Emil Dobrovolschi: „Mintea pilotului este la cel puțin 80 de mile în față, asta înseamnă aproximativ 10 minute”

Emil Dobrovolschi, comandant de aeronavă și pilot al companiei TAROM, este un om de o factură rară: bucuros de viață, de munca sa, stăpân pe sine și, în aer, responsabil de avionul pe care îl conduce și de pasagerii de la bord, lider al echipelor sale, soț și tatăl a trei copii.

Este un bărbat urmărit de privirile admirative ale celor pe lângă care trece sau în fața cărora se află. Vorbește public despre leadership, a scris o carte alături de Octavian Pantiș, „Dark Cockpit”. Și mi-a povestit despre sine, despre cer și zbor.

Emil Dobrovolschi, cât este cerul de mare?

Poate fi foarte mare, dar pentru un pilot profesionist care zboară într-o cabină de pilotaj, este mare doar în gând, fiindcă ochii lui sunt fixați în majoritatea timpului, pe aparate. Oricum, după mii și mii de ore de zbor, realizezi că, de fapt, ai stat într-o cabină toată viața ta, chiar dacă s-a aflat mereu sus, în spațiu. Dar asta nu înseamnă că nu văd cu emoție culorile, norii, apusul sau răsăritul. Mai văd și curbura Pământului de acolo de sus, de la 12000 m, asta ca să-i dezamăgesc pe cei care spun că Pământul este plat.

V-ați uitat mereu spre cer?

Da, de când mă știu. Toată viața mi-am dorit să fiu pilot chiar astronaut. De aceea am avut mereu o admirație fără margini pentru Dumitru Prunariu pe care l-am și cunoscut când eram pionier și care mi-a alimentat visul de a deveni cosmonaut, de a cuceri spațiul.

Îmi place să arăt că sunt un pilot bun

Cu cine semănați din familie? Cine se uita spre cer?

Tata. Tata și-a dorit să fie pilot, dar a avut o problemă medicală la un moment dat, era și sportiv de performanță, care l-a împiedicat să ajungă pilot. Dar el mi-a insuflat această plăcere. Țin minte că făceam împreună tot felul de machete aviatice, mi-a dat să citesc cărți despre avioane. Lectura m-a ajutat să cunosc mai mult despre piloții români remarcabili cum sunt Constantin Cantacuzino, sau Alexandru Șerbănescu… Lumea nu știe prea multe despre ei, din păcate…

Există oameni care-și fac meseria și există oameni care-și iubesc meseria. Dvs faceți parte dintre cei care-și iubesc meseria. Cum și de ce? Ce vă place la ea?

Tot. De la momentele în care mă pregătesc mental și fizic pentru a pleca la zbor, până la faptul că îmi țin viața în propriile mâini- nu mi-a plăcut niciodată să fiu condus. Sunt însă supus regulamentelor și procedurilor, desigur asta fără discuție, dar îmi place să arăt că sunt un pilot bun.

Ce înseamnă un pilot bun?

Acela care evită situații în care să arate că e bun. Adică să fie cât mai low profile. Mentorii noștri din aviație- pe care nu-i știe marele public- sunt oameni care au rezolvat situații critice în aer: motoare care au cedat în zbor sau altele asemenea, dar care au adus avioanele la sol cu pasagerii în siguranță. Și au zburat până la pensie fără ca oamenii să știe ceva despre aceste lucruri…

Leadership-ul despre care deseori vorbesc în mod public este ca înotul: poți citi o bibliotecă întreagă despre înot, asta nu-ți garantează că, dacă intri în bazin, vei și putea să înoți

Sunteți un manager în timp real în timpul zborului… Cum faceți asta?

E multă muncă legată de gestionarea resurselor. Resursele nu sunt numai cele din cabina de pilotaj, ci și cele care vin de la însoțitorii de bord. Leadership-ul despre care deseori vorbesc în mod public este ca înotul: poți citi o bibliotecă întreagă despre înot, asta nu-ți garantează că, dacă intri în bazin, vei și putea să înoți.

Iar pilotul devine în timp un lider cu totul special pentru că are ocazia de a-și rafina această capacitate cu fiecare zbor. Aviația are, cu siguranță, multe de împărtășit în legătură cu leadership-ul, pentru că presiunea de a încheia fiecare cursă cu succes, te modelează ca om.

Emoțiile?

