Sari la continut

De opt ani suntem împreună. Vă mulțumim!

Găsim valori comune, sau scriem despre lucruri care ne despart. Ne unesc bunul simț și credința că putem fi mai buni. Suntem Republica, sunteți Republica!

Irina Margareta Nistor și Monica Lovinescu, că restu`...

Nici azi nu știu să-mi descriu foarte precis starea care m-a dus în Piața Universității pe 21 decembrie 1989. Nu-mi mai amintesc cât era rușine, cât furie, și cât nebunie. Dar uite că un film îmi spune exact ce aveam în cap atunci: rafturile cu produse de supermarket printre care trecea Bruce Lee, mașinile Lamborghini și Ferrari conduse de Van Damme, bătăile printre și pe mesele încărcate cu platouri apetisante, Rambo mitraliind vietcongii de la șold, Chuck Norris decapitând cu dinții șobolanul pe care i l-au pus pe față „gălbejiții” roșii.

Unde văzusem eu imaginile astea în anii `80? Pe casetele VHS piratate care circulau seara prin apartamentele blocurilor socialiste ale României. Așa mi-ar fi fost înfiptă în creier ideea că în capitalism e o lume mai dreaptă decât în comunism, sunt mașini trăsnet , nu Dacii, e mâncare să te-ndopi până verși, toată lumea stă prin vile rotitoare după soare, curve mișto la tot pasul, whisky și martini și, mai ales, acțiune, adrenalină cât cuprinde; pe cale de consecință, am pornit la luptă împotriva comunismului, ca să am și eu toate astea... De fapt, ce să mai, Chuck Norris ne-a scos în stradă împotriva lui Ceaușescu!

Revelația e livrată de pelicula „Chuck Norris vs. Communism”, produs al intelectului unei dudui Călugăreanu, care înțeleg că stă pe la Londra. Întrucât CNC a respins finanțarea acestui „documentar”, deci n-a fost făcut cu bani de la buget, ar fi trebuit să rânjesc și să-mi văd de treabă, căci, de la o vreme am constatat că viața, și așa mizerabil de scurtă, nu e cazul s-o consum scriind despre toate gunoaiele cu generic.

Văd însă pe ecran, la hașbeo, între persoanele care „depun mărturie”, doi cineaști pe care-i respect în mod deosebit, venerabilul critic și istoric de cinema Tudor Caranfil și talentatul regizor Adrian Sitaru. Mă întreb ce-or fi simțit după ce au văzut filmul ăsta, în care „joacă”.

Mai mult, mi se relatează că la Cluj, la TIFF, o sală întreagă a aplaudat în picioare „acest debut câștigător care celebrează impactul cultural al Hollywoodului”, cum scrie Hollywood Reporter.

Și mai mult, nu știu să fi scris cineva până acum vreun rând critic despre „Chuck Norris vs. Communism”. Așa că mi-a sărit pixul în mână.

Comerțul cu casete video din ultimul deceniu ceaușist a fost o afacere de contrabandă controlată de Securitate, așa cum erau blugii, țigările și băuturile occidentale, cafeaua veritabilă, prostituția națională și internațională cu „româncuțe”. Securitatea dijmuia rețelele de bișnițari, banii negri mergând în conturi „speciale”, pentru operațiuni la fel de „speciale”.

90% dintre filmele rulate erau trash movies, junk, garbage, action, thriller, SF de serie B și C, precum și porno cinstite. Violență, sex, bani, droguri – asta se vindea și se vedea cu precădere.

Majoritatea persoanelor implicate în astfel de rețele erau și turnători ușor de ținut în lesă.

Traficul de casete piratate reprezenta o violare flagrantă, pe scară largă, a legilor internaționale de copyright ( ce vedem acum scris la începutul dvd-urilor originale) la care România comunistă nu aderase. Pentru că oamenii cu videoplayer care organizau seri video luau bani și de la 15-20 de spectatori odată, era și o evaziune fiscală de toată frumusețea. Pe scurt, o hoție.

Ceea ce nu înseamnă că nu m-am dus și eu la astfel de „serate”. În deșertul informațional din România, nu puteai să ratezi așa ceva. 90% dintre filmele rulate erau trash movies, junk, garbage, action, thriller, SF de serie B și C, precum și porno cinstite. Violență, sex, bani, droguri – asta se vindea și se vedea cu precădere. Trebuia să cauți îndelung ca să dai cu ochii, într-un cerc mult mai restrâns, de „Omul de marmură”, al lui Wajda sau „Martorul” lui Peter Bacso, opere de disidență în lagărul comunist.

„Rețeaua video” era o formă pricăjită, caricaturală de consumerism, nu de anticomunism. După ce vedeau aceste imnuri vizuale închinate libertății, cum zice filmul urmașei Călugărenilor, tinerii se duceau să se masturbeze sau să-i bruslească (de la vb. a brusli – a da bine cu piciorul. Bruce Lee) un șut în gură unui prieten la o băută cu vin spumos (că altceva nu se găsea), nu să organizeze un protest anti Ceaușescu.

Imnuri ale libertății, nu numai vizuale, dar și auditive. Interpreta lor, tânăra pe atunci traducătoare a TVR, Irina Margareta Nistor. Mărturisitorii, sau chiar apostolii doamnei Irina vorbesc despre un adevărat libidou al libertății care se degaja din vocea dânsei. Mie, necunoscând-o pe atunci, mi se părea că aduce a pterodactil răcit. Și nici azi nu mi se pare lucrul cel mai frumos la doamna Nistor.

Pe care, de altfel, o simpatizez, e un critic bine documentat și iubitor de film, empatizez cu domnia sa în nostalgia pentru D.I. Suchianu și Iosif Sava. Cu atât mai mult mi-a fost greu să înțeleg cum a putut să se așeze într-o asemenea (im)postură, de „însămânțătoare” a luptei pentru libertate. După ce s-a băgat, cu plată, în acel șmen securist întunecos, să pozeze după 30 de ani în voce inspiratoare disidentă pentru că a tradus la un moment dat „Comunist împuțit!” pe o casetă cu Rambo...

Adicătelea, dacă facem socoteala, două Voci curajoase de femeie am avut și noi: Irina Margareta Nistor și Monica Lovinescu, că restu`...

Ce să propun în continuare? Ca peste trei săptămâni, pe 21 decembrie, să se facă un montaj literar-artistic cu vocea lui Ceaușescu hârâind „Alo! Alo! Rămâneți pe locurile voastre!” și cea a doamnei Nistor zicând „Sfinte Sisoe!” peste „Motherfucker!” și „La naiba!” peste „Fuck you!”?

Aș prefera ca autentica îndrăgostită de cinema Irina Margareta să se mai uite o dată la filmul ăsta, „Chuck vs. com”, într-o seară video ca pe vremuri...

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp 

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.



Îți recomandăm

Centrul Pompidou

Francezii anunță, sub patronajul președintelui Emmanuel Macron, deschiderea pe 27 martie a celei mai mari expoziții Brâncuși de până acum, iar un vin românesc a fost ales drept vinul oficial al evenimentului inaugural: Jidvei. (Profimedia Images)

Citește mai mult

Familia Mirică

„Eu, soția, mama și tata. Mai nou, sora și cumnatul care au renunțat să lucreze într-o firmă mare de asigurări ca să ne ajute cu munca pământului. Au fugit din București și au venit la fermă, pentru că afacerea are nevoie de forțe proaspete. Și cei 45 de angajați ai noștri, pe care-i considerăm parte din familie”. Aceasta este aritmetica unei afaceri de familie care poate fi sursă de inspirație pentru toți tinerii care înțeleg cât de mult a crescut valoarea pământului în lumea în care trăim.

Citește mai mult

Dan Byron

Într-un dialog deschis, așa cum sunt și majoritatea pieselor scrise de el, Daniel Radu, cunoscut mai degrabă ca Dan Byron, a vorbit recent la podcastul „În oraș cu Florin Negruțiu” despre copilăria sa, cântatul pe străzi la vârsta de 16 ani, amintirile mai puțin plăcute de la Liceul Militar de Muzică, dar și despre muzica sa și publicul ei întinerit. (Foto: Cristi Șuțu)

Citește mai mult