Sari la continut

Republica împlinește 10 ani

Un deceniu în care am ținut deschis un spațiu rar în România: unul al ideilor curate, al argumentelor care nu se tem de lumină și al vocilor care gândesc cu adevărat. Într-o vreme în care zgomotul crește, noi am mizat pe ceea ce contează: conținut de calitate, autentic, fără artificii, libertate de gândire, profunzime în loc de superficialitate. Pentru că doar așa România poate merge înainte. Să rămânem împreună într-un loc al reflecției, al întrebărilor care incomodează și al conversațiilor care schimbă ceva. Scrie, întreabă, contestă, propune. 
Republica îți aparține. De 10 ani și pentru anii care vin.

În Olanda m-am știut mereu scriitor, doar din păcate fără „ouevre”. Aici poveștile îmi vin singure într-o limbă care nu-i a mea – nebănuite sunt căile Domnului

Carlibaba

Dimineața, înainte să se trezească satul, stau pe puntea peste Bistrița și mă uit cum curge apa. Mii de valuri mici se grăbesc în sărituri mărunte la vale – luni întregi au fost ținute captive pe munte de către o iarnă aspră – nici acum nu-i sigur dacă ea nu o să se răzgândească - să le prindă de guler. Prin sunetul lor blând îmi spun că nu o să lipsească mult, ne vom întoarce rapid!nu vă grăbiți, a plouat deja destul, îmi vine să le răspund. Prin ceață văd jocul razelor de soare – toate par acum la locul lor. Cu inima grea îmi amintesc momente în care mă întreb cum am ajuns aici în propriul meu Gulag. Pus la muncă într-o inundată mină de cărbuni din care, spre surprinderea mea, am scos doar perle. În Olanda m-am știut mereu scriitor, doar din păcate fără ouevre, aici poveștile îmi vin singure într-o limbă care nu-i a mea – nebănuite sunt căile Domnului. 

Mă uit în sus și văd cabana – în prima lună de război mulți au ajuns aici, venind direct din zona de război. Nu mai era timp să mă uit la televizor și să îmi fac griji despre înaintarea rușilor spre noi - mi-am dat seama – viața mea trebuie trăită aici, de către mine. Nu pot să mă las purtat în bulele altcuiva, să trăiesc într-o lume mai mult creată ca să ne distragă atenția. Războiul și-a arătat nouă fața în nevoile oamenilor fugiți – nevoie de un adăpost, o masă și un cuvânt de încurajare. Aici puteam să fac o diferență, m-am simțit mai util ca niciodată înainte. Nu îmi amintesc unde aș fi citit, sau poate am visat – omul este ca o sită, prin noi trece viața și doar noi decidem ce trece.

Hristos a înviat – dar războiul merge mai departe. Întunericul este învins, dar cum se scrie în Evangelia lui Luca – Satana încă cere să ne cearnă așa cum se cerne grâul. În calvinismul în care am crescut ne înspăimântau astfel de fraze, se refera la judecata de apoi în care se separă grâul de pleavă. Și pleava – așa știam toți – trebuie aruncată la foc - deci mare grijă! Mult mai târziu, un bătrân deștept mi-a dat o explicație alternativă – noi în timpul vieții noastre avem o singură sarcină – să separăm noi înșine grâul de pleavă - să aruncăm și grâul și pleava în mod repetat în sus, ca să poarte vântul pleava și să rămânem noi - esența. Și asta încerc să fac, arunc viața în sus și văd ce cade înapoi, și uneori, într-o clipă, aproape pot să prind ideea lui Pavel când a scris Corintenilor – Ce în lumea asta ar putea să fie în stare să ne despartă de dragostea lui Dumnezeu?

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp 

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere


Îți recomandăm

Cristian Tudor Popescu

Există în istoria cinematografului două pietre de hotar: „Nașterea unei Națiuni”, de David Wark Griffith (1915), și „Triumful Voinței”, de Leni Riefenstahl (1935). Din punct de vedere al inovării în limbajul cinematografic, aflat în perioada de început a filmului mut la Griffith, și a primilor ani ai sonorului la Riefenstahl, e vorba de capodopere. Însă ideologia și etica lor sunt cât se poate de malefice: rasism feroce antinegri la Griffith, glorificarea lui Hitler la Riefenstahl.

Citește mai mult

Cybersecurity

„Avem un exces de producție în anumite intervale orare- de exemplu, între ora 10 dimineața și ora 16, când panourile fotovoltaice produc mai mult. Responsabilitatea noastră, ca furnizor, este să dăm clienților tarife orare: când există surplus, energie mai ieftină; când există deficit, un alt preț. Responsabilitatea clientului este să-și adapteze profilul de consum. Dacă la ora 13 există surplus și eu îmi permit să ofer energia cu un preț mai mic, ar fi bine dacă și clientul s-ar educa să consume în acel interval- să pornească aspiratorul din casă sau mașina de spălat de la depărtare”, spune Radu Brașoveanu, Director Digital Solutions la PPC România (foto: Yau Ming Low / Alamy / Profimedia).

Citește mai mult

Eugen Rădulescu

Am tot spus-o și o voi repeta până problema va fi rezolvată: cea mai severă constrângere a economiei românești este, de foarte departe, deficitul bugetar. Am trecut de la o datorie publică de sub 12% din PIB în 2006, anul dinainte de intrarea în UE, la 60% din PIB în prezent – o dinamică înfricoșătoare, care a atins apogeul în 2024, an fără crize sau evenimente excepționale, când deficitul unui singur an a ajuns la un neverosimil 9,3% din PIB.

Citește mai mult