Sari la continut

Descoperă habits by Republica

Vă invităm să intrați în comunitatea habits, un spațiu în care înveți, găsești răspunsuri și resurse pentru a fi mai bun, pentru a avea o viață mai sănătoasă.

Festivalul înjurăturilor din PSD. Andrușcă vrea să știe „tot contextul” în care a fost făcut „prost” de Țuțuianu și amenință cu tribunalul

Dănuț Andrușcă

(Foto Inquam Photos)

Ministrul Economiei Dănuţ Andruşcă a declarat, după ce, conform unor înregistrări, colegul său de partid Adrian Ţuţuianu a vorbit despre el folosind termeni precum „prost" şi „idiot", că aşteaptă ca acesta să explice întregul context înainte de a-l da în judecată, în condiţiile în care Ţuţuianu a susţinut că declaraţiile sale au fost trunchiate şi scoase din context, scrie News.ro.

„Aştept ca dl Ţuţuianu să explice întregul context în care au fost făcute declaraţiile respective, precum şi care sunt pasajele scoase din context şi care sunt spusele sale netrunchiate. Domnia a spus că declaraţiile sale au fost trunchiate şi scoase din context. Aştept să mă lămuresc în legătură cu acest lucru înainte de a-l da în judecată. Sunt un om decent şi bine-crescut, dar îi rog pe toţi cei tentaţi să nu confunde toleranţa mea. Totul are o limită", declarat Andruşcă pentru ZiarTârguNeamt.ro.

Adrian Ţuţuianu a afirmat într-o întâlnire cu primari şi consilieri judeţeni, conform unor înregistrări difuzate de România TV, că ministrul Economiei, Dănuţ Andruşcă "este atât de prost încât nu poate asculta mai mult de 5 minute când vorbeşte cineva cu el", iar singura legătură a acestuia cu economia este faptul că "a avut o vulcanizare".

„De exemplu, a sărit la mine tot de la Piatra Neamţ, preşedintele de organizaţie. (neinteligibil) ...un fel de întrebare la masă acolo. Băi, lăsaţi-mă voi cu ale voastre nu ştiu ce. Şi i-am spus Domnul...”, cum îl cheamă pe ăsta, Arsene...Dumneata să vii să vorbeşti cu mine la modul ăsta când oi avea rezultatele mele. Deocamdată la Neamţ sunt majoritate”. Şi, al doilea, ne vei explica de ce ai nominalizat cel mai idiot ministru care este ministrul Economiei. Acest ministru este atât de prost, încât nu poate asculta mai mult de 5 minute când vorbeşte cineva cu el. Şi are următoarea legătură cu economia: a avut o vulcanizare", a spus Ţuţuianu.

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp 

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere


Îți recomandăm

articol audio
play icon mic icon Gdansk Polonia

Când nu mai pot de cald în Bucureşti, îmi aduc aminte de cele 20-23 de grade în miez de iulie în Polonia. Într-o Europă toridă, această țară e o oază de vreme răcoroasă, plăcută, numai bună de plimbări lungi şi somn cu plăpumioară după.

Citește mai mult

Livadaru Alex

În România, lupta între găști este pe viață și pe moarte și se încalcă linii roșii într-un ritm în care nu ne-am fi imaginat vreodată, lăsând mult loc abuzurilor și tot mai puțin libertății. Culmea, toate acestea se petrec în mandatul unui om despre care se credea că vine din rândurile societății civile, apărător al principiilor democratice.

Citește mai mult