Eu mi-i asum pe toți „ai mei” exact în aceeași măsură în care ți-i asumi și tu pe Voiculescu, Iacubov, Hrebenciuc, Adamescu, Pinalti, Vâlcov, Udrea, Copos și mulți români ca tine, care au ciordit miliarde

Aproape de fiecare dată când public un articol sau interviu, indiferent de temă, sunt unii care simt nevoia să facă trimitere, nu cu cele mai măgulitoare cuvinte, la originile mele etnice. Moderatorii își justifica salariul înlăturând mizeria verbală și urările de a petrece o vacanță permanentă la Bug cu tot cu familia mea, însă de multe ori o fac cu ceva întârziere astfel încât apuc să văd „drăgălășeniile” care-mi sunt adresate. Ultimul caz este interviul pe care l-am avut la GSP pe tema rasismului din stadioane.

„De dragul” cititorilor „țiganologi”, care sunt relativ puțini, însă extrem de vocali, pornind de la sutele de comentarii de pe reel-ul promovat de GSP, o să încerc să fac un clasament al lor, grupându-le pe categorii, oferind și ceva adnotări:

- Categoria „La dracu’ cu țiganii tăi hoți si nespălați și ne faceți de râs” – cea mai frecventă. Da, bre, unii ciordesc. Cartofi, portofele, lănțișoare și alte acareturi. Sunt mult mai mulți cei care nu fură și sunt oameni de toata isprava, muncind din greu pentru fiecare bănuț pe care îl câștigă, însă pe principiul „contează ce se vede cel mai tare”, pot înțelege ca ai percepția asta. Eu mi-i asum pe toți „ai mei” care asculta muzică proastă și sunt gălăgioși exact în aceeași măsura în care ți-i asumi și tu pe cei ce au devalizat Banca Religiilor, pe cei ce au creat schema FNI, pe Voiculescu, Iacubov, Hrebenciuc, Adamescu, Pinalti, Vâlcov, Udrea, Copos și mulți, mulți alții care, români ca tine, au ciordit miliarde. De asemenea, sper să ți-l asumi pe vecinul care ciordea de la cooperativă și din fabrică, pe melteanul care se îmbată și dă cu pumnul, pe Cap de Porc, pe violatorii de la Vaslui, pe criminalul din satul x sau pe preotul acuzat de pedofilie? Cum, tu nu ai nicio treabă cu ăștia?! Pai eu de ce trebuie să am cu infractorii „mei”?

Cât despre aia cu mirosul, nu pot să spun decât că remarca denotă multă inteligență, mai ales atunci când vine de la locuitorii unei țări care trăiesc în țara cu cel mai mic consum de săpun, detergent și pastă de dinți din Europa. Oare să te invit să mergem pe orice rută de autobuz (orășenească sau pre-orășenească) să testăm această realitate, la fața locului?

- Trimiterile la Bug/Antonescu - dese. Și aici e trist, că parte dintre ai mei chiar au fost p-acolo și s-au întors. Nu știu de ce s-au întors și nu au plecat oriunde numa’ să nu revină în țara care i-a deportat, știu însă că ai mei au iubit țara asta mai mult decât mulți alții (altfel nu și-ar fi încurajat copiii să facă școli militare și să servească Armata Română). În plus, nostalgia pe care ai dezvoltat-o față de regimul Antonescu înseamnă ca tu chiar crezi ca regimul ăla a fost ok, ceea ce te transformă într-un mic dezaxat.

- Categoria „Te-ai trezit tu să vorbești de (subiectul x), în loc sa vezi de țiganii tăi” – frecventă. În sociologie, identitatea este un termen generic pe care îl folosim atunci când facem referire inclusiv la afilierile unei persoane la diverse grupuri. Cu alte cuvinte eu sunt în același timp: bărbat, burtos, chelios, absolvent de studii superioare, heterosexual, creștin ortodox, gălățean, locuitor al sectorului 4 din București, bucureștean, elector, cetățean român, etnici rom, manelist, rocker etc. 

