Filmul românesc, în cronicile străine de acum 10 ani și în cele de astăzi

„O capodoperă”, un film care „pare atât de real încât te absoarbe în lumea lui în același fel în care un documentar precum „Spital”, din 1970, al lui Frederick Wiseman ți se infiltrează în conștiință”. E un fragment dintr-o cronică din New York Times, de acum un deceniu, despre „Moartea domnului Lăzărescu”, filmul cu care regizorul Cristi Puiu câștigase la Cannes marele premiu al secțiunii Un Certain Regard. 

Parte din genialitatea filmului stă în transmiterea uimitoare și neiertătoare a marelui adevăr că, pentru cei mai mulți dintre noi, moartea nu este un moment izolat, ci un proces gradual, insidios de deteriorare. (...) dar acest proces este unul eroic și domnul Lăzărescu, deși are atât de puține de spus are retorica mută a unui erou”, scria pe atunci și The Guardian. 

Mai mult decât un film bun care primise un premiu mare, cea de-a doua peliculă a lui Cristi Puiu avea să devină începutul unei revoluții în cinematografia românească și în felul de a vedea realitatea. O revoluție care continuă și astăzi.

„Cred că Puiu este cel care a spart gheața, care a avut puterea și personalitatea necesară pentru a fi un deschizător de drumuri. El este creatorul de context”, declara, primăvara aceasta, ministrul Culturii, Corina Șuteu, care vorbea despre rivalitatea acestuia cu Cristian Mungiu. În 2007, Mungiu lua, cu pelicula „4 luni, 3 săptămâni și 2 zile”, cel mai râvnit trofeu de la Cannes Palme d'Or. „Mungiu este forța care a reușit să rupă bariera. Avem de-a face cu două personalități aflate la poli opuși. Puiu este cel îndrăzneț care a pus lucrurile în mișcare și Mungiu este cel care a așezat totul pe o fundație”, mai spunea Șuteu.

„4,3,2” merită văzut de cea mai mare audență posibilă și pentru că oferă o alternativă binevenită la atitudinea trivială față de avort care există acum în filmele americane, dar, în cea mai mare parte, pentru că marchează ivirea unui important nou talent în scenaristul și regizorul român Cristian Mungiu, scria, în 2008, New York Times.

De mai bine de un deceniu, filmul românesc câștigă aprecierea criticilor străini și premii importante la festivalurile internațional. „A fost sau n-a fost”, de Corneliu Porumboiu, a primit Camera d'Or, la Cannes în 2006. „California Dreamin'”, al regretatului regizor Cristian Nemescu a câștigat, în 2007, premiul la secțiunea “Un Certain Regard” la Festivalul de la Cannes. În 2008, „Polițist, adjectiv”, al lui Corneliu Porumboiu, lua premiul criticilor de film, tot la Cannes. În 2010, „Eu când vreau să fluier, fluier”, al lui Florin Șerban era răsplătit cu Ursul de argint la Festivalul de film de la Berlin. Doi ani mai târziu, „După dealuri”, de Cristian Mungiu, lua, la Cannes, premiul pentru scenariu, dar și pe cel pentru interpretare feminină, pentru jocul Cosminei Stratan și al Cristinei Flutur. În 2013, „Poziția copilului”, de Călin Peter Netzer câștiga Ursul de Aur pentru cel mai bun film, la Berlin, iar în 2015, „Aferim”, de Radu Jude primea la același festival Ursul de Argint pentru cea mai bună peliculă. Anul acesta, criticii străini de film vorbeau despre o „dominație a filmului românesc” la Cannes, lungmetrajul "Bacalaureat", regizat de Cristian Mungiu şi pelicula "Sieranevada", regizată de Cristi Puiu, fiind incluse în selecția oficială. Iar Mungiu a câștigat premiul pentru regie.

„Ca percepție, mie mi se pare că e cel mai de succes domeniu cultural din România. În momentul în care mergi la Cannes, la Berlin, la Sundance, acela este nivelul maxim: în termeni de tenis este Wimbledon, Rolland Garros, Australian Open. Mai sus de atât nu poți merge. Un Palme d'Or la Cannes? Sunt regizori arhicunoscuți care visează o selecție acolo și nu o au într-o viață. Anul acesta, chiar presa străină a scris despre dominația filmului românesc la Cannes. Am auzit de foarte mult timp, de la primul succes al lui Cristi Puiu la Cannes. La vreo doi-trei ani, după ce au venit din urmă Porumboiu, Mungiu, tot am auzit că se va duce noul val românesc. Dar, uite că apar voci noi, oameni diferiți. Radu Jude, înainte de „Aferim”, era considerat un regizor foarte bun, dar nu cred că era băgat în elită, în careul de ași. Acum este și el acolo. Uitați ce se întâmplă acum cu Bogdan Mirică”, spunea, într-un interviu pentru Republica.ro, scriitorul și scenaristul Florin Lăzărescu, cel care a semnat scenariul de la „Aferim”.

Bogdan Mirică a câștigat anul acesta, la Cannes, premiul criticilor de filme, FIPRESCI, pentru thrillerul „Dogs”, un film de debut „foarte sigur”, după cum îl descrie The Screen Daily, în care „tensiunea pare că se contopește, la nivel molecular, cu căldura oprimantă”. Un film în care ritmurile de țară sunt foarte lente, dar care „nu lâncezește niciun moment”. 

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp