Octavian Herța

S-a întâmplat vineri dimineață, în centrul Londrei.

De câteva zile am început un proiect nou în centrul Londrei, foarte aproape de stația de metrou Warren Street. Zilnic, cel puțin 15 români stau lângă stație și cerșesc. Bine, toți au telefoane, beau cafea și fumează, sunt îmbrăcați destul de ok, dacă i-ai vedea trecând pe lângă tine pe stradă, n-ai zice că-s vai de capul lor. foto: Profimedia

Pentru oricine locuiește în Marea Britanie, nu e un secret: copiii sunt extrem de zgomotoși. Adică, vacarm în toată regula. Vorbesc tare, chiuie, se agită, fac ca toți dracii, mai ales în tren sau autobuz. Nu se opresc o secundă, zici că-s pe Duracell. foto: Profimedia

Istoria e plină de majorități care au decis că pot face ce vor cu minoritățile. foto: Profimedia

Sunt mult mai disciplinat. Îmi organizez mai bine timpul, reușesc să găsesc resurse atât pentru job, cât și pentru mine. foto: Profimedia

Că dacă nu fac acum ceva, nu o să fie deloc bine în următorii ani, dacă-i apuc și p-ăia. Se pare că învăț doar când e groasă. Că trebuie să mi se întâmple ceva nasol rău, ca să pricep că nu-i de glumă. foto: Profimedia

Noi, cei din diaspora, suntem privilegiați. Avem 3 zile la dispoziție pentru a ne vota președintele. Azi, mâine și duminică. Hai să nu ne batem joc de România. Să nu stingem lumina pentru cei de acasă, dar nici pentru noi, cei care nu vom înceta niciodată să fim români.

De câțiva ani, ne-am obișnuit să ne programăm vacanțele din timp, chiar și cu 12-18 luni înainte. Sunt, de obicei, mai ieftine și mai ușor de plătit. Ne convine că le putem cumpăra în rate fără dobândă, cu un depozit mic. Ne e mai ușor să cumpărăm așa o vacanță pentru care, altfel, nu cred că am fi dispuși să dăm banii ăia pe loc. Așa, în fiecare an ne alegem destinațiile și facem rezervările, fără să ne facem probleme că trebuie să cheltuim un purcoi de bani dintr-o dată. O să ziceți, probabil, că tot la suma aia ajungem până la urmă. Foto: Reinhard Dirscherl / Alamy / Profimedia

Generații întregi au fost crescute cu pedepse corporale și emoționale, puse să stea pe coji de nucă, îndesate, asemenea ardeilor umpluți, cu vină, temeri, anxietate, inadecvare, preconcepții, furie și dezamăgire, atâtea mii de copii neînțeleși și transformați mai apoi în adulți niciodată maturizați pe deplin, cărând după ei un bagaj emoțional care le-a rupt sufletele, relațiile cu cei din jurul lor și, mai mult decât orice, le-a încărcat urmașii cu aceleași traume neînțelese de nimeni. Foto - Guy Moberly/ Alamy/ Profimedia

- Dacă nu ar fi munca, nu ar mai merita deloc să trăiesc. Aici măcar pot vorbi cu cineva sau dacă nu, măcar nu sunt complet singur. Uite, cum ești tu acum, vrei nu vrei, vorbești cu mine. Chiar dacă discutăm despre viața mea inexistentă, e mai bine decât nimic. Vorbitul despre nimic e mai bun decât nimic. Știu, pentru tine e absurd, dar pentru mine e important. E firul de ață care mă ține în fiecare zi pe scara asta. Foto - Hudolin-Kurtagic/ Lumi Images/ Profimedia