Octavian Herța

De câțiva ani, ne-am obișnuit să ne programăm vacanțele din timp, chiar și cu 12-18 luni înainte. Sunt, de obicei, mai ieftine și mai ușor de plătit. Ne convine că le putem cumpăra în rate fără dobândă, cu un depozit mic. Ne e mai ușor să cumpărăm așa o vacanță pentru care, altfel, nu cred că am fi dispuși să dăm banii ăia pe loc. Așa, în fiecare an ne alegem destinațiile și facem rezervările, fără să ne facem probleme că trebuie să cheltuim un purcoi de bani dintr-o dată. O să ziceți, probabil, că tot la suma aia ajungem până la urmă. Foto: Reinhard Dirscherl / Alamy / Profimedia

Generații întregi au fost crescute cu pedepse corporale și emoționale, puse să stea pe coji de nucă, îndesate, asemenea ardeilor umpluți, cu vină, temeri, anxietate, inadecvare, preconcepții, furie și dezamăgire, atâtea mii de copii neînțeleși și transformați mai apoi în adulți niciodată maturizați pe deplin, cărând după ei un bagaj emoțional care le-a rupt sufletele, relațiile cu cei din jurul lor și, mai mult decât orice, le-a încărcat urmașii cu aceleași traume neînțelese de nimeni. Foto - Guy Moberly/ Alamy/ Profimedia

- Dacă nu ar fi munca, nu ar mai merita deloc să trăiesc. Aici măcar pot vorbi cu cineva sau dacă nu, măcar nu sunt complet singur. Uite, cum ești tu acum, vrei nu vrei, vorbești cu mine. Chiar dacă discutăm despre viața mea inexistentă, e mai bine decât nimic. Vorbitul despre nimic e mai bun decât nimic. Știu, pentru tine e absurd, dar pentru mine e important. E firul de ață care mă ține în fiecare zi pe scara asta. Foto - Hudolin-Kurtagic/ Lumi Images/ Profimedia

Oricâte reguli ar încerca să ne îngrădească umanitatea, câteodată. Crăciunul este, dincolo de orice, despre magia spiritului uman, care găsește, ca în povești, întotdeauna drumul spre casă. Indiferent unde-ar fi ea, într-o sufragerie plină de căldură, râsete și farfurii încărcate, ori la adăpostului podului Blackfriars, unde doi prieteni împart o tocăniță sub magnificele lumini de Crăciun ale Londrei. Foto - Alex Lentati/ Eyevine/ Profimedia

Am intrat acum vreo câteva săptămâni într-un second hand deschis recent în stația London Bridge. M-am uitat la o geacă de blugi Levi’s care venea ca turnată pe mine. Dup-aia am văzut prețul – 90 de lire. Am mulțumit frumos, am pus-o la loc pe umeraș și mi-am văzut de drum către tren. Foto - Robert Evans/ Alamy/ Alamy/ Profimedia

Parcă o și văd sub masa din sufragerie, ghemuită deasupra caietului, printre maimuțoaiele ei hărtănite, rozând creionul în căutarea inspirației, în timp ce noi sforăiam în dormitorul de la etaj. Cred că a folosit o lanternă sau ceva ori poate că vederea cățeilor e atât de bună, încât pot scrie pe întuneric. N-am de unde să știu și nici nu mă interesează.

Ori n-au bocanci de muncă, ori nu respectă regulile elementare, ori se apucă de furat ceva. Dacă le zic să fie oameni civilizați și gata, mă iau pe partea sentimentală: „boss, da’ suntem români, ce dracu’!” Foto - PhotoAlto/ Profimedia

În UK se aruncă foarte multe chestii noi sau măcar în stare decentă, în special atunci când este vorba despre modernizarea clădirilor de birouri. Bucătării întregi, electrocasnice, mochetă, sticlă, uși, mese, scaune, canapele – orice v-ar putea trece prin cap. Foto - Alamy/ Profimedia

Iar atunci am auzit-o, enervată peste măsură, cum mă ceartă că murdăresc pereții de sânge. (Foto: Klaus Iohannis Facebook)

În UK s-a dezvoltat o adevărată religie care are în centrul ei muncitorul: orice ar fi, acesta trebuie să ajungă teafăr acasă. Iar dacă pentru asta e nevoie să-l exasperezi în fiecare zi, așa să fie. Mănuși de enșpe mii de tipuri ca să-și protejeze mâinile, măști ca să nu îi intre praf în plămâni, căști ca să nu surzească, ochelari ca să nu rămână chior, mâneci speciale ca să nu-și taie brațele. Foto - Profimedia Images