Piloții sunt antrenați să și le stăpânească. În cabină este important acest lucru, dar și piloții sunt oameni și de aceea ei învață să aibă control asupra lor. Este vital să se pregătească bine înainte de zbor, să cunoască avionul pentru că altfel ar fi copleșiți de lucrurile care apar. Trebuie să gestioneze cu calm și stăpânire orice apare și transformă mediul într-unul ostil.

Pentru pilot, ca să dau un exemplu, provocarea de a se prezenta ca lider la 4 dimineața, cinci zile la rând, îl modelează într-un anume fel

Ce poate fi ostil?

Orice: de la concurență la conflicte.

Ce fel de conflicte?

Păi gândiți-vă că sus, la 12000 de metri, în avion, se află o mică comunitate. Sunt oameni de toate felurile, de toate vârstele, fiecare cu personalitatea și nevoile sale. Pot apărea, rar, conflicte între ei, sau chiar între membrii echipajului, dar acestea nu sunt văzute și nici simțite de pasageri.

Este firesc! Dar pentru pilot, ca să dau un exemplu, provocarea de a se prezenta ca lider la 4 dimineața, cinci zile la rând, îl modelează, după cum spuneam, într-un anume fel. Și trebuie să-i faci și pe cei de lângă tine, din echipa ta, să fie alături, să înțeleagă ce mesaje transmiți și ce anume ceri de la ei.

Când am zburat prima dată, la 32 de ani (da știu, și eu râd când spun asta), am văzut pe geamul avionului că ceea ce e jos că nu seamănă cu harta de pe perete. Nu erau granițe și asta m-a schimbat pentru totdeauna. Pe dvs., ca om care a zburat până acum 15000 de ore, cum v-a influențat faptul că vedeți lumea de sus?

Mi-a oferit o schimbare de perspectivă și, mai ales, pentru că am zburat mult în afară, am avut posibilitatea de a afla mai ușor, mai rapid, despre tendințe și lucruri noi despre care știam că vor ajunge să influențeze și viața noastră, a tuturor, mai devreme sau mai târziu.

Deci puteți anticipa anumite tendințe în societate?

Da, aș putea spune așa…

Dacă nu ai mintea proiectată în viitor nu poți anticipa ceea ce se poate întâmpla

De ce ați simțit nevoia de a scrie, alături de Octavian Pantiș, cartea „Dark Cockpit”?

Am făcut asta mai cu seamă la îndemnul lui Octavian, pentru că mă promova ca speaker în fața clienților săi din multinaționale și poveștile mele prindeau foarte bine. Și atunci m-a întrebat de ce nu scriu aceste povești? Așa că am făcut acest lucru împreună, eu scriam un capitol, îl trimiteam lui Octavian, care se întorcea la mine și așa am făcut un ping pong de capitole până când am ajuns la forma finală care ne-a plăcut amândurora.

Oricum, eu sunt un tip perfecționist și, de fiecare dată ajungeam la concluzia că se putea și mai bine:) Dar Octavian are un ochi analitic și m-a ajutat să fac o carte care să ofere cititorului din business- și nu numai- informații de valoare.

Actorul Mircea Albulescu spunea într-un interviu că fericirea vine din organizare”. Sunteți de acord cu acest lucru? Fericirea vine și din asta?

Eu sunt un om foarte organizat și am ajuns la concluzia că un plan bine făcut te ajută să ai o viață mai bună, fiindcă îți dă timp să te gândești, să te răzgândești, etc. Eu sunt și motociclist și, dacă nu aș fi organizat și nu aș avea o privire anticipativă, ar fi foarte greu. Așa este și în aviație: mintea pilotului este la cel puțin 80 de mile în față, asta înseamnă aproximativ 10 minute. Pentru că dacă nu ai mintea proiectată în viitor nu poți anticipa ceea ce se poate întâmpla.

Din toată lumea aceea pe care am văzut-o cu această ocazie, vreo 80 de persoane, doar doi ochi mi-au atras atenția. Doi ochi mari și frumoși ai Mădălinei mele

Și ați anticipat și îndrăgostirea de Mădălina?

Nu, asta m-a luat pe nepregătite…

Cum s-a întâmplat?

Eram într-o cursă specială cu Prim Ministrul țării și cu o delegație mare și mergeam la Washington. Și la bord era o zi onomastică a cuiva și am fost rugat să spun câteva cuvinte. Era presă acolo, oameni de afaceri, miniștri, și am făcut anunțul de „la mulți ani” și după aceea am considerat că este frumos să mă și prezint în persoană pentru a face urarea și așa.

Și, din toată lumea aceea pe care am văzut-o cu această ocazie, vreo 80 de persoane, doar doi ochi mi-au atras atenția. Doi ochi mari și frumoși ai Mădălinei mele. Și apoi ea a venit în cabină să-i arăt harta de zbor, avem și poze de la acest moment. Și așa a început… Nu am anticipat că se va întâmpla asta, pur și simplu ne-a luat pe sus…

La ce se gândește un pilot în orele pe care le petrece în cabină? La drum lung de exemplu?

Toată lumea crede că noi ne relaxăm în timp ce avionul zboară. Nu este deloc așa. Ochii noștri sunt în permanență pe ecranele aparatelor. Sigur, ne uităm și pe geam, dar atenția noastră și toată concentrarea sunt îndreptate spre avion. Oricum suntem pe un canal aerian, deci avem permanent în jur avioane care merg în același sens sau în sens opus și trebuie să avem o coordonare perfectă.

Munca de gestionare nu este în așteptarea unui defect, ci în anticiparea lui

În plus, dacă este furtună, toată avioanele o ocolesc cam în același timp și pe aceeași rută. Afară sunt mereu condiții ostile, -70 de grade, trebuie să fii pe fază dacă se strică ceva, sau ceva nu merge. Munca de gestionare nu este în așteptarea unui defect, ci în anticiparea lui și atunci te gândești mereu la: dacă fac o coborâre de urgență acum, unde merg? Ce fac dacă ambele motoare se opresc acum? Unde aterizez? Ce aeroport am aproape? Cum aterizez? Cum e vremea la Viena? Dar la Munchen? Etc…

Adică nu stăm degeaba în cockpit, chiar dacă zburăm o oră sau 10. Ne limităm până și timpul de mers la toaletă cât se poate de mult, ne ridicăm o dată la o oră ca să ne dezmorțim, dar nu plecăm din cockpit sau mai departe de el decât rar și doar câteva minute… Oricând se poate întâmpla ceva și e mereu nevoie de 2 oameni acolo. Și, dacă se întâmplă ceva, eu sunt pe jumătate pregătit doar și pentru că mă gândesc la toate aceste elemente înainte și nu am nici măcar o creștere a pulsului dacă apare ceva neplăcut.

Asta voiam să vă întreb… Despre frică. Există?

Nu, nu există. Din frică nu se poate face nimic… Un pilot trebuie să aibă cel puțin 2, 3 planuri de rezervă și chiar atunci când se află înaintea aterizării, care este capătul unei curse care a durat poate 8, 10 ore, când e mai obosit și alături de el aterizează multe alte avioane, iar timpul de stat pe pistă este limitat, e nevoie de o concentrare vizuală, mentală, fizică. Și toate acestea se pregătesc cu mult înainte.

Cum?

Eu, de pildă, am nevoie să fiu odihnit. De aceea încerc să am cele 8 ore de somn recomandate…

Liniștea de acasă este esențială…

Oh, da… Pentru că vii stresat, un pic consumat și dacă nu ai acasă o atmosferă bună, nu poți performa… Și asta se vede, pentru că suntem mereu controlați, și ne dăm seama imediat dacă ne-au scăzut performanțele. În plus, o dată la 6 luni suntem la simulator, pregătindu-ne exact ca într-un avion…

L-ați văzut și pe Dumnezeu pe acolo pe sus?

Nu L-am văzut, dar L-am simțit mereu protejându-mă. Nu sunt un credincios practicant, însă știu că există Dumnezeu pentru că ar fi mult prea trist dacă nu ar fi. Și sigur am un înger păzitor, pentru că am fost păzit în situații la limită în care nu puteam să răzbat de unul singur…

Care este viitorul în aviație?

Este o industrie mereu în mișcare, care se schimbă mereu și probabil că se va ajunge la zborul cu un singur pilot, pentru că se ia în considerare faptul că nu mai sunt oameni care să facă față cererii…

Bine, dar suntem 7 miliarde!

E adevărat, dar ca să devii pilot este foarte scump, nu toți își permit, iar salariul este ca… orice salariu la începutul carierei. Ceea ce e foarte greu, e să atragi tineri. Mai e o problemă și anume că n-avem destule femei în acest domeniu și nici nu știm să le atragem spre asta. Îmi permit să spun că ne creștem uneori copiii cu valori greșite: e băiețel, îi iei mașinuță, e fetiță, îi iei o păpușă roz…

Și este o meserie și pentru femei pentru că…

Pentru că trebuie să fii disciplinat, să citești, să te poți concentra. Ori eu cred că femeile excelează la asta și să știți că am întâlnit foarte multe fete care au devenit, multe dintre ele, comandanți și foarte buni piloți.

