Sari la continut

La 9 ani de Republica, întrebăm: ChatGPT la urne – Ce ar vota inteligența artificială? Dar tu?

De 9 ani, Republica construiește o comunitate în care ideile prind glas și dezbaterile autentice fac diferența. Anul acesta, facem un experiment: l-am întrebat pe ChatGPT cum ar vota la alegerile din România. Însă întrebarea cea mai importantă rămâne pentru tine: cum alegi tu viitorul? Scrie, alătură-te conversației și hai să schimbăm România împreună!

Ghinion, Guvernul 13! Liviu Dragnea nu se lasă până nu face România țăndări. Și prima frază de om liber a lui Sorin Grindeanu

Sorin Grindeanu - Liviu Dragnea

Foto: Guliver Getty Images

Liviu Dragnea a reușit în aceste ultime zile să facă țăndări câteva mituri legate de PSD:

1. Mitul competenței despre care vă mai vorbeam. „Or fi ei hoți, dar măcar sunt competenți”, este marele alibi moral pe care votanții PSD ți-l oferă atunci când vorbești despre corupția endemică din acest partid. Ei bine, pentru a justifica dărâmarea propriului Guvern, Liviu Dragnea ne spune că Guvernul său nu a fost doar prost, ci o catastrofă, o calamitate. Ghinion, Guvernul 13! scuipă în urmă dl. Dragnea. Doar 13 la sută dintre obiectivele programului de guvernare ar fi fost îndeplinite, spune o motivare hilară care frizează umorul absurd și ridicolul, a unei sentințe luate încă din urmă cu câteva zile. Căci prima dată dl. Dragnea a dat sentința și după aceea a căutat motivele. Același Liviu Dragnea spunea în ianuarie: „Îmi asum întreaga răspundere pentru echipa guvernamentală”. În bunul stil al șefului român, asumarea dl. Dragnea înseamnă să concediezi secretara. Niciun fel de apăsare, niciun fel de jenă, niciun fel de scuză nu am văzut în această seară la Liviu Dragnea, în timp ce anunța rezultatele „evaluării”. Gros obraz!

2. Mitul tinereții ca argument al competenței. Același Liviu Dragnea spunea în ianuarie: „E foarte multă tinerețe, dorință și încărcare de responsabilitate la acest Guvern”. Când îi înlocuiești pe bătrâni - care, așa comuniști cu erau, știau carte și meserie - cu secretarele, șoferii și vechilii lor, astea-s rezultatele.

3. Mitul unității de monolit al partidului. În urmă cu șase luni, Liviu Dragnea conducea cu mână de fier partidul, fără să aibă practic opoziție în PSD. Azi s-a creat o aripă pe axa Grindeanu - Ponta - Chirica (Iași), care riscă să rupă PSD. Povestea Partidului este istoria unor execuții sumare. Partidul are o lungă istorie în care îi scoate pe tovarăși din poză, cu mult înainte de apariția Photoshopului. Liviu Dragnea știa asta. În momentul în care i-a cerut prin interpuși lui Sorin Grindeanu să-și dea demisia, știa că trebuie să apese pedala la blană. Dacă n-ar fi mers până la capăt, partidul ar fi înțeles că are un lider slab. Zilele lui Liviu Dragnea la șefia PSD ar fi fost numărate. Oricât de puternic e un lider al Partidului azi, dacă lasă sânge, a doua zi este șters din poză. În momentul aceasta, supraviețuirea lui Liviu Dragnea depinde de excluderea din Partid a tuturor celor care-l contestă, începând cu Sorin Grindeanu și Victor Ponta. Liviu Dragnea e în stare să dinamiteze propriul partid ca să-și păstreze iluzia puterii.

După conferința din această seară, și cel mai fanatic susținător al Partidului trebuie să fi căzut pe gânduri. Iresponsabilitatea acestui om, Liviu Dragnea, care guvernează doar prin manipulare TV, care țese zilnic scenarii din ce în ce mai halucinante, care este capabil să-și arunce în aer Guvernul pus acum 6 luni, care își sacrifică apropiații ca să-și salveze pielea, n-are legătură doar cu politicăreala măruntă de partid. Din păcate, dl. Dragnea se încăpățânează să arunce România în criză cu mult înainte ca mult anunțata criză mondială să treacă peste noi. Un singur cuvânt sperie economia mai mult decât orice: instabilitate! De stabilitatea unei țări depind investițiile, locurile de muncă, creditele, salariile, pensiile, viețile noastre, ale tuturor.

„Nu-mi dau demisia!” a anunțat târziu în noapte premierul Sorin Grindeanu. Este prima frază de om liber rostită de acest om după șase luni rușinoase.

