvolte, mintea trebuie să facă un efort dincolo de imagine sau împreună cu imaginea. În intervalul 0-5 ani, numărul de frame-uri pe secundă administrate de un joc la tabletă sau pe telefon programează creierul să simtă satisfacție și să aloce atenție numai pe frecvența înaltă a acelui tip de stimul. Încă din primele zile de viață, creierul face o ierarhie a plăcerilor, căutând să repete experiențele hipnotice, împlinitoare fără efort, fascinante fără consum de energie. Şcoala n-are nicio şansă cu un copil ale cărui ierarhii s-au stabilizat deja cu vârful satisfacției dat de tabletă. Foto - Alamy / Profimedia

La una dintre clasele a III-a, la care am intrat să văd ora, copiii primiseră, ca muncă independentă, să rezolve un rebus, cu multe linii verticale și orizontale. Mai bine de trei sferturi dintre ei întrebau la fiecare pas, cu nerăbdare, cu pretenția să fie ajutați de învățătoare, de câte ori răspunsul nu le venea din prima. Foto - Deyan Georgiev/ Alamy/ Profimedia