Sari la continut

Republica împlinește 10 ani

Un deceniu în care am ținut deschis un spațiu rar în România: unul al ideilor curate, al argumentelor care nu se tem de lumină și al vocilor care gândesc cu adevărat. Într-o vreme în care zgomotul crește, noi am mizat pe ceea ce contează: conținut de calitate, autentic, fără artificii, libertate de gândire, profunzime în loc de superficialitate. Pentru că doar așa România poate merge înainte. Să rămânem împreună într-un loc al reflecției, al întrebărilor care incomodează și al conversațiilor care schimbă ceva. Scrie, întreabă, contestă, propune. 
Republica îți aparține. De 10 ani și pentru anii care vin.

Tudor Giurgiu: În Moldova, decanul facultății de Drept a propus ca „De ce eu?” să devină obiect de studiu pentru studenți

De la lansarea sa, la începutul anului 2015, filmul „De ce eu”, regizat de Tudor Giurgiu, s-a plimbat prin lume. De la Berlin la New York, din Argentina în Japonia, din Republica Moldova în India. 

„În India, au venit părinți să îmi spună că au un copil care e procuror, care își pune aceleași probleme de morală. Filmul nu cred că a fost, cu excepția Finlandei, poate, difuzat încă în zona scandinavă, unde problema corupției nu este o temă fundamentală, așa cum este în țările din estul Europei. A fost însă extrem de apreciat în Bulgaria sau în Republica Moldova, unde a fost propus de decanul Facultății de Drept să devină obiect de studiu pentru studenți, pentru cei care vor să se facă procurori”, povestește regizorul Tudor Giurgiu pentru Republica.ro

Succesul filmelor românești în străinătate vine, în opinia lui, din felul în care acestea reușesc să atingă, prin diferite limbaje artistice, teme fundamentale, relevante la nivel global: de la drama unui om, aflat față în față cu propria moarte, în „Moartea domnului Lăzărescu”, de Cristi Puiu, până la problemele pe care părinții și le pun atunci când e vorba despre copilul lor și alegerile pe care ajung să le facă, în „Bacalaureat”, de Cristian Mungiu. 

„În SUA există, în special datorită festivalului „Making Waves”, un mare interes față de filmul românesc și sunt spectatori americani care vin și plătesc bilet, e deja o tradiție să vadă filmele românești, recolta ultimului an. Filmul românesc a început în ultimii ani să se diversifice foarte mult ca gen. Pelicula „Câini”, al lui Bogdan Mirică, premiat la Cannes și la TIFF, e un film care reprezintă o ruptură puternică de filmele noului val, de minimalism, de cadre statice. „Câini” arată că filmul românesc poate să povestească și altceva și într-un alt fel”, crede Tudor Giurgiu.

Acesta se pregătește să înceapă filmările la o nouă peliculă, o ecranizare după romanul „Apropierea”, a scriitorului Marin Mălaicu-Hondrari. Aceasta urmează să fie filmată în Spania și ar urma să fie terminată în vara anului următor. „O să plec acum în prospecție în Spania, să batem în cuie locurile de filmare”, spune regizorul, care estimează că bugetul filmului, coproducție româno-spaniolă, ar putea ajunge la un milion de euro.

Ajung vreodată filmele românești să facă încasări pe măsura succesului pe care îl au la festivaluri și la criticii străini? „Nu pot să spun decât că cele trei filme ale mele au mers foarte bine până acum atât la public cât și la festivaluri. Au fost filme de genuri diferite, care au mers la public și pentru mine relația cu publicul e importantă. Dacă mă întrebi, sigur că banii pe care îi cheltuim la nivelul distribuției și promovării ajung să fie sensibil egali cu volumul veniturilor din exploatare. Ceea ce arată că dacă vrei să faci o campanie de promovare puternică filmul de abia își recuperează cheltuielile de distribuție. Asta este problema lipsei de săli de România, nu avem suficiente cinematografe, a fost un jaf programat în ultimii 25 de ani în zona asta. Ne chinuim, încercăm să facem rezultate cât mai bune la box office, dar până la urmă suntem limitați de rețeaua de săli”.

Pe 28 iunie, Tudor Giurgiu va fi prezent la o dezbatere pe tema industriei cinematografice românești la British Film Institute din Londra, în cadrul proiectului „Revoluție în realism. Noul cinema românesc”, organizat de ICR Londra. La discuția moderată de criticul de film Geoff Andrew, vor mai lua parte regizorii Anca Damian și Radu Muntean. 

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp 

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere
  • check icon
    Nu neapărat nr. sălilor este o problemă,să fim serioși.Dacă piața era avidă după filme de cinematograf,apăreau cinematografe particulare cu miile.Se pare că în România ca și în Japonia de ex. oamenii nu mai sunt atrași de a sta într-o sală pe întuneric,plină de necunoscuți mâncători de semințe sau floricele,total lipsit de comfort, ca să vadă un film ca acum o sută de ani în plină evoluție fulminantă a tehnologiei digitale audio/video prin internet.
    • Like 1


Îți recomandăm

blocuri - Bucuresti

Locuiesc într-un bloc de 4 etaje. Unii i-ar spune “bloc comunist”, pentru că e construit înainte de cutremurul din 1977, pe care l-am și prins, de altfel, aici. În urmă cu aproape 20 de ani, la câteva zeci de metri de blocul alăturat, tot de 4 etaje, un dezvoltator străin a construit un complex rezidențial, care include și un turn de 20 de etaje. (Foto: Inquam Photos / George Călin)

Citește mai mult

Alex Livadaru

Cu sau fără referendum propus de Nicușor Dan (altfel discutabil din punct de vedere procedural & legal)- puterea judecătorească trebuie să accepte că e nevoie să fie controlată | verificată | auditată (în sensul de ”checks & balances”) de celelalte 2 puteri (legislativă | executivă). Așa cum puterea legislativă trebuie și poate să le controleze pe celelalte două (legislativă | executivă).

Citește mai mult

Daniel van Soest - Suceava

Totuși, văd o diferență. PNL arată o anumită capacitate de autocurățire — altfel domnul Bolojan nu ar fi devenit prim-ministru. PSD, în schimb, s-a băgat în tranșee ca să lupte până la capăt, transformându-se într-un partid-zombie, pe care pare să-l mai poată îndrăgi doar un alt partid insalubru, precum AUR.(În imagine, Daniel van Soest)

Citește mai mult

Crăciun

Mă gândeam zilele trecute că anul ăsta și anul anterior au fost cei mai răi ani pe care i-am trăit eu vreodată. Și da, nu m-am născut ieri. Am prins și pandemia, și debutul invaziei din Ucraina, și joaca lui Dragnea de-a puterea, și mandatul de premier al lui Adrian Năstase. Am prins cam toate plăgile ultimelor trei decenii și jumătate, dar tot mi se pare că anul ăsta și anul trecut au fost cei mai răi ani ai vieții mele.

Citește mai mult

Revoluția

Stăteam chitiți, cu lumina stinsă, încercând să ghicim la ce distanță se trăgea. Focurile de armă se auzeau surd. Apoi, dintr-odată, o ploaie de metal a căzut peste casă. Tata ne-a apucat pe mine și pe sora mea de câte o aripă și ne-a zvârlit în pivniță. Acolo am stat o vreme, desculțe, învelite într-un preș vechi, în beciul care mirosea a varză murată, până când nu s-au mai auzit nici împușcături, nici maşini.

Citește mai mult