Sari la continut

Republica împlinește 10 ani

Un deceniu în care am ținut deschis un spațiu rar în România: unul al ideilor curate, al argumentelor care nu se tem de lumină și al vocilor care gândesc cu adevărat. Într-o vreme în care zgomotul crește, noi am mizat pe ceea ce contează: conținut de calitate, autentic, fără artificii, libertate de gândire, profunzime în loc de superficialitate. Pentru că doar așa România poate merge înainte. Să rămânem împreună într-un loc al reflecției, al întrebărilor care incomodează și al conversațiilor care schimbă ceva. Scrie, întreabă, contestă, propune. 
Republica îți aparține. De 10 ani și pentru anii care vin.

Vrei o idee nouă de business? Începe cu două cuvinte care n-au nicio legătură între ele

Ina Ilie

„Restaurant” și „lentilă”. Două cuvinte care, la prima vedere, nu au absolut nimic în comun. Dar dacă vrei să găsești o idee nouă, tocmai lipsa legăturii dintre ele poate deveni punctul de plecare.

Acesta este unul dintre exercițiile prin care Ina Ilie, psihopedagog cu master în științe cognitive și cu peste 13 ani de experiență în zona gândirii creative și critice, le-a arătat antreprenorilor, la Stup, cum pot să iasă din tiparele obișnuite de gândire. Metodele prezentate sunt inspirate din lucrările lui Edward de Bono, autorul conceptului de „gândire laterală”, care a transformat creativitatea într-un set de tehnici ce pot fi exersate, nu într-un talent cu care unii oameni se nasc și alții nu.

Ideea de la care pornește totul este simplă: atunci când căutăm o soluție, creierul tinde să caute în zonele pe care le cunoaște deja. „Noi, de fapt, gândim tot în cutiuța noastră, în box”, spune Ina Ilie, explicând cum „creierul caută familiarul”.

  • Stup este un proiect al Băncii Transilvania, un spațiu fizic unde antreprenorii pot găsi sprijin indiferent de etapa în care se află business-ul lor. Stup funcționează ca un marketplace de produse și servicii necesare oricărui antreprenor, un loc în care oricând poți găsi consiliere gratuită dedicată afacerii tale. Și pentru că Stup este un loc în care chiar se fac lucruri, poți consulta agenda evenimentelor organizate și găzduite AICI

PMI: nu te grăbi să spui că o idee este bună sau proastă

Unul dintre instrumentele lui de Bono prezentate de Ina Ilie la Stup este PMI - un acronim de la „Plusuri”, „Minusuri”, „Interesant”. În loc să judeci imediat o idee prin „da” sau „nu”, exercițiul te obligă să te uiți la ea din trei direcții: ce avantaje are, ce dezavantaje are și ce este interesant la ea. PMI este conceput tocmai pentru a lărgi percepția înainte de a ajunge la o judecată sau la o decizie.

„De mâine vor fi doar autobuze fără scaune. Care vor fi plusurile?”, i-a provocat Ina pe antreprenorii prezenți să își dea frâu liber imaginației. Iar răspunsurile nu au întârziat să apară: oamenii vor sta mai puțin timp pe telefon, pentru că e mai greu să-l folosească în picioare, apar idei și business-uri noi, de exemplu „scaune portabile”, autobuzele ar putea fi regândite pentru alte utilizări, inclusiv evenimente culturale sau literare, mai mult spațiu pentru pasageri, posibilitatea de a transporta mai mulți oameni, mai puține scaune de întreținut. .

Dar minusuri?, a continuat Ina Ilie. Oamenii care nu pot sta în picioare ar fi dezavantajați, ar crește riscul de accidente, evacuarea în caz de urgență ar putea fi mai dificilă, iar vara autobuzele ar deveni și mai greu de suportat, unii renunță la transportul public și crește traficul de automobile pe străzi. 

Interesant? Ar fi interesant de văzut ce se întâmplă cu stațiile, cât pot rezista oamenii în picioare, dacă se limitează viteza autobuzului. 

Și aici începe partea cu adevărat interesantă. De ce este importantă a treia categorie? Pentru că „interesant” suspendă, pentru moment, verdictul. În exercițiul făcut de Ina Ilie, un participant observă că metoda te face să vezi o idee și din perspectiva altor oameni, nu doar din perspectiva proprie.

