De-acum celebra piesă a Erikăi Isac, Macarena, a stârnit multiple controverse și reacții de îngrijorare în spațiul public. Și aici, ca și în alte situații ale luptelor de progres social, se observă o clară diviziune, între tineri care au devenit fani ai artistei și persoane mai în vârstă care privesc situația cu scepticism. Până la urmă, de ce trebuie să fie așa de vulgar? Chiar nu există o metodă civilizată de a transmite același mesaj? De ce Erika trebuie să vină cu această atitudine îndreptățită chiar arogantă și să ne spună că bărbații sunt niște „brute” (cuvintele domnului Neamțu)? Oare nu există bărbați demni, protectivi? Mai mult, de ce e nevoie ca femeia să trimită locația dacă merge în locuri civilizate, se întreabă Marian Godină.
Vă propun deci să depășim limbajul piesei și să încercăm să îi surprindem esența. Să vorbim mai întâi despre problemele pe care le ridică piesa. Nu vreau să vorbesc în numele femeilor și cred că deja se discută mult pe această temă. Totuși, cred că pot să clarific câteva aspecte. Deși formal, pe hârtie, femeile și bărbații au aceleași drepturi în România, în practică femeile nu sunt tratate la fel. Așa cum explică Erika la început și cum orice fată care a trecut prin liceu poate să confirme, există așteptări absurde din partea femeilor din punct de vedere al aspectului fizic. De (tot mai) mici băieții sunt expuși la modele, filme pornografice, seriale cu actrițe care arată perfect, iar acestei expuneri i se adaugă și hormonii obișnuiți adolescenței care din păcate nu se opresc din a lucra la 18 ani. Rezultatul apare sub forma unor așteptări absurde în ceea ce privește felul în care ar trebui să arate o fată, ce proporții trebuie să fie între sâni și mușchii fesieri, unii strâmbă din nas la mărimi „prea mici” sau „prea mari”. La un moment dat în liceu, am ieșit cu o fată care în mod voluntar mi-a trimis poză în care era nemachiată, ca să nu mă simt indus în eroare, lucru care n-ar fi trebuit să fie o problemă, dacă ea nu ar fi presupus că există niște așteptări din partea mea. Bineînțeles, secretul pe care, fie că ești fată sau băiat, nu-l înțelegi în adolescență e că standardele astea nu sunt atinse de nimeni. Presiunea asta de a plăcea e prezentă în viața celor mai multe fete și, din nou accentuez, nu se oprește în adolescență, ci se extinde și în perioada de adult emergent (20-25/29 de ani). Și poate veți spune că e natural să avem niște preferințe sau standarde, cine nu are? Într-adevăr, așa e. Dar aici nu prezența unor standarde e problema, ci faptul că sunt atât de ridicate (pe de o parte) și faptul că sunt contradictorii (pe de alta). Ești mai plinuță? Nu-i bine, trebuie să fii slabă. Ești slabă? Nu-i bine, trebuie să aibă omul ce atinge. Ai sâni mari? Te sufoci în ei. Ai sâni mici? Ești „plată”. Și așa mai departe, într-o societate în care principalul criteriu al atractivității la femei e aspectul fizic.
Poate încă nu am convins pe nimeni, poate e o problemă prea mică, veți spune. Până la urmă, ce sunt aceste probleme în comparație cu lipsa dreptului la vot sau la proprietate? În acest caz, să vedem despre ce altceva mai discută Erika în piesă, analizând metodic. A doua strofă abordează, de la un capăt la altul, problema abuzurilor în societate. Se explică limpede că riscurile pentru un bărbat la o întâlnire sau când iese în oraș se rezumă la situația în care femeia nu se conformează așteptărilor sale. Pentru o femeie însă, riscul cel mai mare e să fie abuzată sau violată. Și acest lucru e adevărat. O simplă căutare pe Google pentru știri legate de violuri sau abuzuri vă va oferi nenumărate exemple de situații în care fete tinere au devenit victime în urma unor întâlniri. Sunt destule exemple în care agresorul era iubitul victimei, ca să nu mai vorbim de violența domestică. Conform Centrului Filia, care se ocupă cu astfel de probleme, un sfert dintre femeile din România au trecut printr-un abuz fizic sau sexual, iar în fiecare zi se înregistrează cinci cazuri noi de viol (35 într-o săptămână și 150 într-o lună). Probabil chiar dumneavoastră vă puteți gândi la o persoană care a trecut prin asta. În acest context, e normal să fii perspicace și să vrei să știe cineva unde te duci, pentru că e de ajuns să se întâmple doar o dată. Suntem pe primul sau al doilea loc la mame minore în UE în mod constant. În momentul în care sunt atât de multe victime și există totuși numeroase țări care nu se confruntă cu acest tip de probleme, nu mai discutăm despre cazuri mici, izolate, dependente de comportamentul individual. Vorbim de fapt despre o problemă sistemică, prezentă, care trebuie abordată prin măsuri și schimbări de mentalități. Și situația aceasta de vulnerabilitate a femeilor în societatea noastră nu se limitează la atât. Nici politic nu stăm atât de bine. Nu știu în ce măsură se realizează faptul că, în mod real, femeile au primit drept de vot în 1990. Pe hârtie, acesta a fost acordat în 1938, în timpul dictaturii lui Carol al II-lea. Imediat după au venit legionarii, apoi Antonescu, apoi comuniștii, așa că dreptul lor de vot nu a contat deloc până la Revoluție.
