Am văzut că Iuliana Tudor este plecată prin țară și că face casting pentru emisiunea „Vedeta populară” de la TVR. Așa că i-am dat un telefon și am întrebat-o dacă ar vrea să-mi dea un interviu când se întoarce. Ne-am întâlnit la masă și am vorbit despre ea, despre muzică, despre televiziune, despre multe… Are o energie pe care i-am admirat-o mereu și un fel de a vorbi care trădează dintr-o minte clară și organizată.
Iuliana, te aud mereu spunând despre „lumea ta”, despre „ai mei” atunci când vorbești despre artiștii pe care îi aduci în emisiunea ta de la TVR. O zici cu un fel de posesivitate așa...
Perspectiva din care vorbesc eu despre „lumea mea” nu e neapărat aceea legată de posesivitate, ci de faptul că e parte din mine și eu sunt parte din ea. Cred că așa se întâmplă atunci când muncești cu pasiune într-un loc, când ai oameni care să creadă în tine, care să te urmeze și care, după un singur telefon, spun „da”. Când vezi că publicul tău e constant alături de tine de 23 de ani, se creeză o lume în care toate aceste ingrediente te țin, te întrețin și devine un mod de viață.
Nu spun asta cu orgoliu, ci cu smerenie. Smerenia este parte din exercițiul pe care îl fac din prima zi de emisie, atunci când mă duc pe scenă sau intru în platou, atunci când îmbrac rochia de seară, am microfonul și clipboardul în mână, mă gândesc la prima secundă când am auzit că intrăm în direct și păstrez energia acelui început. Și atunci simt, da, smerenie, față de ceea ce mi se oferă.
Nu am luat niciodată această „lume” ca pe un dat. A fost un dar și am știut să îl primesc, să mă bucur de el și să încerc să dau înapoi însutit. Pentru că atunci când e vorba de un talent, un loc de muncă bun, o echipă, părinți buni sau o țară minunată, e vorba despre „daruri”. Am învățat de la părinți că tot ceea ce primesc este un dar, viața în sine este un dar. Noi considerăm foarte ușor că ea vine la pachet cu toate. Și că toate ni se cuvin. Nu este așa.
Și, dacă păstrezi acest gând până la adânci bătrâneți, atunci dramul acela de luciditate te va face să nu-ți pierzi mințile. E o lume care, dincolo de strălucirea pe care o vede telespectatorul pe micul ecran- un decor impresionant, public, personalități, haine frumoase – pe tine, care ești înăuntru, te marchează, te schimbă.
Și această schimbare poate fi în bine, dar poate aduce și rău. Te poate face să te rătăcești de tine și să nu mai știi cine ești. Știu exemple de oameni care s-au pierdut așa. Oameni care au renunțat la jumătatea drumului, pentru că nu au înțeles care le este menirea. Eu sunt într-o permanentă căutare cu mine, nu-mi îngădui să fiu aceeași mereu. Publicul știe că eu sunt consecventă de 20 de ani, dar mă străduiesc să aduc ceva nou în permanență, lucru care pare ușor, dar te asigur că presupune un mare efort.
Am apreciat mereu felul în care vorbești. Ești coerentă, vorbești clar, știi ce spui, ai logică. Asta trădează o minte foarte organizată. Tu chiar știi ce vrei să spui!:)
Mulțumesc, ești a doua persoană din viața mea care îmi spune acest lucru! Sanda Țăranu mi-a făcut cândva un compliment, poate cel mai frumos pe care l-am primit, și anume că orice ar face prin casă, chiar dacă e în bucătărie, dacă trece prin fața televizorului și mă aude pe mine vorbind, rămâne.
Și nu e puțin lucru să ți se spună așa ceva! Sanda Țăranu ne-a oferit aceeași lecție de smerenie fata de aceasta meserie! Avem tendința, ca oameni de scenă, să ne situăm deasupra normalului. Ni se pare că doar așa poți fi star, doar așa intrăm în regulile acelea de marketing ale industriei starurilor! Eu nu cred în asta! Și nu voi putea să fiu niciodată așa. Iar când mă mai înfoi si eu așa câteodată, sunt ridicolă, nu-mi iese!
Perioada comunismului a creat o anume dimensiune a muzicii populare potrivită scenei acelui timp. Folclorul atunci se dorea a fi festivist și propagandist
Te uiți critic la tine la tv?
Întotdeauna! Și îi sfătuiesc cu căldură pe cei tineri care vor să facă această meserie, să-și ia caseta de emisie și să se uite la ei cu ochiul critic. Eu am făcut asta ani de zile cu Elise Stan, observând cum mă mișc, ce ticuri verbale am, care îmi este postura, cum mă adresez unei persoane sau alteia… Așa am învățat!
Muzica populară românească este o muzică pervertită și lumea muzicii populare este pestriță. Cel puțin asta este percepția într-o anumită parte a societății… Am avut o discuție cu Bogdan Simion care îmi spunea că folclorul de azi nu este cel autentic și nici acești cântăreți de muzică populară. Cum comentezi?
Este o întreagă discuție aici. Istoria se scrie și din punct de vedere cultural în diverse epoci, fiecare având amprenta ei puternică. Perioada comunismului a creat o anume dimensiune a muzicii populare potrivită scenei acelui timp. Folclorul atunci se dorea a fi festivist și propagandist. Acest lucru, însă, nu poate înlătura cântecele extraordinar de valoroase culese și aduse în atenția publicului fix atunci, în perioada comunistă.
Nu a fost doar folclor nou. Putem judeca în afara autenticului repertoriul Floricăi Ungur de exemplu, cântecele de început ale Irinei Loghin (superba doina „Măi bădiță de pe grui”) sau cântecele lui Grigore Leșe, ca să dau doar câteva exemple? Avem atâtea din acea perioadă! Ce poate fi judecat și astăzi, însă, este filtrul necesar pentru spațiul public. Ce se cântă în spațiul public și de către cine. Asta am pierdut în zilele noastre.
Cântă oricine, oriunde, orice, oricum. Când vorbim de televiziunea publică, de radioul public, de școlile de muzică, acolo vreau să cred că există oameni care mai știu să discearnă între muzica autentica și comerț. Așa că nu m-aș hazarda în astfel de catalogări având atâtea lucruri valoroase descoperite chiar și în perioada comunistă. Și artiști care ne-au făcut cunoscute perle ale muzicii tradiționale din toată țara.
El spune că aceea este definitorie pentru noi…
Bun, și ce facem cu cealaltă muzică? Ea nu ne definește? Spațiul si etapele istorice în care trăim pot fi definite de multe lucruri. Eu nu pot judeca epoca comunistă din punct de vedere muzical, atâta timp cât ea a existat și a definit o anumită etapa.
Repet, cântecele valoroase, căci au existat fără discuție, au bucurat enorm oamenii în acele vremuri. Nu a fost doar folclor nou. A fost și un întreg tezaur de cântece și oameni valoroși. Putem trece pur și simplu peste asta? Eu nu pot. Aș zice să ne uităm mai degrabă la muzica de azi…
Un lucru e sigur, mereu va fi ceva de contestat, ceva de demontat..
Nu ți se pare că muzica se degradează?
Categoric, da.
De ce?
Pentru că totul se degradează. Totul. Nu este doar în muzică acest fenomen. Discutăm despre evoluție și despre involuție. O parte din viața noastră cunoaște o evoluție, cel puțin materială, de confort, dar din punct de vedere spiritual, după părerea mea, resimt o involuție. Contează azi mai mult decât în trecut ceea ce am nu ceea ce sunt.
Tu ce vrei să aduci cu emisiunile tale?
Emoții bune si normalitate! Dacă ne uităm pe toate programele tuturor televiziunilor din 2020 încoace, ca să nu merg mai departe, nu știu dacă găsim 15-20% programe care să aducă o stare de bine omului care privește. Nu se mai vorbește despre lucruri bune, despre ce avem minunat, valoros, performant, deștept, inteligent în țara asta. Sunt trecute la „și altele”
Eu nu uit nicio clipă că lucrez pe banii românilor. Niciodată nu uit asta
Și cum facem să schimbăm ceva în jurul nostru?
Făcându-ne treaba în pătrățica noastră. Atât. Fiecare dintre noi. Vreau să schimb lumea? Încep cu mine. Îmi fac treaba gândindu-mă nu numai la interesele mele. Eu nu uit nicio clipă că lucrez pe banii românilor. Niciodată nu am uitat asta.
Ești angajat pe bani publici? Ai o obligație legată de ceea ce faci, trebuie să ai o anumită conduită, să te prezinți într-un fel onorabil oriunde mergi. Eu nu dau costumul de scenă jos și plec în afara televiziunii unde pot să mă comport oricum. Nu. Nu am cum să fac asta. Eu îmi cresc copilul cu anumite valori, îmi respect părinții, sunt un om credincios și respect biserica, sunt principii pe care nu le pot abandona doar pentru că există un trend împotriva lor acum.
E un set de valori care mi s-au transmis din familie și eu am obligația de a le transmite mai departe. Așa este și cu folclorul: datoria mea este să transmit această parte din cultura română intactă, fără să spun că într-o epocă sau alta ceva s-a întâmplat greșit. Sunt cântece extraordinare care s-au născut și atunci, în perioada comunistă, asta e realitatea! Personal sunt departe de conceptul „cancel culture”, pentru că nu poți construi un viitor fără să îți cunoști și să îți respecți trecutul, e o lege a firii.
Dacă pretinzi respect, trebuie să îl oferi! O operă valoroasă care a rămas în istorie și a învins timpul si timpurile nu poate fi anulată pur și simplu pentru că așa vrea cineva! Eu nu pot accepta asta!
