
Foto: Vadim Ghirda / AP / Profimedia
Trebuie să încep prin a face o mărturisire, căci simt că e momentul să vă dezvălui ceva ce am păstrat ascuns mulți ani. Pentru că, în anii trecuți, să spui public ce urmează să vă spun eu acum m-ar fi pus într-o situație destul de delicată nu doar în fața oamenilor care mă citesc, ci și în fața prietenilor mei. Dar astăzi simt că pot să mă deschid în fața voastră, căci, iată, am ajuns să trăim timpuri în care secretul meu poate ieși la lumină.
Ei bine, eu știu de aurul monoatomic. Nu de când l-a invocat Călin Georgescu la televizor, ci de când eram adolescentă. Pe vremea aia obișnuiam să citesc multe cărți dubioase, pe care le ascundeam de mama, care nu suporta să mă vadă răsfoind ”aberații”, ca să o citez cât mai exact, și mi le arunca. Ei bine, în cărțile alea, am descoperit eu aurul monoatomic. Erau niște cărți despre alchimie. În mintea mea din vremea aceea, alchimia era fascinantă, pentru că-mi spunea povestea tinereții veșnice și a transformării lucrurilor în aur, astfel încât imaginarul meu de aproape copil era mereu stimulat.
Culmea, mai știu și alte lucruri tot din vremea aceea.
Mai știu, de exemplu, de Prâslea cel Voinic care se ducea să găsească merele de aur ca să ia jumătate din împărăție și, eventual, și pe fata cea mică a împăratului. Mai știu și de demonul cu ochi de argint, care te privește din spatele geamului în nopțile cu lună plină ca să îți șoptească numele greșit al ursitului, astfel încât să alergi ca fraiera după un bărbat cu numele nepotrivit.
Mai știu despre vampirii care te caută dincolo de moarte ca să-ți ofere sărutul iubirii veșnice, sub forma unei mușcături în zona gâtului, care îți oferă, pe de o parte, posibilitatea de a hoinări veșnic în căutarea sângelui proaspăt, dar pe de altă parte, îți ia șansa la liniște.
Mai știu de tunelurile din Bucegi, care te duc unde vrei tu în lume. Și știu despre centrii energetici din zona Babelor, unde găsești nu doar liniștea de la finalul unei ascensiuni obositoare, ci și energia necesară pentru a mișca lucruri cu puterea minții.
Mai știu că în noaptea de sfântul Andrei se ung cu usturoi toate căile de acces în casă, pentru a nu te trezi cu strigoiul în pat.
Și știu multe chestii de genul ăsta, că am citit și eu tot ce mi-a picat în mână de-a lungul anilor. De plictiseală sau din interes. Știind, însă, de la mama, că citesc niște ”aberații”.
Dar nu m-am gândit vreodată că stăteam pe un munte de cunoștințe care ar putea garanta cu brio succesul oricărui politician într-o eventuală campanie electorală. Chiar n-am știut că asta era setea poporului român: de paranormal. Credeam că setea poporului e una de viață mai bună, de spitale curate, de politică fără corupți, de învățământ performant. Credeam că poporul român are nevoie de lideri raționali, care gândesc eficiența în termeni realiști. Dar era despre alchimie și fenomene paranormale.
Îmi pare rău la poporul român că nu l-am înțeles!
Urmăriți Republica pe Google News
Urmăriți Republica pe Threads
Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp
Alătură-te comunității noastre. Scrie bine și argumentat și poți fi unul dintre editorialiștii platformei noastre.
În prezent o ducem bine- chiar foarte bine cred eu, e o părere strict personală , dar cine privește obiectiv trecutul, fără patimi și ambiții personale probabil că îmi va da dreptate. Și totuși suntem nemulțumiți, revoltați, uneori pe bună dreptate. Numai că, în continuare, alegem greșit și nu scăpăm de tarele trecutului.
Probabil că în viitorul mai mult sau mai puțin apropiat va veni și nota de plată a greșelilor noastre. Și o să ne usture.
Din păcate, cele mai multe lucruri care se spun sau se scriu fie pro-X (personaj politic), fie împotriva lui nu e corect informat.
Și pe mine m-a surprins conceptul „aur monoatomic” utilizat de Călin Georgescu. Sunt psihosociolog, nu chimist, și nu știam dacă așa ceva există, ori e una dintre multele idei fără legătură cu realitatea pe care le susține personajul respectiv. Așa că am căutat termenul în literatura științifică mondială.
Iată ce spune un articol publicat în „Science direct” de doi autori de la Departamentul de Fizică Aplicată, Universitatea de Tehnologie Chalmers și Universitatea Göteborg: „Un mare interes științific și tehnologic s-a concentrat recent asupra proprietăților sistemelor cu dimensiuni reduse, cum ar fi nanofirele și clusterele monoatomice. Punțile de aur monoatomice au fost obținute prin tehnica microscopiei de scanare cu efect tunel (STM) [1] și prin tehnica MCB (mechanically controllable break-junction) [2]. Conform ambelor metode, aceste lanțuri au o conductanță apropiată de 2e2/h, adică de limita teoretică pentru metalele monovalente unidimensionale, și demonstrează o stabilitate mecanică uimitoare [3].”
Doar un chimist foarte bun poate înțelege ce scrie în articolul respectiv, însă eu am vrut să verific dacă noțiunea e utilizată în științele actuale și am descoperit că e; nu e o noțiune de „alchimie”.
Aceasta NU înseamnă că afirmațiile lui Călin Georgescu cu privire la aurul monoatomic din România ar fi corecte. Doar chimiștii și geologii foarte competenți ne pot spune. Iar televiziunile și presa scrisă ar face bine să-l pună față în față cu specialiști foarte buni în domeniile respective, dacă vor cu adevărat să informeze corect populația.
NB. Eu nu l-am votat pe Călin Georgescu. Nici nu-l voi vota.
Am suficientă educație intelectuală ca să-mi dau seama că spune tot felul de lucruri despre care doar a auzit „pe repede înainte”, fără să le înțeleagă. Și că le spune cu siguranța pe care o au doar aceia care știu foarte puțin; în psihologie, asta se numește efect Dunning-Kruger: cu cât știi mai puțin, cu atât ești mai sigur că ce știi e corect, pentru că, știind atât de puțin, nu-ți poți da seama când greșești. Să ne ferească Dumnezeu de un astfel de Președinte! Măcar cei dinainte, cu toate multele lor păcate, nu pretindeau că știu ce nu știau decât foarte superficial.
Psihosociologul din mine vede foarte clar că acest candidat la Președinție folosește noțiuni științifice ca să-i impresioneze și manipuleze pe aceia care știu, în domeniile respective, tot cât el sau mai puțin. Cei mai mulți oameni - oricât de inteligenți și educați ar fi - nu au nici timp, nici obișnuința să verifice ce spune, iar tonul foarte sigur și limbajul împănat cu noțiuni științifice și cuvinte „mari” (țară, popor, iubire etc.) îi păcălește. E discursul tipic cu care demagogii din toate timpurile i-au păcălit pe oamenii de bună credință.
Totuși, atunci când criticăm ce spune, TREBUIE să ne informăm corect.
Unul dintre lucrurile care îmi displac mult pe lumea asta este aroganța celor autosuficienți. Cei care se cred a fi din sferele superioare ale gândirii, departe și rupți de ”populime”, cei care cred că înțeleg ce văd, dar gândirea lor e extrem de superficială și sunt departe de a înțelege cum stau lucrurile de fapt. Și de multe ori confundă binele cu răul și viceversa.
Cât despre faptul ca perioadele cu Băsescu și Iohannis nu s-au ridicat la așteptări, a depins mai mult de evoluții externe decât de cele interne iar dacă ne uităm la alternativele Ponta, Geoană și Dăncilă, lucrurile nu ar fi arătat mai bine, ba din contra. Păcatul USR-ului este că au abandonat politica reformistă anticorupție și s-au lăsat prinși în tot felul de jocuri identitare care i-au costat voturi. Sigur că și manipulările au prins pentru că ei aveau printre votanți și specimene slab dezvoltate intelectual care acum și-au găsit mântuitorul.
În plus, „o știm de multă vreme și știm exact cu cine avem de-a face” sună a infracțiune. Keep it up și o să ajungeți acolo unde vă este locul, trădătorilor (asta nu e o amenințare, cum ai făcut tu, ci doar o observație).
Nu se putea să nu aduci în discuție, pentru a cata oară?!, marota ce te obsedează basescu și mai nou johannis. Președinte ca basescu nu vom mai avea curând.
Ce bun a fost iliescu, nu-i așa; ca să nu mai vorbim de nulitatea constantinescu. Și ce grozav va fi calin georgescu!
Dar ce te faci cu "lumea asta plată care nu-l înțelege?" Progresistii astia!
Și ce-i la fel de grav este că se găsesc unii care nu sunt de acord cu "argumentele" tale și mai și cutează să te contrazică! Cum am mai fi "economisit" noi 20 de ani! Am fi fost de mult în plină bunăstare rusească, l-am fi avut stăpân pe putin și un guvernator de gubernie a cg. Cacofonie la locul ei. Bine ar fi fost să purtăm cu toții rubasca roșie sau cămăși negre sau brune.
Aepții legionarilor erau falșii intelectuali, lașii înfricoșate de hitler, azi de putin. Cei de călibrul lui Iorga nu, adevaratele valori.
Păcatul usr- ului a fost că s-a lăsat infiltrat de psd și liberalii roșii.
2) Tot încerc să spun și văd că nu iei în considerare că nu doar inteligența te duce la alegerea corectă. Am exemplificat cu alegerile, uneori greșite clar, ale inteligenților, de-a lungul timpului. Rațiunea e bună, bineînțeles, dar nimeni nu poate fi infailibil în rațiune, mai ales că nimeni nu e total obiectiv, și cei mai inteligenți și informați au și ei subiectivismul lor, uneori chiar la un nivel ce depășeșete rațiunea. Și ei sunt victime ale propagandei, fiindcă propaganda nu se adresează rațiunii, ci tocmai subiectivismului fiecăruia. Iar acei inculți și prostovani, sau analfabeți funcțional, pot de multe ori să facă alegeri greșite, dar nu neapărat. Ei se bazează instinctiv, dincolo de rațiune, pe o anume intuiție și un bun simț al gândirii, care uneori sunt mai valoroase decât o rațiune care lucrează greșit. De exemplu, în cazul pandemiei, deștepții au mizat totul pe vaccin, ca pe un panaceu. Prostovanii însă, s-au dovedit mai circumspecți din principiu. Toată lumea râdea de ei că cipuri în vaccin, că 5G-ul care împrăștie virușii, care erau aberații evidente. Dar dincolo de astea era suspiciunea lor și intuiția lor de oameni simpli și neșcoliți că ceva nu era în regulă. Și până la urmă s-a dovedit că vaccinul în sine dar și toate afacerile și politicile statale asociate cu el chiar NU au fost în regulă. Deci, dincolo de aberațiile de moment, s-a dovedit că, în principiu, cei numiți peiorativ ”conspiraționiști” AU AVUT DREPTATE și ”deștepții” s-au dovedit fraieri, cu toată rațiunea lor. Asta tot încerc să zic: nu-i mai disprețuiți, voi, care vă împăunați că sunteți printre cei 60% pe ceilalți 40% fiindcă de multe ori, cum zice românul ”gura păcătosului adevăr grăiește”. În speța noastră e posibil ca gura prostovanului să aibă dreptate. Pare paradoxal, dar tot încerc să spun că adevărul nu e întotdeauna chiar așa cum pare celor deștepți. Sau auto-considerați deștepți.
3) Oricine cu o anumită vârstă și o carieră mai deosebită a fost într-un fel sau altul omul sistemului. Dar nu înseamnă că o persoană mai și rămâne omul sistemului. CG s-a dezis de sistem, a plecat din interiorul lui și a început să-l critice ÎN CUNOȘTINȚĂ DE CAUZĂ. Bravo lui. În schimb alții mai tinerei s-au integrat perfect în ceea ce reprezintă astăzi sistemul sorosist, de exemplu. Marea majoritate a contributorilor de pe Republica (nu toți, dar cei mai importanți) sunt din această categorie. Începând cu tatăl lor CTP și terminând cu voia dumneavoastră, ultima pe listă (ultima venită în colectiv), autoarea de față. Deci ce e mai nefast: un om al vechiului sistem care când s-a lămurit cum stă treaba s-a dezis de acesta și îl combate în cunoștință de cauză, sau lupii tineri ai noului sistem, care știind cum stă treaba s-au băgat în slujba noului sistem?
4) Înțeleg că ”deștepții” nu recunosc niciodată că au mai dat și ei dovadă de prostie uneori, cum ar fi la alegerea lui Băse și Werner. Întotdeauna e de vină altcineva sau altceva. Asta nu prea e o dovadă de inteligență. Un om cu adevărat inteligent știe că nu e ferit nici el complet de a fi prost uneori și adevărata inteligență e că recunoaște și vrea să îndrepte asta. Văd că nu e cazul votanților celor amintiți mai sus. Deștepții se cred în continuare deștepți și sunt nemulțumiți că alții le-au înșelat așteptările, nu că au fost ei neinspirați (ca să nu zic proști). În cazul de față înțeleg că au fost neprielnice condițiile internaționale. Adică înțeleg că în cazul unor condiții externe favorabile Băse n-ar mai fi fost un turnător la vechea Securitate, corupt până în măduva oaselor, care a perfecționat practic poliția politică împotriva dușmanilor lui politici folosind instrumentul DNA și n-ar mai fi pus țara cu toate resursele ei la mezat companiilor străine. Și mai înțeleg că Johannis n-ar fi fost un infractor cu case luate cu japca, dar și un mare nesimțit și fără nicio empatie față de poporul pe care îl reprezintă (deși el poate are impresia că îl împărățește). Și acum ar fi plecat de la Cotroceni, nu s-ar fi agățat cu ghearele de mandat, făcându-se și el și făcându-ne și pe noi toți de rușine în toată lumea. Deci așa stau lucrurile, înțeleg, cu condițiile astea externe vitrege care i-au împiedicat pe cei 2 de la mari minunății. Asta se cheamă subiectivism la greu în ceea ce te privește. Îl văd la toți cei din tabăra voastră mereu, în timp ce aveți impresia că sunteți raționali și obiectivi. Îl văd și în ceea ce privește primăria capitalei. Dacă se trăia la fel de nașpa ca acum pe vremea lui Firea, era vai și amar, un scandal cât casa. Dar acum cu Nicușor, e liniște și pace. E băiat bun cică și trebuie lăsat în pace, doar nu vrea cineva să vină Firea din nou, sau altul din tabăra adversă :-) :-)
5) Probabil ești (sau ai fost sau ai putea fi) un votant al lui Lasconi. Ți se pare o varinată mai valoroasă decât Dăncilă? Mie nu. Sigur, PSD, ciuma roșie, bla bla, bla. Dar obiectiv vorbind Dăncilă era o proastă, evident, totuși Lasconi e o proastă evident de un calibru și mai mare. Ponta în afară că e un tip oportunist și alunecos, care se duce după cum bate vântul (acum bătând dinspre suveraniști), a fost totuși unul din cei mai buni prim-miniștri și dacă ieșea la președinție în 2014 cu siguranță era mult mai bun decât Johannis. Geoană, de asemenea era mai bun decât Băsescu, chiar dacă era ”alintat” ca fiind prostănac. Așa de prostănac a fost, ce să zic, că a ajuns adjunct la NATO. Așa că nu știu de ce zici că aceste variante erau cele mai proaste, fiindcă nu erau. A! da, erau toți PSD-iști, uitasem, sorry. Iar la alegerile prezidențiale trecute, din 2019, după mine nici nu ar fi trebuit să ajungă în turul 2 Johannis și Dăncilă. Erau 2 variante pierzătoare amândouă. de aia eu nici nu mai m-am dus la vot, dar în turul 1 votasem cu Mircea Diaconu. Mi s-ar fi părut normal ca atunci în turul 2 să fi fost o bătălie așa cum se prefigurează și acum, între un suveranist puternic și un globalist puternic. Atunci ar fi fost normal să fie Mircea Diaconu contra Dan Barna și bineînțeles eu aș fi vrut să câștige Diaconu. Acum ar putea fi Georgescu contra Nicușor Dan. Fie ca cel mai bun și cu cei mai mulți adepți să câștige. Dacă mai avem democrație și e lăsat să candideze (nu e interzis ca într-o dictatură), câștigătorul se prefigurează a fi Georgescu. Dar mai e mult până atunci și mai vedem. Nicio tabără nu duce lipsă de posibili candidați. Va fi interesant.