Aceste identități multiple, pe care eu le am în aceeași măsură în care fiecare dintre noi le are, îmi dă dreptul, în ciuda faptului că pentru tine sunt doar un țigan (restul identităților fiindu-mi negate), să-mi spun părerea despre ce se întâmplă în grupurile la care îmi clamez apartenența. Da, mă, știu! Te oftici rău că îndrăznesc să vorbesc despre România, despre politică, despre corupție și despre tot cea ce pare că are legătura doar cu tine, pentru că asta te face pe tine să înțelegi că pot fi, și sunt, egalul tău. 

Sunt sigur că în accepțiunea ta, a celui ce mă jignești, eu, fiul țigăncii sămănțărese analfabete de la Galați, ar trebui să fiu bucuros, și să-ți mulțumesc, că sunt „tolerat” și să mă bucur că am „drepturi” în „țara ta”. Faptul că „îndrăznesc” să chestionez calitatea serviciilor oferite de acele drepturi, faptul că pot fi mândru că sunt român fără sa simt nevoia să vituperez idei naționaliste, faptul că mă doare ce se întâmpla în țara asta etc., te face să postulezi că tu ești „mai român” decât mine. Stai liniștit, „mai român” nu există. Ideea asta, introdusă de niște frustrați, e doar un construct pe care voi, ăștia mai „naționaliști” și „suveraniști”, îl fluturați fără să fiți in stare să-l operaționalizați si fără sa țineți cont că noi, romii, suntem pe aceste meleaguri de aproape 1000 de ani.

- Categoria „Mai bine fă ceva pentru ai tăi (a se citi țigani) decât să-ți dai cu părerea”

De 25 ani fac ce pot pentru „ai mei”. Împreună cu colegii mei am schimbat legi, am construit case, am refăcut drumuri, am oferit burse, am sprijinit mici afaceri, am creat locuri de muncă, am dezvoltat reprezentarea la nivel local și am sprijinit un proces educațional de calitate pentru mii de copii. Împreună cu ai mei colegi, am scris rapoarte și cercetări, am organizat dezbateri, am făcut conferințe, am demonstrat pentru drepturile noastre (da, chiar și pentru ale tale), am protestat, am denunțat rețele de trafic de persoane și am fost în zone de conflict. Am încercat, și încă încerc, să fac din țara mea un loc mai frumos în care oamenii să se bucure de diversitate și de pace socială și să contribui la o România mai bună în care copiii noștri să trăiască mai bine. Am sprijinit procesul de ridicare a vizelor în Canada, la realizarea documentelor programatice financiare UE-Romania, la reforma curriculară și la dezvoltarea unor măsuri pentru diverse alte grupuri vulnerabile. Nu fac asta pentru a primi laude, ci o fac pentru că sunt convins că România este țara noastră, a tuturor indiferent de etnie, sex, orientare religioasă sau sexuală, stare socială și rezidență, etc, și că ea este fix așa cum o facem noi să fie în fiecare zi. România este țara mea frumoasă, pe care o iubesc și pentru care, muncesc zi de zi cu drag și din drag.

De mic am fost învățat să nu accept limitările și constrângerile care mi se par injuste. Să înțeleg că principalul meu judecător sunt eu însumi și că întotdeauna trebuie să mă centrez pe ce pot face azi mai bine față de ceea ce am făcut ieri.

Îmi pare rău că cei din familia mea sunt afectați atunci când sunt făcut „cioară”, „borât” sau, și mai rău, mi se spune că trebuie să-mi văd de ale mele atunci când ceilalți consideră că „îmi depășesc condiția”. Îmi pare rău că nu pot, și nu vreau, să „mă ascund” și să-mi neg valorile. Îmi pare rău că trebuie să facă față celor care cred că ne sunt superiori doar pentru că nu sunt romi. Pentru mine, astea nu sunt argumente.

Dacă aș ignora ce se întâmplă în jurul meu nu aș fi mai fi eu. Aș deveni un construct social amorf care poate ar avea o viață mai liniștită dar s-ar alege cu sufletul sfâșiat.

Eu sunt Gelu. 

Sunt copilul părinților mei. 

Sunt om. 

Sunt rom. 

Sunt român. 

Sunt cel care nu acceptă că nu are dreptul să se ridice mai sus decât alții îi spun s-o facă. 

Și mai presus de toate, sunt tatăl Mariei față de care am responsabilitatea de a face ca în țara ei să se simtă cu adevărat acasă.

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp