Sari la continut

Descoperă habits by Republica

Vă invităm să intrați în comunitatea habits, un spațiu în care înveți, găsești răspunsuri și resurse pentru a fi mai bun, pentru a avea o viață mai sănătoasă.

Filmul românesc, în cronicile străine de acum 10 ani și în cele de astăzi

„O capodoperă”, un film care „pare atât de real încât te absoarbe în lumea lui în același fel în care un documentar precum „Spital”, din 1970, al lui Frederick Wiseman ți se infiltrează în conștiință”. E un fragment dintr-o cronică din New York Times, de acum un deceniu, despre „Moartea domnului Lăzărescu”, filmul cu care regizorul Cristi Puiu câștigase la Cannes marele premiu al secțiunii Un Certain Regard. 

Parte din genialitatea filmului stă în transmiterea uimitoare și neiertătoare a marelui adevăr că, pentru cei mai mulți dintre noi, moartea nu este un moment izolat, ci un proces gradual, insidios de deteriorare. (...) dar acest proces este unul eroic și domnul Lăzărescu, deși are atât de puține de spus are retorica mută a unui erou”, scria pe atunci și The Guardian

Mai mult decât un film bun care primise un premiu mare, cea de-a doua peliculă a lui Cristi Puiu avea să devină începutul unei revoluții în cinematografia românească și în felul de a vedea realitatea. O revoluție care continuă și astăzi.

„Cred că Puiu este cel care a spart gheața, care a avut puterea și personalitatea necesară pentru a fi un deschizător de drumuri. El este creatorul de context”, declara, primăvara aceasta, ministrul Culturii, Corina Șuteu, care vorbea despre rivalitatea acestuia cu Cristian Mungiu. În 2007, Mungiu lua, cu pelicula „4 luni, 3 săptămâni și 2 zile”, cel mai râvnit trofeu de la Cannes Palme d'Or. „Mungiu este forța care a reușit să rupă bariera. Avem de-a face cu două personalități aflate la poli opuși. Puiu este cel îndrăzneț care a pus lucrurile în mișcare și Mungiu este cel care a așezat totul pe o fundație”, mai spunea Șuteu.

„4,3,2” merită văzut de cea mai mare audență posibilă și pentru că oferă o alternativă binevenită la atitudinea trivială față de avort care există acum în filmele americane, dar, în cea mai mare parte, pentru că marchează ivirea unui important nou talent în scenaristul și regizorul român Cristian Mungiu, scria, în 2008, New York Times.

De mai bine de un deceniu, filmul românesc câștigă aprecierea criticilor străini și premii importante la festivalurile internațional. „A fost sau n-a fost”, de Corneliu Porumboiu, a primit Camera d'Or, la Cannes în 2006. „California Dreamin'”, al regretatului regizor Cristian Nemescu a câștigat, în 2007, premiul la secțiunea “Un Certain Regard” la Festivalul de la Cannes. În 2008, „Polițist, adjectiv”, al lui Corneliu Porumboiu, lua premiul criticilor de film, tot la Cannes. În 2010, „Eu când vreau să fluier, fluier”, al lui Florin Șerban era răsplătit cu Ursul de argint la Festivalul de film de la Berlin. Doi ani mai târziu, „După dealuri”, de Cristian Mungiu, lua, la Cannes, premiul pentru scenariu, dar și pe cel pentru interpretare feminină, pentru jocul Cosminei Stratan și al Cristinei Flutur. În 2013, „Poziția copilului”, de Călin Peter Netzer câștiga Ursul de Aur pentru cel mai bun film, la Berlin, iar în 2015, „Aferim”, de Radu Jude primea la același festival Ursul de Argint pentru cea mai bună peliculă. Anul acesta, criticii străini de film vorbeau despre o „dominație a filmului românesc” la Cannes, lungmetrajul "Bacalaureat", regizat de Cristian Mungiu şi pelicula "Sieranevada", regizată de Cristi Puiu, fiind incluse în selecția oficială. Iar Mungiu a câștigat premiul pentru regie.

