„Pentru măiestria artei narative, (…) și pentru influența pe care a exercitat-o asupra stilului contemporan”.
Așa suna principala motivare a juriului care în 1954 îi acorda Premiul Nobel pentru Literatură lui Ernest Hemingway. Probabil juriul avea în vedere în principal influența operei scriitorului asupra literaturii secolului XX. Dar efectele produse de cel care a reușit atât de bine să releve sensuri profunde ale vieții fără a se referi direct la ele ci făcându-le „să strălucească” în povestiri despre viața reală, vizibilă, redate în cuvinte simple și puține, nu se opresc doar la transformarea profundă a literaturii americane și a stilului unei generații întregi de scriitori. Ele depășesc cu mult lumea literară și au influențat modul în care cititori ai săi din lumea întreagă se raportează la propria viață, în sensurile ei profunde cum ar fi cele desprinse din monologul bătrânului Santiago, „omul nu-i făcut să fie înfrânt, un om poate fi nimicit, dar nu înfrânt” (v. Bătrânul și marea) sau în sensurile de suprafață, date de stilul vestimentar original al autorului ori de stilul său de viață, presărat cu muncă și dedicare alternate cu evadări pe mare (uneori „prea în larg!”) și cu după-amieze de relaxare în compania a nenumărate pahare de Daiquiri.
Din lista lungă a efectelor Hemingway, pe care se află din păcate și unul care este utilizat ca model explicativ pentru comportamentul suicidal al veteranilor războiului din Vietnam ajunși în pragul bătrâneții, am desprins unul cu aplicabilitate în psihologia organizațională și în gestionarea reușitelor și eșecurilor în activitate.
Efectul Hemingway la care mă refer aici a fost identificat și explorat științific de o echipă de cercetători de la universitățile japoneze Chiba și Kyoto (Yoshinori Oyama, Emmanuel Manalo și Yoshihide Nakatan), rezultatele fiind publicate într-un studiu din 2018 (The Hemingway effect: How failing to finish a task can have a positive effect on motivation).
Despre ce efect este vorba?
Într-un interviu acordat în 1935 publicației Esquire scriitorul răspunde la o întrebare printr-un sfat pe care îl consideră ca fiind „cel mai valoros sfat pe care l-a dat vreodată”. Întrebat de un scriitor tânăr „Cât de mult ar trebui să scrii într-o zi?”, Hemingway răspunde:
„Cel mai bun mod este ca întotdeauna să te oprești când lucrurile merg bine și când știi ce se va întâmpla în continuare. Dacă faci asta în fiecare zi când scrii un roman, nu vei fi niciodată blocat.”
Cercetătorii japonezi preiau sfatul lui Hemingway și îl transpun într-un experiment prin care își propun să identifice cum evoluează motivația de a finaliza ulterior sarcina, la o persoană care nu reușește s-o finalizeze într-un timp dat. Experimentul este realizat în două faze, pe grupuri de studenți cărora li se dau de efectuat sarcini cognitive simple (copierea unui text din ziar în faza 1, respectiv elaborarea unei compuneri cu temă dată în faza 2). În ambele faze a fost controlată variabila „timp de realizare”, prin întreruperea dictată a activității subiecților care nu terminaseră la momentul la care primii subiecți au finalizat sarcina, iar în cea de a doua este controlată suplimentar variabila „structurarea sarcinii”.
Experimentul urmărește verificarea a două ipoteze:
1. Cu cât rămâne mai puțin de finalizat din sarcină la expirarea termenului limită (deadline), cu atât persoana va fi mai motivată să o continue pentru a o finaliza.
2. Motivația de finalizare este influențată nu numai de cât a rămas de realizat din sarcină la expirarea timpului limită, ci și de gradul în care finalizarea sarcinii este considerată tangibilă la momentul respectiv, corelată cu conștientizarea căii de urmat pentru finalizarea ei.
Rezultatele obținute sunt interesante și conduc la confirmarea ambelor ipoteze și la concluzia emisă de autori potrivit căreia Efectul Hemingway se manifestă pozitiv asupra motivației de finalizare ulterioară a sarcinii neterminate, cu respectarea a două condiții: percepția apropierii de final și a ceea ce trebuie făcut în continuare. Sau așa cum spunea Hemingway: „să te oprești când lucrurile merg bine și când știi ce se va întâmpla în continuare”.