Lasă că Geoanâ nu a fost corupt, nu era omul lui Vántu, Voiculescu și Vanghelie, nu era securist din tată în fiu iar pe deasupra mai era și prost. S-a votat bine atunci, nu râu cum crezi tu iar despre DNA a început să funcționeze de tremurau baronii să mai fure ceva. Dar a rezolvat Dragnea și PSD-ul să se poată fura în liniște. Cât despre Ponta și sinecurista Dăncilă, nu mai are rost să discutăm că lucrurile sunt clare și acolo. La ce avem acum e clar că măcar atunci nu era pericolul ca un dement să ajungă la putere. Georgescu e omul rușilor și al chinezilor care ca în pandemie făceau propagandă pentru ceea ce mai bine pentru ei și mai rău pentru noi. Așa că asta sper să nu ajungă să candideze pentru că nu vreau să mai ajung sub ruși ca până la mijlocul anilor ‘90.
În rest, ai dreptate, meritați ca „în epoca trump” să ajungeți unde vă este locul. Careful what you wish for, though.
În legătură cu multe din cele scrise despre persoanele amintite AI DREPTATE. Dar eu am spus anumite lucruri despre ele, tu spui altele, corecte și acestea. Da, Geoană era corupt, omul lui Vântu, Voiculescu și Vanghelie și cu legături securistoide. Dar cine dintre cei ajunși în ”turneul final” al alegerilor a fost vreodată Alba ca Zăpada? Mereu am fost nevoiți să alegem răul cel mai mic. În cazul Băsescu - Geoană, cel mai corupt și influent și securist și ”negru în cerul gurii” a fost de departe Băse. Prin comparație, Geoană era mic copil. S-a votat bine în 2004, pe Băsescu contra Năstase, atunci da, Băse era răul ceva mai mic. Apoi Băse s-a tot umflat și a devenit răul cel mai mare dintre toți. Deci alegerea sa în 2009 în detrimentul lui Geoană a fost nașpa.
Despre DNA-ul lui Kovesi văd că ați rămas toți cei din tabăra voastră cu o imagine idilică, dar total greșită. Pur și simplu adevărul e fix pe dos decât credeți. DNA-ul lui Kovesi n-a făcut nimic altceva decât POLIȚIE POLITICĂ. Și ai zis bine: tremurau baronii să mai fure. Dar aici avem o observație: e vorba numai și numai de baronii din tabăra opusă lui Băse (PSD) și cei care făceau în orice fel pipi contra vântului, sau chiar dușmanii personali ai lui Kovesi (de ex. Udrea, Bica). Iar asta NU e anticorupție, ci reglare de conturi politice sau chiar personale, sub paravanul anticorupției. Atunci de fapt corupția a atins cote extrem de mari, în timp ce judecătorii de multe ori dădeau achitări din lipsă de probe sau chiar pe motiv că fapta nu există. Știi cum era atunci? Că iar fac o metaforă: ca într- clasă de elevi care sunt toți gălăgioși, cei din primele bănci nu au ținuta regulamentară dar cei din ultimele bănci fumează, beau, se pipăie băieții și fetele, ascultă muzică etc ai prins ideea. Iar în această atmosferă profa (DNA-ul în speța noastră) îi trage de urechi și îi pedepsește pe cei care sunt cei mai puțin indisciplinați, respectiv pe cei cu ținuta neconformă, iar pe golanii din spate se face că nu-i vede. Și asta doar fiindcă aceștia sunt lipsiți de protecție, în timp ce aceia indisciplinați într-adevăr sunt fii și fiice ale unor prieteni ai profei. Asta e nu e dreptate și nu poate fi anticorupție. Kovesi a avut o singură ”calitate”: a răspuns foarte bine la comenzile lui Băse, care răspundea și el la rândul său la comenzi