Sari la continut

Revoluția online

România digitală este cea care ne face să mergem înainte. Un proiect Republica, susținut de eMAG.

Înainte de începerea școlii, vânzările de laptopuri au crescut cu 80%, iar cele de tablete cu 85%. Care sunt scenariile de educație în școlile din România și ce putem face pentru a rămâne în siguranță

Fetiță la laptop

Foto: Guliver/ Getty Images

Cu trei zile înainte de deschiderea școlilor, Ministerul Educației a făcut publică situația scenariilor care se vor aplica în unitățile de învățământ la nivel național.

Potrivit „fotografiei” făcute vineri, 11 septembrie, 12.610 de unități de învățământ vor organiza cursuri după scenariul 1, verde, care implică prezența fizică a tuturor copiilor. 4.892 de unități de învățământ se încadrează în scenariul 2, galben, care presupune participarea zilnică (față în față) a tuturor preșcolarilor și elevilor din învățământul primar, a elevilor din clasele a VIII-a și a XII-a, respectiv participarea prin rotație la ore a elevilor din ceilalți ani. 238 unități de învățământ vor aplica scenariul 3, roșu, și vor organiza cursuri exclusiv la distanță pentru toți preșcolarii și școlarii, iar în cazul a 7 unități de învățământ a fost aprobat un scenariu mixt – galben și roșu, din cauza unor situații specifice. 

„Consiliile de administrație de la nivelul fiecărei unități de învățământ au adoptat propunerile în funcție de analiza situației epidemiologice efectuate la nivel național de către direcțiile de sănătate publică și Institutul Național de Sănătate Publică (comunicată în data de 7 septembrie), de infrastructura și de resursele existente în fiecare unitate de învățământ.

Potrivit respectivei analize, în 2.728 de localități numărul de cazuri de noi îmbolnăviri, confirmate în ultimele 14 zile, este mai mic de 1 la 1.000 de locuitori, în 410 localități numărul de cazuri de noi îmbolnăviri, confirmate în ultimele 14 zile, se situează între 1 și 3 la 1.000 de locuitori, iar în 43 de localități numărul de cazuri de noi îmbolnăviri, confirmate în ultimele 14 zile, este mai mare sau egal cu 3 la 1.000 de locuitori”, se arată într-un comunicat al Ministerului Educației.

Școli închise din cauza Covid chiar înainte de începerea cursurilor

Situația se poate schimba însă în orice moment și școli aflate acum în scenariul verde sau galben pot trece de pe o zi pe alta în scenariul roșu, dacă în cadrul lor vor fi confirmate 3 cazuri de Covid.

La București, de pildă, unde învățământul ar trebui să se desfășoare conform scenariului al doilea, hibrid, 5 școli au fost închise, pentru 14 zile, chiar înainte de începerea anului școlar, din cauza infectărilor cu virusul SARS-Cov-2. Ele se adaugă celor 19 școli care nu vor fi deschise din cauza unor probleme tehnice și a unor lucrări neterminate la timp.

Mai multe școli ar putea trece în scenariul roșu în perioada următoare

Mai multe școli ar putea fi închise, odată cu începerea procesului educativ, în contextul în care numărul infectărilor cu Covid rămâne ridicat în România – vineri, de pildă, 1.391 de cazuri noi au fost depistate pe teritoriul țării.

Acest lucru va însemna că școli care puteau să țină lecțiile în sala de clasă vor trebui să își mute, din nou, procesul didactic în mediul online și să asigure accesul elevilor la educație, într-un mod coerent și echitabil.

În acest context, digitalizarea educației nu mai este însă un vis, ci devine o obligație. „Perioada pandemiei a însemnat introducerea, într-un stil accelerat, a tehnologiei digitale în sistemul de educație. Lucrul ăsta ar fi trebuit să se întâmple pe durata mai multor ani, nu se poate întâmpla peste noapte. Nu este suficient ca școlile să aibă acces la instrumente digitale, ci este important ca profesorul să știe cum să le folosească în procesul de predare”, explica recent Ștefan Apăteanu, fondatorul EduApps.

Platforme educaționale gratuite

Ministerul Educației a semnat cu Google și Microsoft un parteneriat prin care cadrele didactice au acces gratuit la platformele educaționale dezvoltate de cele două companii, inclusiv la programele-suport și la resursele educaționale dezvoltate de acestea. Astfel, platformele G Suite for Education și Microsoft Office 365 A1 pot fi utilizate în procesul de predare, cu interfață în limba română.

„Ambele licențe se activează în mod gratuit, prin intermediul portalului de activare clasaviitorului.ro și pot fi utilizate, tot gratuit, pe durata de funcționare a unității de învățământ.

Aceste aplicații le oferă profesorilor posibilitatea de a gestiona fluxul de lucru la clasă cu ajutorul Google Classroom sau Microsoft Teams (distribuire materiale suport de curs, distribuire teme, acordare de feedback personalizat, notare), de a organiza videoconferințe cu ajutorul Meet sau Teams, de a folosi tabla virtuală cu ajutorul Google Jamboard sau Microsoft Whiteboard și de a avea acces la tot ceea ce este necesar pentru a derula activitatea didactică prin aplicațiile online”, a anunțat ministerul Educației.

Creștere spectaculoasă a vânzărilor de laptopuri și tablete

Mulți elevi vor începe însă anul școlar fără mijloacele care să le permită conectarea și un număr mare de profesori sunt încă nepregătiți pentru predarea în format digital.

Conștienți de faptul că există posibilitatea ca școala să continue la distanță, mulți părinți au achiziționat, încă din vacanță, dispozitive digitale pentru copiii lor. Acest lucru poate fi dedus și din cererea crescută de laptopuri și tablete. În lunile iulie și august a existat o creștere de 80% a vânzărilor de laptopuri și de 85% a celor de tablete, față de perioada similară a anului trecut, au transmis reprezentanții eMAG. „În ceea ce vânzările de rechizite și de articole pentru școală, acestea s-au menținut la nivelul anului trecut, deși numărul de clienți care ne vizitează zilnic a crescut considerabil”, mai spun reprezentanții eMAG.

Recomandări pentru elevi din partea Grupului de Comunicare Strategică

În acest moment, însă, majoritatea covârșitoare a elevilor români vor participa fizic la ore. Vineri, Grupul de Comunicare Strategică a transmis o serie de recomandări pentru elevi, atât în ceea ce privește perioada petrecută la școală, cât și cea petrecută pe drum și la intrarea în casă. Copiilor li se recomandă să își dezinfecteze mâinile după ce ating obiectele comune din clasă, să se spele sau dezinfecteze pe mâini, când ajung acasă, după ce se descalță și după ce se dezbracă și să acorde o atenție sporită locului în care își lasă ghiozdanul.

Redăm mai jos recomandările autorităților:

3 lucruri ne țin în siguranță pe noi, dar și pe ceilalți, în orice situație am fi:

1. Masca trebuie purtată astfel încât să acopere atât nasul, cât și gura. Masca reduce masiv riscul de răspândire a virusului! Atunci când e purtată atât de către persoana potențial infectată, cât și de către persoana neinfectată, se reduce la minimum riscul de transmitere a virusul mai departe. Utilizarea măștii în spații închise (ex: o sală de clasă) previne transmiterea virusului atunci când mai multe persoane se află simultan într-o încăpere. Tot masca face să poată fi redusă distanța minimă dintre persoane la cel puțin 1 metru în interior. Masca trebuie purtată și în aer liber atunci când distanța dintre persoane nu poate fi menținută la cel puțin 1,5 metri sau atunci când un număr mare de persoane se află în aceeași zonă.

• Nu înlăturați masca și nu o purtați sub bărbie, în special atunci când vorbiți în apropierea unei alte persoane sau în sala de clasă. Masca este individuală și NU se oferă propria mască utilizată să fie purtată de o altă persoană.

2. Distanța fizică trebuie păstrată la cel puțin 1 metru în interior, cu obligația purtării măștii, și cel puțin 1,5 metri în aer liber, atunci când nu este purtată masca. Păstrând distanța față de celelalte persoane aria de răspândire a virusului este redusă la minimum. Întrucât particulele care pot fi infecțioase sunt răspândite prin simpla vorbire, purtarea măștii și distanța fizică fac ca aceste particule să nu ajungă la celelalte persoane.

• În sala de clasă, trebuie menținută distanța atât față de colegi, cât și față de profesori, în timpul orelor, în pauze sau în momentul sosirii/plecării de la cursuri. În cazul orelor de educație fizică vor fi evitate acele activități care presupun contactul direct între elevi sau prin intermediul obiectelor atinse frecvent (ex: jocul de echipă cu mingea)

3. Mâinile trebuie igienizate sau dezinfectate ori de câte ori atingem o suprafață care ar putea fi infectată (ex: clanțe, mânere, balustrade, butoane de lift). E important să ne gândim cine ar fi putut atinge respectiva suprafață înaintea noastră, întrucât cu ajutorul mâinilor putem duce mai departe cele mai multe virusuri. Dacă mâinile noastre nu sunt igienizate/dezinfectate, atunci NU trebuie să ne atingem ochii, nasul sau gura, deoarece virusul poate fi pe mâini și în acest mod să ne infectăm. Mâinile trebuie spălate cel puțin 20 de secunde cu apă și săpun sau dezinfectate. Trebuie să avem grijă să dezinfectăm nu doar mâinile, dar și obiectele pe care le purtăm frecvent cu noi, cum ar fi telefonul mobil.

• În sala de clasă, așezați-vă întotdeauna în același loc și evitați să atingeți obiectele colegilor, scaunele și băncile ocupate de aceștia. Dezinfectați-vă mâinile de fiecare dată după ce atingeți obiecte sau suprafețe comune (ex: cretă, burete, tablă). Aveți grijă unde plasați ghiozdanul astfel încât să fie cât mai ferit de o posibilă contaminare.

Tinerii sunt afectați într-o mai mică măsură în cazul infectării cu noul coronavirus (COVID-19), DAR ei pot răspândi virusul, chiar fără să-și dea seama, către persoanele vârstnice și/sau cu boli cronice (ex: părinți, bunici, profesori, persoane cu deficiențe imunologice) în cazul cărora infectarea poate avea consecințe extrem de grave.

• Din acest motiv, este foarte important ca tinerii să respecte măsurile de protecție sanitară și să avertizeze imediat atunci când prezintă simptome (ex: febră, tuse, nas înfundat, frisoane, dureri de cap, dureri musculare, stare de oboseală, etc).

• Elevii cu simptome de boală NU trebuie să se prezinte la școală, iar părinții au obligația de a anunța unitatea de învățământ, precum și medicul de familie.

• Părinții/ însoțitorii care conduc elevii la școală NU pot intra în instituția de învățământ decât în situații excepționale, cu aprobarea prealabilă a conducerii școlii.

• Elevii care fac parte din grupe de risc în ipoteza infectării cu noul coronavirus (COVID-19), sau locuiesc cu persoane care se află în grupele de risc, pot face școala online, pe baza unei solicitări din partea părinților, în urma unei adeverințe medicale din partea medicului de familie sau a medicului curant.

• În cazul absenței de la școală pentru cel puțin 3 zile consecutive, elevul va trebui să prezinte în momentul revenirii la școală o adeverință medicală din partea medicului de familie.

• La fel ca și în anii precedenți, elevii care intră în noul ciclu de învățământ (ex: grădiniță - grupa mică, primar - clasa I, gimnaziu - clasa IV, liceal - clasa IX, postliceal) trebuie să prezinte o adeverință de intrare în colectivitate care poate fi eliberată de medicul de familie în cursul primei săptămâni de școală, dacă nu se regăsește în dosarul de înscriere.

Momente cheie pentru elevi în afara orelor:

Drumul până la școală. Dacă este posibil, optați pentru deplasarea pietonală și evitați folosirea mijloacele de transport în comun. Dacă trebuie să utilizați transportul în comun, purtați obligatoriu mască, păstrați distanța față de celelalte persoane, evitați atingerea suprafețelor comune și dezinfectați-vă mâinile imediat ce ați părăsit transportul în comun.

Recreația alături de colegi. Dacă purtați mască, păstrați distanța de minimum 1 metru față de colegi. Dacă vă aflați în aer liber și nu purtați mască, atunci mențineți o distanță de cel puțin 1,5 metri. Evitați să faceți schimb sau să atingeți obiectele personale pe care au pus mâna și alte persoane (ex: telefoane mobile, manuale, rechizite, etc) și dezinfectați-vă mâinile după orice contact cu suprafețe comune.

Timpul petrecut după școală. În cazul în care, după orele petrecute la școală, mai rămâneți alături de colegi/prieteni, aveți grijă să respectați aceleași reguli sanitare, indiferent dacă persoanele alături de care vă aflați prezintă sau nu simptome de infectare. Este de preferat ca petrecerea timpului liber să aibă loc în aer liber, dacă este permisă de condițiile meteorologice.

Întoarcerea acasă. Atunci când reveniți acasă aveți grijă ca, după ce lăsați încălțămintea la intrare, să vă spălați pe mâini, să dezinfectați obiectele personale (ex: chei, telefon mobil), să schimbați îmbrăcămintea folosită afară și să o așezați separat de îmbrăcămintea folosită în casă. Înainte de a îmbrăca noile haine, spălați-vă/dezinfectați-vă mâinile. Acordați atenție sporită ghiozdanului, respectiv zonelor în care îl plasați și riscul de contaminare.

Interacțiunea cu persoane vârstnice. Persoanele în vârstă sunt vulnerabile în fața noului coronavirus, în multe cazuri infectarea fiindu-le fatală. Este motivul pentru care trebuie protejate cu prioritate, prin evitarea contactului direct (ex: îmbrățișări) și prin menținerea distanței fizice de 1,5 metri. În cazul în care vă întâlniți cu persoane vârstnice, și nu puteți păstra distanța de siguranță, este recomandată purtarea măștii.

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere
  • A, Microsoft desigur. Sunt sigur ca nu s-a dat sau luat nici o spaga in toata treaba asta.
    "Recreația alături de colegi. Dacă purtați mască, păstrați distanța de minimum 1 metru față de colegi." - oo daaa, asta sigur sigur se va respecta, peste tot.
    • Like 0


Îți recomandăm

articol audio
play icon mic icon Vlad Petreanu_

În 1990, după ce lucrase într-o fabrică, Vlad Petreanu s-a angajat la un ziar, unde avea un salariu echivalentul a aproape 90 de dolari. Banii îi ajungeau, spune el, să își cumpere un pachet de țigări - la vremea respectivă fuma - și o cola pe zi, „și abia mă descurcam să mănânc ceva”.

Citește mai mult

articol audio
play icon mic icon „La bani mărunți” cu Sergiu Manea, CEO BCR. Podcast amplificat de Republica

Sergiu Manea, care a preluat în urmă cu cinci ani conducerea celei mai mari bănci din România, a povestit că primul său salariu, o sumă echivalentă cu mai puțin de 80 de dolari, l-a primit în septembrie 1994. Se angajase înainte de terminarea facultății pe o poziție entry level, ca referent, la Banca Română pentru Dezvoltare, la Biroul de bănci corespondente, care azi se cheamă „financial institutions”.

Citește mai mult

Scoala din valiza

„Educația digitală nu înseamnă neapărat distanțarea între copil și profesor. Și aici îmi vine în minte un alt exemplu: profesorii dintr-o școală din Ialomița, care au devenit dependenți de copiii pentru a putea să folosească mijloacele digitale și s-au apropiat de copii”.

Citește mai mult