Meciul Mihaelei Buzărnescu împotriva Camilei Giorgi mi-a amintit de un pariu care se făcea în box cu mai bine de un veac în urmă: cei doi pugiliști, proțăpiți față în față, se loveau pe rând, cu garda jos, cât puteau de tare, fără a avea voie să schițeze cel mai mic gest de apărare. Câștiga cel care rămânea în picioare.
Mai mult de două ceasuri, românca și italianca au izbit mingea fără reținere, lung și tare, într-un ritm uimitor pentru zgura deloc rapidă de la Praga. Nimeni nu a încercat vreo temporizare, o „țăcăneală”, cu mingi mai înalte sau mai lente, de siguranță. Mihaela a mai recurs câteodată la un slais pe rever cu două mâini, dar numai când era prea înghesuită, iar lovitura, deși tăiată, rămânea adâncă și incomodă; Giorgi, în schimb, pare că nu concepe să dea în minge altfel decât puternic și semiplat.
Cea care a schimbat prima direcția de atac a fost, de cele mai multe ori, Michi, în special cu minunatul ei forehand de stângace în lung de linie. Și-a asumat mai multe riscuri decât adversara, ceea ce părea să arate soliditate psihică...
Și totuși, după ce a ajuns să conducă cu 3-2 și 40-15 în setul decisiv, și a ratat cele două mingi de break, fiind egalată și apoi depășită cu break de Giorgi, Mihaela s-a prăbușit pe bancă în lacrimi, căinându-se că i-a lipsit un deget ca să facă 4-2. Antrenoarea poloneză i-a spus un lucru foarte corect și oportun: „De ce te sperii, nu s-a întâmplat nimic, are doar 4-3, cum ți-a făcut ea break, poți să-i faci și tu. Rămâi în meci, rămâi pozitivă”. Însă Michi nu arăta în stare s-o asculte...
Criza asta nu e de tenisul mare în care joacă acum Mihaela, își are rădăcinile în Valea Plângerii, de după locul 300 WTA, pe care a traversat-o atâția ani. Spre surpriza mea însă, la 4-3 și 40-0 pentru Giorgi, Michi a făcut 5 puncte consecutiv atacând cu sânge rece. Și a egalat la 4. Acolo s-a jucat meciul.
A câștigat, dar geografia ei psihică încă este compusă din munți înalți și văi adânci.
În finala de la Praga o va întâlni însă pe Petra Kvitová, dublă câștigătoare la Wimbledon, care joacă acasă. Este meciul de cel mai înalt nivel din cariera de până acum a Mihaelei. Sper ca aceste condiții s-o facă să lase deoparte orice crispare, disperare, autocompătimire.
Dacă ne gândim la titlul unui film celebru, ea nu trebuie să mai creadă în lacrimi. Parafrazând o replică din Moscova nu crede în lacrimi, i-aș spune Mihaelei Buzărnescu: „La 30 de ani, viața în tenis abia începe”...
Urmăriți Republica pe Google News
Urmăriți Republica pe Threads
Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp
