Sari la continut

Republica împlinește 10 ani

Un deceniu în care am ținut deschis un spațiu rar în România: unul al ideilor curate, al argumentelor care nu se tem de lumină și al vocilor care gândesc cu adevărat. Într-o vreme în care zgomotul crește, noi am mizat pe ceea ce contează: conținut de calitate, autentic, fără artificii, libertate de gândire, profunzime în loc de superficialitate. Pentru că doar așa România poate merge înainte. Să rămânem împreună într-un loc al reflecției, al întrebărilor care incomodează și al conversațiilor care schimbă ceva. Scrie, întreabă, contestă, propune. 
Republica îți aparține. De 10 ani și pentru anii care vin.

La ce e bună o victorie „proastă”

Aproape să-mi vină rău la meciul ăsta al Simonei. Sună ciudat, dar astfel de victorii „proaste” fac o campioană.

Într-un Grand Slam, adică două săptămâni de bătălii, unde e nevoie de 7 meciuri câștigate pentru titlu, este foarte probabil să ai cel puțin un moment de cădere. Pe care, dacă te țin curelele, faci cumva și îl depășești. 

Pe scurt, trebuie să nu pierzi când joci prost, ca să poți juca bine mai departe. 

După un prim set în care Babos se plimba resemnată pe teren, surclasată de forța de joc a lui Halep, la începutul celui de-al doilea, Simona a trimis afară o minge „de copii”, sărită lejer, la 1-2 m de fileu. Am înghețat. O minge ratată când pare aproape imposibil de ratat poate să-i dea brusc încredere adversarei aflate în corzi: „Uite că greșește aiurea și Halep, nu e chiar atât de tare cum pare, hai să încerc...”.

Și Babos a început să dea în minge cu curaj, la „n-am ce pierde”, a luat inițiativa. Simonei nu-i venea să creadă că unguroaica nu se lasă bătută de la sine în două seturi și a început să greșească. A făcut peste 30 de erori neforțate, ceea ce este enorm pentru nivelul ei. De la 2-2 în setul 2, a pierdut 6 ghemuri la rând. La 3-1 pentru Babos în decisiv, eram, cred, verzui la față.

Ei, și aici vine momentul pentru care nu pot să n-o laud pe Simo. A tras de ea cu strigăte, s-a aruncat în niște recuperări la limita rupturii musculare, a reușit să ridice în ultima clipă un lob adânc și înalt, din minge ca și pierdută, Babos trimițând smeciul în plasă. M-am dezghețat atunci – era perechea fastă a greșelii rele din setul 2.

Minge cu minge, punct cu punct, în raliuri lungi, istovitoare, Simona a reușit să-i pună frână Timeei, anulându-i două mingi de 5-5 și forțând-o să încheie meciul cu dublă greșeală. M-am închinat și eu, cruce de ateu, nu numai Simona.

Ca să găsim și ceva folositor în chinuiala asta de luat antinevralgic, bine că s-a întâmplat acum, cu Babos. Căci în turul 4, cu nevăstuica veninoasă Carla Suárez Navarro, Simona va avea nevoie de tot ce știe și poate ca să câștige. 

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp 

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.



Îți recomandăm

Cristian Tudor Popescu

Trump zice că n-a văzut clipul până la sfârșit, unde erau imaginile cu Michelle și Barack Obama în chip de maimuțe. Ceea ce nu l-a împiedicat să-l pună pe site-ul Său. Asta arată limpede că se adresează întregii omeniri ca unei hoarde de maimuțe oligofrene.

Citește mai mult

Calcule / sursa foto: Profimedia

Un om cu un salariu considerat de unii „normal”, nici mic, nici mare, în jur de 4.500 de lei brut, ajunge să trăiască din puțin peste 2.600 de lei net. Diferența nu dispare într-o gaură neagră abstractă, ci este luată metodic prin contribuții și impozite. Aproape jumătate din munca sa pleacă înainte să ajungă în buzunar. Oficial, pentru pensie și sănătate. Neoficial, pentru a acoperi un stat supradimensionat, ineficient și incapabil să livreze servicii publice pe măsura sacrificiului cerut.

Citește mai mult

Internet / sursa foto: Profimedia

Sigur că e nevoie de reguli. E nevoie de reglementări, de educație digitală pentru părinți, profesori, politicieni și creatori de conținut și, mai ales, de instituții care aplică legea în mod real. Pentru că, la coada-cozii, adolescenții sunt cea mai mică problemă. Ei sunt doar cei care cresc într-o lume construită de noi, adulții. Și care, de cele mai multe ori, repetă ceea ce i-am învățat (teoria învățării sociale).

Citește mai mult

Cristian Tudor Popescu

Platon a fost filosof, dramaturg, poet, analist politic, moralist – nu om de știință. Nu catadicsește să demonstreze niciuna dintre afirmațiile sale. Darmite să facă vreun experiment... Ca, de altfel, și Aristotel. Cei doi titani se bazează mai mereu pe ex cathedra, argumentul autorității. Ce spun e adevărat pentru că o spune Platon sau Aristotel. Majoritatea filosofilor greci nu își probau în niciun fel apoftegmele. De ce?

Citește mai mult