Eram în autobuz, după o zi grea, abia așteptam să ajung acasă, dar traficul se mișca în ritm de melc, iar lumea era mohorâtă. Și atunci m-am uitat pe fereastră și am făcut o fotografie… Cum se numește „fericirea” în psihologie

sursa. arhiva personală Livia Butac

Am abordat de mai multe ori subiectul fericirii, sau, aşa cum este numită în psihologie, „starea de bine” (definită mai în detaliu aici). Într-o postare anterioară am arătat că fericirea, odată obţinută, se dovedeşte efemeră, deoarece se disipează destul de rapid (procesul purtȃnd numele de atenuare hedonică); drept rezultat pentru a ne menţine un nivel rezonabil de stare de bine, acesta trebuie alimentat cu regularitate.

Asupra acestei nevoi de a găsi fericire în viaţa de zi cu zi aş vrea să mă opresc acum. Mulţi consideră fericirea ca ceva cu totul special, ce apare doar uneori şi are o intensitate aproape copleşitoare; şi da, uneori se întȃmplă şi astfel de lucruri. Totuşi, nivelul general al stării de bine poate fi alimentat cu lucruri mărunte, pe o bază aproape zilnică.

Dar de unde oare?

Cea mai rapidă şi accesibilă sursă de stare de bine este cea care vine de la simţuri. La noi ajung mereu informaţii senzoriale, doar că noi le selectăm (prin intermediul atenţiei) pe cele care intră în cȃmpul conştiinţei, iar de multe ori această selecţie se realizează doar după criteriul utilităţii sau eventual al pericolului. Pe de altă parte, e nevoie doar de puţin antrenament pentru a orienta atenţia şi spre informaţii senzoriale aparent inutile, dar… plăcute.

Povestea unei fotografii făcute printr-un geam de autobuz

Un astfel de exemplu este ilustrat chiar de fotografia asociată acestei postări. Eram în autobuz, după o zi grea, abia aşteptam să ajung acasă, dar… traficul se mişca în ritm de melc, aşa că am privit pe fereastră uşor enervată, încercȃnd să apreciez cȃt mai aveam de stat la coada lungă de la semafor. Cu alte cuvinte, starea mea interioară era destul de iritată. Ceea ce vedeţi este o fotografie de calitate destul de slabă, realizată cu un telefon nu prea performant, printr-un geam de autobuz nu tocmai curat. Dar… ceea ce am văzut eu a fost o explozie de auriu, pus în valoare de razele unui soare cu dinţi în amurg, pe fondul acelor clădiri negre care dădeau un contrast izbitor. Aşa că minutele acelea, 2-3 cȃt a stat autobuzul nemişcat, eu chiar m-am bucurat de ceea ce vedeam, iar mohoreala zilei lungi şi obositoare s-a atenuat.

Văzul este un canal extrem de bun pentru a primi stare de bine: fie că e vorba de cum bate lumina soarelui la un moment dat, fie de mici fragmente de realitate: culorile frunzelor de toamnă, luminile nopţilor de decembrie, exploziile de culoare ale florilor din anotimpul cald, un aranjament frumos dintr-o vitrină, o pată de culoare dată de o umbrelă în ploaie, un cățel simpatic care aleargă prin parc, zȃmbetul unui copil în autobuz sau pe stradă, şi cȃte altele… ar fi doar să ne lăsăm privirea să cerceteze în jur şi sigur vom găsi ceva frumos, cȃt să ne dea o clipă de bine.

Putem, de asemenea, să ascultăm muzica – uneori o auzim în autobuz sau taxi, alteori într-un magazin, sau poate o putem asculta la căştile telefonului cȃt suntem pe drum spre sau de la job; ar putea fi un moment de respiro în loc de a ne concentra tot pe treburi, pe oboseală sau pe sursele de stres.

Mirosurile au o certă influenţa asupra stării emoţionale (deoarece terminaţiile nervului olfactiv sunt încolăcite pe amigdală – formaţiunea din creier care este centrul emoţiilor). Putem să avem acasă o lumȃnare parfumată, sau o lampă de arome, putem intra într-o florărie, sau într-o ceainărie, sau putem respira parfumul florilor de tei seara.

Putem să ne răsfăţam şi cu simţul tactil: a folosi o cremă, a mȃngȃia blana unui animal, a ne lăsa să simţim căldura unui covor pufos pe tălpile goale, a ne face masaj cu buretele la duş sau a simţi jetul de apă caldă, a ne bucura de o adiere de vȃnt care ne mȃngȃie faţa, toate astea sunt bucurii mărunte, la îndemȃna tuturor, care nu costă şi nu iau timp, dar ne pot da acea picătură de fericire zilnică de care toţi avem nevoie.

Desigur că există şi gustul; vă rog să vă gȃndiţi cȃt de mult vă daţi voie să savuraţi mâncarea şi cȃt de des nu renunţaţi la asta transformȃnd masa într-un simplu proces de hrănire automat, în timp ce mai scrieţi un e-mail sau vă gȃndiţi la ce treburi sunt de făcut în continuare. Cum ar fi să vă luaţi timp să mestecaţi şi să daţi atenţie gustului?

La fel de uşor se poate obţine stare de bine de la simţul kinestezic: îndreptaţi-vă umerii din cȃnd în cȃnd, faceţi câteva mişcări de dezmorţire a gȃtului, trunchiului, membrelor, lăsaţi-vă cȃteva minute de relaxare corporală; şi lucrurile vor fi un pic mai bune.

Desigur că simţurile nu sunt singurele „porţi” pentru starea de bine; există mult mai multe surse de fericire cum ar fi plăcerile intelectuale (o carte bună, rezolvarea unei probleme interesante – şi nu mă refer la cele de matematică), cele emoţionale (a simţi tandreţe, bucurie, gratitudine), cele relaţionale, şi multe altele. Dar, dacă stăm bine să ne gȃndim, poate că în unele zile chiar nu reuşim sa dedicăm timp pentru astfel de lucruri; şi atunci e bine să încercăm să luăm măcar puţin din ce e plăcut în jurul nostru. Vă invit să încercaţi.

articol publicat anterior pe blogul autoarei

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp