Foto: Alberto Groșescu/ Inquam Photos
Un ultim gând înainte de prăbuşirea în minciună, manipulare şi obscurantism din acest sfârşit de săptămână. Indiferent că mergem să votăm sau stăm acasă, trebuie să avem conştiinţa foarte clară că vom asista (sau vom participa) probabil la cel mai greu moment prin care trece România din 1990 încoace. O putere politică cinică şi profund imorală, însoţită de o Biserică ortodoxă care s-a îndepărtat de la misiunea ei fundamentală, dar şi de multe alte culte religioase devenite actori politici interesaţi, au fost regizorii unei minciuni naţionale iresponsabile, cu consecinţe pe care nu le putem încă evalua.
Mai trebuie să ne fie foarte limpede că, în ciuda intoxicării societăţii cu ură, cu discriminare şi cu stigmatizare, acest referendum nu caută să reglementeze sau să protejeze vreo instituţie socială. Pe cât de ipotetică este modificarea pe care o propune, pe atât de dureroasă este imaginea unei societăţi zdrenţuite, obosite şi decuplate de la grijile şi visele ei veritabile. Organizarea lui în acest moment este opera unei Puteri odioase, care a ales cât se poate de atent clipa în care să dea foc unei ţări pentru a lucra liniştită la agenda proprie de spoliere a resurselor şi de salvare a infractorilor din fruntea ţării.
Nu există o singură etapă a pregătirii acestui referendum care să fi fost organizată cinstit şi cu bună-credinţă; toată pregătirea lui a fost furată, falsificată şi deturnată. Fraudarea lui depăşeşte cele mai negre previziuni pe care le-am avut unii şi alţii în ultimele săptămâni. România referendumului este o ţară în care se instaurează, prin vot popular, furtul ca lege, minciuna ca discurs public şi frauda ca practică electorală pentru scrutinurile mult mai importante care urmează.
Milioane de români sunt chemaţi să participe la această fraudă şi la această minciună. Credinţa religioasă, sinceră sau prefăcută, a cetăţenilor români a fost brutal confiscată şi introdusă în maşinării de fabricat frica şi ura. Ea a fost decuplată de orice valoare morală şi pusă să slujească interesele meschine ale unei clici care pretinde că îi apără de pericole ne(mai)văzute. Biserica ortodoxă, prin agenţii ei electorali din fiecare sat şi oraş, a ales încă o dată să se situeze de partea puterii şi a minciunii în detrimentul vocaţiei sale de iubire şi de adevăr. Deviza referendumului pare să sune aşa: nici o hoţie nu e prea mare şi orice furt poate fi iertat pentru a ne promova minciuna.
Cei care se iluzionează că îşi vor repara onoarea întorcându-se de luni 8 octombrie din nou împotriva puterii lui Dragnea vor fi până atunci complicii cei mai de nădejde ai consolidării acestei puteri şi ai îngenuncherii unei ţări la picioarele unui om fără scrupule. Ce vor putea sărbători duminică seara cei care vor vota DA alături de Dragnea, Tăriceanu, Toader şi alte modele ale moralităţii publice din România? Ce victorie creştină va fi aceea şi ce mândrie a familiei va fi aceea care vor fi obţinute prin fraudă şi încălcarea legii? Cum vom explica oare copiilor noştri că i-am „apărat” prin furt?
De luni încolo drumul pe care îl avem de făcut înapoi spre Europa, dar şi înapoi spre valorile care trebuie să ne ţină împreună a devenit iaraşi lung şi anevoios. Extenuaţi de exerciţiile de îndobitocire şi ură la care ne-a supus Puterea şi trompetele ei mediatice, va trebuie să începem să ne regândim strategiile de acţiune civică şi politică. Pentru că nu va mai fi suficient să protestăm. Vine vremea în care, dacă nu construim ceva nou, un angajament nou, o alternativă politică solidă, o utopie politică, atunci suntem pierduţi definitiv. Pentru că vom deveni pe rând minoritarii pe care alte şi alte majorităţi îi vor zdrobi, în numele unor fantasme sau frici abil exploatate de politicieni corupţi şi cinici. Trebuie să putem întoarce acest destin nefast pentru a reveni cu demnitate acolo unde ne este locul. Şi o vom face.
Urmăriți Republica pe Google News
Urmăriți Republica pe Threads
Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp
Alătură-te comunității noastre. Scrie bine și argumentat și poți fi unul dintre editorialiștii platformei noastre.
Cei care nu au de ales (simpli, needucati, amarati) , se casatoresc de gura mamei sau mai rau, raman langa mama, se ineaca in alcool si bat nevasta (daca au cu ce), se sinucid cum pot, O crima mica: 26% din crimele din romania sunt in familii traditionale, oare nu cumva e vreo legatura ...??
Tot asa mulți au în cap și un model al "homosexualului" sau al "tradiționalului" care s-ar putea sa aibă foarte puțin de-a face cu realitatea.