Sari la continut

Descoperă habits by Republica

Vă invităm să intrați în comunitatea habits, un spațiu în care înveți, găsești răspunsuri și resurse pentru a fi mai bun, pentru a avea o viață mai sănătoasă.

EURO Selfie. Casa fotbalului românesc s-a mutat la Paris. Cioloș, primul oaspete

Casa Fotbalului

Astăzi s-a deschis Casa Fotbalului românesc la Paris. Peste numai câteva ore, premierul Dacian Cioloș va fi primul oaspete în acest spațiu care se dorește a fi o casă a prietenilor Naționalei. 

Casa este găzduită de generoasa clădire istorică a Ambasadei României din Paris și este organizată de Federația Română de Fotbal. Se vor întâlni aici parteneri ai FRF, diplomați români și francezi, ziariști, oameni de cultură și de sport, oficialități de la UEFA și din România. 

Casa Fotbalului vrea să arate lumii o altă față a României și dezvoltă ideea legăturii între artă, sport și tehnologie. 

Vizitatorii vor vedea și lucrări plastice ale elevilor de la Tonitza cu tematica „The Art of Football”, dar și expoziții fotografice cu aceeași temă, fotografii de arhivă din fotbal digitalizate și proiecte de infrastructură sportivă ale arhitecților români. 

La reuniunile din Casa Fotbalului, organizate periodic pe durata EURO 2016, se vor proiecta și filme cu tematica fotbal semnate de cineaști români. Astăzi va avea loc premiera documentarului ”Frăția”, al producătorului independent Cătălin Farcaș. 

Este un film despre ce înseamnă pasiunea pentru fotbal, în suburbiile Bucureștiului, departe de freamătul stadioanelor.

Casa Fotbalului

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp 

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere


Îți recomandăm

Inteligenta artificiala matematica / sursa foto: Profimedia

Am vrut să aflu dacă supărarea matematicienilor vine dintr-un fel de invidie profesională sau avertismentul lor despre cum AI-ul riscă să denatureze ireversibil câmpul matematicii este valid. Ce am descoperit este relevant pentru noi toți, indiferent dacă mai știm sau nu să rezolvăm integralele din liceu.

Citește mai mult

Femei cartofi prajiti / sursa foto: Profimedia

Unii oameni se gândesc la mâncare doar atunci când le este foame. Pentru alții, însă, acest gând revine aproape constant: „Ce mănânc? Ce mai gust? Poate ceva dulce?”. Nu este vorba despre lipsă de voință sau de autocontrol, ci despre ceea ce specialiștii numesc Food Noise („zgomot alimentar”).

Citește mai mult

Amintire din comunism / sursa foto: Profimedia

Când eram „mică” (adică până a ajuns și pe la noi democrația, nițel contorsionată, probabil de la transport), aveam o vecină și prietenă a cărei mamă era librar. Librăria era, foarte convenabil, chiar în drumul meu spre școală, ceea ce însemna că treceam pe acolo mult mai des decât ar fi fost necesar pentru un copil care, teoretic, nu avea nimic de cumpărat.

Citește mai mult