La mulți ani Bibliotecii Naționale! O mărturie despre adevăr, curaj și neuitare

Iată că am ajuns și la 70 de ani de la re-înființarea Bibliotecii Naționale a României.

Generațiilor viitoare, eu, bibliotecar conștiincios și chiar mai mult decât atât, dar și fiindcă am trăit în Bibliotecă mai mult de jumătate din cei 70 de ani ai ei, transmit cu drag, pentru ne-uitare:

Biblioteca Naţională a României s-a înființat în 15 octombrie 1836 prin Ordinul emis de Eforia Şcoalelor. Ea și-a deschis porțile pentru public în 2 iulie 1838.

Este bine să nu uităm numele marilor cărturari români care au creat și au luptat pentru această instituție timp de 65 de ani, între 1836 -1901.(*)

De reținut că Biblioteca, de la începuturi și până în 23 octombrie 1864 a purtat numele de națională. Domnitorul Al. Ioan Cuza a schimbat denumirea Bibliotecii Naţionale în Biblioteca Centrală a Statului prin „Regulamentul pentru bibliotecile publice” emis de Nicolae Kreţulescu în 23 octombrie 1864, pentru că i s-a părut mai firesc termenul de Bibliotecă a Statului, adică Biblioteca Țării!

Iar pentru cârcotașii care spun că nu este firesc pe atunci termenul de națională întrucât Statul român nu era format, voi, Bibliotecarii de azi să nu uitați să spuneți că exact de la aceste începuturi chiar se vorbea de Bibliotecă Națională, pentru că la români conştiinţa naţională, conştiinţa identităţii de tradiţii, istorie, limbă şi cultură a existat cu mult înaintea formării statului român modern, chiar dacă nu era precizată...

Conştiinţa naţională exista, a apărut mai întâi la elitele societăţii şi apoi la alte categorii sociale...

NU trebuie uitată perioada neagră de 54 de ani, din istoria Bibliotecii Naționale, între 1901– 25 iunie 1955 când Biblioteca a fost desființată de chiar decidenții de atunci ai României. În 28 martie 1901, Senatul şi în 15 aprilie 1901 Adunarea Deputaţilor s-a votat desfiinţarea Bibliotecii Centrale a Statului.

NU trebuie uitat nici următorul eveniment, aproape identic cu ceea ce s-a întâmplat în anul 1901, este vorba de iunie 2002 când tot decidenții României – Guvernul PSD–hotărâseră desființarea Bibliotecii Naționale a României prin HG 578/13.06.2002... Pentru că aplicarea HG din 13 iunie 2002 însemna clar distrugerea definitivă a Bibliotecii Naţionale a României. Nu ar fi fost de mirare, mai ales dacă ne gândim că în anul 2014 a fost desființată, asemănător, fără drept de apel. Biblioteca Pedagogică. 

NU trebuie uitat și trebuie să fie consemnat în istoria Bibliotecii noastre Naționale că dacă nu exista acţiunea curajoasă a bibliotecarei Vali Constantinescu de a prezenta redacţiei ziarului „Adevărul”, un material, în 27.06.2002, la două săptămâni după Hotărârea de Guvern ucigașă, Bibliotecă noastră Naţională nu mai exista astăzi, și nici nu aveam parte acum, de aniversarea celor 70 de ani ai ei. Biblioteca Națională era desființată în anul 2002 prin HG 578/13.06.2002!

Se știe de către toți bibliotecarii că, atunci, în iunie 2002, în BNaR se făceau deja aranjamente de repartizare a bibliotecarilor pe la alte biblioteci, se vorbea de mutarea celor aproape 3.000.000 UB depozitate la nivelul 7 (nu erau scări/etaje) din noul sediu, acesta, din Bulevardul Unirii cu ajutorul macaralelor şi al soldaţilor, se vorbea de containerele pregătite de la Popeşti-Leordeni unde publicaţiile ar fi beneficiat de o climatizare bună (de parcă despre asta era vorba?!).

Abia după apariţia în 29.06.2002, în pagina de Cultură a „Adevărului” a articolului jurnalistei Cristina Modreanu despre situația de la Biblioteca Națională, în urma datelor prezentate de Vali Constantinescu au început acțiunile de stradă ale bibliotecarilor, urmând intervenţiile altor jurnalişti şi ale câtorva oameni de cultură români, ale sindicatelor, etc.

