Foto: Twitter/ US Open
„Ce minunăție ar fi o finală Răducanu-Fernandez!...”. Încheiam articolul precedent cu sentimentul castelului de vată colorată din nori al copilăriei. Și, mărturisesc, cu hotărârea, deloc obiectivă sau profesionistă, de a refuza să mă uit la o finală Sabalenka-Sakkari.
Mi se părea prea de tot ca tăcerea și zâmbetul să învingă forța și strigătul. Să ne întoarcem la arta de orfevru a tenisului mut, tenisul fetelor de acum un veac, Chris, Steffi, Martina, Martina, Justine, așa cum mă întorc de atâtea ori la filmul mut.
Răducanu și Fernandez au înfruntat loviturile de ghioagă țipate ale lui Sakkari și Sabalenka cu un curaj, o iscusință și o finețe ireale.
Ele n-au jucat tenis, au creat, sau mai bine zis au născut tenis pe fundul hăului bubuitor al arenei Arthur Ashe. Meciurile lor pot fi înrămate ca niște picturi de mari maeștri renascentiști, să le vadă tot Pământul.
Un Pământ călcat în picioare de putere și sălbăticie, din care au răsărit și rezistă două flori de stâncă, Emma și Leylah...
Alătură-te comunității noastre. Scrie bine și argumentat și poți fi unul dintre editorialiștii platformei noastre.
Aste doua copile nu doar că nu icnesc ca la salonul de obstetrică la fiecare lovire de minge, cum fac multe jucătoare ce încă poartă nemesisul Sharapovei, nu doar că nu se-ncruntă și nu iși defulează isteriile în tantrumuri jenante la privit, nu doar că nu se răstesc la antrenori în timpul meciului... dar chiar joaca un tenis fermecător, ofensiv, curajos, creativ... Sunt pline de bun simț, umor și inteligență, și au o charismă autentica și proaspătă. "Tocmai am învățat să pun o scurtă", spunea candid Emma la ultima conferință de presă...
Ba chiar aș paria, nu știu de ce, și că vor participa la toate Olimpiadele și FedCup-urile posibile...
Păcat că unei prea mult răsfățate jucătoare (inclusiv de catre dv., maestre) îi lipsesc toate câteșcelele de mai dinainte.