Sari la continut

Un singur om poate să schimbe cu mintea lui o țară

De trei ani, peste 300 de contributori își scriu ideile pe această platformă, construiesc împreună cu noi o comunitate, un spațiu al celor care știu că România poate să arate altfel. Te invităm să scrii și tu!

Interviu: Educația trebuie privită ca o investiție și încurajată inclusiv prin facilități fiscale. De ce procesul de învățare nu trebuie să se oprească niciodată pe parcursul vieții

Nivelul de educație este singurul care ne poate ajuta să controlăm ca indivizi, organizație sau societate o situație, în cazul unei crize provocate de factori care nu depind neapărat de noi. De aceea, pregătirea individuală și competențele căpătate sunt cele mai importante, iar la acumularea acestora ar trebui să contribuie toți, fie că vorbim despre companii sau instituții de stat. O societate modernă trebuie să știe să-și încurajeze cetățenii, inclusiv prin facilități fiscale, să învețe și să se dezvolte profesional pe tot parcursul vieții, este de părere Ciprian Lăduncă, CFO Metropolitan Life România. 

"Părinții care decid să își trimită copiii la facultate sau să facă investiții serioase în educația lor ar putea, de exemplu, să beneficieze de anumite avantaje fiscale. Nu e obligatoriu ca acestea să fie foarte mari, dar ideea simbol, faptul că statul încurajează învățarea sau că se dezbate public despre această temă ar avea efecte importante la nivelul societății", spune Lăduncă. Cum arată un adult care stăpânește ABC-ul financiar, cum pot contribui companiile la nivelul de educație și incluziune a oamenilor din categorii sociale defavorizate, într-un interviu acordat Republica de Ciprian Lăduncă, în cadrul campaniei România asigurată.

Faptul că România se află pe ultimele locuri în Uniunea Europeană în ceea ce privește nivelul de educație financiară s-a spus de multe ori în ultimii ani. Sunt multe programe care vor să îndrepte asta. De ce acest interes, de ce e important?

Educația e importantă în general, nu numai din punct de vedere financiar, spun asta deși lucrez în industria de profil. Cred că suntem expuși, ca persoană, respectiv ca organizație sau chiar ca țară la factori interni și externi de toate tipurile. Ceea ce ni se întâmplă este în mare măsură determinat de aceste variabile de ordin extern sau intern. Factorii externi sunt diverși, de cele mai multe ori necontrolați sau chiar neașteptați și țin de o anumită conjuctură- să spunem prețul petrolului sau o criză sau scăderi pe bursă. Aceștia pot să mute o companie mai la stânga sau mai la dreapta în drumul său spre realizarea unor obiective. Același lucru se întâmplă în cazul unei persoane. Există o tendință a tuturor de a se concentra pe stăpânirea și anticiparea acestor factori externi, pentru a beneficia cât mai mult de pe urma lor- fie că vorbim despre o organizație sau un individ. Ne scapă din vedere, cred, faptul că atenția noastră ar trebui să fie îndreptată în primul rând spre ceea ce putem noi stăpâni cu adevărat. De aici ar trebui să reiasă și capacitatea noastră de a reuși să ne fie mai bine. Ar trebui să ne uităm la noi și să ne întrebăm ce am putea face ca să ne dezvoltăm noi. Dincolo de managementul factorilor externi care nu trebuie pierdut din vedere, cred că ar trebui să ne axăm mult mai mult pe lucrurile pe care le putem domina.

Care sunt factorii invariabili cei pe care-i putem controla?

Dacă vorbim de o persoană, aceasta are anumite puncte tari. La nivel personal, ar trebui să le identificăm, să le maximizăm, să obținem cât mai multe beneficii de pe urma lor. Să avem grijă să căpătăm competențe în anumite sectoare, să scoatem cât mai multe din ele. În cazul unei persoane vorbim de un plan de dezvoltare. Cred că pe măsură ce ne vom folosi mai mult și mai bine competențele și punctele tari, ne va fi mai bine la nivel de persoană, de individ, dar și la nivel de țară. La o scară mai largă, România are câteva atuuri care o definesc, poate poziția geografică, poate anumite elemente legate de populație, de pregătirea ei. Hai să ne concentrăm pe aceste puncte tari și hai să ne facem acel plan de țară despre care se tot vorbește (foto: Ciprian Lăduncă, CFO Metropolitan Life România).

Este educația un factor care poate fi controlat în cazul unei situații cu factori externi pe care nu-i poți influența?

Educația are cel mai important rol.

Ce ar trebui să facă mai bine sistemul din România?

Calitatea învățământului românesc și pregătirea absolvenților care ajung să profeseze în afara țării sunt recunoscute peste tot. Există însă și locuri unde putem să îmbunătățim lucrurile. Avem mai întâi educația de bază. Școala ne clădește ca indivizi, ne ajută să avem anumite competențe. Putem însă influența în bine anumite programe, să ducem focusul anumitor persoane către anumite puncte. O chestiune de concept al sistemului și construcția în jurul său: mergem pe un cadru mai vast unde pregătirea pe care o primești este mai largă, dar mai puțin profundă, ca să spunem așa sau -de la un anumit nivel- alegem să ne concentrăm pe 2-3-4 discipline la care tânărul este talentat și se va specializa? Există sisteme în care restrângerea la o anumită arie pe care să o stăpânești în detaliu, pe care să capeți un tip de hiperspecializare sau expertiză a demonstrat că poate genera beneficii mari, atât la nivel individual, cât și la nivelul societății. Nicio rețetă nu se dovedește perfectă, dar asupra acestor idei ar trebui să reflectăm atent atunci când avem în vedere orice tip de schimbare în educație.

Educația o fac instituțiile statului, însă tendința în societățile dezvoltate este ca anumite programe să fie dezvoltate și de celelalte entități, chiar companii, cu capital de stat și privat. Reușec aceste programe să schimbe lucrurile în bine în România?

Sigur că da. Pot să vă dau exemplul Metropolitan Life. Prin una din campaniile noastre de CSR noi avem programe de incluziune socială și educație financiară. La cele de incluziune socială exact acest lucru încercăm să facem: alegem grupul nostru țintă de oameni tineri pe care vrem să îi ajutăm, încercăm să îi conducem către punctele lor tari, să și le dezvolte ca apoi să și le folosească pentru a-și găsi un loc de muncă. Tineri din medii defavorizate sunt azi capabili să își plătească o chirie, utilitățile, să înceapă o viață de adult sănătoasă. Partea de educație financiară e pasul următor, să zicem. După ce ai cât de cât un minim, ai baza pe care poți să clădești. Poți să îți pui întrebări și să ai răspunsuri legate de aspecte financiare, despre cum să îți faci un plan financiar, cum să construiești un buget echilibrat, cum să aloci cheltuielile în funcție de veniturile pe care le ai. Și- foarte important- cum să îți faci anumite rezerve în perioada în care câștigi mai mult pentru perioada în care vei câștiga mai puțin, fie că vorbim de pensionare, fie că vorbim de lucruri neașteptate cum ar fi incapacitate temporară de a munci, lipsa locului de muncă sau fluctuații ale venitului, din cauza unei crize provocate de factori externi, pe care nu-i poți controla, așa cum spuneam mai devreme.

În ce măsură înțelege sistemul public de educație sugestiile venite dinstre mediul de afaceri, anume acela de a reuși să-i facă pe oameni să fie autonomi, să știe să-și administreze bugetele în familie?

S-au făcut pași importanți înainte în ultimii 10-12 ani. Există anumite materii opționale care se pot frecventa inclusiv în sistemul public de educație. Acestea sunt predate prin anumite organizații și ONG-uri care pot să transfere către copii informații ce-i vor ajuta extrem de mult în viața de adulți. Încă sunt puține ore de genul acesta, dar dacă ar fi folosite 100%, am reuși să construim baza minimă și în domeniul acesta, al educației financiare, să spunem. Sunt foarte multe întrebări legate de bugetul de familie, de bugetul personal, de alocarea anumitor cheltuieli în funcție de ce venituri sunt. Copiii și adolescenții ar trebui să înțeleagă toate aceste lucruri din primul moment. Eu am primit întrebări diverse de la copiii mei, de genul, „ai un card, deci tu poți oricând să mergi la bancă, să scoți bani, să cumperi ce vrei, când vrei. Mie de ce nu vrei să îmi cumperi?”. Asta mă întrebau atunci când aveau 6-7 ani. Cu timpul au înțeles mecanismele, iar acum știu foarte bine ce înseamnă un card bancar, cât te costă să scoți bani din conturi, ce înseamnă să cheltuiești bani dintr-o linie de credit.