„Bine, dar toți bărbații sunt niște animale?”, veți întreba. Nu, și piesa nu spune asta. Dar există suficient de mulți bărbați care au niște comportamente problematice încât situația să necesite conștientizare. Ar fi ridicol să ne așteptăm ca o piesă postată pe youtube să exploreze toate dedesubturile complicate ale relațiilor bărbat-femeie. Bineînțeles că există și bărbați de încredere, dar dacă la fiecare problemă spunem „ah, dar și opusul e adevărat” nu vom ajunge nicăieri. Problema e că populația masculină creează probleme celei feminine într-o măsură disproporționată, că se întâmplă suficient de mult și de des încât să detectăm un tipar ale cărui cauze ar putea fi identificate și rezolvate. Trebuie să acordăm medalii pentru că NU abuzezi? Vă imaginați ce s-ar întâmpla dacă am avea atitudinea asta de fiecare dată? Dacă am spune „Da, România are o problemă cu corupția, dar sunt politicieni care nu au luat mită în viața lor!”. Ar îndepărta discuția de la orice soluții reale și ar adăuga o doză uriașă de confuzie în societate. Mai productiv este să observăm de ce se întâmplă aceste lucruri, care ar fi potențialele soluții și (crucial) să deschidem ușa la discuții despre cum ne putem schimba părerea.
„Bine”, veți spune, „dar de ce trebuie să fie așa vulgară exprimarea? Dacă mi-ar explica frumos, poate aș înțelege.” Ei bine, feministele din România au încercat. Atât în viața reală, prin marșuri, petiții sau campanii, cât și pe social media prin informare; instituțiile feministe ridică probleme de ani întregi. Centrul Filia în particular are postări aproape zilnice despre diversele abuzuri din societatea românească. Au fost publicate studii, Uniunea Europeană ne clasifică mereu la metrici feministe și multe alte experiențe din jurul nostru confirmă că există o problemă din acest punct de vedere De observat că m-am concentrat pe cele mai grave aspecte ale inegalității, fără să menționez sexualizarea adolescentelor, mentalitatea de „femeia trebuie să stea acasă cu copilul și bărbatul să aducă bani în casă”, femeia face de mâncare și se ocupă de treburile casnice, deși are și ea un job, expectanțe neîmpărtășite din partea soțului, nerespectarea ordinelor de restricție, atitudinea uneori părtinitoare și tendențioasă a autorităților cărora femeile le cer ajutorul etc. Toate aceste probleme sunt discutate de mai mulți ani, dar nu au generat o reacție publică puternică. Am participat anul acesta la un marș în Cluj care trebuia să abordeze problema violenței domestice la care au fost prezenți sub 100 de tineri.
Înțeleg perspectiva conform căreia piesa e inconfortabilă și „din topor”, cum zice proverbul. Totuși, deși nu ne place să acceptăm, poate era nevoie de așa ceva. Poate că societatea e prea amorțită. Ne place sau nu, piesa a inițiat niște discuții. Și că ne place sau nu, noi, românii, răspundem puternic la șoc. O simplă privire spre titlurile de la majoritatea televiziunilor de știri populare va confirma acest lucru. Reacționăm foarte bine la emoție, la șoc, la scandal. Sigur, dacă ne gândim la toate asterix-urile asociate cu complicatele relații dintre genuri, atunci piesa e neșlefuită. Dar nu acesta e scopul piesei. Ci, utilizând șocul, cred că s-a dorit ca atenția publică să fie orientată spre problemele femeilor. Dacă vreți tratate civilizate, intelectuale pe tema inegalității, ei bine există deja un munte de literatură despre feminism.
Nu spun că activismul trebuie să fie mereu gălăgios, grotesc sau violent, de obicei critic metodele actorilor bine-intenționați. Cu siguranță există activism care e hiper-idealist fără să țină cont de diferențele de percepție (am și scris despre asta). Dar spun că atunci când există o diagnoză a problemei, propuneri legislative (cum e discuția despre cote de reprezentare în Parlament) și atâta teorie și date care să le confirme, e rezonabil să existe un soi de impuls care să înceapă conversația/dezbaterea. Personal, aș prefera ca acest impuls să fie o piesă provocatoare pe youtube, nu un eveniment tragic de genul Caracal. Dacă piesa e supărătoare, cine vă oprește să abordați o atitudine de mijloc, de tipul „nu-mi place prea mult modul, dar ridică niște probleme importante”, în loc să o respingeți din start? Văd că sunt oameni care consideră că activismul e bun doar când e boem, de salon. Dimpotrivă, astfel de „ieșiri” trebuie să fie un semn că problemele sunt importante și (posibil) se agravează.
Ar trebui să considerăm această piesă ca pe încă o oportunitate de a nu judeca o carte după copertă. Dacă cineva urlă de durere, răspunsul ar trebui să fie înțelegerea reală, în profunzime și dispoziția de a ameliora durerea, nu condamnarea țipătului.
Urmăriți Republica pe Google News
Urmăriți Republica pe Threads
Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp
Alătură-te comunității noastre. Scrie bine și argumentat și poți fi unul dintre editorialiștii platformei noastre.
Fiți schimbarea pe care vreți să o vedeți în societate, copii, lăsați morala și ce “ar trebui” să creadă sau să facă alții!
Mi se pare o exagerare uriasa cu privire la aceasta melodie. Noroc cu Erika ca altfel nu se stia despre problemele femeii in societatea romaneasca.
O rog pe aceasta cale pe Erika sa cante si despre alte probleme acute ale Romaniei ca asa or sa ajunga sa fie cunoscute de lumea intreaga si mai ales de catre presa: coruptia politicului, a politiei, a justitiei, violenta din societate, lumea interlopa, traficul si consumul de droguri, analfabetismul functional, abandonul scolar, educatia, sanatatea, cultura etc.
sau poate pentru ca toata lumea vorbeste despre standardele care li se impun femeilor ( si nu, nu sunt barbatii impun ci alte femei. un barbat daca nu e foarte bogat sau daca nu e foarte atragator nu o sa faca mofturi la femei sa vrea un model victoria's secret) ( in plus nu femeile sunt cele care zic ca se dau cu machiaj, poarte haine sexy si alte chestii pentru ele si nu pentru barbati? atunci de ce barbatii sunt de vina cand femeile recunosc ca fac pentru ele???)
de ce abosul niciodata nu se vorbeste despre standardele impuse barbatilor? sau de fiecare data cand cineva zice ceva despre probleme barbatilor e catalogat ca fiind misogin ca vrea sa se bage si el in atentie cand saracele femei au atatea probleme?
de ce nu se specifica si privilegii femeilor? de exemplu in scoala femeile nu sunt a fel de pedepsite ca barbatii. chiar si la nivel de univeristatea femeile sunt avantajate. dar banuiesc ca sunt eu foarte misogin ca zic ce am observat.
ultimele date arata ca au fost 40k de cazuri de violenta impotriva femeilor. feministele zic ca ar fi de 5 ori mia multe cazuri
deci 200k. barbatii sunt 48% din populatia romaniei, din 19 mil ar venit cam 9.120.00. ar fi cam 2,2%. deci pentru 2,2% din populatia de barbati a romaniei trebuie toti ceilalti 97,8% sa fie acuzati si jigniti? daca eu as zice acum ca 13% din populatia sua (afroamericanii) comit 50% din crimele toate din sua as fi acuzat de rasism. daca as zice ca rromii sunt toti hoti si murdari si needucati din cauza ca un procent destul de mare e asa as fi acuzat de rasism. daca as zice ca toate femeiel sun prostituate si de moravuri usoare ca 1-2% sunt asa as fi acuzat de sexism. dar de ce cand 2,2% din populatia barbatilor din romania comic unele lucruri sunt toti cei 9 mil de barbati acuzati? de ce nu e sexism atunci?
femeile au si privilegii, dar niciodata nu se vorbeste. nu poti sa vrei egalitate fara sa renunti la privilegii. de cate ori o femeie a scapat de o amenda sau permis suspendat ca a inceput sa se balbaie sau sa planga si i s-a facut mila politistului? de cate ori o femeie a fost ajutata pe strada cand avea nevoie pe cand barbatii nu au parte de acelasi tratament? de cate ori o femeie a scapat mai usor la un proces pentru o faradelege pentru care un barbat nu ar fi fost iertat la fel?
femeile au AVANTAJE SI DEZAVANTAJE. la fel si barbatii, dar se pare ca daca barbatii zic ceva de asta e misoginism si sar niste copile de 20 de ani indoctrinate
M-am oprit la aceasta fraza. Nu sunt de acord cu formularea, nici votul bărbaților nu conta pe atunci, de unde rezulta o inechitate inventata și absolut forțată. Piesa nu merita atâta atenție, se pare ca multă lume se plictisește.
„Dacă cineva urlă de durere, răspunsul ar trebui să fie înțelegerea reală, în profunzime și dispoziția de a ameliora durerea, nu condamnarea țipătului.” - o situare cumpătată și corectă din punct de vedere moral, vă mulțumesc.
Câtă vreme am ascultat și tone de muzică cu conținut explicit (de exemplu, Paraziții), ar trebui să nu am reacții adverse la Macarena asta. Din păcate, e mult prea pestilențială (da, știu, nu are grade de comparație!). Discrepanța dintre formă și conținut e mult prea mare, astfel că majoritatea care au nenorocul să asculte chestia asta rețin doar forma și spre deloc conținutul.
Din păcate tratați greșit; "Pentru o femeie însă, riscul cel mai mare e să fie abuzată sau violată." Acesta este riscul de evitat, nicidecum cel mai mare, cel mai probabil.
Problema reală este riscul de a fi ignorată, iar Erika a înțeles să nu fie.