Raportat strict la cele două ipoteze, rezultatele pot fi transpuse în abordări practice nu numai în sarcinile realizate de studenți, chiar dacă experimentul a fost realizat doar pe aceștia, ci și în sarcinile de muncă în general. De exemplu ele subliniază importanța faptului ca un manager să stabilească corect termenele limită pentru realizarea unui proiect și să-l împartă în etape bine definite, cu termene și acțiuni asociate pentru fiecare dintre acestea, inclusiv cu întreruperi asumate şi realizate în momentul în care lucrurile (încă) merg bine. Acestea pot fi o ocazie pentru a analiza nu numai reușitele, ci și dificultățile ivite sau potențiale, reducând astfel probabilitatea de apariție a întreruperilor datorate unui blocaj. O astfel de abordare e benefică și atunci când oricare dintre noi ne propunem realizarea unui proiect individual, personal.
Dar valoarea studiului este dată nu numai de rezultatele care validează cele două ipoteze și Efectul Hemingway, ci de mult mai mult. Este dată de faptul că studiul constituie un demers curajos care pune în discuție unul dintre principiile după care funcționează societatea contemporană, atât în plan școlar/academic, cât și în planul activităților economice, cu privire la tratarea situațiilor în care o persoană nu reușește să finalizeze o activitate. Așa cum arată autorii studiului: „Incapacitatea de a finaliza o sarcină este considerată, în general, o formă fundamentală de eșec” iar „aceste eșecuri au consecințe negative” care se pot rezuma la mustrări primite de la managerul tău sau pot îmbrăca forme mai grave. Repetarea unor astfel de situații contribuie la diminuarea încrederii în sine și la posibila apariție a unui complex al eșecului.
Prin validarea sfatului dat de Hemingway, autorii pun în discuție acest principiu și reușesc să demonstreze că nefinalizarea unei sarcini nu trebuie privită strict negativ, putând avea conotații pozitive în raport cu motivația pentru muncă și cu continuarea drumului către succes. Sau, așa cum spunea bătrânul Santiago, un eșec nu trebuie să te înfrângă pentru că „omul nu-i făcut să fie înfrânt”. Demersul este cu atât mai curajos, cu cât vine de la cercetători dintr-o cultură a muncii în care angajații ajung de multe ori acasă la miezul nopții pentru că nu concep să lase o sarcină neterminată și dintr-o țară unde până mai ieri eșecul putea însemna pentru unii o dezonoare atât de mare, încât tot ce-i mai rămânea de făcut celui ce se confrunta cu el era să-și caute un kaishakunin care să-l secondeze în ritualul suicidal, gest de o cruzime terifiantă pentru lumea occidentală.
Studiul ar trebui însă să dea de gândit și celor din culturile occidentale, obișnuiți să muncească cu termene care uneori sunt definite absurd (gen: „- Când trebuie să fie gata?” „– Ieri.”) și care au adoptat pentru a numi aceste termene un cuvânt care sună sumbru, deadline. Cuvânt care la origine se pare că se referea la o linie trasată în curtea închisorilor americane de pe vremea războiului de secesiune, pe care dacă prizonierii o depășeau riscau să fie împușcați. Chiar dacă depășirea deadline-ului nu înseamnă în firme împușcarea angajatului, înseamnă încă o atitudine de blamare a sa și adeseori de sancționare punitivă sau chiar de executare prin concediere.
