Sari la continut

Republica împlinește 10 ani

Un deceniu în care am ținut deschis un spațiu rar în România: unul al ideilor curate, al argumentelor care nu se tem de lumină și al vocilor care gândesc cu adevărat. Într-o vreme în care zgomotul crește, noi am mizat pe ceea ce contează: conținut de calitate, autentic, fără artificii, libertate de gândire, profunzime în loc de superficialitate. Pentru că doar așa România poate merge înainte. Să rămânem împreună într-un loc al reflecției, al întrebărilor care incomodează și al conversațiilor care schimbă ceva. Scrie, întreabă, contestă, propune. 
Republica îți aparține. De 10 ani și pentru anii care vin.

Fățărnicia mușcă din Cristina și după moarte

Cristina Țopescu

Am lucrat cu Cristina la ProTV, spre sfârșitul anilor `90. Mi-a rămas în amintire dorința ei uriașă de a învăța continuu meserie. Discutam înainte de emisiune despre cum se face jurnalismul, după care, în direct, urma proba practică, fără menajamente – de două-trei ori i-au dat lacrimile, era foarte sensibilă.

De atunci, am rămas prieteni. Cristina Țopescu a fost un om fundamental bun și cinstit. Nu pot să cred că s-a sinucis. Dacă ar fi făcut asta, și-ar fi pus mai întâi câinii la adăpost, nu îi lăsa să moară de foame și de sete. 

Mă suna când avea o problemă profesională și îi era frică să nu greșească. Sau, pur și simplu, ca să stăm de vorbă, îi făcea bine.

Frică îi era și pentru tatăl ei, o presimțire a determinat-o să realizeze ultima emisiune-interviu cu Cristian Țopescu în care m-a rugat, cu cerul și pământul, să intervin telefonic. Mai întâi am refuzat, nu voiam să mai am de a face în vreun fel cu ultimul post de televiziune în care a lucrat Cristina, propagandizat până la vomă. Am acceptat după ce mi-a povestit cât de greu îi era să reziste acolo, cum era atacată constant de șefi ai postului că nu e „pe linie”. O voiau dată afară – n-au apucat, a plecat ea.

Scriu aceste rânduri pentru că tristețea însinguratei morți a Cristinei s-a amestecat cu furia. La zisa televiziune au apărut șefi și trepăduși care au „mărturisit” despre ce bună era Cristina. Și cât sunt de afectați de dispariția ei...

Chiar și după 30 de ani de gazetărie trebuie să mai învăț că fățărnicia nu are niciodată margini.

Oare o pătrunde și până acolo unde e acum Cristina?

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp 

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.



Îți recomandăm

Cristian Tudor Popescu

2.000 de ani greșeala generării spontanee a vieții din neviu, a lui Aristotel, a făcut legea. Ilustrul filosof n-a încercat niciodată s-o probeze experimental, cu bucăți de carne putrezită sau fecale și vase închise și deschise. A făcut asta Francesco Redi în 1668. Apoi, Lazzaro Spallanzani a folosit bulionul. Finalmente, Louis Pasteur a pecetluit principiul omne vivum ex vivo (tot ce e viu provine din viu).

Citește mai mult

Securitatea / sursa foto: Profimedia

Pentru ca cei care nu au trăit acele vremuri să înțeleagă situația, CNSAS propune și un exercițiu de imaginație. „Gândiţi-vă că, atunci când comandaţi ceva de pe internet, livratorul deschide pachetul şi îşi opreşte lucrurile care îl interesează. Sau, dacă aţi comandat de mâncare, aceasta nu mai ajunge niciodată pe masa dumneavoastră fiindcă livratorul fie a vândut-o altcuiva pe traseu, fie a mâncat-o fiindcă aşa a vrut. În plus, nu veţi primi nici explicaţii, nici scuze şi nici nu veţi avea cui să vă adresaţi”, se arată în postarea de pe contul instituției.

Citește mai mult

Cristian Tudor Popescu

„Documentarul” despre Alteța Sa Trumpa a vândut 3 (trei) bilete la Londra! În Africa de Sud a avut, probabil, 0 (zero) spectatori, de vreme ce a fost retras imediat din cinematografe. Păcat că a apărut prea târziu, ca și candidatura la Nobelul pentru Pace a lu bărba-su, ar fi surclasat favoriții la Zmeura de Aur, premiul Hollywoodului pentru stupiditate.

Citește mai mult

Dincolo de priză_episodul II

Ar trebui să tratăm bugetul statului nu ca pe o noțiune abstractă, ci ca pe un buzunar mai mare al tuturor. Ceea ce aparent ne ajută portofelele- pentru că pare gratuit sau la un preț mai mic prin intervenția statului- are în spate costuri ascunse și efecte întârziate. În cele din urmă, să nu uităm: factura cea mare trebuie plătită. Acestea sunt câteva concluzii personale după o discuție foarte interesantă.

Citește mai mult