Sari la continut

La 9 ani de Republica, întrebăm: ChatGPT la urne – Ce ar vota inteligența artificială? Dar tu?

De 9 ani, Republica construiește o comunitate în care ideile prind glas și dezbaterile autentice fac diferența. Anul acesta, facem un experiment: l-am întrebat pe ChatGPT cum ar vota la alegerile din România. Însă întrebarea cea mai importantă rămâne pentru tine: cum alegi tu viitorul? Scrie, alătură-te conversației și hai să schimbăm România împreună!

Kvitová i-a știut de frică Mihaelei

Mihaela Buzărnescu

În toată istoria tenisului pe care am trăit-o vreme de o jumătate de secol, nu știu un jucător care să fie clasat până la 29 de ani dincolo de locul 300, iar la 30 de ani să arate un nivel de joc și niște rezultate de Top 20, așa cum face Mihaela Buzărnescu.

Finala ei de la Praga, cu marea jucătoare cehă Petra Kvitová, nr. 10 mondial, fost nr. 2 mondial, învingătoare în 23 de turnee WTA, între care 2 titluri la Wimbledon, a fost strânsă până la ultima minge. Mihaela a rezistat în raliuri cu Petra, a alergat excepțional, a scos ghioagele gladiatoarei cu lovituri defensiv-agresive, a punctat decisiv când a avut ocazia cu forehandul lung de linie (lovitura ei pe care începe s-o știe lumea în circuit) dar și cu reverul zvâcnit, aproape din demivolé. A produs un slais pe rever cu două mâini, gen Florian Mayer sau Fabrice Santoro, foarte incomod pentru adversară și a servit mai bine decât în semifinala cu Camila Giorgi. Kvitovei i-a fost mereu teamă de Mihaela, s-a văzut asta din cele câteva răcnete pe care le-a scos în momentele de reușită importante.

Cu eforturi deosebite, Kvitová a ajuns să conducă cu 4-1 în setul decisiv. Însă oboseala cehoaicei, depășită la rezistență fizică de româncă, era vizibilă. Dacă meciul ar fi continuat cu schimburi tari de pe fundul terenului, mai mult ca sigur Mihaela întorcea scorul, cum o făcuse și în primul set.

Aici însă, s-a văzut maturitatea tactică a campioanei Petra Kvitová. În cele două ghemuri în care a mai servit Mihaela, Petra a avut un singur obiectiv: să nu ajungă să dea în minge de două ori. Prin urmare, a returnat fiecare serviciu, ca să zic așa, excesiv de decisiv: dacă intră, bine, dacă nu, măcar nu mă consum în schimb de lovituri. Și-a păstrat astfel forțele pentru ghemurile de serviciu pe care le-a câștigat destul de clar, menținând break-ul avans: 6-3. Dacă meciul, de două ore și jumătate, se mai prelungea 15 minute, Petra ar fi cedat fizic...

Un singur lucru am să-i reproșez Mihaelei Buzărnescu: nesfârșitele vorbiri, grimase și gesticulații pe care le face către ea însăși, către antrenoare, către arbitru, către spectatori. Aproape ca Ostapenko în zilele bune. Pe lângă aspectul dizgrațios al acestui fel de a fi pe teren, „folclorul” ăsta nici nu ajută, dimpotrivă, îi îngreunează concentrarea.

Sper ca meciul de înalt nivel pe care l-a terminat cu fruntea sus în fața Petrei Kvitová să o întărească pentru înfruntarea de la Madrid cu Maria Sharapova...

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp 

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.



Îți recomandăm

Radu Jude la Paris

Adevărul e că nu ieșim în lume cu prea multe. Cu excepția performanțelor câtorva sportivi, începând cu David Popovici, a câtorva companii private care au trecut granița și aspiră la statutul de unicorni și a filmelor din „noul val”, România nu iese prea mult în evidență. De aceea, orice „ieșire în lume” face foarte mult bine imaginii unei țări în deficit uriaș de imagine internațională.

Citește mai mult

Theodor Paleologu, diplomat și președinte al Fundației Paleologu. Foto: Inquam Photos / Bogdan Buda

Pe fondul ascensiunii extremismului la nivel mondial, mulți se întreabă acum ce s-a întâmplat cu societatea și de unde a ieșit la lumină ura aceasta aproape perceptibilă fizic între oameni care nici nu se cunosc personal. Căci trăim, iată, vremuri în care amenințarea și injuriile sunt elemente la ordinea zilei. Mulți aproape că le ignoră, pentru că, pe nesimțite, ele s-au normalizat. Drumul de aici la agresivitate fizică e scurt. Și asupra acestui pericol atrag atenția mulți oameni ai cărților, care știu din istorie ce se întâmplă cu societățile în astfel de perioade.

Citește mai mult

politician - Foto: Mihajlo Maricic / Panthermedia / Profimedia

Bun, cartea Rinocerii e una despre o epidemie de “rinocerită”. Oameni de toate felurile, cu probleme normale și vieți ca ale noastre, află că în localitatea în care ei trăiesc au apărut niște rinoceri, deși situația era improbabilă. Pentru că rinocerii trăiesc pe lângă mlaștini, nu în zone secetoase, ca aceea din orașul lor. Foto: Mihajlo Maricic / Panthermedia / Profimedia

Citește mai mult

Victor Rebengiuc, Când rinocerii

Ca de obicei, bula s-a grăbit să tragă concluzii și să-i îmbrățișeze pe cei pe care îi cred vizați de piesă. Că n-au avut oportunitățile și privilegiile noastre (nu știu care noi că eu, una, nu m-am născut în puf). Că nu-și dau seama cât de nocivă e extrema dreaptă. Că o duc rău și, iată, ăsta e rezultatul unei revolte legitime. Iartă-i, Doamne, că nu știu ce fac.

Citește mai mult

 Chris M

Pentru Chris Simion-Mercurian, scriitoarea și regizoarea de teatru care a pornit visul, și pentru partenerul ei, Tiberiu Simion-Mercurian, întreaga călătorie a însemnat nouă ani de eforturi, sacrificii și momente de criză, dar și întâlniri și emoții imposibil de trăit altfel. „Nouă ani a durat. A început în 2016. A fost foarte complicat. Și foarte impredictibil.

Citește mai mult