Sari la continut

La 9 ani de Republica, întrebăm: ChatGPT la urne – Ce ar vota inteligența artificială? Dar tu?

De 9 ani, Republica construiește o comunitate în care ideile prind glas și dezbaterile autentice fac diferența. Anul acesta, facem un experiment: l-am întrebat pe ChatGPT cum ar vota la alegerile din România. Însă întrebarea cea mai importantă rămâne pentru tine: cum alegi tu viitorul? Scrie, alătură-te conversației și hai să schimbăm România împreună!

Republic: Ultima ţigară

De fumat, ca şi de gazetărie, nu m-am putut lăsa ani în şir, deşi amândouă îmi făceau rău. Ţigara mi se pare şi azi viciul cel mai bun. Carpaţii fără filtru râcâindu-mi gâtlejul dimineaţa însemnau pentru mine gustul morţii. La 60 de ţigări pe zi chiar flirtam cu moartea, ceea ce, când eşti tânăr poate fi mai plăcut decât cu o tipă trăznet. În plus, aprinderea unei ţigări te poate scoate în orice clipă din ridicolul cel mai adânc, de care toată viaţa mi-a fost groază.

În 1991 cântăream 93 de kile, eram palid cu cearcăne cafenii şi dacă făceam 50 de metri de alergare uşoară pulsul îmi ajungea la 140. Uneori aveam o ţigară în gură şi una aprinsă, arzând în scrumieră. În ritmul ăla, spre deosebire de Gică Petrescu, nu treceam de anul 2000.

Şi totuşi, nicio sperietură medicală nu mă putea face să las ţigara. Tot moartea a fost cea care m-a ajutat. Şi ridicolul.

Şi, la urma urmei, Dan, cum zăcea aşa în coşciug, cu mâinile împreunate, cu cravată, cum nu purtase niciodată, incredibil de serios, fără obişnuitul lui zâmbet ironic şi cald. Dan Merişca fusese prietenul meu. Odată cu el murea şi tinereţea mea. Mă uitam cum i se aşezau fulgii de zăpadă pe sprâncene şi pe mustaţa de răzeş şi îmi venea să zbier ca un animal de durere şi absurd. Şi atunci, ce să fac, mi-am aprins o ţigară.

De la primul fum, m-a cuprins scârba, o scârbă crescândă, care aproape mi-a acoperit durerea. Niciodată o ţigară nu mi s-a părut că ţine atât de mult, dar nici s-o arunc n-am fost în stare, ultimul fum aproape că mi-a ars degetele.

După ce am plecat din cimitirul Galatei, gândul la ţigara fumată înainte ca Dan să fie coborât în pământ nu mă părăsea. Încet, încet, am reuşit să-mi dau seama că scârba aceea de nestăpânit nu era scârbă de tutun.

Dan era mort, şi eu, deoarece, carevasăzică, sufeream, îmi băgasem paiul în bot, ca porcul. A fuma, un gest pe care îl făcusem înainte sau după sex, între două înghiţituri din paharul cu votcă sau în vreme ce urinam, îl consideram demn de a reprezenta durerea mea în faţa lumii. Fumam în neştire ca să mă hârjonesc cool cu moartea, ca să demonstrez că nu mi-e teamă de ea, că nu mă omor după viaţă şi făcusem acelaşi lucru în faţa morţii adevărate, înspăimântătoare, care îl ştersese pentru totdeauna pe Dan. Fusesem întruchiparea monumentală a ridicolului de care mă feream cu atâta grijă.

Toţi plasturii, toate nicoretele şi picoretele antitabac n-ar fi reuşit să mă scârbească de fumat. Singura cale a fost scârba de mine însumi.

În seara aceea am mai fumat o ţigară, studiindu-mă ca un om de ştiinţă un şobolan. „Asta e ultima” i-am spus fetei. M-a privit cu o tandreţe vag dispreţuitoare: „Eşti vicios până în măduvă, n-ai să te laşi niciodată, cântă la altă masă”.

Într-adevăr, a fost un coşmar. Vreo trei săptămâni am avut vise tabacice, ca un fel de vise erotice, visam că fumez, că trag fumul până în maţe şi scot vălătuci enormi pe gură şi pe nas. Mă trezeam lac de sudoare, înjurând, furios că m-am apucat iarăşi de fumat. Pe urmă, o bucurie imensă mă inunda – a fost doar în vis!

Când fuma cineva lângă mine îi ceream o ţigară, o miroseam îndelung şi i-o dădeam înapoi. Odată m-am gândit cum va fi când şi femeile voi putea doar să le adulmec.

Au trecut 20 de ani de atunci. Toate celulele din corpul meu au murit şi au înviat de trei ori, dar şi astăzi mai simt uneori, foarte rar, dar mai simt un strop din setea bestială de a fuma. Ştiu însă limpede că n-o s-o mai fac decât o singură dată.

Dacă mi se va oferi un răgaz înainte ca doamna aceea cu care cochetam în tinereţe să mă ia cu acte, o să-mi aprind o ţigară şi o să-i suflu fumul în faţă.

Text publicat în 2012 în Gândul.info

Citește mai departe:

„Pot să mai fumez la terasă? Sau pe balconul de la serviciu?” Lista locurilor unde (nu) se mai poate fuma din 16 martie

Scuzați-mă, fumătorilor, știu că vă simțiți discriminați, dar mie îmi lăcrimează ochii de la fum

Dragă nefumătorule, recunosc, păcătuiesc, dar este dreptul meu constituțional!

De când se va interzice efectiv fumatul în spațiile publice din România

M-am dus la „Fumătorii Anonimi” și mi-am notat următoarele sfaturi ca să mă las de fumat

„Alo, am văzut un fumător!” Autoritățile pregătesc un hotline unde vor fi reclamați cei care încalcă legea antifumat

Țigări la prețuri prohibitive în România? Interviu cu Aurelia Cristea, „mama” legii antifumat

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp 

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.



Îți recomandăm

Theodor Paleologu, diplomat și președinte al Fundației Paleologu. Foto: Inquam Photos / Bogdan Buda

Pe fondul ascensiunii extremismului la nivel mondial, mulți se întreabă acum ce s-a întâmplat cu societatea și de unde a ieșit la lumină ura aceasta aproape perceptibilă fizic între oameni care nici nu se cunosc personal. Căci trăim, iată, vremuri în care amenințarea și injuriile sunt elemente la ordinea zilei. Mulți aproape că le ignoră, pentru că, pe nesimțite, ele s-au normalizat. Drumul de aici la agresivitate fizică e scurt. Și asupra acestui pericol atrag atenția mulți oameni ai cărților, care știu din istorie ce se întâmplă cu societățile în astfel de perioade.

Citește mai mult

Ferma Cernat

În ciuda tuturor costurilor și dificultăților, am simțit la acești oameni o dragoste profundă pentru pământul care ne hrănește pe toți. „Banii au un singur dezavantaj: nu se pot mânca”, râde dl. Moldovan.

Citește mai mult

 Chris M

Pentru Chris Simion-Mercurian, scriitoarea și regizoarea de teatru care a pornit visul, și pentru partenerul ei, Tiberiu Simion-Mercurian, întreaga călătorie a însemnat nouă ani de eforturi, sacrificii și momente de criză, dar și întâlniri și emoții imposibil de trăit altfel. „Nouă ani a durat. A început în 2016. A fost foarte complicat. Și foarte impredictibil.

Citește mai mult

Radu Jude la Paris

Adevărul e că nu ieșim în lume cu prea multe. Cu excepția performanțelor câtorva sportivi, începând cu David Popovici, a câtorva companii private care au trecut granița și aspiră la statutul de unicorni și a filmelor din „noul val”, România nu iese prea mult în evidență. De aceea, orice „ieșire în lume” face foarte mult bine imaginii unei țări în deficit uriaș de imagine internațională.

Citește mai mult

articol audio
play icon mic icon Marina Axentii

La doar 27 de ani, Axentii Marina (foto) se află pe un parcurs academic remarcabil. Originară din România, ea este doctorandă în domeniul Ingineriei Produselor Alimentare la Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava, iar în prezent își desfășoară activitatea de cercetare peste ocean.

Citește mai mult