Sari la continut

Spune-ți părerea! Intră alături de noi în comunitatea Republica

Vă invităm să intrați în Comunitatea Republica, grupul de Facebook în care contributorii, cei care își scriu aici ideile, vor sta de vorbă cu tine. Tot ce trebuie să faci este să ceri intrarea în acest spațiu al dialogului.

Ecaterina Andronescu: „Cred că a fost o greșeală această ordonanță”

Senatorul PSD Ecaterina Andronescu spune că ordonanța de schimbare a Codurilor Penale a fost o greșeală și că, „dacă președintele Dragnea o corectează, face ceea ce trebuie", scrie Agerpres.

"Sper să se găsească soluția cea mai profesionistă și corectă cu putință, în așa fel România să își vadă de drumul ei, așa cum cred că are dreptul fiecare dintre cetățenii acestei țări. Adică o Românie în care să ne putem crește copiii și nepoții, o Românie în care să putem spera că ziua de mâine este mai bună decât ziua de ieri. După opinia mea, cred că a fost o greșeală această ordonanță, a fost greșeală și pe fond și cred că dacă președintele Dragnea o corectează, face ceea ce trebuie", a afirmat, sâmbătă, Ecaterina Andronescu pentru România TV.

Sâmbătă șeful PSD, Liviu Dragnea, a spus pentru DC News că îi va propune premierului Sorin Grindeanu să retragă ordonanța de urgență. „O să propun o soluție de stingere a conflictului pe care sper s-o accepte premierul în legătură cu OUG. Eventual se poate vorbi chiar de abrogarea OUG, dacă premierul acceptă. Cu speranța că acest lucru îi va convinge și pe membrii și simpatizanții noștri să nu iasă în stradă, escaladând tensiunile”, a afirmat Dragnea.

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp 

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere
  • MANIFESTUL UNUI DASCAL .
    Am fost in strada. Am fost sa sarbatoresc Victoria alaturi de fiica mea, Catalina. Victoria Revolutiei Albe si cea a Libertatii ! Revolutie Alba pentru ca oamenii acestor evenimente nu au culoare politica si nu vor sa fie asimilati nici unui curent politic. Sunt asemenea lor, nu mai cred in partide, cred doar in oameni si pentru asta m-am intors in fiecare seara la cuibul Victoriei: Piata Victoriei ! Libertate pentru ca aici e locul unde fara frica putem spune ce gandim , fara riscul oprobiului celor care cred [ sau , mai bine-zis inca mai cred ] in PSD si in mandrul carmaci ca in Sfintele moaste ! Si va fi si locul Libertatii totale cand CCR-ul va spune oficial - AM CONVINGEREA ASTA - ca autorii acestor ordonante - acesti oameni pentru care lucreaza alte "ordonante" ( slugi- in termeni militari ), au actionat in detrimentul poporului suveran si in complicitate cu raul, manifestat sub forma dorintei de subjugare a unei tari prin Minciuna si Hotie !
    Dragi romani, libertatea si unitatea au doar 2 directii azi : : sa supraordoneze justitiei { moral in primul rand si apoi legal} toate miscarile acestor zile si idealurile lor, si sa refaca acel capital de incredere de care Romania se bucura imediat dupa '89. In Romania este acum un Silicon Valley al increderii si al comuniunii intr-o cauza !!! Curios pentru unii, poate, dar f. adevarat pentru toti oamenii normali si simpli ai acestei tari ! Nu mai exista cale de intoarcere , nu mai vrem noi sa ne intoarcem, suntem prea fericiti ca ne luam tara inapoi ca sa nu luptam pana la victoria definitiva a democratiei !
    Politicieni romani, din toate partidele : ne-am saturat de minciunile voastre continue si fara de orice limite ! Ne-am saturat de cat furati fara sa va dati seama ca aveti totusi doar o viata , dar va credeti nemuritori ! Ne-am saturat sa faceti din Educatia copiilor nostri carpa voastra de sters si mijlocul de tampire si prostire a unei tari intregi ! Ne-am saturat sa desconsiderati valorile profunde ale celor 10 porunci crestine, de parca ati fi chiar si deasupra lui Dumnnezeu ! Ne-am saturat sa va admitem greselile pe care , din pacate , toata Romania le suporta din cauza voastra, zi de zi, CEAS DE CEAS ! Ne-am saturat sa va cereti scuze " de florile marului si 3 lei ridichea " pentru ca "prostimea " sa va creada ! ROMANII NU SUNT PROSTI, DOAR VOI II LUATI DREPT PROSTI !!! Ne-am saturat sa va umflati in penele puterii clipa de clipa prin rubedenii de interes, prietenii indoielnice sau party-priuri de vanzare a intereselor tarii, pentru un pumn de arginti !
    Gata !
    E SUFICIENT !
    VA AJUNGE ! 27 DE ANI V-AU AJUNS !!!
    Acum e al doilea moment zero al natiunii romane in generatia mea - am 40 de ani !!! Vreau sa fiu mandru ca sunt roman, vreau sa muncesc pentru Romania si pentru copiii mei si pentru ai nostri - sunt profesor. Vreau sa am motive reale sa merg la vot, oricand si cu mandrie si nerabdare ! VREAU RESPECT ALATURI DE ORICE ROMAN CARE TRAIESTE CINSTIT IN TARA ASTA ZI DE ZI , SAU PESTE GRANITE, IN PRIBEGIA DICTATA DE VOI, POLITICIENII CORUPTI , SAU INCOMPETENTI, SAU NESIMTITI , SAU ORGOLIOSI SI AVARI !
    ATI TRANSFORMAT O TARA INTR-UN IMENS CAMP DE LUPTA AL NEPUTINTELOR VOASTRE SI AL ORGOLIILOR NEMASURATE DE INAVUTIRE FARA MORALITATE , FARA NORMALITATE, FARA NICI UN FEL DE LIMITE !!! DACA VRETI SA FACETI ACEST LUCRU IN CONTINUARE, VA INVITAM OFICIAL SA PLECATI DE AICI, SA VA CUMPARATI TARA VOASTRA, ORIUNDE VRETI, DAR ROMANIA NU ESTE SI NU VA FI DE VANZARE !!! NU ESTE A VOASTRA, NICI A COPIILOR VOSTRII, NICI A COPIILOR COPIILOR VOSTRI, ESTE A OAMENILOR CU FRICA LUI DUMNEZEU SI CU CELE 10 PORUNCI REPECTATE, ZI DE ZI, SI MARTURISITE ALATURI DE COPII SI PARINTI LA RUGACIUNEA DE SEARA !!!
    Un prieten, mort prea devreme, la doar 47 de ani, din cauza voastra si a neputintelor unui sistem medical ce l-a condamnat in 6 luni la moarte prematura , spunea : " Cand ai posibilitatea SA FACI BINE, FA BINE ! Cand ai posibilitatea sa faci rau, E OBLIGATORIU SA FACI BINE !!!
    Voi cand veti realiza ca aveti tot 2 maini, 2 picioare si o gura de hranit, alaturi de alte cateva ale familiei ?! ... Voi cand veti realiza ca nu luati cu voi in mormant tot ce furati tarii asteia zi de zi , intr-un exces nebun de inavutire , marlanie si favoritsm ?! ... Voi cand va veti da seama ca romanilor le este sila de voi ca de un starv mancat de ciori intr-o seara ploiosa de toamna , pe un camp parasit ?! Cand va veti intoarce fata catre Dumnezeu si catre oamenii pe care , zica-se, ar trebui sa-i pastoriti si sa-i bucurati cu decizii si actiuni intelept e?! Oare cand ?! Dati-va demisia si lasati-i pe cei care au competente si moralitate sa faca ceva pentru tara asta, inclusiv pentru voi si familiile voastre, pentru copiii vostri, caci sunt oameni pentru care nu Cutia Pandorei e importanta , ci cele 10 porunci !
    Barbosu' are grija de fiecare, de voi cine credeti ca va avea grija ?!!! El , si-a cam luat mana de pe voi, e cazul sa lasati Romania romanilor, de zdrente ne-am saturat !!!
    Dragi romani, iesiti in strada de parca ar fi cutremur si de parca de asta ar depinde viata voastra pe urmatorii 100 de ani, pentru ca chiar depinde ! De va ganditi la cei 30 de arginti pe care i-ati primit drept mita in acest inceput de an sub diferite forme, va rog sa va mai ganditi inca o data, in fata oglinzii, cu TATAL NOSTRU pe buze si cu profunda introspectie in mintile si inimile voastre ! Acolo e raspunsul , nu in minciunile pe care ei vor sa le credeti, pentru ca hotia si dorinta fara de margini a puterii le intuneca mintile !
    Ganditi-va la copii vostri, la ce le veti transmite voi, din sufletul si inima voastra, ca modele parintesti ! Ganditi-va la soarta milioanelor de romani din pribegie, prea cu mult bun-simt pentru a rezista asediului continuu al minciunii si imoralitatii sub cele mai hidoase forme !!!
    Eu am iesit in strada, si voi iesi in strada, zi de zi, pana cand aceste 2 ordonante vor fi abrogate si guvernul acesta ori va fi altul, ca moralitate si buna credinta, ori va fi schimbat definitiv !!! Sunt doar OM, NU AM SI NU MAI VREAU SA CRED IN NICI O CULOARE POLITICA, VREAU SA CRED DOAR IN OAMENI VERTICALI SI CU MORALITATE, VREAU SA FIU EU, NU O MASCA A UNEI NORMALITATI DORITE SI PURTATE UNEORI IN CHIP DE MASCA, DIN CAUZA ATATOR COMPROMISURI, VREAU NORMALITATE, FARA ALTE ASCUNZISURI !!! VIATA MEA NU ESTE DE VANZARE, IAR COPII MEI NU SUT SLUGILE POLITICIENILOR, SUNT FIINTE INTEGRE SI VREAU A LE FI MODEL, FARA ORICE ALTE GHILIMELE....
    Domnule presedinte JOHANNIS, sunteti presedintele unei tari care asteapta de la dumneavostra sa va depasiti in sensul pur legal, moral si constructiv, prin competenta si neobosire , toate competentele , prin intelepciunea dumneavoastra si prin cea a echipei cu care ati venit in fruntea tarii ! Si sunt convins ca oricarui om de buna credinta si competenta i-ati cere ajutorul, cu mare placere vi l-ar oferi ! Nu lasati o tara intreaga sa creada ca este lasata la cheremul hotilor si al celor care nu cred decat in bani, influenta, hotie si minciuna, sub orice forma s-ar manifesta acestea ! Dati un termen clar Curtii Constitutionale , sa dea o rezolutie in 3 zile pe aceste situatii limita ale tarii, altfel, nu e corect pentru mai mult de 18 milioane de romani, de aici, pentru alte vreo 9.500.000 care au tot plecat in pribegie, pentru alte zeci de milioane care sunt in morminte si s-ar rasuci acolo, in cosciuge , stiind ca invinge raul in tara asta asa de bogata, minunata si frumoasa ca toti o pizmuiesc, tragand de ea ca de un cal mort, si nici un politician din cei de azi, de la conducerea actuala a guvernului, nu vede decat propriile interese , propria nimicnicie !
    Romania este tara Romanilor, nu a altor neamuri sau interese !
    Distribuiti, daca va pasa, si spuneti celor din jurul vostru ce inseamna normalitatea celor 10 porunci in viata fiecaruia, si ce inseamna aceste 10 zile, caci dupa scurgerea lor fara a face tot ce ne sta in putinta pentru a indrepta lucrurile, inseamna automat si complicitate !!!
    Sunt Roman si ies in piata pentru ca imi pasa ! Daca iti pasa, vino alaturi de noi, si spune ADEVARUL tau ! Oricare ar fi acela, daca ai citit aceste randuri, ai viza de manifestant !
    https://www.youtube.com/watch?v=W_8rvBwh4K8
    • Like 0
  • bluenavy check icon
    Doamna Andronescu pune accentul, ca si colegii domniei sale, pe "iesitul in strada al simpatizantilor" - pe care il auzim in gura tuturor antenelor PSD de la inceputul acestei greseli. Cu cat mai des si mai tare il trompeteaza, cu atat mai evident devine ca este o instigare si o amenintare voalata decat un apel la liniste.
    • Like 0
  • DanM check icon
    In ultimele zile madam Andronescu a fost pe la mai toate televiziunile. Nu a spus in nici un moment ca a fost o greseala aceasta ordonantza, punind un bemol la arogantele zgomotoase ale lui Dragnea si Co. Pot intzelege un Codrin Stefanescu, Nicolicea sau Serban Nicolae, niste talibani-semidocti. (in regismul nazist ar fi fost Goering, Himmler etc). Dna Andronescu a dovedit, inca o data, ca este o jigodie in fusta bolnava de putere!
    • Like 2
  • In sfarsit o veste buna! Da, nu am iesit in strada degeaba! Si nu ne oprim aici! Se contureaza victoria oamenilor onesti din tara aceasta. Le fuge pesedistlor pamantul de sub picioare si, decat sa piarda tot, mai bine renunta acum la OUG.
    • Like 0


Îți recomandăm

Centrul Pompidou

Francezii anunță, sub patronajul președintelui Emmanuel Macron, deschiderea pe 27 martie a celei mai mari expoziții Brâncuși de până acum, iar un vin românesc a fost ales drept vinul oficial al evenimentului inaugural: Jidvei. (Profimedia Images)

Citește mai mult

Familia Mirică

„Eu, soția, mama și tata. Mai nou, sora și cumnatul care au renunțat să lucreze într-o firmă mare de asigurări ca să ne ajute cu munca pământului. Au fugit din București și au venit la fermă, pentru că afacerea are nevoie de forțe proaspete. Și cei 45 de angajați ai noștri, pe care-i considerăm parte din familie”. Aceasta este aritmetica unei afaceri de familie care poate fi sursă de inspirație pentru toți tinerii care înțeleg cât de mult a crescut valoarea pământului în lumea în care trăim.

Citește mai mult

Dan Byron

Într-un dialog deschis, așa cum sunt și majoritatea pieselor scrise de el, Daniel Radu, cunoscut mai degrabă ca Dan Byron, a vorbit recent la podcastul „În oraș cu Florin Negruțiu” despre copilăria sa, cântatul pe străzi la vârsta de 16 ani, amintirile mai puțin plăcute de la Liceul Militar de Muzică, dar și despre muzica sa și publicul ei întinerit. (Foto: Cristi Șuțu)

Citește mai mult