Sari la continut

Descoperă habits by Republica

Vă invităm să intrați în comunitatea habits, un spațiu în care înveți, găsești răspunsuri și resurse pentru a fi mai bun, pentru a avea o viață mai sănătoasă.

Kvitová i-a știut de frică Mihaelei

Mihaela Buzărnescu

În toată istoria tenisului pe care am trăit-o vreme de o jumătate de secol, nu știu un jucător care să fie clasat până la 29 de ani dincolo de locul 300, iar la 30 de ani să arate un nivel de joc și niște rezultate de Top 20, așa cum face Mihaela Buzărnescu.

Finala ei de la Praga, cu marea jucătoare cehă Petra Kvitová, nr. 10 mondial, fost nr. 2 mondial, învingătoare în 23 de turnee WTA, între care 2 titluri la Wimbledon, a fost strânsă până la ultima minge. Mihaela a rezistat în raliuri cu Petra, a alergat excepțional, a scos ghioagele gladiatoarei cu lovituri defensiv-agresive, a punctat decisiv când a avut ocazia cu forehandul lung de linie (lovitura ei pe care începe s-o știe lumea în circuit) dar și cu reverul zvâcnit, aproape din demivolé. A produs un slais pe rever cu două mâini, gen Florian Mayer sau Fabrice Santoro, foarte incomod pentru adversară și a servit mai bine decât în semifinala cu Camila Giorgi. Kvitovei i-a fost mereu teamă de Mihaela, s-a văzut asta din cele câteva răcnete pe care le-a scos în momentele de reușită importante.

Cu eforturi deosebite, Kvitová a ajuns să conducă cu 4-1 în setul decisiv. Însă oboseala cehoaicei, depășită la rezistență fizică de româncă, era vizibilă. Dacă meciul ar fi continuat cu schimburi tari de pe fundul terenului, mai mult ca sigur Mihaela întorcea scorul, cum o făcuse și în primul set.

Aici însă, s-a văzut maturitatea tactică a campioanei Petra Kvitová. În cele două ghemuri în care a mai servit Mihaela, Petra a avut un singur obiectiv: să nu ajungă să dea în minge de două ori. Prin urmare, a returnat fiecare serviciu, ca să zic așa, excesiv de decisiv: dacă intră, bine, dacă nu, măcar nu mă consum în schimb de lovituri. Și-a păstrat astfel forțele pentru ghemurile de serviciu pe care le-a câștigat destul de clar, menținând break-ul avans: 6-3. Dacă meciul, de două ore și jumătate, se mai prelungea 15 minute, Petra ar fi cedat fizic...

Un singur lucru am să-i reproșez Mihaelei Buzărnescu: nesfârșitele vorbiri, grimase și gesticulații pe care le face către ea însăși, către antrenoare, către arbitru, către spectatori. Aproape ca Ostapenko în zilele bune. Pe lângă aspectul dizgrațios al acestui fel de a fi pe teren, „folclorul” ăsta nici nu ajută, dimpotrivă, îi îngreunează concentrarea.

Sper ca meciul de înalt nivel pe care l-a terminat cu fruntea sus în fața Petrei Kvitová să o întărească pentru înfruntarea de la Madrid cu Maria Sharapova...

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp 

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.



Îți recomandăm

Scaun in groapa / sursa foto: Alex Livadaru

Aceasta este capitala, sfâșiată de 6 primari de sector care pun borduri și panseluțe la suprapreț și care au tocat în ultimul deceniu miliarde de euro ca să vopsească gardurile pe afară. Nu-i mai pomenim pe Sorin Oprescu și Gabriela Firea, care au îngropat Bucureștiul în datorii și i-au diminuat șansele de a se dezvolta.

Citește mai mult

Cristian Tudor Popescu

„Mi-e rușine de rușinea lui”. Zicala asta românească mi-a venit în minte în vreme ce mă uitam la sforțările plug în trotuar ale televiziunilor de știri de a zugrăvi deplasarea președintelui Dan la menajeria de dictatori a regelui Trumpf ca pe un triumf.

Citește mai mult

Balet incluziv / sursa foto: arhiva personala

Mulți dintre părinții copiilor cu dizabilități din România au renunțat de mult să spere că pot să se bucure de beneficiile artei fără să fie respinși, judecați, etichetați ironic. În vârtejul multelor griji și greutăți pe care le au de dus, mersul la spectacol, la muzee, la teatru a devenit un ideal utopic. Rareori există programe adaptate, tururi senzoriale, ore „relaxate” în care zgomotele neașteptate să fie acceptate. În puținele cazuri în care există astfel de oferte, rareori ajung și la urechile părinților. Accesibilitatea e înțeleasă preponderent fizic – rampă, lift – dar nu și senzorial, emoțional sau social.

Citește mai mult