„Ca percepție, mie mi se pare că e cel mai de succes domeniu cultural din România. În momentul în care mergi la Cannes, la Berlin, la Sundance, acela este nivelul maxim: în termeni de tenis este Wimbledon, Rolland Garros, Australian Open. Mai sus de atât nu poți merge. Un Palme d'Or la Cannes? Sunt regizori arhicunoscuți care visează o selecție acolo și nu o au într-o viață. Anul acesta, chiar presa străină a scris despre dominația filmului românesc la Cannes. Am auzit de foarte mult timp, de la primul succes al lui Cristi Puiu la Cannes. La vreo doi-trei ani, după ce au venit din urmă Porumboiu, Mungiu, tot am auzit că se va duce noul val românesc. Dar, uite că apar voci noi, oameni diferiți. Radu Jude, înainte de „Aferim”, era considerat un regizor foarte bun, dar nu cred că era băgat în elită, în careul de ași. Acum este și el acolo. Uitați ce se întâmplă acum cu Bogdan Mirică”, spunea, într-un interviu pentru Republica.ro, scriitorul și scenaristul Florin Lăzărescu, cel care a semnat scenariul de la „Aferim”.

Bogdan Mirică a câștigat anul acesta, la Cannes, premiul criticilor de filme, FIPRESCI, pentru thrillerul „Dogs”, un film de debut „foarte sigur”, după cum îl descrie The Screen Daily, în care „tensiunea pare că se contopește, la nivel molecular, cu căldura oprimantă”. Un film în care ritmurile de țară sunt foarte lente, dar care „nu lâncezește niciun moment”. 

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp 

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere
  • Valentin check icon
    Filmul de artă o duce foarte bine în România, însă din păcate nu avem şi film comercial. Cannes seamănă cu o expoziţie de pictură care, e drept, a înlocuit Oscarul. Asta i-a determinat până şi pe americani să scoată câteva filme "europene", fără acţiune, cu multă psihologie etc. Avem o cinematografie de artă, dar nu avem şi filme care să umple cinematografele. Nu avem comedii, nu avem filme SF, nu avem film pentru copii (gen Zootopia sau ), deşi la noi se lucrează filme 3D pentru studiouri din străinătate. Nu cred că putem avea o cinematografie românească doar cu filme de artă. Ar trebui să avem şi film comercial.
    • Like 0


Îți recomandăm

AI act conținut inteligență artificială / sursa foto: Profimedia

Într-o încercare de a accelera colaborarea dintre companiile de AI și societatea civilă, UE a recrutat anul trecut un grup de cercetători în domeniul media și AI care au fost rugați sa redacteze un Cod de bune practici, un document cu niște măsuri concrete ce pot fi adoptate de platformele digitale.

Citește mai mult

articol audio
play icon mic icon sursa foto: romania.europalibera.org

Adulții s-au închis iar în camera mică, locul privilegiat care reunește două obiecte foarte prețioase: un radio mare și magnetofonul. Ies din când în când misterioși, șoptindu-și diverse vorbe, ne zâmbesc și se închid din nou în cameră. Mai sosesc și prietene de-ale mamei din vecini, care sunt primite rapid în spatele ușilor închise. Acest „ritual“ nu este deloc nou pentru noi, îi cunoaștem deja etapele și emoția: din când în când, radioul devine punctul central al casei, adulții se îngrămădesc lângă el, închid ușile și ne îndeamnă să ne vedem liniștiți de joacă.

Citește mai mult

articol audio
play icon mic icon Risipa alimentara / sursa foto: Profimedia

În fiecare zi vorbim despre costuri, marje, stocuri, pierderi. Mai rar vorbim despre pâinea, laptele, fructele, mesele gătite și produsele bune pentru consum care ies din circuit și ajung, pur și simplu, gunoi. Iar asta se întâmplă într-o țară în care există copii care se culcă fără o masă sigură, vârstnici care își numără pensia la sfârșitul lunii și asociații care încearcă să țină în viață, la propriu, atât oameni, cât și animale abandonate.

Citește mai mult

Cristian Tudor Popescu

Există în istoria cinematografului două pietre de hotar: „Nașterea unei Națiuni”, de David Wark Griffith (1915), și „Triumful Voinței”, de Leni Riefenstahl (1935). Din punct de vedere al inovării în limbajul cinematografic, aflat în perioada de început a filmului mut la Griffith, și a primilor ani ai sonorului la Riefenstahl, e vorba de capodopere. Însă ideologia și etica lor sunt cât se poate de malefice: rasism feroce antinegri la Griffith, glorificarea lui Hitler la Riefenstahl.

Citește mai mult