Dacă ne dorim pentru copiii nostri să iubească România, ei trebuie să o și cunoască. Cu bune și cu rele. Nu numai cu rele. Apartenența față de un loc se educă, se antrenează
Nu te întreb pe cine inviți, ci pe cine nu inviți la emisiunea ta?
Aici este o alegere pe care o fac gândindu-mă unde activez, adică Televiziunea Română. Acolo nu poate cânta oricine. Macar acolo. Contează nivelul interpretativ, prezența scenică și respectul pentru această lume. Nu se poate intra cu pene, sau bocanci în ea. E o lume pe care doresc să o păstrez așa cum a fost ea creată de-a lungul timpului de către anonimi, dar adaptând-o acestui timp cu măsură.
Pentru că folclorul asta este: o creație a unor anonimi, până la urmă. Folclorul a apărut pentru că omul a descărcat o emoție într-un cântec, nu pentru că a vrut sa câștige bani la o nuntă cu el. I-a plecat copilul la război, si- a iubit mândra, si-a iubit mândrul, țara, parintii… îi e drag de primăvară… Pentru orice etapă a vieții există un cântec! E una dintre bogățiile noastre ca națiune!
foto Cătălin Apostol/unsplash
Ai găsit oaze de autenticitate în România, din acest punct de vedere?
Da, la mine, în Prahova. Ai să râzi, dar la 17 ani cât aveam eu când am decis să caut asta, am găsit comori extraordinare de folclor.
Cum adică, la 17 ani te preocupa asta?
Da, pentru că citisem că oameni ca Emilia Comișel sau Constantin Brăiloiu au cules folclor și nu înțelegeam cum vine asta, să „culegi” folclor. Așa că m-am dus într-un sat unde am vorbit cu preotul, cu învățătorul care m-au trimis la niște bătrâne. Și astfel am intrat în contact cu lumea despre care mă întrebai, la modul propriu. Altfel percepi lucrurile după ce întâlnești o astfel de femeie care atunci când îți cântă un cântec vechi se gândește la copilul ei, la râul din spatele casei, la bărbatul ei…la universul întreg!
Dar astfel de spații au dispărut…
Nu, le mai avem din fericire. putin, dar le mai avem. Am fost prin țară acum pentru „Vedeta populară”, și am întâlnit tineri care mi-au spus că abia au așteptat să împlinească 16 ani ca să participe la emisiune. Mulți vin din familii unde se cântă sau fac parte din comunități în care se cântă. Noi, aici, în București, nu mai știm ce înseamnă comunitatea, pentru că suntem adunați din toate părțile, dar în micile localități încă se păstrează lucrurile acestea.
Ne vedem unii pe alții ca obiecte, ca posesori, consumatori. De aceea ne și lăudăm cu ce avem și tânjim după ce nu avem. Și atunci e firesc să ajungem să cântăm despre aceste lucruri. Dar undeva treaba aceasta trebuie să se schimbe și asta vine tot din educație, din familie…
Nu vedem noi cam romantic satul ăsta? Uite, numai aici, lângă București, sunt sate unde se trăiește într-o sărăcie lucie… Ce cântă oamenii acolo? Ce tradiții păstrează ei?
Eu, din fericire, am prins un altfel de sat. Mai există și azi spații cu o astfel de lume unde s-au conservat legea simplă, regulile simple, nescrise, doar transmise din tată în fiu. Acolo unde am crescut eu, am trăit la propriu aceste reguli. Iar bunicii mei erau oameni saraci. Acolo am învățat rânduiala. Alături de bunicii mei, de vecinii mei, am învățat un fel de demnitate pe care am admirat-o de-a lungul vremii. Bunica îmi zicea să dau bună ziua pe drum oricui, chiar dacă nu îl cunosc, să mă uit în ochii oamenilor cu care mă întâlnesc… Astea erau reguli, gesturi de bună cuviință. Se pierd… dar, revin, depinde de noi ca părinți să le menținem vii!
Citiți continuarea pe cristinastanciulescu.ro
Urmăriți Republica pe Google News
Urmăriți Republica pe Threads
Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp
Alătură-te comunității noastre. Scrie bine și argumentat și poți fi unul dintre editorialiștii platformei noastre.
--Dar ,de ce managementul TVR -urilor ,s-a infectat rau de tot cu boala ,reclamelor idioate ,agresive , cu homlesul fuego ,etc etc,, Cu imagini ,aiurea ,de parca-s facute de un OM beat ,fara o gandire logica,adica, ceva nebunesc , aiurea Candva , imi era drag TVR ,dar acum ,le-am sters pur si simplu ,ca nu ai ce vedea , Inclusiv la TVR 2 , erau emisiuni bune ,si filme ,, Romania in bucate, cate un film bun ,dar ,,hoc-poc ,reclama ,cand-i lumea mai draga ..Am renuntat si ma uit la Netflix,Pacat