Astfel, a fost anulată HG 578/13.06.2002. Apoi, toți cei care stăteau pitiți înainte de 13 iunie 2002, după modelul conducerii BNaR, au început să dea interviuri, să apară pe la TV, întâlniri la GDS, uitând cu desăvârșire că nu ei contribuiseră la anularea Hotărârii de Guvern, ci totul începuse după acțiunea, de una singură, a lui Vali Constantinescu... Foarte românește, de altfel...

NU trebuie uitat că dacă la două săptămâni de la această Hotărâre veninoasă, era 27 iunie 2002, Vali Constantinescu nu atenționa ”Adevărul” – la conducerea ziarului era Dumitru Tinu, astăzi întâlnirea aceasta nu mai exista. Astăzi Biblioteca Națională nu ar mai fi avut sediul acesta din Bulevardul Unirii. Așadar, nu am mai vorbi despre nici un director de după iunie 2002, nici cei de astăzi nu ar mai fi ajuns să conducă din noul sediu al BNaR.

*

NU trebuie uitate eforturile bibliotecarilor din Biblioteca Centrală de Stat de până în decembrie 1989. A fost o perioadă cu mari greutăți, astăzi, poate ni se par banale sau poate nu... dar vă asigur că în primul rând a fost o luptă continuă, de ani buni cu lipsa spațiilor pentru milioanele de publicații, cu un personal mereu insuficient și multe alte greutăți legate de perioada comunistă. În afara localului Bursei din strada Ion Ghica nr.4, BCS = BNaR avea între anii 1955 şi 1989 chiar 59 de spaţii de depozitare, iar după anul 1989, mai avea 28 (17 în Bucureşti şi 11 în provincie).

NU trebuie uitat că deși mari greutăți privind publicațiile Bibliotecii între anii 1955 – 1989, Biblioteca Naţională a României se remarca prin activitatea profesională deosebită, fiind printre cele mai cunoscute şi reputate biblioteci din Europa.

Aceasta se datora în primul rând directorului Bibliotecii, Angela Popescu-Brădiceni, dar și a unui colectiv de bibliotecari conștienți de menirea lor, foarte bine pregătiți. Deşi a fost perioada comunistă, mulți politruci erau și aici, totuși a fost o perioadă benefică Bibliotecii Naţionale a României, au fost multe realizări notabile. Biblioteca Naţională a României era prima în toate ! Situație datorată numai personalității puternice a directorului Bibliotecii.

Prin conducerea Angelei Popescu-Brădiceni la BCS, Biblioteca din România era apreciată și respectată. În întâlnirile internaționale  delegația română era primită cu ropote de aplauze… Ideile, propunerile conducerii BCS erau apreciate și acceptate, cu toată ostilitatea din partea Uniunii Sovietice. Angela Popescu Brădiceni, absolventă de limbă italiană a Universității București, un adevărat om de cultură care iubea Biblioteca și, până la urmă, țara,  reușea să domine ședințele europene și să se aprobe mai toate ideile ei. Specialiștii din Europa o apreciau și o respectau. După 1990, alungată pe nedrept de unii dintre bibliotecari care se și vedeau directori, și-a acceptat situația cu stoicism. Dar și așa a fost invitată la o întrunire internațională în toamna anului 1990, ca fost director. Tot în anul 1990 a fost invitată la Ziua Națională a SUA, fără ca noul director al BNaR ales după revoluție să fie invitat.  

Angela Popescu – Brădiceni a revoluționat, efectiv, biblioteconomia românească. După cei 34 de ani de construcție a unei instituții de importanță națională (1955- 1989) și alți 10 ani, cel puțin, după decembrie 1989, BNaR a funcționat după realizările fostului director al Bibliotecii noastre Naționale, Angela Popescu-Brădiceni. Trebuie reținut și de apreciat.

Cine nu cunoaşte trecutul, nu are nici viitor. La fel este și cu Biblioteca Națională, dacă nu-și cunoaște trecutul adevărat, nu poate avea un viitor corect.

*

Este ZI de sărbătoare azi – 26 iunie 2025 – la Biblioteca noastră Națională.

Am obosit să tot spun că…

… Biblioteca Națională a României are nevoie de numele ei pe frontispiciu, ... Biblioteca Națională a României are nevoie de un Istoric corect și nu doar cu extrase ... Biblioteca Națională a României NU trebuie să-și împartă Istoricul ei tumultuos cu Biblioteca Metropolitană. Cum puteți accepta, directori și bibliotecari această situație? Faceți o dezbatere pe această temă. Am scris, am făcut paralelă cu argumente serioase între cele două Biblioteci.

De ce lăsați să vi se fure Istoricul Bibliotecii voastre? Istoricul Bibliotecii Metropolitane este detaliat de parcă istoricul de pe site – BNaR ar fi parte din Biblioteca Bucureștilor! Cum este posibil așa ceva?

... Angela Popescu-Brădiceni, directorul BCS/BNaR între 1955-1989, are nevoie de recunoaștere a activităților mari pe care le-a întreprins, o sală de lectură care să-i poarte numele ar fi normal. Generația actuală de bibliotecari poate să o facă!  

O propunere interesantă:

Crearea unei Alei a Celebrităților de Bibliotecari din BCS/BNaR? Cel puțin pe două trotuare din fața a celor două părți laterale ale clădirii Bibliotecii, dinspre Bulevardul Unirii și Bulevardul Mircea Vodă se poate crea o Alee Walk of Fame / a Celebrităților din Biblioteca Națională a României. Începeți cu steaua Angela Popescu-Brădiceni pe Aleea Celebrităților din Biblioteca Națională a României. Ar fi nemaipomenit!

În încheiere, scriu și eu parafrazând un mare actor, cuvinte care mi se potrivesc: Am obosit… am mers braţ la braţ cu timpul care mi-a arătat multe lucruri. Unele bune, altele rele. Pe cele bune am învăţat să le preţuiesc, să mă bucur de ele. Pe cele rele am încercat să le schimb, să le îndrept. Degeaba!

Nu am reușit. Am fost mereu singură.

Rețineți că nu timpul le rezolvă pe toate. Doar, oamenii,

Voi, bibliotecarii, o puteți face pentru Biblioteca tuturor românilor!

Trăiască mulți ani Biblioteca Națională a României care nu este numai a bibliotecarilor ei, ea este Biblioteca tuturor Românilor!

(*) De la vorniceasa Safta Rali, sărdarul Costache Brăiloiu, August Treboniu Laurian, Mihail Kogălniceanu, Cezar Bolliac, Erich Winterhalder, Costache Aristia, Ştefan Golescu, Alexandru Filipescu care din patriotism şi dorinţa de a exista o bibliotecă naţională făceau mereu donaţii îmbogăţind fondurile bibliotecii până la Iosif Genilie (1836 primul catalog general al bibliotecii naţionale) la Gheorghe Ioanid, primul bibliotecar-conservator al Bibliotecii Naţionale,

În anul 1859 August Treboniu Laurian a ajuns directorul Bibliotecii Naţionale si, împreună cu Mihail Kogălniceanu subliniau rolul important al Bibliotecii Naţionale în cercetarea istoriografică. Anul 1859 este anul reorganizării Bibliotecii Naţionale după principiile biblioteconomiei moderne de către o comisie formată din August Treboniu Laurian, Cezar Bolliac, Erich Winterhalder, Costache Aristia...

DE reținut și numele singurului deputat, D.M.Vlădescu care a fost împotriva acestei legi, considerând motivul economiei ca insuficient pentru desființarea Bibliotecii, mai ales că era vorba despre o bibliotecă creată cu banii statului.

Nicolae Iorga care spunea la 28 decembrie 1923: ”Câte biblioteci aveţi dvs. în Bucureşti? Una la Academia Română pentru care trebuie să dăm noi iscălituri ca să intre cineva. Capitala Ţării Româneşti întregite cu o populaţie aşa de mare fără o bibliotecă publică. O ruşine cum nu se mai întâlneşte în nici o ţară din lume.”

Bibliologul Barbu Teodorescu, unul dintre secretarii profesorului Nicolae Iorga, vorbea și el de înființarea Bibliotecii Naționale. a avut , iar în 24 aprilie 1945, N. Georgescu-Tistu, conferenţiar în bibliologie la facultatea de litere din Bucureşti, a făcut câteva propuneri clare de creare a unei adevărate Biblioteci Naţionale a României în aprilie 1945.

Și abia în 25 iunie 1955 s-a re-înființat Biblioteca Centrală de Stat!

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp