Sari la continut

De opt ani suntem împreună. Vă mulțumim!

Republica împlinește opt ani de existență. Vă mulțumim că ne sunteți alături în această călătorie prin care ne poartă bunul simț, nevoia unei dezbateri de calitate și dorința pentru un loc mai bun în care să ne spunem ideile.

Republic: Ultima ţigară

De fumat, ca şi de gazetărie, nu m-am putut lăsa ani în şir, deşi amândouă îmi făceau rău. Ţigara mi se pare şi azi viciul cel mai bun. Carpaţii fără filtru râcâindu-mi gâtlejul dimineaţa însemnau pentru mine gustul morţii. La 60 de ţigări pe zi chiar flirtam cu moartea, ceea ce, când eşti tânăr poate fi mai plăcut decât cu o tipă trăznet. În plus, aprinderea unei ţigări te poate scoate în orice clipă din ridicolul cel mai adânc, de care toată viaţa mi-a fost groază.

În 1991 cântăream 93 de kile, eram palid cu cearcăne cafenii şi dacă făceam 50 de metri de alergare uşoară pulsul îmi ajungea la 140. Uneori aveam o ţigară în gură şi una aprinsă, arzând în scrumieră. În ritmul ăla, spre deosebire de Gică Petrescu, nu treceam de anul 2000.

Şi totuşi, nicio sperietură medicală nu mă putea face să las ţigara. Tot moartea a fost cea care m-a ajutat. Şi ridicolul.

Şi, la urma urmei, Dan, cum zăcea aşa în coşciug, cu mâinile împreunate, cu cravată, cum nu purtase niciodată, incredibil de serios, fără obişnuitul lui zâmbet ironic şi cald. Dan Merişca fusese prietenul meu. Odată cu el murea şi tinereţea mea. Mă uitam cum i se aşezau fulgii de zăpadă pe sprâncene şi pe mustaţa de răzeş şi îmi venea să zbier ca un animal de durere şi absurd. Şi atunci, ce să fac, mi-am aprins o ţigară.

De la primul fum, m-a cuprins scârba, o scârbă crescândă, care aproape mi-a acoperit durerea. Niciodată o ţigară nu mi s-a părut că ţine atât de mult, dar nici s-o arunc n-am fost în stare, ultimul fum aproape că mi-a ars degetele.

După ce am plecat din cimitirul Galatei, gândul la ţigara fumată înainte ca Dan să fie coborât în pământ nu mă părăsea. Încet, încet, am reuşit să-mi dau seama că scârba aceea de nestăpânit nu era scârbă de tutun.

Dan era mort, şi eu, deoarece, carevasăzică, sufeream, îmi băgasem paiul în bot, ca porcul. A fuma, un gest pe care îl făcusem înainte sau după sex, între două înghiţituri din paharul cu votcă sau în vreme ce urinam, îl consideram demn de a reprezenta durerea mea în faţa lumii. Fumam în neştire ca să mă hârjonesc cool cu moartea, ca să demonstrez că nu mi-e teamă de ea, că nu mă omor după viaţă şi făcusem acelaşi lucru în faţa morţii adevărate, înspăimântătoare, care îl ştersese pentru totdeauna pe Dan. Fusesem întruchiparea monumentală a ridicolului de care mă feream cu atâta grijă.

Toţi plasturii, toate nicoretele şi picoretele antitabac n-ar fi reuşit să mă scârbească de fumat. Singura cale a fost scârba de mine însumi.

În seara aceea am mai fumat o ţigară, studiindu-mă ca un om de ştiinţă un şobolan. „Asta e ultima” i-am spus fetei. M-a privit cu o tandreţe vag dispreţuitoare: „Eşti vicios până în măduvă, n-ai să te laşi niciodată, cântă la altă masă”.

Într-adevăr, a fost un coşmar. Vreo trei săptămâni am avut vise tabacice, ca un fel de vise erotice, visam că fumez, că trag fumul până în maţe şi scot vălătuci enormi pe gură şi pe nas. Mă trezeam lac de sudoare, înjurând, furios că m-am apucat iarăşi de fumat. Pe urmă, o bucurie imensă mă inunda – a fost doar în vis!

Când fuma cineva lângă mine îi ceream o ţigară, o miroseam îndelung şi i-o dădeam înapoi. Odată m-am gândit cum va fi când şi femeile voi putea doar să le adulmec.

Au trecut 20 de ani de atunci. Toate celulele din corpul meu au murit şi au înviat de trei ori, dar şi astăzi mai simt uneori, foarte rar, dar mai simt un strop din setea bestială de a fuma. Ştiu însă limpede că n-o s-o mai fac decât o singură dată.

Dacă mi se va oferi un răgaz înainte ca doamna aceea cu care cochetam în tinereţe să mă ia cu acte, o să-mi aprind o ţigară şi o să-i suflu fumul în faţă.

Text publicat în 2012 în Gândul.info

Citește mai departe:

„Pot să mai fumez la terasă? Sau pe balconul de la serviciu?” Lista locurilor unde (nu) se mai poate fuma din 16 martie

Scuzați-mă, fumătorilor, știu că vă simțiți discriminați, dar mie îmi lăcrimează ochii de la fum

Dragă nefumătorule, recunosc, păcătuiesc, dar este dreptul meu constituțional!

De când se va interzice efectiv fumatul în spațiile publice din România

M-am dus la „Fumătorii Anonimi” și mi-am notat următoarele sfaturi ca să mă las de fumat

„Alo, am văzut un fumător!” Autoritățile pregătesc un hotline unde vor fi reclamați cei care încalcă legea antifumat

Țigări la prețuri prohibitive în România? Interviu cu Aurelia Cristea, „mama” legii antifumat

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp 

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.



Îți recomandăm

Familia Mirică

„Eu, soția, mama și tata. Mai nou, sora și cumnatul care au renunțat să lucreze într-o firmă mare de asigurări ca să ne ajute cu munca pământului. Au fugit din București și au venit la fermă, pentru că afacerea are nevoie de forțe proaspete. Și cei 45 de angajați ai noștri, pe care-i considerăm parte din familie”. Aceasta este aritmetica unei afaceri de familie care poate fi sursă de inspirație pentru toți tinerii care înțeleg cât de mult a crescut valoarea pământului în lumea în care trăim.

Citește mai mult

Dan Byron

Într-un dialog deschis, așa cum sunt și majoritatea pieselor scrise de el, Daniel Radu, cunoscut mai degrabă ca Dan Byron, a vorbit recent la podcastul „În oraș cu Florin Negruțiu” despre copilăria sa, cântatul pe străzi la vârsta de 16 ani, amintirile mai puțin plăcute de la Liceul Militar de Muzică, dar și despre muzica sa și publicul ei întinerit. (Foto: Cristi Șuțu)

Citește mai mult

RetuRO

Sunt pline rețelele sociale cu postări ale oamenilor care descriu că simt furie, frustrare, neputință, când văd deșeuri în Lacul Roșu sau lacul cu nuferi din Ipoteștii lui Eminescu, în stațiuni montane sau pe litoral. Le vedem peste tot - pe stradă, pe marginea drumurilor naționale, în tren, din tren, pe lângă calea ferată, în grădinile blocurilor, în gropile de gunoi de la marginea satelor, pe albiile pârâurilor și râurilor, în păduri.

Citește mai mult