Cum este un leader din punctul dumneavoastră de vedere?

Azi eu cred că cel mai important e să asculte și să fie empatic. Ajunge acolo după mulți ani de muncă. A fost în toate pozițiile până a ajuns sus. A exersat, a intrat în lumea asta a leadership-ului. Deci are tot ce-i trebuie, bagaj de cunoștințe și abilitatea de a conduce. Trebuie să aibă soft skills și o adaptare rapidă la provocările care sunt azi mult mai mari, mai dese și mai variate ca în trecut.

Vă uitați la „Dezastre în aer”?

Da, toți piloții se uită, pentru că sunt adevărate lecții. Noi învățăm din ele. Sunt multe care au cauze mecanice, dar cele mai multe au drept cauză factorul uman. Decizii luate greșit sau lipsa coerenței de lucru cu echipajul.

Ce vă spune Mădălina când plecați?

Eu mă duc aproape în fiecare zi la zbor. Nu-mi fac două cruci și plec sperând să mă întorc în viață și nici nu strângem în brațe cu lacrimi în ochi. Nu, e un serviciu. Îl fac cu mare plăcere. De treizeci de ani sunt la Tarom și mă duc în fiecare zi cu bucurie la zbor.

Ce i-ați spune unui tânăr care ar vrea să se facă pilot?

Tinere, vei face lucruri minunate. Vei zbura cu o pasăre de metal de sute de tone pe care o ridici de la sol. Toate resursele tale vor fi doar în avionul ăla și, în orice situație care ar apărea, să nu uiți că momentele tensionate prin care treci împreună cu pasagerii și echipajul sunt momente care unesc, care te marchează profund și te transformă într-un om mai bun.

„M-am liniștit ca am auzit cum vorbește. Mi s-a părut un tip foarte puternic și serios și mi-am dat seama că am lăsat copilul pe mâini bune”

Mă apropii de sfârșit spunând că zborul, desigur, nu este natural omului. De aceea vă întreb cum e acea secundă în care toate roțile s-au desprins de pe pistă și sutele de tone se ridică în aer?

Pe lângă senzația minunată de zbor care atunci începe, după ce ai vibrat pe pistă și ai accelerat și toate roțile s-au învârtit cu 260 de kilometri la oră, din momentul în care se face aproape liniște, deși motoarele huruie puternic, pentru că sunt aproape în plin, eu sunt tensionat. Noi avem niște landmark-uri, niște puncte sau viteze până la care ne calibrăm așteptările în timpul rulajului la decolare pe diferite etape ale urcării inițiale. E un moment de mare concentrare.

Ce rol are imaginația în aviație?

În aviație? Oh, cât mai mic. Eu cunosc doar un singur caz de când citesc despre aviație, de când zbor, în care a fost nevoie de imaginație.

Care au fost cele mai frumoase cuvinte care vi s-au spus legate de o cursă?

Uneori oamenii se tem de zbor si apreciază că le vorbești, iar eu le vorbesc pasagerilor și le spun calm la ce să aștepte. Adică dacă ai așteptări că va fi turbulență, parcă nici turbulența nu e așa de mare dacă este comunicată. Și am primit odată un filmuleț de la o doamnă. Chiar foarte fain filmul:). Îi scria unei colege de-ale ei și-i spunea cum, cu mari emoții, și-a dus copilul la aeroport. Era primul zbor al copilului fără însoțitor. Era o fată care pleca la Londra într-un schimb de elevi.

Nu dormise de frică nopți întregi… În timpul rulajului la sol, fetița a înregistrat momentul și, în același timp, și vocea mea când făceam anunțul pentru pasageri. Și scria acolo că, auzind vocea calmă a comandantului care explica ce urmează să se întâmple, s-a liniștit deodată și și-a dat seama că are copilul pe mâini bune. Femeia a spus „m-am liniștit că am auzit cum vorbește. Mi s-a părut un tip foarte puternic și serios și mi-am dat seama că am lăsat copilul pe mâini bune”. Asta contează foarte mult pentru mine.

Citiți mai multe pe cristinastanciulescu.ro

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp