Ghici cine scapă de Fisc?

Foto: George Călin/ Inquam Photos

Ștergerea datoriilor către Fisc pentru Victor Ciorbea este un act public de o gravitate fără margini.

Dacă admitem că un întreprinzător poate, în cazuri cu totul excepționale, să beneficieze de o amnistie fiscală, în schimb este de netolerat ilegalitatea pe care o comit autoritățile statului aplicând amnistia unor persoane fizice. Putem să înțelegem că o firmă ajunge să se înglodeze în datorii, pentru că a greșit planul de afaceri, pentru că s-a împrumutat în condiții dezavantajoase, pentru că s-a modificat legislația fiscală etc., motivele pot fi numeroase. Şi pentru că statul nu are, în principiu, niciun interes să descurajeze inițiativa privată, investițiile și crearea de locuri de muncă, pentru că statul nu urmărește să îndatoreze firmele și să blocheze astfel activitatea economică, atunci da, în condiții bine precizate, el poate decide să mai dea o șansă afacerii, abia după ce se convinge că blocajul în datorii este de nedepășit prin toate celelalte mijloace.

Dar a șterge datoriile față de stat ale unei persoane fizice (fie ea avocat, fie ea și Avocat al Poporului) este de la început și până la sfârșit un act ilegal și discriminatoriu. Aflăm că Victor Ciorbea nu și-a plătit vreme de peste 10 ani asigurările de sănătate și vreme de peste 5 ani impozitele pe venit. Mai aflăm că fericitul cuplu Ciorbea locuiește într-o vilă atât de mare, încât nu a fost capabil să-și plătească ratele, astfel că grijulia doamnă Dăncilă și devotatele ei slugi au decis să-i facă uitate datoriile acestui individ nesătul și pus pe căpătuială.

99% dintre cetățenii acestei țări, dacă ar fi avut vreme de doi ani de zile întârzieri în plata dărilor, dări ale firmei, impozite sau rate lunare, ar fi avut conturile blocate și ar fi fost executați silit. Orice familie care nu și-ar fi plătit vreme de câteva luni doar rata la creditul ipotecar ar fi fost scoasă în stradă cu mascații.

Datoriile familiei Ciorbea nu vin din eroarea unui plan de afaceri, nici din veniturile mici, nici din alte motive naturale sau divine. Ele au o singură sursă: lăcomia fără margini a unor oameni care vor să trăiască peste condiția lor, fiind dispuși pentru asta să se vândă cu totul primului stăpân care le satisface poftele. Statul român, adică noi toți, i-am dat și îi dăm domnului Ciorbea 50 000 de lei pe lună, peste 130 000 de euro pe an. Datoriile sale, șterse de sufletul mare al femeii cu broșă, se ridicau la vreo patru salarii lunare. Dar pentru cineva posedat de o asemenea lăcomie, nici acești bani nu au fost de ajuns, așa că a fost scutit de una dintre obligațiile pe care fiecare cetățean al acestei țări le are față de statul român și față de toți semenii lui. Asigurările de sănătate și impozitele pe salariu sunt traducerea financiară a solidarității pe care fiecare dintre noi o demonstrăm față de semenii noștri. Dar dacă domnul Ciorbea refuză de zece ani să-și plătească obligațiile față de stat și față de noi, de ce ar mai trebui el să beneficieze de toate drepturile de care beneficiază cei care își achită datoriile cetățenești?

Pentru tot ceea ce a făcut vreme de zece ani prin neplata obligațiilor fiscale, domnul Ciorbea ar fi trebuit să suporte rigorile legii și să fie executat silit. Un bugetar de lux chemat să reprezinte poporul care locuiește într-o casă de 700 de metri pătrați și care nu respectă legea fiscală a țării sale nu are de ce să beneficieze de circumstanțe atenuante. Dimpotrivă, pentru că trebuia să fie un model social și nu a fost, ar fi trebuit tratat cu asprime suplimentară. Dar în loc să fie un exemplu, a ales să fie slugă și să se sustragă de la datoria față de societate, pentru că doar cineva care face servicii uriașe celor de la putere poate căpăta privilegiu de a nu-și plăti datoriile dintr-un salariu echivalent cu salariul a 10-15 profesori și, mai ales, are dreptul să nu fie cercetat de Fisc, ci premiat de Fisc.

Aplicând această măsură, ANAF a creat un precedent periculos, împărțind acum prin lege și prin aplicarea ei cetățenii în două categorii: una a celor obligați prin toate instrumentele de forță să se supună legii; și alta așezată deasupra legii, scutită de aplicarea ei și bucurându-se de privilegii nemaivăzute, în case de lux și cu salarii obscene. De ce un om care lucrează cinstit pentru un salariu de mizerie este scos în stradă și executat silit pentru 100 de lei, în vreme ce un nomenclaturist are dreptul să facă credite uriașe ca să-și satisfacă libidoul locativ, să nu plătească nici ratele și nici dările către stat? Nu oamenii introduc anarhia în societate, nu oamenii simpli sunt la originea ilegalităților care sufocă societatea, ci însuși statul se comportă ca un infractor tratându-și cu măsuri diferite cetățenii și încălcând astfel Constituția.

Şi încă ceva: nu am văzut pe niciunul dintre pretinșii militanți de stânga semnalând măcar, dacă nu sancționând ori denunțând această situație de inechitate socială, de sfidare a drepturilor și obligațiilor cetățenești. Pesemne au fost cu toții ocupați să jubileze la aflarea veștii despre miros de prăjeală dintr-o curte bucureșteană și se năpustească apoi, cu aceeași sclipire de jubilație în ochi, asupra unei reclame. Dar e firesc, Mihai Şora e o pradă mult mai comodă și o țintă mult mai ușoară decât Victor Ciorbea. Pe Mihai Şora nu-l apără nici gardul înalt al vilei, nici partidul, nici fiscul. Sfântă ipocrizie, divină ratare.

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp