Roxana Lozneanu

Când eram copil, credeam că părinții sunt neclintiți în fața timpului. Nu nemuritori, dar suficient de puternici încât lumea să stea sprijinită pe ei fără să se clatine. Apoi vine ziua în care unul îți lipsește. Nu pleacă pur și simplu, ci dispare din structura invizibilă a vieții tale, ca o grindă de siguranță scoasă dintr-o casă care continuă, totuși, să stea în picioare.

Inteligența artificială angajează oameni. RentAHuman.ai este un site care funcționează exact pe această inversare de roluri, iar numele său, simplu și sincer, ascunde o ironie discretă: te face să zâmbești înainte să realizezi ce se întâmplă. Platforma oferă sarcini pe care algoritmii nu le pot îndeplini: să mergi undeva, să vezi cu ochii tăi, să fotografiezi, să confirmi că lumea reală mai există. Omul acceptă, execută, trimite dovada și primește plata. Fără CV, fără interviu, fără promisiuni de carieră. Doar o relație de muncă minimalistă, precisă și lipsită de emoție.

Răbdare? a râs scurt. Nu, nu mai are chef. Toți le știu pe toate. Mai bine îi lăsăm să moară proști, spune, mai mult pentru sine decât pentru mine. foto: Profimedia

Poate că acesta este adevărul cel mai incomod: nu ne lipsește viitorul, ne lipsește încrederea că merită construit. (Foto: George Călin/ Inquam Photos)

Comunicarea unui premier cu jurnaliștii nu este doar un exercițiu de imagine. Este un gest de responsabilitate și de respect față de oamenii pe care îi reprezintă. Când un lider răspunde întrebărilor presei, el recunoaște ceva esențial: puterea nu este a lui, ci i-a fost încredințată pentru o vreme. A refuza dialogul și a vorbi doar în cadre organizate înseamnă să uiți acest lucru. Și, într-o democrație, uitarea aceasta poate fi periculoasă.

Din când în când mai schimb vorbe la o cafea, la sfârșit de săptămână, cu studenții sau foștii studenți cu care am lucrat în diverse momente ale vieții. Fac asta de ani de zile și încă îmi face plăcere. La început, când încercam să ne cunoaștem mai bine, eram convinsă că stăpânesc bine limba română. Aveam impresia că știu nuanțe, subtexte, ritmuri. Până într-o zi, acum câțiva ani, când unul dintre ei a spus: „Mamăăă, ce vibe soft are mesajul ăsta, dar totuși e on point.” Și-atunci am realizat că trebuie să mai învăț.

Poate că nu suntem suficient de nemulțumiți ca să vedem cu adevărat ce avem. Poate că, dincolo de nemulțumirile cotidiene și de criticile fără sfârșit, România pulsează cu o vitalitate discretă, cu umor și cu frumusețea unor lucruri care nu se văd imediat, dar care țin locul stabil al unei vieți adevărate. foto: Profimedia

Expresia „content creator” vine din spațiul anglo-saxon și a apărut odată cu internetul comercial și social media. Termenul „content” circula încă din anii ’90, în marketingul digital, când companiile vorbeau despre „content strategy” pentru site-uri și bloguri. Sintagma „content creator” s-a impus prin anii 2000, odată cu YouTube, WordPress și primele bloguri.

Ați privit, vreodată, cu atenție, mișcarea mâinilor unui dirijor? Sunt mâini care nu ating nicio coardă, nu apasă nicio clapă și nu lovesc nicio tobă, dar care reușesc să înalțe, din tăcerea unei săli de spectacol, o întreagă lume sonoră. În ele se adună o autoritate nevăzută, o siguranță aproape magică, prin care o orchestră de suflete respiră într-un singur ritm.


- Neluleeee! Gata acolo? strigă un angajat CFR de pe peron, în dreptul vagonului 5, către colegul lui dinspre locomotivă.