Noi românii avem, așa, o sensibilitate specială pentru infractori, greu de explicat rațional. Apoi ne mirăm că instanțele de judecată fac tot ce pot pentru a-i face scăpați. Am auzit-o la un buletin de știri de la postul de radio Europa FM pe o doamnă psiholog care, deplângând stigma pe care o va purta, de acum înainte, familia minorului de 13 ani, coautor al crimei de la Cenei, s-a referit la fapta acestuia ca fiind o „manifestare nepotrivită". Adică, de parcă acesta ar fi udat capacul WC-ului.
În realitate, din informațiile publice la această oră, acest adolescent și-a premeditat crima, a pregătit-o minuțios, a executat-o cu sânge rece, conform planului, pentru ca apoi să încerce să-și ascundă urmele și să îi ducă pe anchetatori pe o pistă falsă, situație în care discernământul lui este prezent, dincolo de orice dubiu. Nu doar că înțelegea cât se poate de clar fapta și urmările ei, dar știa și că trebuie să ascundă urmele. Acest copil nu este o victimă, așa cum i-am auzit pe mulți zicând. Cel puțin, nu în această ecuație. Acest copil a săvârșit un omor calificat, ca la manual. Cum a ajuns să fie un criminal, aceasta e o altă discuție, pe care ar fi trebuit s-o poarte, până acum, toți adulții care au interacționat cu el de-a lungul timpului.
Cât despre stigma pe care o va purta familia criminalului, ce pot să zic mai mult decât că pe mine mă preocupă în acest moment mai mult trauma suferită de familia care-și îngroapă copilul (al cărui trup a și fost profanat de făptuitori, în încercarea de a scăpa de cadavru). Familia criminalului, da, va purta această stigmă, de acum înainte. Este ceva normal, deoarece are partea ei de responsabilitate, dacă nu chiar vină.
Ader în totalitate la opinia fostului judecător Cristi Danileț, conform căreia ar trebui eliminat pragul de 14 ani din art.113 Codul Penal, pentru răspunderea penală. Stabilirea discernământului minorului este suficientă pentru ca acesta să răspundă penal. Că ar fi de preferat ca minorii să fie încarcerați separat de adulți, putem avea această dezbatere. Însă nu trebuie să scape de răspunderea penală, consecință a faptelor lor.
Cât despre cei fără discernământ, aceștia ar trebui instituționalizați pentru faptele săvârșite cu violență. Nu pot fi lăsați liberi, să-și trăiască în liniște viața, alături de familiile lor, după ce, cum e cazul de față, au săvârșit o crimă.
Legea penală este despre justiție. Iar atunci când, în timp ce o familie își îngroapă copilul, cealaltă familie, cea a criminalului, îl primește pe acesta în sânul ei, sentimentul este că justiția nu a fost împlinită, indiferent de vârstă și discernământ. Gândul că cel care ți-a răpit pe cineva drag nu avea discernământ nici nu-l aduce înapoi pe cel pierdut, nici nu-ți alină suferința. Din acest motiv, înțeleg, parțial, frustrarea ce apasă acum comunitatea locală. Totuși ar trebui să-și canalizeze energiile pentru a preveni pe viitor situații similare. Escaladarea tensiunilor nu poate aduce ceva bun. Adulții ar trebui să se gândească mai mult și mai des la exemplul pe care îl dau ei înșiși minorilor. Și să nu mai fie atât de surprinși atunci când minorii fac ceea ce au văzut la ei.
Urmăriți Republica pe Google News
Urmăriți Republica pe Threads
Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp





Alătură-te comunității noastre. Scrie bine și argumentat și poți fi unul dintre editorialiștii platformei noastre.
Mă aștept la replici violente din partea unor ipocriți, care preferă fățărnicia și ascunderea gunoiului sub preș, falși credincioși, dar îi desfid a avea vreo calitate de a mă contrazice.