externe. În plus, DNA-ul a mai executat o misiune extrem de importantă: a persecutat, a deranjat, pe lângă politicienii opoziției și oameni de afaceri EXCLUSIV ROMÂNI, niciodată străini. Astfel a nivelat poziția pe piață a intereselor economice străine. Știu că nu îți vine să crezi dar te asigur că e purul adevăr, pot să-mi pariez viața pe asta. De aia Kovesi a fost și decorată de ambasade (ce rost avea asta?!?!) și mai apoi s-au mobilizat toți la nivelul UE pentru a o propune pe Kovesi la Parchetul European. Unii au votat-o în detrimentul candidatului propriu, cum a fost cazul Franței!!!! A zis bine Liiceanu (dar fără să vrea săracul, care a crezut că îi face un compliment) când a zis de ea că se poate numi ”SLUJIREA”. Săracul, vroia să spună că ea ar fi în slujba poporului și a dreptații, dar a ieșit ca naiba :-) :-) Într-adevăr, datorită acestui lucru, că a slujit cu credință pe cei care i-au dat ordine (Băsescu) și ar mai fi deci capabilă să slujească (la nivelul UE) a fost impusă efectiv la Parchetul European.
Georgescu NU e omul rușilor, a spus-o chiar tartorele Băsescu, care ar fi avut interesul să spună dimpotrivă, că este omul rușilor. Dar a spus și că ar fi omul unora din servicii. De data asta cred că gura lui Băse, oricât de păcătos e el, spune adevărul. Cum opiniile noastre sunt atât de diferite, mi-e greu să expun ceea ce cred și tu să mă mai și crezi. Nicio șansă. Dar eu zic așa: oricine candidează, nu e nicidecum o persoană pur independentă. Sigur că și în spatele lui Georgescu stau ceva forțe securistice. Dar asta nu e neapărat ceva rău. Cum așa? Păi în ultimii mulți ani, serviciile au controlat viața politică și economică în România. Nu încape nimeni singur - singurel în acest joc dur. Ideea e că serviciile au fost, în special pe vremea lui Coldea - Kovesi, de partea intereselor economice și geopolitice ale altora, din afara țării. Ai noștri conducători nu au negociat pentru țară niciodată, ci s-au lăsat târâți cu slugărnicie de interesele altora mai puternici, din motive de multe ori personale sau de grup infracțional. E posibil, ca în ultimul timp să se fi coagulat (dintre rezerviști plus cadre active) și o anumită facțiune a ”patrioților” din servicii, care să vrea să ieșim din această stare de subjugare în care ne-au adus conducătorii de până acum. Adică până la urmă duelul candidaților - unul globalist versus altul suveranist - să se reducă la un duel al facțiunii patrioților cu globaliștii din servicii. Un fel de Armaghedon al puterilor serviciilor. Ceea ce mie nu mi se pare deloc rău. E bine că și suveraniștii au o forță sistemică în spate, echilibrând astfel meciul cu globaliștii.
Nu mai reiau disputa despre pandemie și vaccinare (e vorba de ACEST vaccin periculos anti-Covid, NU de ORICE alt vaccin testat și care sunt toate absolut OK). Și mai ziceam nu numai de vaccin, ci și de practicile inacceptabile ale politicului din perioada pandemiei. Dar cum ziceam, nu mai insist, că efectiv am obosit. E greu, îți dai seama, să scrii postări - fluviu și să încerci să explici fiecare detaliu și întreg contextul cuiva care nu te crede absolut deloc și e în cu totul altă paradigmă. De aia mă opresc acum aici și îți doresc o seara bună și toate cele bune.