Cum arată un adult educat financiar?

Un adult educat financiar este cel care are un anumit confort, un tip liniște și o anume stabilitate financiară. Nu înseamnă neapărat să ai bani mulți sau foarte mulți, ci veniturile pe care le ai să fie alocate într-un mod chibzuit și sănătos: cheltuielile trebuie să ajustate și să fie mai mici decât veniturile, acesta este primul aspect de care ține cont un adult care stăpânește minimum de ABC financiar. E important să nu trăiești din credit, ba chiar în fiecare lună să aloci pentru economisire o numită parte din venit. Foarte important pentru acel confort e să poți aloca o parte din venit către lucruri care îți fac bine ție, familiei, acum și în viitor, cum sunt, de exemplu sănătatea, educația ta, educația copiilor.

În momentul în care ai o astfel de gândire în jurul bugetului de familie sau al bugetului personal poți să te consideri un adult cu o educație financiară OK.

Unde e România în privința educației financiare? Stă mai bine ca acum 2-3 ani? E o evoluție însemnată în rândul celor care înțeleg astăzi ce înseamnă un contract de împrumut sau unul de asigurare?

Eu consider că am făcut pași importanți înainte. Comparativ cu alte state cu siguranță vom identifica țări care stau mai bine la aceste capitole, mai ales din punct de vedere al stabilității financiare la nivel de familie, de individ. La ei, informațiile financiare sunt foarte bine întipărite în tot ceea ce fac. România înaintează repede, recuperează, din pacate mai ales din cauză că am trecut prin diverse experiențe, unele negative. De exemplu, criza din 2008 a fost un pas nedorit, dar foarte important în educația financiară. Dacă înainte de acest an aproape toți credeau că se pot îmbogăți din speculații imobiliare- terenuri, clădiri sau apartamente- căderea pieței i-a făcut să realizeze că genul acesta de activitate este rareori o soluție pentru prosperitate. Sunt foarte mulți care au pierdut, ceea ce înseamnă că acum sunt foarte mulți care conștientizează riscurile. Sunt, din păcate, multe persoane care au transferat riscurile asumate asupra celor din jur. A fost o aterizare dură în realitate, am ajuns avem o înțelegere a riscurilor când facem o investiție, doar că pe propria piele și uneori cu efecte negative majore asupra celor dragi. Sunt convins că românii înteleg astăzi mult mai bine riscurile financiare decât le cunoșteau în 2007, de exemplu, fie și pentru că au trecut printr-o criză economică, iar aceasta a lăsat urme.

E foarte important că s-au făcut pași în educația financiară și de către actorii de pe piață. Nu doar firmele de asigurări, dar și băncile și BNR și ASF au organizat evenimente, au programe axate pe educația financiară. Probabil că ating un număr încă mic de persoane, dar atât se poate face deocamdată iar progresele se văd de la un an la altul.

Să ne întoarcem la portretul omului educat financiar. Putem spune că suntem mai mulți cei care nu cheltuim peste venit? A crescut numărul celor care se gândesc mai atent la viitor?

Este evident că tot mai mulți români înțeleg riscurile diverselor opțiuni pe care le au la îndemână. Faptul că înțeleg riscurilor îi ajută, practic, să aibă o expunere mai redusă. Și în felul acesta se văd foarte limpede beneficiile aduse de educația financiară.

Ce câștigă companiile care au programe prin care îi ajută pe tineri să se adapteze în societate, sau pe copii și părinți să înțeleagă termenii financiari, riscurile unor investiții neinspirate?

Ar trebui ca fiecare companie să-și lase o amprentă pozitivă în comunitatea în care funcționează, în comunitatea care îi generează o cifră de afaceri, un profit. În funcție de domeniul de activitate, ar trebui să facă ceva pentru comunitatea respectivă, fie că vorbim de protecția mediului, fie că e despre anumite măsuri sociale sau de industria financiară. Ar trebui să ajutăm. Și sunt foarte multe firme care în utlima vreme au programe de genul acesta și au conștientizat importanța implicării în societate, în plan local.

Comunitatea este cea care te acceptă sau nu te acceptă, dacă ea însăși e sănătoasă, îți permite apoi și ție ca organizație să crești, să te dezvolți. Sănătatea aceasta despre care vorbim se vede apoi în plan organizațional, politic, în tot ce înconjoară o comunitate și are un impact pozitiv asupra tuturor membrilor ei. De aceea, noi considerăm că toate entitățile ar trebui să fie alături în aceste programe. Educația financiară pe care noi o transferăm către copii, de exemplu, nu are neapărat legătură cu business-ul nostru. Noi când vorbim despre bugetul unei familii, carduri de credit, bănci, asigurări, practic creăm un cadru în care fiecare persoană poate să se implice.

Cât poate recupera un adult adult care nu știe nimic sau știe foarte putine, inclusiv despre teme financiare?

Rata succesului poate nu este 100 la sută, dar important este să sădești informația, care mai degrabă mai târziu va fi folosită de către persoana în cauză.

Sunt programe prin care fiecare participant este învățat să economisească, asta nu înseamnă că poți să economisești. În teorie, toți ar trebui să punem minimum 10% din ce câștigăm într-un cont de depozit. Poate nu se întâmplă lucrul acesta, dar cu siguranță în momentul în care situația financiară le va permite, vor avea informația, vor avea înțelegerea riscului foarte bine conturată, atunci când își vor permite, cei care au aceste noțiuni vor face și pasul în direcția economisirii. Dacă vorbim de protecție, să nu uităm că protecția familiei reprezintă cel mai important lucru pe care poți să îl faci pentru cei dragi. O asigurare reprezintă dovada maximă de manifestare a grijii pentru famile. Fiindcă tu poți să nu mai fii, poți să fii într-o anumită situație dificilă în care nu mai ai capacitatea de a-ți ajuta familia, iar prin protecție ai externalizat acest risc: o companie poate să îi ajute pe cei dragi să treacă de momentele foarte grele. Când ajungem să operăm cu aceste planuri uzual, atunci înseamnă că am atins un prag important al educației financiare.

Care a fost în 2016 cel mai bun program de CSR î-ați implicat și despre care credeți că a fost cel mai bine implementat?

Sunt cel puțin două posibilități să te implici în comunitate: să fii parte a unui program mai mare desfășurat de o organizație și să participi, de cele mai multe ori în primul rând cu susținere financiară, iar în cazul nostru este cea derulată de Salvați copiii. A fost un program dedicat copiilor care au părinții plecați la muncă în străinătate, iar noi am am fost una din organizațiile care au finanțat campania respectivă. O altă posibilitate de implicare este să creezi un program nou pentru un grup țintă stabilit. Noi am început mai multe astfel de proiecte, pe care le-am derulat cu resursele noastre. Un exemplu este un grup de peste 100 de copii din centre de plasament din București care sunt - sub o formă sau alta- în grija salariaților și angajaților noștri. Participăm la viața lor, încercăm să-i ajutăm în cât mai multe moduri, de la petrecerea timpului liber, la teme sau chiar suport emoțional atunci când e nevoie. Acesta e un tip de program dezvoltat de noi în 2016 și care a fost premiat, recunoscut ca unul foarte bun- nu prin faptul că e unic, ci prin faptul că voluntarii din compania noastră s-au implicat foarte activ. Legătura dintre voluntari și cei asistați în diverse forme a fost văzută și evaluată ca având un impact pozitiv clar.

Scopul final este acela de a-i ajuta să se integreze în societate?

Sigur. Un alt program a vizat implicarea forței noastre de vânzări, care e răspândită în toată țara, în comunitățile locale din zonele în care oamenii noștri își desfășoară activitarea. Fie că vorbim de Botoșani, Iași, Timișoara, Arad sau Tecuci. Agenții au posibilitatea să propună programe de CSR, de ajutor pentru comunitatea locală iar noi am finanțat astfel de programe. Acesta este alt proiect care a fost premiat de o societate independentă importantă din Romania. Suntem mândri pentru că s-au implicat mulți voluntari și există un număr foarte însemnat de beneficiari direcți și indirecți.

Care este direcția în care oamenii aflați în administrarea țării- indiferent de culoarea politică- ar trebui să se uite cu atenție?

Cred că ar trebui să-și concentreze eforturi însemnate în direcția educației și în aproape aceeași măsură spre sănătate, în sensul că ambele ajută la crearea unui popor sănătos. Dacă focusul pe sănătate se traduce prin sănătate fizică, investiția în educație duce persoanele care sunt beneficiare către un alt tip de sănătate. Împreună, cele două ajută un popor să fie capabil să facă față mediului de azi, care e total diferit față de ceea ce era acum 10-20 de ani. Trebuie să fim înarmați cu mai mute competențe, când vorbim de educație, sau să fim mai protejați când vorbim de sănătate. Poate ar trebui să existe mai multe acțiuni preventive în acest domeniu, astfel încât România să fie în clasament peste locul pe care îl deține.

Vorbiți despre skills (competențe). Cât este de important e pentru un adult să le capete și să le îmbunătățească pe toată perioada vieții?

Practic? Nu ar trebui să se oprească niciodată, întotdeauna să se dezvolte din punct de vedere intelectual, profesional și personal. Cum am mai spus, fiecare dintre noi suntem buni la ceva, trebuie doar să identificăm competența, să facem un efort să știm ce ne caracterizează - fie că vorbim de IT sau limbi străine- să le dezvoltăm, să le maximizăm și să obținem beneficii de pe urma lor. Iar acest proces de acumulare nu trebuie să se oprească niciodată.

Adică nu e rușinos să faci cursuri sau să urmezi o facultate la 60 de ani.

E drept că sunt puțini cei care fac facultatea la 60 de ani, dar indiferent câte facultăți ai făcut până la 30 de ani sau 20 de ani, important este să urmărești piața din care faci parte, să citești, să analizezi, să participi la cursuri, să fii implicat în dezbateri, să fii parte din rețele de socializare care au legătură cu domeniul tău de interes.

Cum poate statul poate să încurajeze mai mult educația continuă?

A început să o facă, mai are la îndemână instrumente. Politica fiscală ar putea să fie aliniată la acest obiectiv. Investițiile companiilor în cursuri de educație continuă sau a indivizilor pot avea un regim de anumite deduceri fiscale. Părinții care decid să își trimită copiii la facultate sau să facă investiții serioase în educația lor ar putea, de exemplu, să beneficieze de anumite avantaje fiscale. Nu e obligatoriu ca acestea să fie foarte mari, dar ideea simbol, faptul că statul încurajează învățarea sau că se dezbate public despre această temă ar avea efecte pozitive importante la nivelul societății. Cu siguranță, foarte mulți ar încerca să se înscrie în astfel de programe.

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere


Îți recomandăm

Tinu Boșinceanu

„Plecarea în străinătate nu trebuie să fie un angajament pe viață, ca o căsătorie - eu sunt român în România sau eu am plecat și nu mă mai întorc înapoi. Societatea a devenit oricum mult mai fluidă și trebuie să privești obiectiv. Mi se pare că asta ar ajuta la întoarcerea mai multor oameni, care or să facă lucrurile mai bune. Și poveștile lor or să inspire”, crede Tinu Bosînceanu.

Citește mai mult

Mara Popescu

Mara Popescu este singura studentă româncă la medicină la King’s College din Londra, o pestigioasă instituție de învățământ. Este frumoasă, are 18 ani, e matură și echilibrată, este logică și structurată, ca și cum vârsta ei ar fi scrisă doar pe hârtie.

Citește mai mult