„Te face să vezi ce ar crede oamenii despre ideea ta sau cum ar reacționa, cum ar percepe ideea ta, comportamentul tău din perspectiva altor oameni, nu doar din perspectiva ta.” „Așa te scoate din perspectiva ta.”

Pentru un antreprenor, diferența poate fi importantă. O idee respinsă instantaneu pentru că „nu merge” poate ascunde o altă posibilitate, dacă este privită dintr-un alt unghi.

De fapt, un autobuz fără scaune nu este despre autobuze. Este un mod de a testa o idee până la capăt, de a-i urmări consecințele și de a vedea ce soluții apar. „Ne scoate din tipare” și ne face „să ne jucăm cu ideile, să explorăm ideile, să fim cercetători cu propriile idei”.

PO: ce se întâmplă dacă accepți, pentru câteva minute, că orice este posibil?

Un alt instrument folosit în gândirea laterală a lui de Bono este „PO”, care introduce o provocare și suspendă regulile obișnuite ale judecății.

În terminologia lui de Bono, PO este asociat cu „provocation operation”: o afirmație sau o idee nu trebuie să fie adevărată ori realistă; este folosită pentru a împinge gândirea într-un loc nou. Tocmai o idee aparent absurdă poate deveni treapta către una aplicabilă.

„Restaurant” și „ lentilă”: cum obligi creierul să creeze o legătură nouă

Aici apare unul dintre cele mai spectaculoase exerciții. Se ia o problemă - o nouă idee de restaurant - și i se adaugă un cuvânt ales la întâmplare: lentilă.

„Și avem restaurant - PO -lentile. După cum vedeți, l-am luat la întâmplare. Se numește cuvânt la întâmplare.”

Participanții nu trebuie să se gândească doar la obiectul „lentilă”, ci la conceptele pe care acesta le sugerează: perspectivă, claritate, transparență, concentrare.

Din acel moment, întrebarea se schimbă: ce poate însemna „perspectivă” pentru un restaurant? Ce poate însemna „claritate”? Ce afacere nouă poate apărea dacă legi aceste concepte de restaurant?

Așa apar idei care nu ar fi apărut dacă participanții ar fi stat pur și simplu să se întrebe „cum fac un restaurant mai bun?”. Tehnica este apropiată de ceea ce de Bono numește „random entry”: introducerea deliberată a unui cuvânt sau element aleatoriu pentru a crea asocieri noi.

„Nu trebuie să ai idei bune. Trebuie să ai multe idei”. Aceasta este una dintre schimbările importante de perspectivă propuse de Ina Ilie. În gândirea creativă, nu urmărești de la început ideea perfectă.

„Gândirea creativă presupune, ideal, foarte multe idei, nu neapărat idei bune. Ideile bune sunt gândite, analizate de gândirea verticală care zice yes and no.”

Gândirea verticală este cea în care A duce la B și B la C. Este indispensabilă pentru verificare, analiză și decizie. Dar, spune Ina Ilie, avem nevoie și de gândirea laterală, exploratorie.  „Noi avem nevoie de amândouă. Avem nevoie și de gândirea laterală, exploratorie, în care să nu toți pașii pe care îi facem sunt corecți. Putem să ne mai și distrăm, să ne mai și jucăm.”

Creativitatea apare și atunci când te oprești

Un alt exercițiu propus a fost „pauza creativă”: te oprești din ce faci și identifici ceea ce îți vine în minte, fără să forțezi apariția unei idei perfecte. În prezentarea ei, Ina Ilie a insistat că nu trebuie să transformăm creativitatea într-o nouă obligație. „Creativitate nu vine cu trebuie.”

„Cel mai creativi suntem când ne plictisim.” Când nu avem răspunsul gata făcut, suntem obligați să inventăm unul. Când totul este deja organizat, explicat și disponibil printr-un click, există mai puțin spațiu pentru explorare.

În business, lecția este poate și mai simplă: dacă rezolvi mereu aceeași problemă în același fel, probabil că vei obține același tip de răspuns.

Uneori, pentru a găsi o idee nouă, nu trebuie să muncești mai mult în aceeași direcție. Trebuie să schimbi direcția. Iar asta poate începe cu două cuvinte care n-au nicio legătură între ele: restaurant și lentilă.

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp 

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere


Îți recomandăm