Concluziile desprinse în urma realizării studiului contribuie la demitizarea eșecului de a termina o sarcină la timp, considerat ca un fapt condamnabil social și la abordarea lui ca o etapă normală în atingerea succesului. Autorii consideră că în practică, atât în spațiul educațional cât și în cel profesional, e necesară o modificare a atitudinii profesorilor respectiv managerilor față de acest tip de „eșec”. Acesta ar trebui “să fie normalizat și privit ca un rezultat acceptabil, dacă se dorește promovarea oricărui rezultat pozitiv”. O astfel de atitudine “ar trebui să faciliteze considerarea a ceea ce nu a fost finalizat, drept provocări pentru a aborda a doua zi sarcina sau o altă oportunitate”. Mai mult, autorii consideră că acceptarea unor astfel de eșuări temporare „poate ajuta oamenii să evite să se confrunte cu eșecuri permanente la multe sarcini” și de aceea, citând-o pe Stephanie Couch, director executiv al Programului Lemelson-MIT, subliniază că “ar trebui să ne gândim cu adevărat la eșec ca parte a unui proces de iterare către succes.” Dezvoltând puțin putem afirma că o astfel de atitudine este benefică și la nivel individual atunci când noi înșine ne aflăm într-o astfel de situație și facem o analiză a propriul “eșec”.
Cu o astfel de atitudine vom reuși să fructificăm complet Efectul Hemingway și să facem pasul de la o nefinalizare a sarcinii impusă din exterior (participanților la experiment li se dicta momentul în care să întrerupă activitatea indiferent de stadiul de realizare) la una autoimpusă. Așa cum putem observa, întrebarea adresată lui Hemingway este una cantitativă („Cât de mult ar trebui…?) în timp ce răspunsul său este unul calitativ („Cel mai bun mod este…”). Știind să “eșuezi controlat”, alegând momentul când să întrerupi temporar realizarea unei sarcini, pe de o parte “nu vei fi niciodată blocat” iar pe de altă parte îți oferi o bună ocazie de a potența mai mult momentul bun, reflectând la el și evitând să acționezi sub influența beției succesului, stare care poate fi la fel de periculoasă pentru calitatea rezultatului final ca și complexul eșecului..
Așadar, fie că simțiți că eșuați în realizarea sarcinii la timp, fie că simțiți gustul succesului, nu uitați să vă opriți din când în când, la timp și să vă relaxați asemeni lui Hemingway cu un Daiquiri sau orice alt cocktail preferați, chiar și unul nealcoolizat.
Dacă încă mai stați pe gânduri să vă întrerupeți voit activitatea din când în când vă mai dau un argument. Ideea de a valida științific sfatul lui Hemingway i-a venit lui Yoshinori Oyama, cel care a inițiat experimentul, nu în timp ce muncea, ci în timp ce stătea cu un prieten la taclale într-o cafenea și îi spunea acestuia că nu înțelege de ce se simte motivat să se întoarcă la activități pe care le abandonase când păreau să meargă bine. Prietenul său a exclamat:
„Oh, Hemingway obișnuia să facă asta!”
Articol preluat de pe blogul www.worklifeintegration.ro
Urmăriți Republica pe Google News
Urmăriți Republica pe Threads
Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp
Alătură-te comunității noastre. Scrie bine și argumentat și poți fi unul dintre editorialiștii platformei noastre.
Pentru mine seamana cu Mircea Eliade si William Blake, ca si oameni foarte interesanti, si care iti schimba viata, prin faptul ca poti sa patrunzi, cum spunea Lucian Blaga, in misterele din adancimi de intuneric. Adica, lasand la o parte faptul ca pe unul l-am citit, pe celelalt l-am ascultat, poti sa experimentezi marea trecere, de la filozofia vietii, ca si copil esti un mare filozof, la filologia existentei si la posibilitatea de a controla realitatea, prin cuvant care este o revolutie in planul personal egala cu revolutia romana, pentru ce inseamna organizarea societatii.
Nu am reusit sa citesc pentru mult in viata, si mai tot timpul trebuie sa recumosc ca eram in mod permanent atras, sustras sau neatent in ceea ce priveste lectura, si asta din faptul ca viata era prea tumultoasa, si nu reuseam sa imi gasesc linistea interioara, acest lucru seamana cu incercarcea de a desena,, pana sa reusim ne trebuie foarte multa hartie.
Mai tarziu in viata, cand te intalnesti cu realitatea din 'reportaj', cand spatiul devine mai important decat timpul sau sentimentele, si cand incercam sa definim sau sa redefinim realitatea in functie de obiective, mi-am amintit cu placere de aceste lucruri, aceste detalii ale vietii, care cum spunea cineva fac parte din alfabetul existentei noastre, fara de care nu putem sa facem echipa.