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp 

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere
  • Cri check icon
    E dea dreptul induiosatoare pledoaria pe care o face dl.Negrutiu pentru dl. Grindeanu, in antiteza cu dl. Dragnea. In opinia mea lucrurile stau un pic altfel.
    In primul rand, constat ca ordonanta 13 inca il mai preocupa de dl. Negrutiu, desi ea a fost retrasa de mult, iar CCR a restabilit adevarul, si anume ca respectiva ordonanta nu a incalcat nicio lege. Dl.Negrutiu, ca si multi alti adversari ai PSD, pare sa fi ramas "blocat" la respectiva ordonanta.
    Trebuie sa acceptam, fie ca ne place sau nu PSD, ca este dreptul unui partid sau coalitii majoritare din Parlament nu doar de a-si impune propriul guvern, ci si de a schimba acest guvern dupa propriile ratiuni politice.
    Dl. Grindeanu a acceptat fara sovaire functia de prim ministru; acum, cand aceiasi coalitie care l-a numit in functie doreste sa-l demita, dl. Grindeanu se supara amarnic si se leaga cu lanturi de fotoliul de premier. Precum defunctul Radu Vasile.
    Mai mult, dl. prim ministru a organizat o conferinta de presa in care il acuza pe dl. Dragnea de toate relele din lume.
    Insa eu ma intreb, oare de ce nu o fi observat mai din timp dl Grindeanu defectele lui Dragnea, ca doar sunt colegi de partid de multi ani; aceste defecte ale sefului PSD se pare ca l-au suparat pe Grindeanu abia dupa ce Dragnea l-a demis din partid si i-a luat si functia.
    Dl. Negrutiu se inseala complet crezand ca Grindeanu a dat dovada de barbatie si ca s-ar fi "eliberat" de sub tutela lui Dragnea.
    Dimpotriva, dl. Grindeanu, rasculandu-se in public, cu toate consecintele negative pentru propriul sau partid, a dat dovada de o totala lipsa de caracter. Un partid este o structura politica la care aderi de buna voie si implicit ai datoria sa respecti politica promovata de partidul respectiv precum si sa accepti ierarhia stabilita in interiorul partidului.
    Nu te obliga absolut nimeni sa accepti un sef autoritar sau niste principii care contravin propriilor tale convingeri, dar un om de caracter s-ar fi "revoltat" si inainte de a primi functie mare si privilegii, nu doar dupa ce i-au fost retrase.
    Asta daca poseda morala si caracter. Nu e cazul d-lui Grindeanu.
    Din toata lamentatia penibila din conferinta de presa a domnului Grindeanu, mie mi-a atras atentia doar o singura propozitie: "acesta este adevaratul Grindeanu", ne-a avertizat premierul.
    Daca acesta este adevaratul om Grindeanu, inseamna ca toata prestatia sa de pana acum din PSD a fost falsa, iar dl. Dragnea nu este capabil sa-si cunoasca colaboratorii; iar consecintele le vedem astazi cu totzii.

    • Like 0
  • Impuscati-l pe Dragnea,duceti-i pe cei 3 care au trecut "testul" la o gradina zoologica si apoi este imposibil sa nu fie in PSD-ul ala un om pregatit,cu coloana verticala si dreapta care sa preia functia de premier.Sau poate,dupa ultima dovada de comportament a lui Grindeanu,s-a scuturat de Dragnea si a aparut adevaratul om care nu vrea sa fie marioneta si care ar putea sa-si faca treaba asa cum se cere.Oare?Doamne,cat rau poate face un psihopat de Teleorman cu cativa prosti in jurul lui!!!
    • Like 1
  • bluenavy check icon
    Partidul nu se rupe. Partidului I SE rupe...
    ... desigur, "de catre" securisti, DNA, presedinte, Soros, multinationale, homosexuali, pagani, afaceristi, interese, "romanii care nu sunt mandri".
    • Like 0
  • Cred cu interes pentru binele acestei tari mari si frumoase ,ca sunt destule probe ,pentru a demonstra ca Liviu Dragnea si Tariceanu sunt impostori si tradatori.Cine se sesizeaza ?
    • Like 0
  • Presa exulta! Au aparut subiecte noi! PSD si Dragnea au observat ca "jocul politic" este in impas, pe plan politic nu se mai intampla nimic, opozitia e "moarta-n papusoi" sau in concediu medical (spun voci ca ar fi irecuperabila); asa ca ce s-a gandit coalitia de guvernare? Hai sa facem ceva, ne uita lumea! Asa ca au hotarat sa dea jos propriul guvern. Erau singurii care puteau s-o faca! Unii sunt bulversati, altii dezinteresati, altii scarbiti, numai "formatorii de opinie" sunt in extaz, au subiect, au ce sa dezbata. Cei care mai ieri il injurau pe Grindeanu azi il proslavesc, cei care-l proslaveau il batjocoresc. Dumnezeu sa-i inteleaga!
    Cat despre "fraza de om liber", hai sa fim seriosi! Un prim-ministru liber e o aberatie, el are un contract cu cei care l-au pus acolo si implicit cu cei care au votat pe cei care l-au pus acolo. Libertatea lui e minima, doar acasa cu familia si cred ca nici acolo!
    • Like 0
  • check icon
    :))))))))))))))))) Luăm în calcul declaraţile lui Trump făcute lui Ioha, alea cum că nici vorbă să fim abandonaţi ruşilor şi corupţilor, ne aducem aminte aia cu "Grindeanu este ofiţer acoperit", nu uităm şi porumbelul lui Vâlcov, "Grindeanu nu a îmbunătățit relațiile economice cu Rusia", şi realizăm că asistăm la un meci între interlopi cocoţaţi în corcuduşul politicii româneşti, având în spate servicii.
    Ce face Grindeanu n-o face de capul lui, fiindcă ar avea testicoaie şi coloană verticală.
    Livake poate să numească şi pe geal Marin Dragnea, ăla venit în ţară cu tancurile sovietice, tot este halit!
    Părerea mea.
    Foarte interesant, aseară prelungeala Aneta 3, Ionuţ Cristache-România 9-TVR, invitat Cristoiu-găina cu pui vii, NU îl înjură pe Grindeanu, dar fac băşcălie de Dragnea!
    • Like 2
    • @
      Dee Dee check icon
      Și de ce n-ar face? Sistemul i-a executat, le-a luat sediiile, abuziv, iar politrucii au fost păcăliți de securiști de fiecare dată.
      Aceeași securiști care fură în România de rup, se bucură de susținerea străzii #rezist.
      • Like 0
    • @ Dee Dee
      check icon
      :))))))))))))))))))))))))
      Sireacii ne-securişti care este ei de slugile Varanului de aduna valuţilii lui Pingelică-Împărat, mă umflă plânsul de mila lor!
      • Like 0
  • Prin refuzul sau de a mai executa ordine dl Grindeanu a reusit sa-si spele rusinea cu care ar fi trebuit ca familia sa sa traiasca dupa ce dansul nu ar mai fi fost premier. Tot respectul din partea unuia care a fost seara de seara in Piata Victoriei cand s-a dat OUG 13. Rusine celorlati membri PSD care prefera in continuare slugarnicia la Erdogan de Teleorman.
    • Like 2
  • check icon
    Pe cine pacaleste Dragnea? Aduceti-va aminte:el nu stia nimic de ORD.13(?!),nu stia de legea salarizarii(?!),acum el nu i-a cerut demisia lui Grindeanu (dar le-a pus pe Olguta si firea).Este exact ca Iliescu la mineriada:el nu a chemat si manevrat minerii,dar i-a pus pe altii sa o faca(Sarbu.etc) Doi comunisti nenorociti!
    • Like 2
  • check icon
    Intrebarea care se pune e foarte simpla:au mintit pina acum 1 saptamana sau mint acum?Oricum ar fi tot mincinosi sunt!Si mai sunt si iresponsabili.Adica au numit in ianuarie crema pesedeului in guvern si acum constata ca astia au luat-o pe aratura...cu ce vor completa un nou guvern?Cat le va lua sa-si intre in atributii ca in ministere acu' e vanzoleala mare...vor invoca greaua mostenire...lasata de un guvern tot numit de ei?
    Sa ne fie de bine!Asta votam,asta primim!
    • Like 3
  • rp check icon
    there's no honor among thieves.
    o lupta in care discipolul foloseste impotriva mentorului arta si arma pe care le-a privit, invatat si preluat.
    21 de ani intr-un grup in care mentorul s-a dovedit maestru invatator.
    arta si arma dovedite toxice pentru mediu.

    pentru cei care vad si aud:
    e utila pentru mediu fraternizarea si incurajarea pentru unul din ei, imputernicirea prin atentie a acestui conflict?
    • Like 1


Îți recomandăm

Solar Resources

„La 16 ani, stăteam de pază la porumbi. Voiam să-mi iau o motocicletă și tata m-a pus la muncă. Aveam o bicicletă cu motor și un binoclu și dădeam roată zi și noapte să nu intre cineva cu căruța în câmp. Că așa se fura: intrau cu căruța în mijlocul câmpului, să nu fie văzuți, făceau o grămadă de pagubă, călcau tot porumbul. Acum vă dați seama că tata nu-și punea mare bază în mine, dar voia să mă facă să apreciez valoarea banului și să-mi cumpăr motocicleta din banii câștigați de mine”.

Citește mai mult

Octavian apolozan

Tavi, un tânăr din Constanța, și-a îndeplinit visul de a studia în străinătate, fiind în prezent student la Universitatea Tehnică din Delft (TU Delft), Olanda, una dintre cele mai renumite instituții de învățământ superior din Europa. Drumul său către această prestigioasă universitate a început încă din liceu, când și-a conturat pasiunea pentru matematică și informatică.

Citește mai mult

Green Steps

100.000 de români au participat la marcarea a 100 de kilometri din traseul Via Transilvanica într-un mod ingenios. „Drumul care unește”, este un traseu turistic de lungă distanță, care traversează România pe diagonală, de la Putna la Drobeta Turnu Severin și este destinat drumeției pe jos, cu bicicleta sau călare. Via Transilvanica este semnalizată cu marcaje vopsite și stâlpi indicatori. Pe parcursul drumeției, călătorii vizitează ceea ce constructorii spun că este cea mai lungă galerie de artă din lume, pentru că la fiecare kilometru se găsește o bornă din andezit sculptată individual.

Citește mai mult