Sari la continut

Descoperă habits by Republica

Vă invităm să intrați în comunitatea habits, un spațiu în care înveți, găsești răspunsuri și resurse pentru a fi mai bun, pentru a avea o viață mai sănătoasă.

Incidente după mitingul PSD de la Galați. Protestatarii au blocat autocarele susținătorilor partidului. Jandarmii au făcut cordoane în jurul acestora

După terminarea mitingului, protestatarii au blocat autocarele susținătorilor partidului. Jandarmii au făcut cordoane în jurul acestora, pentru eliberarea drumului.

Încă de dimineață, la Galați, s-a repetat primirea de la Iași: mitingul PSD a fost primit de gălățeni cu huiduieli și scandări.

Spre marea lor surpriză (și chiar neînțelegere), pesediștii care au coborât din autocare înaintea mitingului electoral au fost întâmpinați cu ostilitate de gălățeni, care le-au strigat că sunt „sclavii lui Dragnea”.

30.000 de oameni și-a propus Partidul să aducă la Galați, iar pentru asta au fost mobilizați toți șefii autorităților publice, relatează presa din Galați. Ca să se facă numărul, filialele din Moldova ale PSD au trimis autocare cu simpatizanți. „Marș din orașul nostru” s-a intitulat contramanifestația gălățenilor.


Vă invităm să citiți și:

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp 

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere
  • Poate asa mai spala si orasul meu natal rusinea etichetei; Orasul rosu
    • Like 1
  • Excelent!! Bravo galatenilor!!!!
    • Like 3
  • Îmi doresc din tot sufletul ca manifestările anti PSD-ALDE-UDMR-PRO să fie tot mai ample, tot mai ferme, tot mai pline de inventivitate....
    Dar totodată mi-ar plăcea ca aceste mișcări ample să fie dominate de civism, de bună creștere, de lipsa violenței fizice și verbale...
    Doamne ajută!
    • Like 6


Îți recomandăm

 centrala Kozlodui

Primul efect probabil este economic: energie mai scumpă în orele de vârf. Când producția disponibilă scade, piața apelează la alternative mai costisitoare. Pentru furnizorii expuși acestor ore cresc cheltuielile de achiziție și riscul, care se pot reflecta ulterior în ofertele către consumatori. Facturile nu cresc automat astăzi, dar costul vulnerabilității poate ajunge în contractele viitoare. foto: Profimedia

Citește mai mult