Roxana Lozneanu are o experiență de 10 ani ca jurnalist de radio și presă scrisă, iar din 2003 a devenit comunicator. Este licențiată în Jurnalism la Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării (FJSC) din cadrul Universității București , iar în 2003 a beneficiat de o bursă în cadrul programului Visiting Fellows al Freedom House și JTI (SUA). A fost corporatistă, într-o companie multinațională, iar din 2008 lucrează în domeniul public.
Declarațiile domnului Ilie Bolojan, potrivit cărora angajaților din Guvern „le e greu să explice la ce lucrează” sau, în cazul profesorilor, că „nu este o tragedie să predai 20 de ore”, trădează o atitudine reducționistă. foto Profimedia
Citește mai mult
În acest film, porcii nu sunt neapărat răi. Sunt doar eficienți. Au o ingeniozitate leneșă, o poftă de viață fără morală. Au înțeles că lumea nu e condusă de păsările care trudesc, ci de cele care își construiesc ziduri. Nu ziduri de idei, ci de cărămizi. Dar păsările nu cedează. Se regenerează în furie. Devin proiectile cu ideal. Poate tocmai de aceea sunt simpatice. Nu pentru justețea lor, ci pentru încăpățânarea lor. Nu pentru că știu ce e meritul, ci pentru că încă mai cred în el.
Citește mai mult
Frânturi dintr-o știre la radio. Mă urc în taxi chiar peste știrile de la ora 7.00 dimineața. Taximetristul, un bărbat pe la vreo 35–40 de ani, dă din cap scurt și zice: foto Getty Images
Citește mai mult
Deși lumea aleargă zadarnic după noutate – breaking news, notificări, trenduri trecătoare, mi-am dorit să scriu, de data aceasta, nu despre ce tocmai s-a întâmplat, ci despre ceea ce a rămas.
Citește mai mult
În ultimele săptămâni, am citit și câteva lucruri care m-au făcut să zâmbesc. Foto: Profimedia
Citește mai mult
Era o Românie în care adevărul nu conta, dar în care se mima, cu zel pedagogic, exactitatea. Minciuna nu era doar acceptată: era structură. Era o lume care se încăpățâna să creadă în utopie, deși avea toate dovezile palpabile că trăiește într-o parodie. România acelor ani era, dacă-mi îngăduiți expresia, un fel de garsonieră de bloc comunist în care Dumnezeu fusese dat afară cu forța și uitat. Inquam Photos / Octav Ganea
Citește mai mult
„Dacă suntem buni și politicoși, lumea va fi un loc mai bun”, spune Paddington. (Foto: Profimedia)
Citește mai mult
„Să știți că gustul merelor nu mai e ce-a fost. Toate-s roșii, dar nu mai au gust”, îmi explică taximetristul, văzându-mă cu punga de mere. Aveți grijă să nu murdăriți bancheta”, adaugă el. „Și merele astea… nici nu mai sunt românești, doamnă. Sunt din Polonia, Turcia, Columbia... sau de unde le mai aduc ăștia. Și-s toate la fel, lucioase, tari, ca din plastic. Nici viermi nu mai găsești în ele. Nici viermii nu le mai vor!”
Citește mai mult
În taxiul acela, pe o stradă întunecată, Phaidros încerca să-mi spună un adevăr pe care mulți doresc să îl ocolească. Foto: Profimedia
Citește mai mult